Asediul Ierusalimului (63 î.Hr.) de către Pompei

 

Asediul Ierusalimului (63 î.Hr.) de către Pompei

(sursa Wikipedia:  engl. Siege of Jerusalem (63 BC)

 

Asediul Ierusalimului (63 î.Hr.) a avut loc în timpul campaniilor lui Pompei cel Mare în Est, la scurt timp după încheierea cu succes a celui de-al Treilea Război Mitridatic. Pompei fusese rugat să intervină într-o dispută privind moștenirea la tronul Regatului Hasmonean, care s-a transformat într-un război între Hyrcanus II și Aristobulus II. Cucerirea de către el a Ierusalimului a marcat însă sfârșitul independenței evreiești și încorporarea Iudeii ca regat client al Republicii Romane.

Moartea reginei hasmoneene Alexandra Salome a cufundat Iudeea într-un război civil între cei doi fii ai săi, Hyrcanus și Aristobulus. După ce Aristobul și-a înlăturat fratele mai mare atât de la tron, cât și de la slujba de marele preot din Ierusalim, Antipater Idumeanul l-a sfătuit pe Hyrcanus să solicite ajutorul regelui Aretas al III-lea al Nabatei. În schimbul promisiunii de concesii teritoriale, Aretas i-a oferit lui Hyrcanus 50.000 de soldați, iar forțele lor comune l-au asediat pe Aristobulus la Ierusalim.[1][2]

 

Pompei urmase încheierea cu succes a celui de-al Treilea Război Mitridatic cu crearea Provinciei Siria și a petrecut anii 64 și 63 î.Hr. pentru a aduce ordinea în regiune.[3] Evenimentele din Iudeea l-au determinat pe Aemilius Scaurus, legatul lui Pompei la Damasc, să sosească la Ierusalim. Scaurus a fost abordat de ambele părți, dar problema a fost rezolvată printr-o mită de la Aristobulus,[4] și Scaurus i-a ordonat lui Aretas să ridice asediul orașului. În timp ce armata nabateană se retrăgea spre Petra, Aristobul a pornit în urmărire și ia învins pe nabatei la Papyron.[1]

 

Când Pompei însuși a sosit la Damasc în 63 î.Hr., atât Hyrcanus, cât și Aristobulus l-au vizitat acolo. Pompei a amânat rezolvarea problemei și a informat părțile adverse că o va rezolva odată ce va sosi personal în Iudeea. Aristobul nu a așteptat decizia lui Pompei și a părăsit Damascul pentru a se închide în fortăreața sa din Alexandrium. Acest lucru l-a înfuriat pe Pompei, care a mărșăluit în Iudeea cu forțele sale la vederea cărora Aristobul a cedat. Când generalul lui Pompei, Aulus Gabinius, a condus o forță pentru a lua Ierusalimul, totuși, susținătorii lui Aristobul au refuzat să lase trupele romane să intre. Înfuriat, Pompei l-a arestat pe Aristobul și să se pregătească să asedieze orașul.[5]

Când Pompei a ajuns la Ierusalim, a cercetat orașul:

 

 pentru că a văzut că zidurile erau atât de tari, încât va fi greu să-i depășească; și că valea dinaintea zidurilor era groaznică; și că templul, care se afla în acea vale, era însuși înconjurat de un zid foarte puternic, în așa fel încât, dacă orașul ar fi luat, acel templu ar fi un al doilea loc de refugiu în care să se retragă inamicul.

 — Iosif Flaviu, Războaiele evreilor 1:141[6]

 

Hyrcanus al II-lea mai avea susținători în oraș, care au deschis o poartă, probabil în partea de nord-vest a zidului orașului, și i-au lăsat pe romani să intre. Acest lucru i-a permis lui Pompei să pună mâna pe orașul superior al Ierusalimului, inclusiv pe palatul regal, iar partidul lui Aristobul a avut aces la porțiunile de est ale orașului: Muntele Templului și Cetatea lui David.[5] Evreii și-au consolidat stăpânirea prin dărâmarea podului peste Valea Tyropoeon, care lega orașul de sus de Muntele Templului.[7] Pompei le-a oferit șansa de a se preda, dar refuzul lor l-a făcut să înceapă să urmărească asediul cu vigoare. Pompei și-a pus forțele sale să construiască un zid de circumvalare în jurul zonelor deținute de evrei. Apoi și-a întins tabăra în interiorul zidului, la nord de Templu, unde stătea o șa care permitea accesul la Templu și astfel era păzită de cetatea cunoscută sub numele de Baris, mărită de un șanț.[8][9] O a doua tabără a fost ridicată la sud-est de Templu.[5]

