De ce trebuie să acceptăm “toată Scriptura”?

Har şi pace tuturor de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos!

De ce trebuie să acceptăm “toată Scriptura”?

În antichitate existau grupări eretice care nu agreau cărţile Vechiului Testament sau anumite cărţi din Noul Testament. Unii aveau doar Evanghelia după Matei, modificată, alţii aveau doar Evanghelia după Ioan, modificată, alţii foloseau doar cele patru Evanghelii, modificate, alţii foloseau doar Evanghelia după Luca şi scrierile apostolului Pavel, modificate, alţii au respins cartea Apocalipsa, etc..

Bazele credinţei noastre este Biblia, Cartea Cărţilor. Nici o sectă eretică care a necinstit-o nu a progresat.

Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos s-a rugat Tatălui său ceresc, pentru ca El să-i sfinţească pe ucenici prin adevăr (Ioan 17:17). Adevărul are ramificaţii în toate domeniile, de aceea putem vorbi de un set de adevăruri. Acest măreţ set de adevăruri se află înmaganizat în Biblie, care este supranumită pe drept cuvânt „Cartea Cărţilor”, “Sfintele Scripturi” (2Timotei 3:15) şi “Cuvântul lui Dumnezeu” (Matei 15:6, Luca 5:1, Fapte 4:31).

Biblia se recomandă singură, ca întreg, după cum este scris “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire” (2Timotei 3:16). Apostolii şi ucenicii care au redactat cărţile Noului Testament au fost insuflaţi şi ei, de aceea Noul Testament a fost ridicat de Dumnezeu la rang de Sfânta Scriptură alături de cărţile Vechiului Testament, astfel că avem o bază solidă în Cuvântul lui Dumnezeu (Fapte 6:2,7, Fapte 13:46, 2Corinteni 2:17, Efeseni 6:17, Coloseni 1:25, 1Tesaloniceni 2:13).

Să ne bazăm pe “Toată Scriptura”, căci este o deviză înţeleaptă. Înapoi la întreaga Biblie! Nu folosi doar Noul Testament, foloseşte întreaga Biblie, pentru că adevărată este această rostire memorabilă:

"Nu există armonie în Biblie, decât atunci când foloseşti toată Biblia."

Grupările care au necinstit o parte sau alta din întreaga Biblie, au dispărut de pe scenă (gnosticii, maniheiştii, sâmbătarii unitarieni din Transilvania, etc.), iar alţii care au deformat adevăratul sens al cărţilor Vechiului Legământ, ca origeniştii, au dispărut şi ei. De aceea nu avem voie să etichetăm cărţile Vechiului Legământ (sau viceversa) ca fiind o revelaţie inferioară, ci să le cinstim aşa cum se cuvine.

Aşadar bazele credinţei noastre creştine stau pe „Toată Scriptura”. Nu trebuie să ne lăsăm orbiţi de prejudecată, nici de credulitate, ci trebuie să avem un duh înţelept de analiza (Fapte 17:11).

Putem spune că Biblia antică - cuprinzând cele 66 cărţi ale ei, de la Geneza la Apocalipsa – este o carte sfântă, inspirată de Dumnezeu, fiind de un mare folos pentru desăvârşirea credincioşilor: 2Timotei 3:15-17, 1Corinteni 4:6.

Istoricul evreu Iosif Flaviu (Iosephus Flavius), din secolul I, în cartea sa Contra lui Appion ne spune că evreii aveau 22 de suluri sfinte. După Consiliul de la Iamnia (secolul I), aceste 22 de suluri au fost segmentate în 39 de cărţi, fiind incluse în Textul Masoretic, care nu conţinea textele apocrife, considerate dubioase. La fel, cărţile Noului Legământ (Noul Testament) au fost separate cu grija, de celelalte cărţi false – după cum vedem în Codexul Muratorian, scrise în numele apostolilor şi creştinilor din primul secol; dovadă că nu au fost mai multe decât avem acum fiind un codex sahidic coptic din sec II, care conţine întregul Nou Testament, aşa cum îl avem azi.

