Har şi pace tuturor
de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos!
Dragi fraţi şi
surori, azi doresc să vă prezint câteva informaţii din antichitate, cu privire
la o traducere misterioasă. Dacă Dumnezeu ar fi permis-o azi eram păgâni. Dar traducerea
care a urmat a introdus o altă concepţie în text, aşadar azi eram saduchei
(panteişti), dacă Dumnezeu ar fi permis-o. Din aceste două lecţii istorice pe
care le avem în faţa noastră trebuie să învăţăm să nu permitem jongleriile
traducătorilor, indiferent ce scopuri aparent nobile urmăresc ei prin aceasta.
Nu poate exista un scop mai nobil în traducere decât acesta, să se lase textul
biblic aşa cum l-a inspirat Dumnezeu!
Misterioasa traducere de înaintea Septuagintei
Mult timp s-a crezut
că Septuaginta (LXX) a fost prima traducere a Vechiului Testament în limba
greacă. Însă studiul surselor antice care vorbesc despre traducerea
Septuagintei arată că a existat o traducere anterioară ei.
Nici chiar textul
Septuagintei originale nu îl cunoaştem aşa cum a fost el la origini. Sursele
antice susţin că traducătorii au folosit pe alocuri metoda din Targumurile
aramaice, adică au tradus comentând textul şi uneori chiar falsificând cu bună
ştiinţă textul, pentru anumite motive.
Iată de exemplu două
texte formulate la plural dual, care arată clar de legătura strânsă dintre Creator şi Fiul său
(Ioan 3:16, Evrei 1:1-3, Ioan 1:1-3) şi care au fost falsificate cu bună
ştiinţă, spre a se putea susţine misterioasa doctrină saducheistă despre un
Dumnezeu panteist:
Geneza 1:26 — אעשה אדם
(”să fac om”) în loc de originalul נעשה אדם (”să facem om”). Schimbarea a dorit
să combată posibila interpretare păgâno-politeistă în care mai mulți zei s-ar
fi consultat unul cu altul înainte de a-l crea pe om.
Geneza 11:7 — הבא ארדה
(”hai să cobor”) în loc de originalul הבא נרדה (”hai să coborâm”). Similar cu
#1, mai sus.
Vă daţi seama ce se
întâmpla, dacă textul ar fi ajuns la noi în forma aceasta ciuntită de acei saduchei?
Dar de ce a ajuns
textul să fie ciuntit în asemenea hal de către cei care susţineau doctrina
saducheistă? Există o bănuială: ca să
combată o traducere greşită a Vechiului Testament, făcută înainte de
Septuaginta.
Din sursele antice aflăm că a existat un oarecare
interes faţă de scrierile sacre ebraice în lumea greacă şi unii şi-au tradus
anumite părţi din ele, din diverse motive, de exemplu pentru a expune diferite
scene de acolo, în reprezentaţii artistice (scene teatrale).
Se spune că Septuaginta (LXX) originală a fost prima traducere a Bibliei ebraice - mai exact a Torei (primele cinci cărţi biblice) într-o altă limbă, iniţiată de Dimitrie din Phaleron, bibliotecarul şef al regelui Ptolemeu II Philadelphus din Egiptul ptolemaic, sau chiar de regele însuşi. Traducerea Torei a fost efectuată în 72 de zile, fiind terminată în ziua de 8 Tebet (decembrie-ianuarie) a anului 250 BC, devenită zi de doliu şi post la evreii care au dezagreat iniţiativa şi traducerea care a urmat.
Deşi pare aşa la prima vedere, sunt anumite surse care infirmă această ipoteză, afirmând clar sau lăsând să se înţeleagă că a existat o traducere a Bibliei ebraice - sau a unei părţi din ea - în limba greacă anterioară Septuagintei.
O anume parte a învăţaţilor evrei a dezagreat
iniţiativa bibliotecarului şef al regelui Ptolemeu II Philadelphus, cerând
preoţilor şi marelui preot de la Ierusalim să se opună. Astfel, problema a
ajuns în faţa regelui, care a trimis la Ierusalim un mediator, cu daruri, pe
Aristeas, ca să înduplece pe marele preot şi pe liderii evreilor. Acesta a
reuşit în schimbul eliberării prizonierilor evrei făcuţi sclavi în Egipt şi în
alte locuri de sub dominaţia regelui.
Cauza opoziţiei era din frica de a nu da posibilitate profanilor să folosească aceste scrieri - considerate sacre (sfinte) - în mod nedemn.
