Cum să ne păstrăm ucenici adevăraţi?

Har şi pace tuturor de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos!

Cum să ne păstrăm ucenici ai Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos într-o lume creştină cu atâtea opinii diferite?

1.   Vegherea, o condiţie importantă

Luca 21:36. Vegheaţi, dar, în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.

Vegherea este o condiţie foarte importantă şi aceasta trebuie să ne însoţească în toate domeniile vieţii noastre, dar în mod special în cele duhovniceşti (spirituale). 

Ce înseamnă a veghea? A păzi, a sta de strajă, a supraveghea o activitate sau a fi atent la ceva. În sens spiritual toate acestea se aplică să fim atenţi la Cuvântul lui Dumnezeu şi să-l împlinim. Asta implică uneori să fim atenţi şi la mesageri. Vedem că pe profeţi i-au batjocorit deseori, pentru că nu se potriveau ca profeţi în ochii auditoriului, care avea o altă optică. La fel au făcut şi cu Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos. Şi uneori Dumnezeu comunică sau lucrează cu oameni neobişnuiţi nouă, cu oameni mult mai păcătoşi ca noi şi mai rar chiar cu animale.

Venim din medii diferite, să nu ne judecăm între noi înainte de vreme. Să nu ne pripim în a trage concluzii definitive, fără ca să cunoaştem toate feţele problemelor. Poate că fiecare mai are de învăţat câte ceva, chiar şi de la nişte străini. Trebuie să avem intenţii nobile şi să ne sprijinim unii pe alţii la aceasta şi să conlucrăm cum au făcut Ietro şi Moise, chiar dacă au rămas separaţi şi fiecare şi-a văzut de drumul lui. Moise l-a ascultat şi i-a mers bine. Un alt exemplu ce ar trebui să ne dea de gândit este măgăriţa lui Baalam. Tatăl nostru ceresc ne poate „vorbi” pe căi nebănuite şi el se poate folosi de oricine şi de orice.

2.   Iubirea Cuvântului lui Dumnezeu, transmis prin Domnul Isus, o condiţie importantă

Ioan 14:21. Cine are poruncile Mele şi le păzeşte acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui."

22. Iuda, nu Iscarioteanul, I-a zis: "Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă, şi nu lumii?"

23. Drept răspuns, Isus i-a zis: "Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.

24. Cine nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Şi Cuvântul pe care-l auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis.

Credincioşii iubesc din inimă Cuvântul lui Dumnezeu şi îl împlinesc! Dar poţi împlini Cuvântul lui Dumnezeu dacă este stâlcit de un traducător sau copiator, care bagă doctrine omeneşti în Cuvântul lui Dumnezeu? De exemplu o doctrină care atacă unicitatea şi supremaţia lui Dumnezeu (Ioan 17:1-3), prima poruncă din Decalog adresată evreilor şi prin ei lumii întregi?

Să nu ne lăsăm amăgiţi, a iubi o traducere încă nu înseamnă respect deplin pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Noi trebuie să fim conştienţi că trebuie să agreăm ce scrie în original, nu ce ne place nouă.

Sunt conştient că în nobila noastră misiune de a studia şi împlini Scripturile – indiferent dacă sunt Biblii vechi sau noi, indiferent de limba în care le vom citi, o problemă majoră va fi problema textuală. Vorba unui distins profesor: “Pe ce ne bazăm, când discutăm?”

După cum aţi văzut deja, anumite diferenţe de opinie au ca bază anumite texte biblice, care au fost redate diferit faţă de textul autograf (textul autograf este denumirea textului autorului). Aşadar, lozinca “Stă scris” trebuie însoţiţă de multă vigilenţă şi discernământ.  Degeaba citez un text modificat ca fiind “Stă scris” sau ca “Sola Scriptura (Numai Scriptura)”, dacă acest text a fost modificat şi eu nu îmi dau seama.