Dumnezeu a vorbit profeţilor, iar altora le-a dat înţelepciune, ca de exemplu regelui Solomon, făcându-l cel mai înţelept om al timpului său (1Împăraţi 3:1-28, 2Cronici 1:7-12, 9:1-8). Tot ce a scris el în cele trei cărţi inspirate, Cartea Proverbelor, Cartea Eclesiastul şi Cântarea Cântărilor a fost scris înainte de căderea lui spirituală, care a fost târzie, la bătrâneţe. De aceea cine susţine Biblia ca fiind inspirată sută la sută, dar respinge ca fiind neinspirate cuvintele lui Solomon din Eclesiastul 9:10, este fie un mincinos (unul care nu crede ce spune), fie un om care nu este conştient de ceea ce spune când spune „Cred că Biblia este inspirată sută la sută”. 

Biblia este unitatea noastră de măsură, este etalonul nostru în ce priveşte credinţa. Orice învăţătură, profeţie sau conduită trebuie verificată cu Biblia, dar cu atenţie, deoarece ea poate fi greşit interpretată: 2Petru 3:15,16, Apocalipsa 22:18,19. Aceste interpretări greşite vin deseori din cauză că Biblia a fost expusă diferitelor erori scribale, fie neintenţionate, făcute din neglijenţă, fie făcute intenţionat, cum avem din păcate multe cazuri, făcute pentru a servi ca bază diferitelor orientări doctrinare. Astfel au apărut o sumedenie de diferenţe între manuscrise, care sunt împărţite în patru familii importante.

În ceea ce priveşte aceste diferenţe, numite „variaţii textuale”, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru călăuzire, în numele Fiului Său, Domnul nostru Isus Christos, ca să putem trata diferenţele în frică de Dumnezeu, cu înţelepciune şi cu dreptate, alegând varianta corectă, chiar dacă părerea noastră va fi minoritară, ştiind că nu părerile oamenilor contează, ci părerea lui Dumnezeu. Să nu uităm că Satan înşală întreaga lume (Apocalipsa 12:9), deci îi poate înşela şi pe teologi, ca ei să aleagă o variantă greşită a redărilor textuale.

Atunci când nu abordăm toată Biblia, putem pierde amănunte, după cum am arătat în articolul: Sabatul pierdut din "Săptămâna Patimilor"

După cum spuneam în postarea anterioară, au trecut 200 de ani până la scoaterea marcioniţilor în afara legii de către împăratul Constantin, în anul 320. În aceşti ani, aceştia au reuşit să semene în creştinătatea de atunci o aşa mare împotrivire faţă de Vechiul Testament şi tot ce era evreiesc, încât autorităţile bisericeşti s-au luptat încă multe secole cu această nălucă, care mai dădea lăstari prin biserici.

Dar datorită debandadei făcute de marcioniţi în creştinism timp de 200 de ani - care au scos Vechiul Testament din bisericile creştine nu este de mirare de ce anumite lucruri aşa de simple, sunt acceptate aşa de greu.

Cuvântul "sabat" (odihnă) are trei semnificaţii în Biblie. Sabatul - în functie de context - poate fi un sabat săptămânal (de ziua a şaptea), poate fi un sabat de sărbătoare anuală, care nu este legat de ziua a şaptea, şi poate fi o referire la un an sabatic în care nu se lucra un lot de pământ după al şaselea an.

Legea dată de Dumnezeu prin Moise, cerea ca pe 15 Nisan, prima zi de după Paştele din 14 Nisan, să fie un sabat de sărbătoare:

 "Sărbătoarea Azimilor - Ziua a 15-a a lunii întai, era cea dintâi din cele 7 zile ale azimilor (Ex 23,15; 34,18; Lev 23,6-14; Deut 16,3-8), uneori numită ziua întâi a Paştelor (Ex 45,21). Era un Sabat de sărbătoare, în care trebuia să nu se facă nici o lucrare (Lev 23,6.7; pentru termenul "Sabat", cf. v. 24-32). Acesta nu era un Sabat săptămânal, care să cadă în ziua a şaptea a săptămânii, ci cădea într-o anumită zi a lunii, 15 Nisan, prin urmare într-o zi diferită a săptămânii în fiecare an. Era cel dintâi din 7 sabate ceremoniale legate cu sirul anual de sărbători (vezi datele cu litere cursive din tabelul de la pagina 108), care erau distinct specificate ca fiind "afară de sabatele Domnului" ["afara din Sabatele lui Iehova" - trad. Nitulescu] (Lev 23,38). Aceste zile de odihnă făceau parte din legea ceremonială; deci, spre deosebire, memorialul creaţiei din ziua a 7-a, erau "umbra lucrurilor viitoare" (Col 2,17), tipuri care aveau să fie împlinite în Hristos.

"A doua zi după Sabat - Sabatul de sărbătoare după Paşti - adică la 16 Nisan, venea ceremonia snopului de legănat, roadele cele dintâi ale recoltei de orz. Până nu se făcea ceremonia aceasta era ilegal de a mânca din cerealele noi. Sărbătoarea Azimilor se termina la 21 cu un alt Sabat de sărbătoare (Lev 23,8, vezi vol I p.709)." http://cercetatiscripturile.intercer.net/article.php?id=3191

Mulţi păgâni care au trecut formal la creştinism, fără o innoire a minţii, şi trăiau departe de Iudeea, nefiind familiarizaţi cu aceste noţiuni din cărţile Vechiului Legământ, au făcut o confuzie când au citit relatările din evanghelii, neputând face distincţie când anume se vorbeşte de un sabat de ziua a şaptea şi când de un sabat de sărbătoare. 

În această conjunctură a neştiinţei, aceşti creştini slabi în cunoştinţe biblice, au tras concluzia că sabatul ce urma imediat după răstignire, a fost un sabat de ziua a şaptea, deşi după cum dovedeşte lucrarea citată "Sărbătoarea Azimilor - Ziua a 15-a a lunii întâi.... era un Sabat de sărbătoare, în care trebuia să nu se facă nici o lucrare (Lev 23,6.7; pentru termenul "Sabat", cf. v. 24-32). Acesta nu era un Sabat săptămânal, care să cadă în ziua a şaptea a săptămânii, ci cădea într-o anumită zi a lunii, 15 Nisan, prin urmare într-o zi diferită a săptămânii în fiecare an. Era cel dintâi din 7 sabate ceremoniale legate cu şirul anual de sărbători..."

Conform profeţiei din Matei 12:40 Domnul Isus a stat trei zile şi trei nopţi în mormânt:

"Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului." (Mat.12:40)

În unele traduceri şi interlineare, cum ar fi cel de pe biblehub.com, Matei 28:1 sună aşa "După sabate, ... înspre ziua întâi după sabate", cuvântul "sabat" fiind aici la plural.

Există şi câteva traduceri care urmează forma de plural, redând "sabate" in loc de "sabat".

Berean Literal Bible

"And after the Sabbaths, it being dawn toward the first day of the week, Mary Magdalene and the other Mary came to see the tomb."

International Standard Version

"After the Sabbaths, around dawn on the first day of the week, Mary Magdalene and the other Mary went to take a look at the burial site."

Young's Literal Version

"And on the eve of the sabbaths, at the dawn, toward the first of the sabbaths, came Mary the Magdalene, and the other Mary, to see the sepulchre,"

Conform celor de mai sus, Domnul Isus a fost răstignit în 14 Nisan (miercuri) şi a murit în după amiaza acestei zile, după care urma 15 Nisan (joi) un sabat anual de sarbatoare şi apoi 16 Nisan (vineri) sărbătoarea legănării vasului de orz proaspăt secerat. Apoi urma sabatul de ziua a şaptea care cădea pe 17 Nisan (sâmbăta). Ce a rămas din după amiaza zilei de 14 Nisan era deja consumată cu aducerea unguentelor şi pregătirea - ungerea trupului, cu timpul petrecut la formalităţile şi aprobarea de la palatul lui Irod, apoi cu mersul la mormânt şi formalitaţile religioase de acolo. Ziua de 14 este trecută şi nu se poate pune ca zi petrecută în mormânt. Zilele în care a fost efectiv în mormânt au fost 15, 16 şi 17 Nisan, acesta din urmă fiind un sabat săptămânal. La sfârşitul acestei zile a înviat Domnul Isus, în prima zi a saptămânii (duminica), femeile găsindu-l deja înviat când au sosit.