Anumite texte din antichitate arată că exista deja o
astfel de copie a Bibliei ebraice - sau a unei părţi din ea - în limba greacă
înainte de apariţia Septuagintei şi unii o foloseau uneori în alte scopuri
decât cele didactice.
Un alt aspect care îi neliniştea pe învăţaţii de la
Ierusalim era că unii dintre păgâni, interpretau anumite pasaje din această
traducere în sens politeist. Se naşte întrebarea dacă nu cumva această
versiune care a precedat Septuaginta a fost făcută chiar în acest stil, de a
satisface pe păgâni?
Nu putem exclude o astfel de variantă. Putea fi o
versiune făcută de învăţaţii greci tocmai pentru a facilita prozelitismul
religios grec (păgân) printre evrei, putea fi o copie antică a versiunii
samaritene a Torei, care încerca să facă compatibilă închinarea la Yehowah
Elohim, dar şi la zeităţile celor deportaţi în Samaria sau putea fi un produs
al unei părţi a disporei evreieşti filo-greceşti, căzută în plasa politeistă.
Cine a fost autorul sau autorii acestei versiuni nu se ştie.
Cine a fost autorul sau autorii acestei versiuni nu se ştie.
De ce?
Deoarece în interpretarea păgâno-politeistă a
învăţaţilor greci, anumite pasaje din Tora - precum Geneza 1:26 şi Geneza 11:7
- puteau fi sau chiar erau interpretate în spirit politeist. Alte texte din
original puteau fi traduse forţat sau chiar erau traduse forţat înspre această
interpretare ca şi cum ”Începutul a creat pe dumnezei” (Geneza 1:1), sugerând
(în mod fals, evident) că ar exista o altă zeitate anterioară lui Yehowa
Elohim, un ”zeu mai mare”, care l-ar fi creat pe acesta din urmă şi pe ceilalţi
dumnezei. În teologia grecilor păgâni, Cronos (Timpul) îl crează pe Zeus şi
acesta îl eclipsează (detronează).
În condiţiile de atunci, mulţi evrei au îmbrăţişat practicile greceşti în dauna obiceiurilor evreieşti, inclusiv în sfera religioasă, ceea ce îi neliniştea profund pe preoţii şi pe învăţaţii de la Ierusalim.
În aceste condiţii, ca să contracareze infuenţa
negativă a interpretărilor partidei evreieşti elenofile (a se vedea cărţile
istorice ale Macabeilor) care probabil se puteau folosi de o astfel de
traducere - vorba aceea "cuiul cu cui se scoate", marele preot a
trimis un grup de învăţaţi evrei, în frunte cu un preot de seamă, având lecţia
saducheismului bine învăţată. Fie că au făcut o recenzie a textului, fie au
luat totul de la zero, cei 72 de învăţaţi evrei au produs o nouă versiune în
două luni şi jumătate (consultând sau traducând un pergament poleit cu litere
de aur, aşadar o versiune proprie a saducheilor), de data aceasta autorizată de
la Ierusalim, eliminând toate posibilităţile ca textul să fie interpretat în
sens politeist.
Septuaginta originală, cea saducheistă, cuprindea doar
Tora, adică primele cinci cărţi din Biblie, numite şi Pentateuchul lui Moise.
Restul cărţilor au fost traduse mai târziu, întinzându-se pe o perioadă de
aproximativ 300 de ani. Fiind o opera saducheistă, Septuaginta originală nu a
fost agreată de rabinii farisei, dar a avut priză în sfera aristocraţiei
evreieşti şi a diasporei evreieşti elenofile, iar locul unde s-a făcut
traducerea - Insula Farului - a devenit un loc de pelerinaj pentru
simpatizanţii Septuagintei.
Iată şi câteva texte antice care vorbesc direct sau indirect de existenţa unei copii a Torei în limba greacă, anterioară producerii versiunii Septuagintei originale:
Direct
Iosif Flavius (istoric evreu din secolul I AD),
Antichităţi iudaice, XII, 2,4.
"Raportul lui Demetrius făcut Faraonului. Când toate aceste ordine au fost executate, conform generozității voinței Faraonului, acesta l-a însărcinat pe Demetrius să publice și decretul referitor la copia cărților iudaice, deoarece acești regi nu au lăsat nimic la voia întâmplării în guvernarea lor, ci totul constiuia un obiect de grijă minuțioasă. S-a încredințat
deci copia raportului și scrisorilor, lista darurilor
oferite, detaliul ornamentelor fiecăruia, pentru ca meșteșugul fiecărui
muncitor să fie apreciat la adevărata lui vaoloare de către cei
ce-l vor citi și pentru ca execuția minunată să fie
admirată și să dea celebritate fiecărui artizan. Aceasta este copia raportului:
„Marelui Faraon din partea lui Demetrius. La ordinul tău, o Rege, care m-ai
însărcinat să întrunesc toate operele care lipseau din colecția bibliotecii
noastre și să repar cu grijă pe cele care au fost deteriorate, m-am străduit să
duc la îndeplinire această sarcină. Îți aduc la cunoștință că, printre altele,
cărțile ce conțin Legile evreilor ne lipsesc. Scrise cu caractere ebraice și în
limba acestui popor sunt de neînțeles pentru noi. În plus, ele au fost transcrise cu
neglijență deoarece nu beneficiau de interesul împărătesc.