Fiind în vizită - cu mulţi ani în urmă - la un frate ce a ieşit de la baptişi, acesta mi-a zis că a aflat de la nişte fraţi despre modificarea textului de la Matei 28:19. Sceptic fiind faţă de cele auzite atunci (ulterior m-am convins), am rugat nişte fraţi să verifice acest lucru. Cineva s-a dus chiar la Biblioteca Naţională din Ungaria, să verifice Bibliile vechi, existente acolo. S-a întors cu precizarea că textele coincid cu cele actuale “în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”. Da, numai că ele au fost scrise după anul 1000 AD. Dar pe noi trebuie să ne intereseze toată perioada scribală.

Şi iată de ce:

Mărturia lui Origen, secolul II-III: „E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sînt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rînduindu-se corectori cu de la ei putere."

Mărturia din Codex Vaticanus, nota marginală de la Epistola către evrei: "Nebuni şi netrebnici, de ce nu puteţi lăsa în pace vechea redare şi să nu o alteraţi?"

Mărturia episcopului Dionisie (secolul III) "Atunci când colegii mei creștini m-au invitat să le scriu scrisori, am făcut așa. Aceşti apostoli ai diavolului s-au umplut cu neghină, au scos unele lucruri și au adaugat altele. Pentru ei, vaiul este rezervat. Nu e de mirare atunci, dacă unii au îndrăznit să se atingă chiar și de cuvântul Domnului Însuși, atunci când aceştia au conspirat să mutileze propriile mele eforturi umile".

Mărturia prezbiterului Gaius (AD 175-200): "Prin urmare, şi-au pus mâinile cu îndrăzneală pe scripturile divine, susținând că le-au corectat. Că eu nu vorbesc în mod fals de ei în această chestiune, oricine dorește poate să învețe. Căci dacă oricine va colecta respectivele copii ale lor, și să le compare una cu alta, el va găsi că acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de exemplu, nu sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. Și multe dintre acestea pot fi obținute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecțiile, cum le numesc ei, care sunt o corupție, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum și cele de Apollonides nu sunt consecvente cu ele însele. Pentru că puteți compara cele pregătite de ei la o dată anterioară cu cele pe care le-au corupt mai târziu, și le veti găsi foarte diferite.”

Sursa: Eusebiu De Cesareea (secolul III-IV), Istoria Bisericească

Mai sunt şi alte scrieri de comparaţie textuală, care tratează acest subiect, cum ar fi:

Bruce M. Metzger: Textul Noului Testament: Transmisia lui, coruperea lui şi restaurarea lui;

Bart D. Ehrman: Coruperea ortodoxă a Scripturilor: Efectul controverselor christologice asupra textului Noului Testament;

John William Burgon, Revizia Revizuitei

Aşadar, dragii mei fraţi, se naşte întrebarea, ne dăm noi seama de consecinţele nefaste ale acestei practici vechi? Talmudul consemnează că pe timpul celui de al doilea Templu, existau deja trei versiuni ale Scrierilor Vechiul Testament şi că în curtea Templului era o versiune “oficială”, după care se corectau “erorile” celorlalte.

Oare a încetat această practică şi dacă ea a încetat de tot sau se mai propagă şi la ora actuală sub diferite forme mai subtile. Întrebarea cea mai fierbinte fiind: CUM NE AFECTEAZĂ PE NOI ŞI CUM NE PUTEM DA SEAMA?

Apostolii au luat în considerare că unii vor încerca să scrie falsuri, în numele lor şi al altora, ceea ce s-a şi întamplat, secolul II şi III fiind o pepiniera de falsuri scrise "în numele" apostolilor, părinţilor lui Isus, etc. (2Tesaloniceni 2:2)

Apostolul Petru a avertizat că unii deformeaza mesajul scrierilor apostolului Pavel şi aici putem include şi abuzarea lor în copiere, deoarece de la răstălmăcirea lor şi până la abuzarea lor prin traducere, este doar un pas (2Petru 3:16)

Condamnarea în prealabil al falsificatorilor textului Apocalipsei, întăreşte şi ea spusele apostolilor Pavel şi Petru (Apocalipsa 22:18,19).

Partidele creştine rivale (deja circa 70 în secolul II) se acuzau reciproc de modificarea manuscriselor: mărturia lui Tertulian (secolul II) împotriva lui Marcion, mărturia lui Marcion împotriva celorlalţi.