 

Trupele s-au apucat apoi de a umple șanțul care proteja partea de nord a incintei Templului și de a construi două metereze, unul lângă Baris și celălalt la vest. Apărătorii, din poziţia lor superioară, au căutat să împiedice eforturile romane. Când malurile au fost finalizate, Pompei a ridicat turnuri de asediu și a adus mașini de asediu și berbeci din Tir. Sub protecția praștilor care alungau apărătorii de pe ziduri, aceștia au început să lovească zidurile din jurul Templului.[5][10][11]

 

După trei luni, trupele lui Pompei au reușit să răstoarne unul dintre turnurile Baris și au putut să intre în incinta Templului, atât dinspre cetate, cât și dinspre vest. Mai întâi peste zid a fost un ofițer superior din armata lui Pompei pe nume Faustus Cornelius Sulla, fiul fostului dictator Sulla. Faustus a fost urmat de doi centurioni, Furius și Fabius, care au condus fiecare câte o cohortă, iar romanii i-au învins curând pe evreii care se apărau, dintre care 12.000 au fost măcelăriți. Doar câteva trupe romane au fost ucise.[5][12]

Urmări

 

Asediul și cucerirea Ierusalimului au fost un dezastru pentru Regatul Hasmonean. Pompei l-a reinstalat pe Hyrcanus al II-lea ca Mare Preot, dar l-a deposedat de titlul său regal, deși Roma l-a recunoscut ca etnarh în 47 î.Hr.[17]

 

Iudeea a rămas autonomă, dar a fost obligată să plătească tribut și a devenit dependentă de administrația romană din Siria. Regatul a fost dezmembrat și a fost nevoit să renunțe la câmpia de coastă, privându-l de acces la Marea Mediterană, precum și părți din Idumea și Samaria. Mai multor orașe elenistice li s-a acordat autonomie pentru a forma Decapolis, lăsând statul mult diminuat.[1][2][5]

Referințe

Note

 

Sartre 2005, p. 40-42

Malamat și Ben-Sasson 1976, p. 222-224

Sartre 2005, p. 39-40

Josephus, Războaiele evreilor 1:128

Rocca 2008, p. 44-46

Josephus, Războaiele evreilor 1:141

Josephus, Războaiele evreilor 1:143

Wightman, Gregory J. (1991). „Fortărețele templului din Ierusalim partea a II-a: Barisul Hasmonean și Antonia erodiană”. Buletinul Societății Arheologice Anglo-Israelice. 10: 7–35.

Josephus, Antichities of the Jews 14:61

Josephus, The Wars of the Jews 1:145-147, menționează turnurile, mașinile de asediu și praștii

Josephus, Antichities of the Jews 14:62: „...și-a adus mașinile mecanice și berbecii din Tir”.

Josephus, Războaiele evreilor 1:149-151

Josephus, Antichities of the Jews 14:70-71

Josephus, Războaiele evreilor 1:152-153

Barker 2003, p. 146

Losch 2008, p. 149

 

 Rocca 2009, p. 7

 

Bibliografie

Barker, Margaret (2003). Marele Mare Preot: Rădăcinile Templului Liturghiei Creștine. Continuum International Publishing Group. ISBN 978-0-567-08942-7.

Josephus, Flavius. William Whiston, A.M., traducător (1895). Lucrările lui Flavius ​​Josephus. Auburn și Buffalo, New York: John E. Beardsley. Preluat la 15 iulie 2010.

Losch, Richard R. (2008). Toți oamenii din Biblie. Wm. Editura B. Eerdmans. ISBN 978-0-8028-2454-7.

Malamat, Avraam; Ben-Sasson, Haim Hillel (1976). O istorie a poporului evreu. Presa Universității Harvard. ISBN 978-0-674-39731-6.

Rocca, Samuel (2008). Forturile din Iudeea 168 î.Hr. – 73 d.Hr. Oxford, Regatul Unit: Osprey Publishing. ISBN 978-1-84603-171-7.

Rocca, Samuel (2009). Armata lui Irod cel Mare. Oxford, Regatul Unit: Osprey Publishing. ISBN 978-1-84603-206-6.

Sartre, Maurice (2005). Orientul Mijlociu sub Roma. Presa Universității Harvard. ISBN 978-0-674-01683-5.