Oare Isus s-a auto-înviat sau a fost înviat?

20 Abib

Cum a fost transformat textul timpuriu al Noului Testament?

Oare Isus s-a auto-înviat sau a fost înviat de către Dumnezeu Tatăl?

 

The Early Text of the New Testament

- by Charles E. Hill and Michael J. Kruger

 

Particulariţăţile temelor tratate

Această carte examinează și evaluează din primele noastre surse existente starea cea mai timpurie a textului Noului Testament cunoscut acum. Ce fel de schimbări au făcut scribii textului? Care este calitatea textului de care dispunem acum? Ce putem învăța despre natura transmiterii textuale în primele secole? Pe lângă explorarea culturii textuale și a scribilor creștinismului timpuriu, acest volum explorează dovezile textuale pentru toate secțiunile Noului Testament. De asemenea, examinează dovezile din cele mai vechi traduceri ale scrierilor Noului Testament și citările sau aluziile la textele Noului Testament din alți scriitori creștini timpurii.

--

Marea întrebare este de ce s-au făcut aceste schimbări şi răspunsul este simplu: pentru a se sprijini anumite păreri legate de anumiţi oameni influenţi ai timpului.

Cea mai prolifică schimbare a textului Noului Testament s-a produs în mişcarea marcionită (numiţi şi doceţi), condusă de Marcion din Sinope, 85 – c. 160), care a apărut pe la anul 117 AD. Alte grupări cu tendinţe asemănătoare au fost encratiţii şi patripassienii, care la origini par a fi o secte desprinse din marcionism.

 

La începutul secolului II AD au avut loc nişte mari dispute cu privire la Vechiul Testament, deoarece împăraţii romani au pus o taxă pe religia iudaică: oricine era considerat iudeu sau prozelit, trebuia să plătească o taxă, ca să-şi poată practica credinţa. Deoarece creştinii dintre evrei nu au considerat că ar fi prozeliţi evrei, nu au vrut să plătească taxa, în schimb creştinii dintre evrei erau puşi în dificultatea de a plăti. Pe fondul justificării că ei nu sunt pozeliţi evrei, unii au căzut în extrema de a respinge tot Vechiul Testament, inclusiv pe Dumnezeul din Vechiul Testament. Aceştia au format o biserică separată în anul 117 la Antiochia în Siria şi şi-au făcut o altă Biblie, care cuprindea doar Evanghelia după Luca şi 10 epistole ale apostolului Pavel, toate acestea fiind redate într-un format rescris, modificat. Deoarece creştinii evrei nu au renunţat la credinţa că ei sunt evrei şi că Vechiul Testament este sfânt, aceşti creştini habotnici din Antiochia au excomunicat Biserica Evreilor în anul 130 AD. Când în anul 132 AD a început războiul în Iudeea împotriva romanilor,  rebelul şef Bar Kochba a pus să se facă un census (recensământ), adică să fie număraţi toţi evreii din Iudeea şi proporţional cu numărul oemenilor să se trimită ostaşi şi provizii din fiecare localitate evreiască. Astfel, creştinilor evrei li s-a cerut să dea o armată şi provizii, şi să-l acepte ca Mesia. Puşi în faţa acestei cereri creştinii evrei din Iudeea au emigrat în Persia.

În a doua parte a secolului II, Pantaenus Sicilianul, a fondat o biblioteca creştină la Alexandria, Egipt, colectând neobosit diferite scriei timpurii şi contemporane ale creştinilor, de pe teritorii vaste, călătorind chiar pânâ în Persia, la comunităţile risipite ale creştinilor evrei pe baza cărora s-a făcut Biblia creştină, cu Vechiul şi Noul Testament.

În secolul III AD la Antiochia (267) - sub supravegherea lui Macarie episcopul Edessei, s-a format un consiliu care să examineze învăţătura patripassienilor şi a Bibliei lor. După ce le-au respins, l-au însărcinat pe eruditul Lucian al Antiochiei să redacteze o Biblie, care să aibă un text nealterat de ereziile acelor timpuri.

 

În antichitate anumiţi creştini erau numiţi “patripassieni”, deoarece spuneau că Dumnezeu Tatăl a suferit pe cruce, iar în perioada Reformei Lutherane, au fost reprezentaţi de Miguel Servetus, un medic spaniol din mişcarea anabaptistă, ars pentru această învăţătură la Geneva, în Elveţia (evident un act necreştin, dar atunci aşa erau timpurile, de ignoranţă). Existase şi un papă la Roma, care a dorit să reactiveze Biblia patripassienilor, combătuţi şi învinşi definitiv din punct de vedere teologic la Conciliul de la Antiochia (267 AD) sub îndrumarea episcopului Macarie al Edessei şi să o pună în locul versiunii Vulgata, făcută de Ieronim. După moartea acestui papă, consiliul de cardinali care era îngrozit de ceea ce dorea papa, a dezaprobat proiectul şi a ascuns noua versiune patripassiană în Biblioteca Vaticanului.

 

De exemplu, una din teoriile patripassiene de seamă încă din antichitate este că Isus este Dumnezeu Tatăl şi astfel nu Dumnezeu Tatăl l-a înviat pe Isus, ci Isus s-a auto-înviat pe el însuşi.

Ei se bazau pe nişte versete traduse greşit şi explicate tendenţios, cum ar fi Matei 28:6,7 şi Luca 24:6,7.

 

Redarea corectă din greacă la Matei 28:

6  Nu este aici, pentru că a fost înviat [2], după cum a spus. Veniţi, vedeţi locul unde era pus el.

7 Şi mergeţi repede şi spuneţi ucenicilor săi că a fost înviat [3] dintre cei morţi. Şi, iată, el iese în calea voastră; îl veţi vedea. Iată, v-am spus“.

[2] [3]  Verbul de la versetele 6 şi 7 este la diateza pasivă (ἠγέρθη), în cazul de față așa-zisul „pasiv divin” care arată că Domnul Isus a fost înviat de către Dumnezeu Tatăl.

 

Redarea corectă din greacă la Luca 24:

6 Nu este aici, ci a fost înviat [2]. Amintiţi-vă cum v-a vorbit, pe când era încă în Galileea,

7 spunând: «Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit şi a treia zi să fie sculat»“.

8 Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui.

9 Şi, întorcându-se de la mormânt, au dat de ştire toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.

[2] Verbul de la versetul 6 este la diateza pasivă (ἠγέρθη), în cazul de față fiind așa-zisul „pasiv divin” care arată că Isus a fost înviat de către Dumnezeu Tatăl, iar la versetul 7 avem “să fie sculat” în loc de “să învie”.

 

Confirmarea o avem în cartea biblică Faptele Apostolilor.

Ce a înţeles apostolul Petru:

“Că Dumnezeu Tatăl a înviat în persoana Fiului său Isus”?

-      Sau -

“Că Dumnezeu Tatăl l-a înviat pe Fiul său Isus”?

R[spunsul>

"Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-i legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea." (Fapte 2:24)

 

Conform retoricii patripassiene:

"Dar Dumnezeu s-a înviat, dezlegându-şi legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea." – ceea ce nu îşi are justificarea în Biblia adevărată, ci doar în versiunea eretică a patripassienilor, combătută şi descalificată la Antiochia în secolul III AD.