Totuși este abslut necesar ca aceste cărți să fie în
biblioteca noastră, în exemplare bine îngijite, deoarece legislația conținută
în aceste cărți este înțeleaptă și curată, fiindcă vine de la Dumnezeu. Astfel,
Hecateus din Abderia spune că nici poeții, nici istoricii nu au menționat
aceste cărți, și nici chiar oamenii care se lasă guvernați de aceste precepte
deoarece ele sunt sfinte și nu se cuvine să fie explicate de guri profane. Deci
dacă tu crezi necesar, o Rege, poți scrie Marelui Preot al iudeilor pentru a-ți
trimite câte șase bătrâni din fiecare trib, cei care cunosc cel mai bine aceste
Legi, pentru ca, având de la ei sensul exact și clar și o traducere exactă a
cărților lor, să ajungem, datorită contribuției lor, la un rezultat vrednic de
subiectul tratat și de intenția ta.“
Pentru a nu se înţelege greşit relatarea bibliotecarului şef, precizez că el ştia de copii ale acestor cărţi în limba greacă. În acest sens, a se vedea fraza "În plus, ele au fost transcrise cu neglijență deoarece nu beneficiau de interesul împărătesc." Deci copii existau, doar că acestea nu se aflau în biblioteca regală şi nici la Hecateus din Abderia, istoric şi filozof grec din secolul IV î.e.n., dar existau în alte locuri "profane".
Pentru a nu se înţelege greşit relatarea bibliotecarului şef, precizez că el ştia de copii ale acestor cărţi în limba greacă. În acest sens, a se vedea fraza "În plus, ele au fost transcrise cu neglijență deoarece nu beneficiau de interesul împărătesc." Deci copii existau, doar că acestea nu se aflau în biblioteca regală şi nici la Hecateus din Abderia, istoric şi filozof grec din secolul IV î.e.n., dar existau în alte locuri "profane".
Indirect
Iosif Flavius (istoric evreu din secolul I AD),
Antichităţi iudaice, XII, 2, 11.
"De ce nu a vorbit nimeni până acum de această
Lege atât de minunată? Faraonul s-a bucurat mult de această realizare și de
rezultatele bune ale proiectului său. Însă când Legea a fost citită înaintea
lui, bucuria lui a crescut și mai mult precum și admirația față de inteligența
și înțelepciunea legislatorului; atunci l-a întrebat pe Demetrius cum de nici
un istoric și nici un poet nu a vorbit până acum de asemenea Legi admirabile.
Demetrius a răspuns că nimeni nu îndrăznise să le descrie tocmai datorită
originii lor divine și sfințeniei lor, iar unii,
care au încercat acest lucru, au fost loviți de Dumnezeu. A dat
exemplul lui Teopompus care, dorind să vorbească
despre Lege, s-a trezit cu smintit timp de 30 de zile, apoi l-a
îmbunat pe Dumnezeu în momentele sale de luciditate, mărturisind cu sinceritate
că era autorul unei nebunii. Într-un vis a fost avertizat că această nenorocire
i s-a întâmplat deoarece a voit ca lucrurile divine
să le facă accesibile tuturor într-un mod vulgar; după ce a
renunțat la proiect, și-a revenit în fire. Demetrius a mai spus Faraonului că
se spune despre poetul tragic Teodectus că dorind, într-una din
dramele sale, să folosească unele cuvinte din Lege,
s-a îmbolnăvit de o boală de ochi, iar după ce a recunoscut răul făcut s-a
vindecat."
SCRISOAREA LUI ARISTEAS, Capitolul XII, SC 89, p.
230-236
Istoricul Teopompus din Chios, a trăit în secolul IV î.e.n..
Istoricul Teopompus din Chios, a trăit în secolul IV î.e.n..
