Astăzi este 11 Abib (11 Nisan), o zi de sabat în calendarul biblic

 Durata anotimpurilor şi a anului biblic

Totalul lunilor unui an este de 12 luni, aşadar fiecare anotimp are trei luni, fiecare lună fiind menţionată în Biblie, acestea fiind numerotate de la 1 la 12.

 

Începuturile anotimpurilor după modelul biblic:

Primăvara începe la echinocţiul de primăvară

Vara începe la solstiţiul de vară

Toamna începe la echinoctiul de toamna

Iarna începe la solstitiul de iarna

 

Dacă ştim alternanţa cu care se schimbă zilele lunilor anului, putem stabili câte zile are un anotimp. Astfel, anotimpurile biblice au câte 91 de zile fiecare, ultima lună a fiecărui anotimp având 31 de zile, iar celelalte două, câte 30.

După calendarul biblic şi anul biblic, sărbătorile anuale din Biblie au căzut în perioada anului în care au fost fixate şi nu a existat nici un fel de decalare sau rămânere în urma; în mod normal, după acest calendar biblic, o sărbătoare fixată trebuie să cadă întotdeauna în aceeaşi zi, în aceeaşi săptămână şi în aceeaşi lună calendaristică din fiecare an.

 

Anul calendaristic

Ce "luminător" arată durata unui an? Soarele. Durata unui an se calculează după soare. De aceea Dumnezeu a rânduit calendarul anual după mersul soarelui, iar luna calendaristică după mersul lunii şi a stelelor în raport cu soarele.

 

Începutul Anului Nou în lumea antică

Anul nou - cel biblic - începe primăvara în luna Abib numit şi Nisan şi nu iarna sau toamana, cum era la păgâni. Calendarul se regăseşte la toate comunităţile din lume, din cele mai vechi timpuri. Astfel, se putea calcula când sesfârşea şi când începea un an nou.

- În Mesopotamia, ziua Anului Nou, era numit Akitu şi începea odată cu luna nouă din preajma echinocţiului de toamnă.

- În Asiria, ziua Anului Nou începea la jumătatea lui septembrie.

- În Egipt, Filistea şi Persia, Anul Nou începea la echinocţiul de toamna (21 septembrie).

- În Grecia, până în secolul al V-lea î.Hr., Anul Nou începea la solstitiul de iarna (21 decembrie).

- În Roma, până în anul 153 î.Hr., Anul Nou începea la 1 martie, după aceea dată fiind 1 ianuarie, dată confirmată de calendarul iulian (46 î.Hr.).

 

Începutul anului la creştinii din Evul Mediu

În Evul Mediu timpuriu, mulţi creştini considerau începutul anului la 25 martie (Bunavestire), fiind o practică străveche la creştini.

Deoarece Anglo-Saxonii considerau ziua de 25 decembrie ca începutul anului, Wilhelm Cuceritorul a fost acela care a stabilit data zilei de Anul Nou pe 1 ianuarie. Totuşi, această dată nu s-a impus, căci Britania (Anglia)  considera Anul Nou, ca toată creştinătatea, la 25 martie.

Data de 1 ianuarie, ca zi a Anului Nou, a fost repusă după obiceiul păgân abia în 1582 de către făuritorii Calendarul Gregorian şi apoi a fost adoptat de ţările romano-catolice. Cu timpul, a fost adoptat şi de alte ţări precum Scoţia în 1660, Germania şi Danemarca prin 1700, apoi Anglia, Suedia şi Rusia în 1918.

 

Începutul anului la evreii din Evul Mediu

Aflăm din surse istorice că evreii din Evul Mediu au avut Anul Nou toamna. Dar aici nu este vorba de evreii din Biblie, ci de cei din Evul Mediu, care din anumite motive, nu mai au calendarul din Biblie. La evreii din Evul Mediu, anul începea cu prima zi a lunii Tishri (6 septembrie - 5 octombrie Rosh Hashana).

 

---