Cine strica Cuvântul lui Dumnezeu? (2Corinteni 2:17)

Dragi fraţi şi surori, Deoarece există mai multe versiuni ale Bibliei, încerc să redau pe scurt, un răspuns cu privire la ele.

Har şi pace tuturor de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos!

Cine strica Cuvântul lui Dumnezeu? (2Corinteni 2:17)

Ce să facem atunci când un verset este altfel formulat în Biblia Ortodoxă, iar credincioşii ortodocşi argumentează că versiunea lor este cea corectă?

Ca punct de plecare trebuie să ştim că traducerile ortodoxe se bazează în general pe versiunea Septuaginta, numită prescurtat LXX. Această versiune – şi aici mă refer la textul original LXX – a fost o traducere a textului ebraic în limba greacă şi conţinea numai Vechiul Testament şi nişte cărţi apocrife.

Cu privire la Noul Testament tradiţia ortodoxă urmează familia manuscriselor bizantine; cultura bizantină în manuscrisele greceşti şi slavone existente până la sfârşitul secolului XV, se poate observa în manuscrisele bizantine din colecţiile din ţară şi din lume.

Un alt punct ce trebuie observat este că familia de manuscrise a Septuagintei are mai multe ramuri şi tradiţia ortodoxă urmează doar una dintre ele; varianta oficială a acestei traduceri s-a pierdut în trecut, iar ce avem la ora actuală sunt doar recenzii ale Septuagintei, indiferent la ce ramură apelăm. Recenzia este un text revăzut şi îmbunătăţit.

De ce avea nevoie LXX de aceste revizii? Deoarece la compararea versiunilor LXX cu textul ebraic, se vedeau pe alocuri mari diferenţe de traducere, care nu reflectau cu fidelitate textul ebraic.

Deşi unii încearcă să acrediteze ideea că originalul LXX a fost o traducere fidelă a textului ebraic şi a fost în general acceptată în mediul iudaic până la apariţia creştinismului, în realitate nu a fost tocmai aşa, existând de la început o mare împotrivire faţă de ea în Iudeea, deoarece nu reflecta în toate textul ebraic.

Ce critici i se aduceau versiunii originale LXX?

Din păcate, această versiune avea o tendinţă spre saducheism, fiind o versiune alcătuită de acest partid religios cu filozofie păgână, Dumnezeul evreilor fiind considerat doar şeful dumnezeilor şi nu unicul Dumnezeu (se insera un politeism naţionalist). Sursele antice dau ca exempu treisprezece locuri în care textul a fost alterat cu bună ştiinţă numai în Tora (primele cinci cărţi ale Vechiului Testament), dar existau şi altele. O astfel de traducere rupea practic legământul cu Dumnezeu şi a deschis uşa închinării la îngeri, aceştia fiind interpretaţi ca fiind dumnezei, arhanghelul Mihail fiind considerat al doilea dumnezeu în rang, după Yehowah. Iată cum anume saducheii nu credeau în îngeri, având o părere deformată despre ei.

Daniel 11: 31. Nişte oşti trimise de el vor veni şi vor spurca Sfântul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată şi vor aşeza urâciunea pustiitorului. Va ademeni prin linguşiri pe cei ce rup legământul (e vorba aici de partida evreilor având filozofie păgână).

Coloseni 2:18. Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi, printr-o smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă, prin gândurile firii lui pământeşti,

Fapte 23:8. Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le mărturisesc pe amândouă.

Primii creştini cunoşteau aceste practici de stricare a textului original, deoarece apostolul Pavel scria următoarele:

2Corinteni 2:17. Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi; ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos.

Saducheii nu erau singurii care stricau Cuvântul lui Dumnezeu. Mai erau şi alte secte evreieşti şi samaritene. De exemplu esenienii.

Sulurile de la Marea Moartă au anumite versete controversate, care nu există astfel formuate în Textul Masoretic (textul ebraic de bază) - de obicei ele sunt mai lungi, faţă de cele din Textul Masoretic.

Cât ne putem baza pe Sulurile de la Marea Moartă?

Ce arată Sulurile de la Marea Moartă?

Cele mai vechi manuscrise ale Vechiului Testament s-au găsit la Qumran, lângă Marea Moartă, în Israel. Asta nu înseamnă că ele sunt şi cele mai bune, fiindcă nu vechimea contează, ci credibilitatea lor.

Ele au fost descoperite împreună cu alte scrieri ale unei comunităţi de "esenieni" (pustnici eretici), care avea un atelier de copiat manuscrise, fie biblice, fie ale sectei (apocrife). Unele dintre manuscrise sunt în alfabetul ebraic iar altele în cel aramaic (şi mai rar în greacă), pe suluri de piele - de unde li s-a dat numele de "Sulurile de la Marea Moarta".

Cel mai complet şi bine păstrat sul biblic, este sulul cărţii lui Isaia, numit "Marele Sul al cărţii lui Isaia". Este datat ca fiind din secolul II înainte de Christos. Comparat cu Textul Masoretic, copiat cu 1000 de ani în urmă, diferă foarte puţin.

Nu aşa de bine stau lucrurile cu celelalte manuscrise, în care textul a fost alterat pe alocuri, pentru a se susţine învăţăturile sectei, care acceptau politeismul naţionalist ca şi saducheii.

O sursă spune că secta a fost fondată de un fost preot evreu de la templul de la Ierusalim (e vorba de al doilea Templu, de după exil), care a fost alungat pentru opinii eretice, fiind cea mai veche sectă din Israel, datând din secolul IV BC. Dacă astfel stau lucrurile, înseamnă că esenienii au fost o ramură desprinsă dintre saduchei, altfel spus erau un alt soi de saduchei şi astfel se înţelege lipsa denumirii lor în Noul Testament.

În curtea celui de al doilea templu, exista un atelier de corectare a manuscriselor care difereau faţă de manuscrisele oficiale de la Ierusalim, fapt care arată că în acel timp circulau şi manuscrise cu o anumită tentă eretică, ce trebuiau corectate. La un moment dat, s-a constatat că printre evrei circulau trei versiuni ale textului ebraic şi au fost convocaţi la Ierusalim învăţaţii de atunci (numiţi rabini), pentru a se pronunţa asupra versiunii cele bune. După aceea s-a propus înfiinţarea atelierului de corectare a manuscriselor. Şi acest fapt îl confirmă pe apostolul Pavel.

Având în vedere acest lucru, manuscrisele de la Marea Moartă cad ca importanţă pe locul doi, după Textul Masoretic.

Împăratul Severus a fost împărat roman din 9 aprilie 193 până în 211. În această perioadă a construit o sinagogă la Roma şi a donat comunităţii evreieşti sulurile oficiale de la templu pe care generalul Titus le-a luat din Ierusalim în anul 70 AD. Este posibil ca Textul Masoretic să se fi bazat pe această versiune şi prin rabini să fi ajuns până la noi.

Sper ca prin această mică prezentare să putem răspunde cu iubire şi prietenie, criticilor venite din partea ortodoxă.

Dumnezeu să ne ajute la aceasta, dacă vom cere în numele şi prin meritele Fiului său! Fiţi binecuvântaţi!