Mărturii timpurii din exteriorul creştinismului: Filozoful Celsus îi acuza pe creştini pentru modificarea Evangheliilor "de trei sau patru ori, ba chiar mai mult". Origene, nu îl condamnă că ar spune un lucru neadevărat, ci răspunde afirmativ, arătând şi cauzele: „E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sînt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rînduindu-se corectori cu de la ei putere."

Mărturii din lumea şcolastică musulmană, care arată că atât cărţile VT cât şi cele NT au fost pe alocuri falsificate.

Este bine de reţinut menţiunea “PE ALOCURI”, deci nu putem vorbi de o corupţie totală.

Fie ca Tatăl nostru ceresc, să ne dea înţelepciune şi pricepere ca ştiind toate acestea să ieşim din “marea capcană scribală”. În numele Domnului Isus să ne rugăm! Amin.

3.   Să ne rugăm la Dumnezeu Tatăl, în numele Fiului său pentru ajutor, o condiţie importantă

Luca 21:36. Vegheaţi, dar, în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.

Ce înseamnă a ne ruga în numele Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos?

Când spunem, că ne rugăm în numele Domnului Isus, nu înseamnă să ne rugăm Lui. Ci prin El, ne rugăm Tatălui nostru din ceruri, lui Dumnezeu.

Origene – Despre rugăciune şi martiraj. Mai exact - la Cine să ne rugăm? - din perspectiva ucenicilor. A fost scris în secolul III AD, de Origene din Alexandria. Din text reiese că în acel timp existau trei păreri, unii se rugau doar Tatălui, alţii doar Fiului şi alţii se rugau la ambii. Duhul sfânt nu este menţionat, aşa că moda rugăciunii la duhul sfânt încă nu era inventată în acel timp.

XV. 1. Dacă ați înțeles ce se înțelege prin „rugăciune“, să nu ne mai rugăm la nici o creatură, nici la Mesia, doar singurului Dumnezeu și Tatăl universului, la care şi Salvatorul nostru s-a rugat, așa cum am explicat, ce ne-a învățat şi El. De fapt, atunci când i-au cerut „Învață-ne să ne rugăm“ (Luca 11:11), El le-a arătat o rugăciune nu la El însuși, ci la Tatăl: „Tatăl nostru care ești în ceruri ...“ și așa mai departe. (Matei 6.9). Pentru că, așa cum în altă parte am arătat, în persoană şi subiect Fiul nu este Tatăl, și așa că ar trebui să ne rugăm fie la Fiul şi la Tatăl nu sau fie la ambii, sau numai la Tatăl. Ar părea imposibil sau chiar lipsit de sens să se roage Fiului și nu Tatălui, ceea ce ar fi în mod evident contrar tuturor vederilor. Dacă ne-am ruga la ambii, ar trebui să o facem la plural: „daţi-ne“, „binevoiţi“, „împliniți-ne“, „salvați-ne“, şi alte asemenea. De aici se vede că sunt necorespunzătoare, deoarece nu se poate dovedi din Scripturi că s-au rugat în așa fel. Deci, rămâne doar să ne rugăm lui Dumnezeu, Tatăl a toate, dar nu fără Marele Preot care a fost investit prin jurământ de Tatăl, după înțelesul acestor cuvinte: „El a jurat și nu îi va părea rău, Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec“ (Psalmul 110: 4; Evrei 2:17, etc.).

Citat din Origene, „Rugăciune şi martiraj”

Ce dorea să spună Origen? Că evreii se rugau marelui preot al lui Dumnezeu? Nu, din contră, marele preot evreu aducea rugăciunile poporului înaintea lui Dumnezeu, adică se ruga pentru popor, cum şi Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos se roagă Tatălui său pentru noi.

Bine e să ştim toţi asta, ca să fim binecuvântaţi cu toţii! Amin.

Pentru cei care doresc să ne edificăm împreună, vă invit în grupul Biblia De Studiu pe Facebook:
https://www.facebook.com/groups/289841265419722/