Aşadar, festivalul Sărbătorii Azimilor începea la 15 Nisan cu un sabat de sărbătoare şi se termina la 21 Nisan cu un alt sabat de sărbătoare, conform cu Levitic 23:8. Între ele nu erau alte sabate de sărbătoare, doar un sabat de ziua a şaptea.

Ce s-a întâmplat?

Luca 23:

54. Era ziua Pregătirii (nu e vorba de pregătirea sabatului de ziua a şaptea, cum se crede greşit, ci ziua pregătirii Pesachului, adică a Paştelui, fiind 14 nisan) şi începea ziua Sabatului (acest sabat era un sabat de sărbătoare şi nu sabatul săptămânal). 55. Femeile care venisera cu Isus din Galileea au însoţit pe Iosif; au văzut mormântul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el,

56. s-au întors şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului (de sărbătoare), s-au odihnit, după Lege (Nici în sabatul de sărbătoare nu aveai voie să lucrezi!). 

După sabatul de sărbătoare din 15 Nisan, era o altă sărbătoare importantă, pe 16 Nisan. A doua zi după sabatul din 15 nisan - sabatul de sărbătoare de după Pasti - adică la 16 Nisan, venea ceremonia snopului de legănat, roadele cele dintai ale recoltei de orz. Până nu se făcea ceremonia aceasta era ilegal de a mânca din cerealele noi. Ceremonia aceasta se făcea la Templu. Iată de ce femeile nu s-au dus la mormânt nici în această zi. Apoi, a urmat sabatul de ziua a şaptea, pe 17 Nisan. Nici atunci nu au putut merge.

Dar în prima zi din săptămâna ce urma, s-au dus cu noaptea în cap, cu mare grabă, deoarece au trecut deja 3 zile de când a fost pus în mormânt. Se înţelege graba.

"În ziua întâi a Sabatelor (şi nu de sabat, e vorba de ziua de după sabatele acestea), femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis-de-dimineaţă şi au adus miresmele pe care le pregătiseră." BDC

"Iar în prima zi după sâmbăta (de fapt "sâmbete", textul grec e la plural), foarte de dimineaţă, au venit ele la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră." BOR

"Dar, în ziua întâi a săptămânii[−] Sau „a doua zi după sabat“," GBV2001

"Dar în prima zi a săptămânii, foarte de dimineaţă, ele au venit la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră." NTR

Nu este de mirare atunci, de ce Apostolul Ioan numeşte sabatul din 15 Nisan un sabat mare, în comparaţie cu celălalt sabat, deoarece acest sabat nu a fost un sabat obişnuit de ziua a şaptea:

De frică să nu rămână trupurile pe cruce în timpul Sabatului - căci era ziua Pregătirii, şi ziua aceea de Sabat era o zi mare - iudeii au rugat pe Pilat să zdrobească fluierele picioarelor celor răstigniţi şi să fie luaţi de pe cruce. 

Derularea evenimentelor:

Domnul Isus şi apostolii lui au luat ultima Cina marţi seara

Marţi noaptea a fost prins

Miercuri a fost judecat de Pilat şi crucificat

A fost îngropat miercuri seara

Miercuri, joi şi vineri noaptea a fost în mormânt (trei nopţi), respectiv joi, vineri şi sâmbătă ziua (trei zile)

Deoarece la evrei ziua se socotea de la apusul serii zilei precedente, sâmbătă noaptea făcea parte deja din prima zi a săptămânii