(Aristeas a fost un nobil grec, de la curtea lui
Ptolemeu II, din Egipt, temător de Dumnezeu, care a mediat împăcarea dintre
greci şi evrei, după jafurile comise în campania armată din Coele-Siria şi
Israel, de către soldaţii dinastiei greceşti a Ptolemeilor)
"Când s-a dat raportul regelui despre toate acestea, el s-a
bucurat nespus. Scopul pe care și-l propusese, în
opinia sa a fost realizat dincolo de așteptări. I s-a făcut citirea textului în
întregime și el a manifestat o bucurie nestăpânită față de geniul
legislatorului. Atunci l-a întrebat pe Demetrius: „Cum s-a întâmplat că o
asemenea capodoperă nu a fost realizată niciodată și nu a fost menționată de
niciun istoric sau poet până acum?“ Acesta a răspuns: „Datorită caracterului
sacru al acestei Legi și deoarece ea vine de la un Dumnezeu. În plus,
unii care s-au riscat, pedepsiți de acest Dumnezeu, au oprit
munca lor îndrăzneață“. Într-adevăr, Demetrius spunea că într-o
zi Theopompe (discipol al lui Isocratus, a trăit între anii 378-300
î.C., ajuns în Egipt în jurul anului 305) i-a povestit că dorind să
insereze, în mod destul de imprudent, în lucrările sale diferite texte traduse din Lege, a fost cuprins de o
perturbare mentală mai bine de 30 de zile. Însă într-un moment de liniște a
înălțat către Dumnezeu rugăciuni insistente pentru a i se revela cauza bolii
lui nefericite. Într-un vis i s-a revelat că boala i se datorează faptului că a
îndrăznit să distribuie lucruri divine profanilor, după care a încetat și
astfel s-a videcat. „De asemenea, imi povestea el, poetul tragic
Theodectus pe când încerca să introducă într-o piesă de-a sa unele texte extrase din Biblie, ochii săi s-au
îmbolnăvit de cataractă. Dându-și seama care era cauza nefericirii lui, s-a
rugat lui Dumnezeu, și, după mai multe zile, a fost într-adevăr vindecat“.
Atunci, regele, după cum am spus, fiind la curent cu toate acestea, datorită
explicațiilor lui Demetrius, s-a înclinat înaintea cărților, apoi a poruncit să
fie păstrate cu mare grijă și conservate cu deosebit respect." Flavius
Josephus, Antichităţi Iudaice
Şi cum istoricii greci şi poeţii greci nu compuneau în evreieşte ci în greceşte, este evident legătura cu o astfel de sursă tradusă din ebraică, posibil tendenţioasă pe alocuri spre politeism, care a precedat Septuaginta. Speriaţi de aceste tendinţe politeiste din traducerea primară grecească, învăţaţii evrei au născocit o contratactică, traducând în aşa fel versetele în cauză ca să fie exclusă orice posibilitate spre o interpretare politeistă. Dar această manevră scribală nu a avut priză la rabini şi poporul de rând, aşa că varianta saducheilor a fost revizuită cu trecerea timpului.
Cum sunau verstele în cauză în viziunea saducheistă?
Geneza 1:26 (”să fac om” în loc de נעשה אדם ”să facem om”)
Geneza 11:7 (”hai să cobor” în loc de הבא נרדה ”hai să coborâm”)
Aşadar în viziunea saducheistă Dumnezeu lua chip de om, devenind propriul lui înger (înger înseamnă mesager, sol) când cobora pe pământ, cuvintele elohim, el şi malach indicând de fapt aceeaşi persoană. Rabinii nu au fost de acord cu această interpretare şi nici poporul.
Ce au făcut strămoşii saducheilor cu textul tradus e greu de crezut, dacă nu ar exista rapoartele istorice ale rabinilor, care au relatat cele întâmplate în acest sens.
Un astfel de raport este chiar în Noul Testament.
Saducheii nu credeau în îngeri (Fapte 23:8) - Dumnezeu fiind singur în cer, deci era în
interesul lor să alcătuiască o traducere, care să reflecte acest punct de
vedere extremist.
Existenţa unor modificări a textelor din versiunea
greacă Septuaginta reiese şi din mărturiile timpurii, după cum urmează:
O sursă din perioada talmudică, numită Mesechta Sofrim
"Ziua [în care Tora a fost tradusă în greacă pentru
împăratul Ptolemeu] a fost la fel de dificilă pentru poporul evreu ca și ziua
în care au venerat vițelul de aur, pentru că Tora nu a putut fi tradusă
suficient de bine."
O altă sursă, Meghilat Taanit, din aproximativ
aceeași perioadă
"În ziua de 8 Tevet a fost realizată traducerea Torei
în greacă în zilele împăratului Ptolemeu și întunericul a coborât asupra lumii
timp de trei zile."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu