REGATUL LUI MESIA (Carte)

 

Regatul Mesianic -

Profeţiile despre Regatul Mesianic

 

Motto:

"ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Christos

şi VOR ÎMPĂRĂŢI CU EL O MIE DE ANI."

Apocalipsa 20:6

 

 

2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Despre ce este vorba în această carte?

 

Prefaţă

Opinii cu privire la mileniu (despre regatul de o mie de ani)

Capitolul 1

Ce este „Babilonul cel mare”, ce înseamnă „căderea Babilonului” şi când va avea loc? Apocalipsa 17

Capitolul 2

Cele două "femei" din Apocalipsa şi destinul lor

Capitolul 3

Ce înseamnă sfârşitul lumii?

Capitolul 4

Există “şansa” de împăcare cu Dumnezeu a celor morţi ca nepocăiţi? Ce spun profeţiile Bibliei?

Capitolul 5

Marşul pentru cucerirea împărăţiilor acestui veac

Capitolul 6

Ce spun profeţiile Bibliei despre funcţia Miresei lui Christos şi despre locul funcţiei şi timpul exercitării acestei funcţii?

Capitolul 7

Regatul Mesianic

Capitolul 8

Cum este GUVERNAREA Miresei din cer, dar pe pământ?

Capitolul 9

O avertizare serioasă cu privire la timpul în care trăim

Capitolul 10

Care este rolul Israelului carnal în profetiile din Zaharia?

Capitolul 11

Sabatul în Regatul de o mie de ani

Capitolul 12

Mistere din ştiinţă şi Biblie, ca să înţelegem mai bine tainele existenţei noastre în cer, ca Mireasă

Final de carte

Care este planul lui Dumnezeu pentru Pământ și pentru omenirea care se va teme de Dumnezeu, după răpirea Miresei Domnului Isus (adică a Bisericii credincioase)?

 

Dacă vrei să afli mai multe despre regatul care va veni, citeşte această carte.

 

 

 

 

 

 

Crezul meu bazat pe Biblie

 

Conform profeţilor Bibliei, există un singur Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, cunoscut din cele mai vechi timpuri ca fiind Dumnezeul evreilor, Yehowah (românizat Iehova), înțeleptul Creator al Cerului și al Pământului și al tuturor lucrurilor din Univers. Acest adevăr a fost confirmat şi de Domnul Iisus.

Geneza 1:1, Exodul 20, Matei 5:45, Ioan 17:1-3, Romani 1:20

 

Conform profeţiilor Bibliei, prin care a vorbit Creatorul, Dumnezeu are un plan, iar acest plan a fost prezentat de un mesager special trimis din cer de către El. Acest mesager era cunoscut sub numele de Yeşhua Mesia, în greacă Iesous Christos, românizat ca Iisus Hristos.

Evrei 1:1-4, Ioan 3:16, Ioan 17:5, Romani 8:28

Conform Bibliei, Iisus Hristos este singurul Său Fiu născut, care a venit din Raiul cerului pentru a se naște pe Pământ prin Maria, o fecioară sfântă, prin Duhul Sfânt, puterea sfântă a lui Dumnezeu, pentru a arăta marea dragoste a Tatălui său pentru omenire.

Conform Bibliei, el a fost făcut de Dumnezeu să fie Domnul și Mântuitorul nostru, căruia Dumnezeu i-a dat toată puterea în cer și pe pământ, ca Rege al Regilor şi Domn al domnilor.

Matei 28:18,19, Apocalipsa 17:14; 19:16

 

Conform Bibliei, Domnul și Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul Tatălui Atotputernic, a fost răstignit sub Pontius Pilat, a murit pentru păcatele noastre ca jertfă de miel și a fost îngropat într-un mormânt de piatră, fiind păzit de o ceată de soldaţi ca să nu fie furat.

 

Conform Bibliei el a înviat din morți în a treia zi pentru mântuirea noastră, s-a înălțat la Ceruri și stă la dreapta Tatălui Atotputernic, pentru a ne ajuta.

Conform Bibliei, el va veni din nou, pentru a judeca pe cei vii și morți și pentru a restabili ordinea divină pe Pământ, care a fost tulburată de Satana, un înger de rang înalt care s-a răzvrătit şi a devenit dușmanul şi defăimătorul lui Dumnezeu.

Matei 3:17, Luca 1:35, Ioan 3:16, Ioan 17:5, Ioan 19:19-42, 1 Petru 3:18, Matei 6:10, Faptele 5:31, Matei 28:18,19

Conform Bibliei, credincioșii vor primi harul lui Dumnezeu și al Fiului Său, Duhul Sfânt al Dumnezeului Atotputernic și al Domnului Iisus Hristos, iertarea păcatelor, învierea de la moarte în incoruptibilitatea trupului și viața veșnică în fericire - dacă trăiesc în pacea și sfințirea pe care Dumnezeu le cere.

1Cor. 2.9, Apocalipsa 21:3-5, Evrei 12:14

Aleluia, lăudaţi pe Tatăl și pe Fiul Său!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prefaţă

 

Mult har şi multă pace tuturor!

Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos ne-a învăţat să ne rugăm fierbinte:

“Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.” Matei 6:10

Ca o confirmare, în cartea Apocalipsa ni se scrie: "Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru ŞI EI VOR ÎMPĂRĂŢI PE PĂMÂNT." Apocalipsa 5:10

 

Dragi iubitori ai Bibliei, înainte de prezenta subiectul profeţiilor despre Regatul Mesianic, trec în revistă pe scurt, ce credeau primii creştini.

 

Până la cooptarea sutaşului Corneliu în grupul lor, ei au fost cu toţii evrei sau prozeliţi şi credeau într-un singur Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel, Tatăl Atotputernicul, Yehowah, Creatorul Cerului și al Pământului și a toate lucrurile din Univers. Nu li s-a predicat un alt dumnezeu sau încă unul sau doi alături de Tatăl.

Genesa 1:1, Exodul 3:13-16, 20:1-3, Matei 5:45, Ioan 17:3, 20:17, Marcu 12:29, Romani 1:20, Apocalipsa 3:2,12

Credeau în Isus Christos, singurul Fiu al acestui Dumnezeu, care l-a făcut Domnul și Mântuitorul nostru. Fiul său a venit din Cer pentru a se naște pe Pământ, prin Maria, o fecioară sfântă, printr-un miracol făcut de Dumnezeu prin duhul sfânt.

Matei 3:17, Luca 1:35, 2:1-7, Ioan 3:16, 6:38

Credeau că Domnul și Mântuitorul nostru Isus Christos, Fiul Dumnezeului și Tatălui nostru, a fost răstignit în timpul mandatului exercitat de guvernatorul roman Ponțiu Pilat în Iudeea.

Matei 27:2, Marcu 15:1, Luca 3:1, 23:1,24, Ioan 19:31,38

Credeau că Domnul Isus Christos a murit pentru păcatele noastre și a fost îngropat, fiind înviat din morți a treia zi de către Dumnezeu Tatăl. Cine credea în jertfa Domnului Isus intra în Noul Legământ.

Fapte 2:24, 3:13,15, 4:10, 10:40, 13:30,37, Romani 10:9, 1Cor 15:15, Gal 1:1, Col 2:12, Rom 5:6,8, 1Tes 5:10, 1Cor 15:3,4, Rom 3:25, 1Ioan 2:2, 1Ioan 4:10, Luca 22:20

Credeau că El s-a înălțat la Cer și s-a așezat în onoare la dreapta Tatălui Atotputernic, primind pentru o perioadă determinată toată autoritatea în cer şi pe pământ, pentru a restabili toate lucruile după voia şi spre gloria lui Dumnezeu, Tatăl său, nimicind toate lucrările Diavolului şi în cele din urmă pe Diavol şi pe toţi cei care se supun acestuia.

Matei 28:19, Fapte 6:56, Evrei 1:3, 8:1, Apocalipsa 2:27, Evrei 2:14, 1Corinteni 15:24-28

Credeau că El va veni din nou, pentru a judeca pe cei vii și pe cei morți, pe temeiul cuvintelor şi a faptelor făcute de oameni.

Matei 12:36,37, 25:31-46, Fapte 17:30,31, 1Petru 4:5, 2Corinteni 11:15, Apocalipsa 20:12

Credeau în duhul sfânt al Tatălui Atotputernic, trimis tuturor celor ce cred şi se supun lui Dumnezeu prin Domnul Isus Christos, spre aducere aminte, călăuzire, învăţare şi mângâiere.

Matei 10:20, Ioan 7:39, Ioan 14:16-26

Credeau în înţelepciunea, puterea, dreptatea, iubirea şi harul lui Dumnezeu și a Fiului Său, în sfânta unire a adunării sfinților după modelul părtăşiei Tatălui şi a Fiului său, în puterea rugăciunii, a vegherii, a păcii, a adevărului, a dragostei, a iertării şi a facerii de bine, în pocăinţă, în botezul în numele Domnului Isus în apă spre iertarea păcatelor, în învierea morților, în împărăţia de o mie de ani, în viata eternă, etc..

Efeseni 2:8, Ioan 17:21-23, 1Petru 5:12, 2Tesaloniceni 1:12, Luca 21:36, Evrei 12:14, Ioan 8:32, 17:17, Matei 22:36-40, Marcu 12:26, Luca 6:35, Matei 5:44, Matei 26:28, Fapte 2:38, 23:6, 24:15, Apocalipsa 20:4, Ioan 3:16

Fiul lui Dumnezeu vorbește de iubirea cea mare a Tatălui faţă de neamul omenesc (Ioan 3:16). Cum s-a manifestat această iubire? Sfânta Scriptură ne spune, că neamul omenesc a decăzut de la perfectiune, datorită neascultării primilor noştrii părinţi. Astfel ne-am contaminat genele de la ei, moştenind cu toţii o fire imperfectă, supusă păcatului (Romani 7). Orice greşeală este un păcat şi orice păcat este o fărădelege. Astfel aveam nevoie cu toţii de iertare. Oamenii îşi vedeau imperfecţiunea şi aduceau jertfe în schimb. Dar jertfele imperfecte nu puteau justifica o iertare eternă. Trebuia ceva mai mult. Aveam nevoie cu toţii de o jertfă perfectă, de un sânge nevinovat, simbolizat în antichitate prin sângele unui animal. Fiul lui Dumnezeu s-a oferit să fie acel Miel care să ridice păcatul lumii.

“Mielul divin” ne-a dat harul mântuirii, împăcându-ne cu Tatăl. De aceea este vrednic să primească tot ceea ce Tatăl i-a oferit: putere, bogăție, înțelepciune, tărie, cinste, slavă şi laudă. Şi cu toții suntem chemaţi să spunem: Amin! (Apocalipsa 5:12,13). Dumnezeu l-a făcut Domn şi Mântuitor al tuturor acelora care vor crede în El. Mulțumim Tatălui pentru Fiul său şi Fiului pentru sacrificiul făcut în dreptul nostru. Amin!

Vă rog, ca atunci când parcurgeţi capitolele acestei cărţi, să țineți cont de aceste lucruri.

Fiţi binecuvântaţi!

 

 

 

Opinii cu privire la mileniu

 

Cineva a sintetizat astfel concepțiile majore privitoare la mileniu:

Mileniu – ( o mie de ani, de la latinescul milenium).

1.Amilenismul – potrivit conceptiei amileniste nu va exista nici un mileniu, nici o domnie pământească a Domnului Isus Christos. După această opinie pasajul din Apocalipsa 20:1-10 descrie veacul prezent al Bisericii, prin urmare mileniul descris în Apocalipsa se desfăşoară în prezent. În opinia lor expresia „o mie de ani” este o figură de stil şi se referă la o perioadă de timp mai îndelungată în care sunt realizate scopurile lui Dumnezeu (Matei 12:29, 28:18; 2 Corinteni 5:10).

2.Postmilenismul – potrivit conceptiei postmileniste, Domnul Isus Christos se va întoarce după mileniu. Opinia postmileniştilor se sprijină pe credinţa că predicarea Evangheliei va avea un asemenea succes, încât toată lumea va fi convertită. Ca rezultat, vor exista influenţe creştine semnificative asupra societăţii şi treptat pe pământ se va instaura un veac milenial de pace şi prosperitate. Mileniul va fi o perioada lungă de timp, iar la sfârşitul acestei perioade Domnul Isus Cristos se va întoarce, va fi judecata, va fi un cer nou şi un pământ nou şi apoi se va intra în starea eternă (Matei 28:18-20, 16:18, 24:14; Isaia 11:9; Zaharia 9:10).

3.Premilenismul – potrivit concepţiei premileniste istorice, Domnul Isus Christos se va întoarce înainte de mileniu. Premilenismul susţine domnia pământească a Domnului Isus Cristos şi prezenţa lui în mod fizic, în această perioadă de aproximativ o mie de ani. Veacul actual al Bisericii va continua până când marele necaz (sau marea suferinţă) se va instaura pe pămant. În urma necazului celui mare de la sfârşitul veacului Bisericii, Domnul Isus Cristos se va întoarce pe pământ să-şi stabilească Împărăţia de o mie de ani. Există şi o altă concepţie premilenistă, răspândită în cercurile evanghelice conservatoare, numită premilenismul dispensaţional, care susţine că întoarcerea Domnului Isus Cristos nu va fi doar înainte de mileniu, ci şi înainte de necazul cel mare (Isaia 2:2-5, Zaharia 14:9,16; Matei 19:28; Fapte 1:6; 1Tes.4:13; 1Corinteni 15:23-25).

Concepţii majore privitoare la necazul cel mare şi răpire

Pretribulationismul – Domnul Isus Christos va lua la sine Biserica înainte de necazul cel mare. Biserica va fi absentă în timpul necazului cel mare, iar aleşii despre care vorbeşte Domnul Isus în Matei 24 sunt credincioşi evrei şi de alte neamuri care s-au pocăit după răpirea Bisericii (1 Tesaloniceni 1:10, 5:9, Apocalipsa 3:10, Matei 24:36-51, 25:13).

Postribulationismul – Domnul Isus Christos va veni după Biserică doar la sfârşitul necazului celui mare. Biserica va fi prezentă în timpul necazului cel mare şi va trece prin experienta lui. Aleşii din Matei 24 sunt credincioşii din Biserică. Domnul Isus va proteja Biserica în timpul necazului cel mare, dar nu o va scuti de el (Ioan 16:33,17:15; Matei 24:9,21,29; Apocalipsa 7:14).

Iată de ce trebuie să vedem care este opinia într-adevăr bibică.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Știți că vă aflați într-un Război Universal care se va termina în curând?

 

Ştiţi care este planul lui Dumnezeu pentru Pământ și pentru omenirea care se teme și îl iubește pe Dumnezeu?

 

Dumnezeu a creat lucruri „foarte bune” de la început.

Geneza 1:31 Dumnezeu s-a uitat la tot ce făcuse și, într-adevăr, era foarte bun.

 

Mai întâi trebuie să știm că, după ce Creatorul a făcut toate lucrurile foarte bune, unul dintre îngeri a început o răzvrătire pentru a-l detrona pe Tatăl Creator.

Biblia arată că o treime dintre îngerii din cer l-au urmat pe acel înger răzvrătit şi nespus de ambiţios în acest război, cunoscut acum sub numele de Satan Diavolul.

Apocalipsa 12:4 Cu coada lui a măturat o treime din stele din cer, aruncându-le pe pământ. Și balaurul a stat înaintea femeii care urma să nască, gata să-i devoreze copilul de îndată ce a născut.

 

Acest război nu s-a încheiat încă și toți suntem părtași la această conflagrație universală, fie de partea Creatorului, fie de partea Adversarului Său. Nu există a treia cale, cea a neutralității. Dumnezeu îndeamnă toate creaturile Sale să intre în acest mare război de partea Lui și să-L asculte în toate lucrurile.

 

Faptele apostolilor 20:27 căci nu m-am ferit să vă vestesc tot sfatul lui Dumnezeu.

Romani 8:28 Și știm că în toate lucrurile Dumnezeu lucrează spre binele celor ce-L iubesc, care au fost chemați după planul Lui.

Romani 12:2 Nu vă conformați modelului acestei lumi, ci transformați-vă prin înnoirea minții voastre. Atunci vei putea testa și aproba care este voia lui Dumnezeu – voința Lui bună, plăcută și perfectă.

 

Care este întregul plan al lui Dumnezeu în Univers?

 

Răspunzând pe scurt la această întrebare, cu siguranță Regatul ceresc al lui Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, care va fi înființat de Dumnezeu, prin Fiul Său, pe Noul Pământ va fi ceva deosebit, conform planului făcut de Creator, la înnoirea tuturor lucrurilor. Iar în această stare paradisiacă nu vor intra decât cei care ascultă de Dumnezeu, chiar până la preţul vieţii. Ceilalţi vor fi îndepărtaţi în nefiinţă...

 

În curând, Satana și demonii săi – îngerii căzuți – vor fi capturați și luați captivi pentru o mie de ani.

Apocalipsa 20:2 El a prins "Balaurul", "Şarpele" cel vechi care este Diavolul și Satana, și l-a legat pentru o mie de ani.

 

Ce se va întâmpla mai departe, conform profeţiilor? Satana va fi dezlegat la sfârşitul miei de ani, ca prin el sa fie testaţi toţi oamenii de pe pământ. Dar până atunci mai trebuie să se împlinească anumite profeţii importante.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Capitolul 1

Ce este „Babilonul cel mare”, ce înseamnă „căderea Babilonului” şi când va avea loc? Apocalipsa 17

 

 

Prin „Babilonul cel mare” se înţelege de obicei, o poreclă a lumii înstrăinată de Dumnezeu şi ostilă lui, deşi nu este chiar aşa, deoarece această poreclă se aplică doar unui anume segment din această lume nerecunoscătoare faţă de Dumnezeu. Cei care cred în Biblie şi o citesc află că Babilonul cel mare va cădea, că Domnul Isus Christos va domni ca rege peste tot pământul, iar noi ca Mireasa lui, dacă vom fi credincioşi până la moarte, vom trăi fericiţi în împărăţia lui Dumnezeu, ajutându-l ca voia lui Dumnezeu să se înfăptuiască, atât în cer, cât şi pe pământ.

 

A căzut „Babilonul” din Apocalipsa 17? Nu! Dacă nu, când va cădea?

Domneşte regele Isus Christos? Nu! Dacă nu, când va domni?

Trăim deja în împărăţia lui Dumnezeu? Nu! Dacă nu, când vom trăi?

 

Babilonul cel mare este asociat cu religia sau închinarea falsă. Biblia spune clar că Babilonul cel mare va cădea doar după ce va fi devorat de regii pământului (Apocalipsa 17). După această cădere, va urma o religie ciudată. Ea nu va fi o babilonie, cum a fost cea devorată, ci va avea un anume uniformism, care va părea atrăgător, în contrast cu ce a fost mai înainte. De aceea chiar mulţi dintre creştini se vor alătura acestei noi forme de religie.

 

Ce spune Biblia despre această nouă religie a viitorului?

"Prostituata cea mare" Apocalipsa 17:1... Această expresie este o "descoperire" prezentată printr-un simbol, un semn ce are o anume semnificaţie ce trebuie descifrată - Apocalipsa 1:1. Ea este descrisa ca "Cetatea cea mare ...Babilonul cel mare" Apocalipsa 16:19.

Unii tind să explice că ea reprezintă TOATĂ lumea înstrăinată de Dumnezeu. Însă dacă ne uităm cu atenţie, acest simbol NU reprezintă TOATĂ lumea înstrăinată de Dumnezeu, ci un anume segment bine definit din această lume. Spunem asta deoarece ea este plânsă de împăraţii pământului, care mai întâi o pustiesc şi după aceea o plâng şi o jelesc: de asemenea şi negustorii pământului o jelesc, deci Babilonul cel mare nu poate fi toată lumea - Apocalipsa 18:9-19. Împăraţii pământului au reguli clare, comerţul la fel, doar religia falsă e fără cap şi fără picioare, fiind o mare încurcătură, nu degeaba este numită „Babilon” (încurcătură). Prin urmare vedem că, lumea înstrăinată de Dumnezeu din Apocalipsa are trei segmente: Babilonul cel mare (sistemele religioase), împăraţii pământului (sistemele politice) şi negustorii pământului (sistemele economice).

Babilonul cel mare, este un segment important din lumea de înaintea sfârşitului acestui sistem de lucruri, deoarece ea are autoritate peste "popoare, mulţimi, neamuri şi limbi" (Apocalipsa 17:15), opunându-se închinării adevărate, prin urâciunile ei (Apocalipsa 17:4) şi persecutând pe sfinţii lui Dumnezeu (Apocalipsa 17:6); ceea ce da de înţeles că ea reprezintă aspectul religiosului fals, acea religie care este în dezacord cu închinarea adevărată cerută de Dumnezeu.

Din descoperirea arătată de Dumnezeu, prin Fiul Său Isus Christos, vedem că până la un anume timp spectrul politicului se înţelege de minune cu spectrul religiosului fals (Apocalipsa 17:2), dar la un moment dat, ei se întorc împotriva ei şi o pustiesc, o dezbracă de autoritatea ei, o mânâncă şi o ard în foc (Apocalipsa 17:16), adică nimicesc (scot în afara legii) toate instituţiile şi asociaţiile religioase.

După unii atei de notorietate recentă, religiile şi credinţa "reprezintă cea mai mare ameninţare pentru omenire". Iată ce "reclamă" se poate citi pe un forum de pe internet: "Apariţia religiilor se poate reduce la neştiinţa omenească. Din nefericire, dorinţele şi mecanismul defensiv al minţii noastre au produs un mecanism defensiv care luptă împotriva acceptării trecerii în nefiinţă a propiei noastre entităţi, prin religie şi credinţă. Răsfirarea aceasta asupra societăţii, a fost cea mai mare fatalitate a omenirii şi reprezintă cea mai mare ameninţare pentru omenire, pe lângă distrugerea mediului."

Cum se poate explica această răsturnare bruscă de situaţie? Evoluţionişti ca biologul Richard Dawkins sunt cunoscuţi deja pentru aversiunea şi ura lor faţă de credinţă şi religie. Sunt unii care luptă împotriva credinţei şi religiei foarte inteligenţ şi foarte subtil. După ei o anumită "formă" de credinţă şi religie este bună şi necesară. Cum au ajuns ei la o astfel de concluzie? Răspunsul este în doctrina "teismului social" – o putem numi aşa, deşi este ateism curat. Ce este teismul social? Teismul social, este o doctrină ateistă, care neagă existenţa oricărei divinităţi, spunând că teismul actual - divinităţile actuale, dumnezeii actuali, inclusiv Dumnezeul Bibliei - sunt doar mituri antice care nu mai corespund necesităţilor spirituale ale omenirii şi sunt chiar o piedică în evoluţia socială a omenirii; de aceea ei cred că aceste divinităţi trebuie înlăturaţi, pentru a se face loc "unui d-zeu social care să satisfacă necesităţile actuale ale omenirii".

Unul dintre promotorii acestei noi idei insuflată de Satan Diavolul, a fost Beniamin Kidd, autorul carţii Evoluţia Socială (Social Evolution). La baza acestei noi doctrine a fost observaţia că ateismul tradiţional este neproductiv şi periculos pentru omenire, producând demoralizare şi sterilitate intelectuală, neputând oferi o alternativă viabilă pentru o evoluţie socială (prosperitate, armonie şi fericire) spre cote mai înalte a omenirii.

Aceştia, încearcă să se prezinte ca nefiind ateişti, ci teişti intelectuali, oameni care se declară a fi morali de marcă, care cred într-un "D-zeu Social", la cel mai înalt grad. Acest nou d-zeu va fi un produs tipic al noi gândiri materialiste şi egocentrice a viitorului, un d-zeu conceput să fie pe placul tuturor, care să dea un nou ţel şi o noua concepţie asupra vieţii, asigurând muritorilor o evoluţie socială prosperă şi fericită.

Strategia lor: În prima fază ei vor conlucra cu teismul tradiţional, mulţi reprezentanţi de marcă rămânând în religiile tradiţionale, încercând să modeleze acestea pentru a accepta noua lor viziune. Când se vor simţi destul de puternici, vor manifesta presiuni asupra politicului, pentru a decreta oficial sfârşitul, moartea religiilor tradiţionale şi a dumnezeilor tradiţionali şi naşterea unei noi religii şi a unui „Nou D-zeu”, care va conduce omenirea spre nebănuite culmi de prosperitate materială şi spirituală (după concepţia lor). Acest „nou dumnezeu” va fi statul, întruchipat prin reprezentantul statului, preşedintele. Când globaliştii neo-marxişti vor reuşi să unifice toate statele lumii în unul singur, atunci toată lumea şi tot pământul va avea un singur preşedinte, unul global, poreclit în Biblie, ca „Antichristul acela” (1Ioan 2.18), primul şi ultimul de acest fel.

Consecinţe: Forţarea tuturor oamenilor şi constrângerea lor prin toate mijloacele de a se înscrie în noua religie - Apocalipsa 13:11-18

Urmări: În loc să producă pace şi linişte pe pământ vor crea o şi mai mare debandadă spirituală şi morală şi o mai rapidă distrugere a resurselor pământului - Apocalipsa 11:18, Apocalipsa 9:20,2.

Finalul: Înainte ca aceştia să distrugă tot pământul prin megalomania şi iresponsabilitatea lor - căci acest lucru este posibil printr-un război cu arme chimice, bacteriologice, plus poluarea şi distrugerea mediului, Cel desemnat de Dumnezeu, Regele regilor si Domnul domnilor pământului, Isus Christos va intra în acţiune, pedepsind pe cei vinovaţi şi iresponsabili - Matei 24:21,22, Apocalipsa 19:11-21.

Aşadar abia după acest "teism social" care va fi după „Căderea Babilonului”, putem vorbi despre domnia Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos şi împărăţia sa de o mie de ani, alături de cei ai săi, răscumpăraţi de pe pământ.

 

 

 

 

 

Capitolul 2

Cele două "femei" din Apocalipsa şi destinul lor

 

 

Cartea Apocalipsa prezintă două "femei". Una descrisă în capitolul 12 şi cealaltă în capitolul 17.

Vom desluşi cu atenţie aceste taine cu ajutorul lui Dumnezeu. Duhul Lui trebuie să ne conducă în toate acţiunile noastre, de aceea nouă nu ne revine nici un merit. Toată slava este a Lui, prin Fiul său ceresc, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos.

În Cartea Apocalipsa sunt prezentate şapte scrisori, adresate celor şapte adunări creştine menţionate şi liderilor acestora. Aici nu este toată istoria creştinismului, cum o prezintă greşit unii, iar capitolul 4,5 şi 12 este o mică retrospectivă a evenimentelor din trecut.

După capitolul 5 încep prezentarea evenimentelor din timpul sfârşitului, şi aici mă refer strict la timpul (anii) de înaintea revenirii Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos. Anumite capitole descriu o mare persecuţie a credincioşilor [capitolele 11, 12, 13 (compară cu Daniel capitolul 7:21)], altele descriu mânia lui Dumnezeu, care răzbună pe sfinţii săi şi pedepseşte nelegiuirile lumii (capitolele 6, 8, 9, 16, 19).

În această carte apar două femei. Vom afla mai bine cine este "femeia" din capitolul 12, dacă vom înţelege mai întâi cine este "femeia" din capitolul 17. 

"Femeia" din Apocalipsa 17 este descrisă ca o "cetate mare", care poartă numele de "Babilonul cel mare", a se vedea versetele 18 şi 5. În alte locuri din Apocalipsa, această "cetate mare" este descrisă cu alte trei nume:

1. cu numele de "Sodoma" pentru imoralitatea ei - Apocalipsa 11:8

2. cu numele de "Egipt" pentru idolatria ei  - Apocalipsa 11:8

3. cu numele de "Împărăteasa" arătând poziţia înaltă pe care o are în lume - Apocalipsa 18:7

Oare este vorba despre o femeie literală aici? Nu!

Unii interpretează că această "femeie" ar fi un anume popor antic, care s-a apostaziat, alţii că ar fi o anume religie, care a deraiat de la creştinism, însă la Apocalipsa 18:24 se arată că trebuie să fie ceva cu mult mai mare, bineînţeles incluzându-i şi pe aceştia, deoarece se scrie că: "Şi în ea a fost găsit sângele prorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor care au fost înjunghiaţi pe pământ." 

Alţii spun că "femeia" este "lumea înstrăinată de Dumnezeu" - şi în parte au dreptate, însă Biblia merge şi mai departe şi specifică clar că "femeia" este un segment foarte important din această "lume" şi anume, cel mai important segment al ei, pe lângă segmentul politic şi cel economic, conform cu Apocalipsa capitolul 18. 

În cele din urmă "ierarhia" sau "crema" segmentului politic al lumii, va lua o decizie deosebit de şocantă şi atât segmentul politic cât şi cel economic va rămâne înmărmurit:

"Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi care n-au primit încă împărăţie, ci vor primi autoritate împărătească un ceas împreună cu fiara." Ap. 17:12

"Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urâ pe prostituată, o vor pustii şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca şi o vor arde cu foc." Apocalipsa 17:16

Este foarte interesant, că înainte de acest act istoric, unui segnemt important din oamenii din această mare cetate simbolică, Dumnezeu li se adresează milos, cu următoarele cuvinte "Ieşiţi din mijlocul ei, poporul meu" - Apocalipsa 18:4, dar îi avertizează că dacă nu vor abandona această cetate plină de păcate, se vor face "părtaşi" cu aceste păcate şi vor primi "din pedepsele ei". 

Să fim foarte atenţi şi să băgăm de seamă, că această "chemare de a ieşi", nu se adresează numai în timpul sfârşitului, ea este o necesitate care se adresează şi nouă şi a fost valabilă în toate timpurile erei creştine şi chiar şi înainte de aceste timpuri, deoarece apostolul Pavel scrie următoarele:

"Nu vă injugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: "Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu." De aceea: "Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic." 2Corinteni 6:14-18

Cine este deci "femeia" adulteră din capitolul 17? 

Este o cetate mare, un imperiu mondial religios, compus din toate acele sisteme religioase, care sunt dezaprobate de Dumnezeu. Reprezentanţii acestor sisteme, stăpânesc peste oamenii de rând (Apocalipsa 17:15), dar stăpânesc şi peste sistemele politice (Apocalipsa 17:18) şi fac un comerţ prosper cu sistemele economice (Apocalipsa 18:11-19).

Aşadar, ca nu cumva din nepăsare, neştiinţă sau alte motive să facem parte din această femeie adulteră dezaprobată de Dumnezeu, trebuie să existe în noi o mare necesitate de a ne autocerceta dacă suntem în credinţa aprobată de Dumnezeu sau în cea dezaprobata de El: a se vedea şi Matei capitolul 13, 2Tesaloniceni capitolul 2, 2Petru capitolul 2, Epistola lui Iuda, 1Ioan capitolele 2 şi 4, etc.. Deci, atenţie mare! "Necredincios" nu este numai acela care nu crede în Dumnezeu, şi declară pe faţă că e ateu, ci toţi aceia care nu se conformează voinţei lui Dumnezeu, dată prin Fiul său şi apostolii Fiului său - Matei 7:21-27, Apocalipsa 22:15,18,19.

Acum, că am identificat "femeia" adulteră şi dezaprobată de Dumnezeu, din capitolul 17, ne va fi mai uşor să identificăm acea femeie credincioasă şi aprobată de Dumnezeu din capitolul 12, care este persecutată de Satan. Observăm că "femeia" adulteră din cap. 17 este comunitatea mondială a credinţelor dezaprobate de Dumnezeu (aka religia falsă), prin care lucrează Cel Rău, deci "femeia" din capitolul 12 nu poate reprezenta decât exact opusul "femeii" adultere şi anume comunitatea credincioşilor prin care a lucrat şi lucrează Dumnezeu. Dacă "femeia" adulteră este descrisă ca o "cetate", tot printr-o "cetate" este descrisă şi "femeia" credincioasă (Apocalipsa 21:9-27). Şi după cum "cetatea" adulteră are un nume, "Babilonul cel mare", tot aşa şi "cetatea" credincioasă are un nume, "Noul Ierusalim".

Aşadar, dacă "femeia" adulteră nu e o femeie literală, nici "femeia" credincioasă nu este o femeie literală şi dacă "Babilonul cel mare" nu e o cetate literală, nici "Noul Ierusalim" nu este o cetate literală, ci toate aceste denumiri sunt doar simboluri. "Babilonul cel mare" este un simbol ce reprezintă comunitatea mondiala a acelora, care se închină într-un mod neacceptat de Dumnezeu, iar "Noul Ierusalim" este un simbol ce reprezintă comunitatea mondială a acelora care se închină lui Dumnezeu în conformitate cu voinţa sa.

Din acest motiv, "Babilonul cel mare" este o cetate imorală şi idolatră, "mama prostituatelor şi urâciunilor pământului", pe când "Noul Ierusalim" este o cetate sfântă, mireasa şi soţia "Mielului".

"Şi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte cupe pline cu cele din urmă şapte pedepse, şi a grăit către mine zicând: Vino să-ţi arăt pe mireasa, soţia Mielului. Şi m-a dus pe mine, în duh, într-un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, pogorându-se din cer, de la Dumnezeu" Apocalipsa 21:9,10.

Aşadar "mireasa şi soţia Mielului" sau "trupul lui Christos" sau "biserica lui Christos" este egal cu "Noul Ierusalim", toate simbolizând acelaşi lucru: pe credincioşii aprobaţi, care "păzesc poruncile lui Dumnezeu şi au mărturia lui Isus" Apocalipsa 12:17.

Îngerul îl îndemnă pe apostol: "Vino să-ţi arăt pe mireasa, soţia Mielului."

În contextul acela, unde anume i-a arătat "mireasa, soţia Mielului"? Căci nu i-a arătat nici o femeie! Oare remarcăm dragi cititori? În schimb i-a arătat o cetate. Dacă această "mireasă-soţie" poate fi numită "cetatea sfântă", această "cetate" semnifică, adică înseamnă ceva. Oare ce anume? Ca să înţelegem ce semnifică, să citim cu atenţie Apocalipsa 21:9-21. Vedem aici o descriere minunată, o cetate îmbrăcată în străluciri măreţe, care semnifică cinstea şi autoritatea pe care o va acorda Dumnezeu "cetăţii". 

În viitor rolul conducerii pământului se va da "poporului sfinţilor Celui Prea Înalt" Daniel 7:18,22,25,27 şi autoritatea cerească va fi dată "adunării lui Dumnezeu" (1Corinteni 1:2) condusa de Christos, ei voi fi noii guvernanţi, judecători şi preoţi protectori ai omenirii din veacul viitor. Toţi credincioşii din epopeea creştină au fost chemaţi să se pregătească pentru a avea parte de această cinste, aşadar noi avem şansa să intrăm în acest viitor guvern, dacă ne păstrăm credincioşi până la moarte:

"Cum! Când vreunul din voi are vreo neânţelegere cu altul, îndrăzneşte el să se judece cu el la cei nelegiuiţi şi nu la sfinţi? Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate? Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult lucrurile vieţii acesteia? Deci, când aveţi neânţelegeri pentru lucrurile vieţii acesteia, voi puneţi judecători pe aceia pe care Biserica nu-i baga în seamă? Spre ruşinea voastra zic lucrul acesta. Astfel, nu este între voi nici măcar un singur om înţelept, care să fie în stare să judece între frate şi frate? Dar un frate se duce la judecată cu alt frate, şi încă înaintea necredincioşilor!" 1Corinteni 6:1-6

Să luăm seama că cetatea aceea din Apocalipsa 21 nu e o cetate vizibilă. Contextul demonstrează că este în chip simbolic descrisă ca "mireasa, soţia Mielului". E simbolul guvernului ceresc, al "sfinţilor Celui Prea Înalt". Descrierea ei e aşadar simbolică.

 

Concluzie

Din relatările Bibliei aflăm că lumea a fost condusă din umbră de religia falsă, numită "Babilon", iar regii au fost doar amanţii sau marionetele în mâna conducătorilor Babilonului de rău augur; aceştia au fost răi, nepăsători şi cruzi deoarece au fost influenţaţi din umbră de Satan Diavolul şi îngerii săi decăzuţi. Ei bine, acest lucru se va schimba şi acest concubinaj se va sfârşi pentru totdeauna la timpul hotărât de Dumnezeu.

Apoi omenirea va experimenta şi o religie atee, când toţi oamenii vor fi chemaţi să se închine statului mondial şi reprezentantului acesteia, numit în Bible "Antichristul acela", ibovnicul Diavolului. 

Când şi acest experiment va lua sfârşit, neaducând pace şi fericire, Dumnezeu va chema la guvernarea lumii un "Mire" şi o "Mireasă", care au dovedit prin viaţa lor că ei merită să fie numiţi pentru această onoare, pentru a fi "Regele" şi "Regina" lumii. Preluarea administraţiei Pământului de către noii conducători se va face la sfârşitul acestei lumi (Matei 24:14).

  

 

Capitolul 3

Ce înseamnă „sfârşitul lumii” în lumina Bibliei?

Cine e lumea care piere? Şi cum va pieri ea?

 

Unii spun cu fermitate că prin sfârşitul lumii trebuie să înţelegem sfărâmarea actualului pământ în bucăţi şi crearea unei alte planete pământ, la venirea Domnului Isus sau după mia de ani.

Ca să putem înţelege corect ce este sfârşitul lumii, trebuie mai întâi să înţelegem ce este lumea care se va sfârşi (va pieri).

 

În Biblie, cuvântul "lume" este fie "aionos" în greacă, ca de ex. în Matei 24:3 şi se referă la un anumit timp dat lumii omenirii, fie "cosmos" ca în 2Petru 3:6 şi se referă la lumea omenirii.

 

A. Lumea (cosmos) care a pierit în potop: 2Petru 3:6

"şi că lumea (cosmos) de atunci a pierit tot prin apă, înnecată de potop".

Şi totuşi după acest sfârşit mai exista pământul şi cerul. Nu a fost făcut o altă planetă Pământ sau un alt spaţiu ceresc. Au rămas exact pe locul lor în vastul Univers.

 

B. Lumea actuala va avea un sfârşit (va pieri), dar de data aceasta prin foc: Matei 24:3, Matei 24:14, 2Petru 3:7

"sfârşitul veacului (aionos) acestuia" Matei 24:3

"şi atunci va veni sfârşitul" Matei 24:14

"pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiti." 2Petru 3:7

Vedem aici că apostolul Petru leagă acest foc de pieirea oamenilor nelegiuiţi. Însă ei vor pieri cu tot cu lucrurile lor, aşa cum au pierit şi oamenii de pe timpul marelui Potop, fiind distruşi împreună cu avuţia lor, prin apă sau prin foc ca în Sodoma, Gomora şi cetăţile din împrejurimile lor.

Şi totuşi mai există acelaşi loc ceresc şi acelaşi loc pământesc. Deci apostolul Petru nu s-a gândit la sfârşitul planetei, căci el ştia bine că nici apa de la potop nu a afectat planeta, doar suprafaţa ei. De ce ar face focul de judecată altfel ca apa judecăţii din timpul lui Noe?

 

De unde ştim că în expresiile Bibliei, nu există un „sfârşit” al cerurilor şi al pământului, ca entităţi geografice şi înlocuirea lor cu altele (aşa cum cred unii greşit)?

Psalmul 89:2. Căci zic: "Îndurarea are temelii veşnice! Tare ca cerurile este credincioşia Ta!"

Psalmul 89:29. Îi voi face veşnică sămânţa, şi scaunul lui de domnie, ca zilele cerurilor. 

În ambele cazuri, cerul este asociat cu veşnicia.

 

Atunci la ce se referă psalmistul, când spune că cerurile şi pământul vor pieri?

Psalmul 102:25. Tu ai întemeiat în vechime pământul, şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.

26. Ele vor pieri, dar Tu vei rămâne; toate se vor învechi ca o haină; le vei schimba ca pe un veşmânt, şi se vor schimba. 

El însuşi explică, ce înseamnă această pieire: 

Se vor învechi ... le vei schimba ca pe un veşmânt, şi se vor schimba

 

Despre ce schimbare este vorba? Psalmistul cunoştea bine evenimentele de la Potop. Ştia bine ce fel de pământ şi ce fel de cer au pieit: doar suprafaţa terestră şi firmamentul de apă ce exista pe cerul atmosferic. Odată cu Potopul a pierit şi Grădina Eden, pe care o păzeau heruvimii. El ştia că condiţiile paradiziace de pe pământ şi cer au pierit odată cu Potopul, însă el avea cunoştinţa şi speranţa legată de ea, că ele vor fi restaurate. Această restaurare el o numeşte schimbare. Nu visa la crearea unei alte planete pământ, nici la crearea unui alt spaţiu ceresc. Ar fi o nebunie să-ţi distrugi casa, pe care ai dat-o unor chiriaşi, care nu au vrut să-ţi mai dea banii de chirie. În mod normal, dacă eşti întreg la mine, scoţi chiriaşii netrebnici afară şi cauţi alţii, care îţi vor da plata. De ce ar face Dumnezeu un act atât de nelogic, ca să distrugă acest pământ, ca mai apoi să facă altul în locul lui?

 

Cum se va face “schimbarea” (Psalmul 102:25,26)?

 

"Şi cerul s-a îndepărtat ca o carte pe care o faci sul. Şi toţi muniţii şi toate insulele s-au mişcat din locul lor". (Apocalipsa 6:14)

“Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.” (Apocalipsa 21:1)

 

E greu să îţi imaginezi această planetă pe care trăieşti acum, Planeta Pământ, ca fiind fără insule, munţi şi mare (ocean). Totuşi închide-ţi ochii şi încearcă să o visezi aşa: doar cu câmpii şi dealuri cu văi frumoase, iar peste tot lacuri frumoase! Fără insule, fără munţi şi fără mare!

 

Cum s-a produs aşa ceva? Trebuia să fi fost o mare mişcare, că toţi munţii şi toate insulele sunt mişcate din locul lor, la fel şi cerul se mişcă puternic ca un sul de hârtie care este rulat. Aşadar daca ele sunt în mişcare, înseamnă o reaşezare a lor, aşa cum au existat înainte de marele Potop. Este posibil să avem iarăşi acel singur supercontinent, care s-a fragmentat, de care vorbeşte Biblia şi savanţii, aceştia numindu-l Pangeea şi acelaşi firmament de apă, ca boltă cerească protectoare. Aceasta filtra razele solare prin apă şi proteja astfel vietăţile şi oamenii pământulului de razele nocive ale soarelui, considerate a fi nocive pe termen lung pentru viaţă, aducând bătrâneţea. Deci suprafaţa Pământului şi a cerului atmosferic (nu se referă la cel stear) va fi schimbat, remodelat, ca să fie mult mai propice vieţii, a se compara cu Apocalipsa 16:20 Toate insulele au fugit, şi munţii nu s-au mai găsit. 

 

Vedem aici un “Nou Pământ” pe o planetă fără insule, munţi şi mare. E cu totul altceva, decât a fost pe “Vechiul Pământ”: totuşi, este “Acelaşi Pământ”, nu este o altă planetă, nu este un “Alt Pâmânt” . Ce rămâne atunci din munţi? Dealuri roditoare. Asta înseamnă schimbare (transformare). Asta va fi la “înnoirea” tuturor lucrurilor:

Isus le-a răspuns: "Adevărat vă spun că atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. (Matei 19:28)

 

Peste cine să judece apostolii, dacă toţi evreii vor pierii după răpirea bisericii la cer? Cine va supravieţui la fel ca Noe şi familia lui, după răpirea bisericii la cer?

 

Isus le-a răspuns: "Adevărat vă spun că atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. (Matei 19:28)

 

Marea problemă care se discută de mult timp şi cu înfocare pătimaşă: ce se va întâmpla cu lumea după răpire?

Foarte mulţi cred că odată cu răpirea bisericii la cer, totul s-a sfârşit şi nimeni nu mai poate fi mântuit. E adevărat că uşa harului pentru cer se va închide, dar să nu uităm că mai este loc şi pe pământ...

 

Să urmărim atent ce se spune în cartea Apocalipsa:

Plagile (cataclismele) Apocalipsei şi apoi războiul de pedepsire descris în Apocalipsa capitolul 19 vor face ca numărul omenirii să se reduca în mod drastic. Dacă citim cu atenţie Apocalipsa 9:18, acolo ni se vorbeşte că o treime va pieri în trei nenorociri (plăgi) deodată; deci dacă ar fi mâine, circa 2,6 miliarde din cei 7,8 miliarde câţi sunt acum, ar pieri, şi să nu uităm, că nu vor fi numai trei plăgi.

Totuşi nu vor pieri toţi oamenii, doar cei care nu au vrut să se pocăiască:

Apocalipsa 21:24. Neamurile (- celor salvaţi -) vor umbla în lumina ei, şi împăraţii pământului (liderii popoarelor care au supravieţuit) îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea.

25. Porţile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte.

26. În ea vor aduce slava şi cinstea neamurilor.

 

 

Mai poate biserica răpită la cer păcătui împotriva lui Dumnezeu?

 

Însă cineva ar putea pune o întrebare justă: De unde ştii că Apocalipsa 21:24-26 nu se referă la biserica care a coborât din cer pe pâmânt, după aceste plăgi?

 

Întrebarea ar fi foarte bună şi ar necesita o lămurire pe baza Bibliei. Ei bine, cu o anume ocazie Domnul Isus vorbea de „neiertarea păcătoşilor” în „veacul viitor”, adică altfel spus de pieirea păcătoşilor „în Regatul Domnului Isus (cei o mie de ani arătaţi în Apocalipsa 20)”, căci veacul viitor la asta se referă.

În Lumea Mesianică sau altfel spus în Regatul Mesianic (al lui Isus Mesia) care va veni pe o perioada de 1000 de ani, oamenii care au făcut păcate de neiertat, vor avea ca pedeapsă moartea:

Matei 12:32 "nu îi va fi iertat, nici în lumea (veacul) acesta, nici în cea viitoare" 

Cum se explică această profeţie a Domnului Isus? Vă puteţi imagina că cineva din biserica răpită la cer să mai păcătuiască împotriva duhului sfânt al lui Dumnezeu în veacul mesianic? Eu nu îmi pot permite aşa o logică şi cred că nimeni dintre voi care are o judecată sănătoasă... Şi dacă biserica credincioasă se exclude, atunci de unde sunt aceia care nu vor fi iertaţi în acel veac viitor? Deci nu poate fi vorba decât de anumiţi oameni care au rămas pe pământ şi au intrat în Regatul Mesianic.

 

Opoziţia conştientă, voită şi activă faţă de Dumnezeu este hulă împotriva duhului său. Duhul său exprimă voia Sa. Dar când şi în ce condiţii vor fi cei care nu vor fi iertaţi, făcând astfel?

La sfârşitul Regatului de o mie de ani:

Apocalipsa 20:

7. Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat

8. şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.

9. Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit.

 

Biblia conţine scene descriind condiţiile paradiziace edenice în care vor trăi oamenii în regatul de o mie de ani; observaţi că cei răi mor într-un corp tânăr, prin moartea acestora fiind astfel protejaţi cei buni, ceea ce arată la ce s-a gândit Domnul Isus când a rostit cele consemnate la Matei 12:32.

Isaia 65:17. Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte.

18. Ci vă veţi bucura şi vă veţi înveseli pe vecie pentru cele ce voi face. Căci voi preface Ierusalimul în veselie, şi pe poporul lui, în bucurie.

19. Eu însumi Mă voi înveseli asupra Ierusalimului şi Mă voi bucura de poporul Meu; nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor, nici glasul ţipetelor.

20. Nu vor mai fi în el nici copii cu zile puţine, nici bătrâni care să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr, şi cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos.

21. Vor zidi case şi le vor locui; vor sădii vii şi le vor mânca rodul.

22. Nu vor zidi case, ca altul să locuiască în ele; nu vor sădi vii, pentru ca altul să le mănânce rodul; căci zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor, şi aleşii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor.

23. Nu vor munci degeaba şi nu vor avea copii ca să-i vadă pierind, căci vor alcătui o sămânţă binecuvântată de Yehowah, şi copiii lor vor fi împreună cu ei.

24. Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!

25. Lupul şi mielul vor paşte împreună, leul va mânca paie ca boul, şi şarpele se va hrăni cu ţărână. Niciun rău, nicio vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt, zice Yehowah.

 

Cine va supravegea acea lume şi cine va da sentinţe judecătoreşti îngerilor care vor executa pe cei nesupuşi? Evident că membrii adunării creştine care au fost răpiţi la cer, tocmai pentru această cauză:

1Corinteni 6:2. Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate? 

 

Când se va face această judecată? În regatul de o mie de ani. 

Observaţi că Domnul Isus vorbeşte de o înnoire a tuturor lucrurilor:

Matei 19:27. Atunci Petru a luat cuvântul şi I-a zis: "Iată că noi am lăsat tot şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea?"

28. Isus le-a răspuns: "Adevărat vă spun că atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.

29. Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică.

 

Ce se va întâmpla după plăgile din Apocalipsa?

 

Pământul va renaşte din propria sa cenuşă, exact cum a renăscut din cataclismul de apă, care a venit în timpul lui Noe.

 

Dacă ne uităm atent la plăgile din cartea Apocalipsa (capitolele 8 şi 9), vedem un mare potop de foc, un prăpăd enorm, tot pământul va fi în flăcări, oraşele şi satele, pădurile, câmpul, iarba, apele vor fi contaminate din substantele radioactive din stele (asteroizi, meteoriţi). Dar pământul nu va exploda, ca să nu mai vorbim de cer, va fi mai degrabă o innoire a lor, în stilul asemănator cum a fost înainte de Potop. 

Din pricina credinţei şi pocăinţei lor, rămăşiţele neamurilor şi conducătorii lor arătaţi la Apocalipsa 21:24, care se vor pocăi după răpirea adunării creştine la cer, au şansa minunată de a trăi pe pământ, sub supravegherea şi conducerea bisericii creştine, care va guverna lumea alături de Domnul Isus din cer:

Neamurile - celor salvaţi - vor umbla în lumina ei, şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea.  

Legate de tema sunt şi descrierile profetice din Isaia capitolul 2.

Observaţi că biruitorii fiarei sunt deja în cer, atunci când se spune că naţiunile vor veni şi se vor închina lui Dumnezeu, acceptând suveranitatea Sa; deci ei sunt o clasă aparte, mai speciali, de oameni salvaţi:

Apocalipsa lui Ioan 15

1. Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri care aveau şapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu.

2. Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pe marea de sticlă, cu lăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei şi ai numărului numelui ei.

3. Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: "Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!

4. Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti sfânt, şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate!" 

 

Lumea rea de după regatul de o mie de ani va pieri

 

După mia de ani, se arată o lume înşelată de Diavol, ce uită toate binefacerile şi devine rea şi dezlănţuită împotriva ordinii lui Dumnezeu: 

Apocalipsa 20:7. Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat

8. şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.

9. Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit.

Apoi, lumea care a rămas necontaminată de păcat, va dăinui vesnic.

Ce se întâmplă după răscoală?

Unii spun că Dumnezeu va distruge pământul şi va face un alt pământ şi un alt cer, în care se va coborî Noul Ierusalim.

Dar observaţi că sfinţii şi cetatea iubită, Noul Ierusalim, adică conducerea pământului şi capitala noului pământ, era pe faţa pământului şi cei răsculaţi voiau să îl cucerească:

Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit.

 

Răsculaţii au fost învinşi fără drept de apel, tot prin foc ceresc, cerul fiind un vast arsenal ceresc. Dumnezeu a folosit acelaşi arsenal pe care l-a folosit şi în timpul de înainte de mia de ani, când a distrus pe cei răi cu focul provocat de asteroizi şi meteoriţi.

Nu apare o altă lume noua după mia de ani, cu o altă planetă pământ şi un alt cer, împărăţia lui Dumnezeu de pe acest prim, unic şi veşnic pământ fiind veşnică:

Daniel 7:13. M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui.

14. I s-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum, şi Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.

Regatul de o mie de ani începe cu cataclismul de foc (declanşat de căderea stelelor de tip asteroid şi meteorit), distrugerea lumii vechi şi legarea lui Satan şi se sfârşeşte cu dezlegarea lui, după mia de ani. El provoacă o răscoală de proporţii mondiale pe pământ, dorind ca să preia conducerea pământului, dar cade foc din cer, care curăţă pământul de elementele înşelate de Satan (Apocalipsa 20:9), după care şi Diavolul este distrus definitiv.

 

Concluzie

Biblia trebuie interpretată cu grijă şi dacă ne lăsăm conduşi de Dumnezeu ea însăşi este propriul ei interpret, fiindcă un verset mai greu de înţeles poate fi înţeles cu unul care îl completează, făcându-l desluşit.

Apostolul Petru scrie clar că "lumea" de pe timpul lui Noe, "a pierit" printr-un potop de apă - 2Petru 3:6. Tot el scrie că "oamenii nelegiuiţi" de acum vor pieri printr-un potop de foc - 2Petru 3:7. Ceea ce scrie el la versetele 10,11,12 este identic cu ce se scrie în Apocalipsa despre căderea stelelor - Ap. 6:13, Ap. 8:7, Ap. 8:8, Ap.10,11, Ap. 9:1.

Că aceste urgii nu vin deodată, ci progresiv, are menirea de a arăta, că după fiecare urgie mai rămân oameni şi animale pe pământ, ba chiar şi după războiul de pedepsire, care este actul final al pedepsei lui Dumnezeu - Apocalipsa 19:17,18,21. Apoi Satan va fi legat pe timp de o mie de ani, ca să nu mai înşele (rămăşiţele) neamurilor celor salvaţi care au mai rămas Apocalipsa 20:3. 

 

Deci pământul nu va exploda, nici la venirea Domnului Isus, nici după regatul de o mie de ani. Nici cerul. Ele vor fi înnoite.

 

După mia de ani Apocalipsa 21:1, Dumnezeu va nimici pentru totdeauna pe cei răi, pe demoni şi pe Satan şi nu va lăsa nici măcar o sămânţă a lor. Va domni o pace şi fericire eternă, care nu va fi perturbată niciodată. Nu va muta pe nimeni pe altă planetă în alt cer.

 

Cum se explică scena din Apocalipsa 20:11 şi la care pământ şi cer se referă?

"Pământul şi cerul au fugit dinaintea lui şi nu s-a mai gasit loc pentru ele" Apocalipsa 20:11. 

Aici este vorba de pământul şi cerul care a existat în forma veche, neânnoită şi nu de pământul şi cerul de după mia de ani, cum interpretează greşit unii.

Cred că scena este o metaforă, arătând pieirea lucrurilor vechi, ca şi la Psalmii 102:26. Apostolul Ioan, care cunoştea bine psalmii, imită metafora folosită de psalmist.

 

Scena judecăţii din Apocalipsa 20:11-15 este derutantă, din cauză că la Apocalipsa 20:5 apare un text străin, ataşat ulterior de către un scrib:
"Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani."

 Această propoziţie este omisă în multe manuscrise biblice, şi în altele apare cu anumite diferenţe, ceea ce arată că textul nu a fost parte originală a cărţii Apocalipsa.

Dacă acest text nu există în realitate, atunci textul cursiv şi contextual este următorul:

Apocalipsa 20:4. Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.

5. Aceasta este întâia înviere.

6. Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani. 

 

Acest eveniment apare la răpirea creştinilor adevăraţi la cer. Dar între răpire şi învierea generală, arătată la Apocalipsa 20:11-15, mai există şi alte evenimente şi se scurge un anumit timp. Abia apoi apare a doua înviere sau învierea generală. Când se produce ea? Unii o plasează după regatul de o mie de ani, datorită acelei propoziţii neautentice. Dar este posibil ca învierea generală să se producă la începutul celor o mie de ani şi nu după. Nu orice eveniment din Apocalipsa este prezentat strict cronologic.

 

Şi atunci este clar despre ce cer şi pământ este vorba că "fuge" în Apocalipsa 20:11. 

 

Aşa este şi logic, ca în regatul de o mie de ani să nu mai fie morminte, iar cei care mor acolo ca blestemaţi să nu mai fie înmormantaţi, ci efectiv reduşi la starea morţii a doua, adică distrugerea imediată în elementele pământului.

 

 

 

 

Capitolul 4

Există “şansa” de împăcare cu Dumnezeu a celor morţi ca nepocăiţi? Ce spun profeţiile Bibliei? Cine va intra în cei o mie de ani?

 

Motivul de prezentare al acestui subiect este de a ajuta oamenii să se pocăiască spre slava lui Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc şi a Domnul Isus, Fiul său, Domnul şi Mântuitorul nostru, pentru că ne iubeşte pe toţi (Ioan 3:16) şi doreşte ca toţi să fim mântuiţi din păcat şi moartea eternă (1Timotei 2:1-4)! Dar oare toţi oamenii doresc asta? Şi oare Dumnezeu îi va salva cu forţa pe cei care nu doresc asta? Universaliştii spun că da, după ei chiar şi Satan va fi mântuit în cele din urmă, pentru că, spun ei, există timp berechet. Această doctrină are diferite ramuri, una dintre ele fiind semiuniversalismul, care admite că deşi nu vor fi toţi oamenii salvaţi, totuşi tuturor li se va da o şansă de împăcare cu Dumnezeu, în regatul de o mie de ani. 

Ei spun că versetele despre judecată trebuie studiate din mai multe unghiuri şi cred ca oamenii care au murit ca păcătoşi nu ar trebui judecaţi pentru ce au făcut înainte de a muri, ci după ce vor face când vor învia. Dar ce spune Cuvântul lui Dumnezeu? Oare interpretează ei corect Biblia?

 

Este evident că Biblia vorbeşte despre o înviere şi că la această înviere vor învia toţi cei morţi, însă ei dau ca dovadă doar texte în care nu se vorbeşte ce se întâmplă la înviere, ca de exemplu Ioan 11:20. Când a auzit Marta că vine Isus, I-a ieşit înainte; iar Maria şedea în casă. 21. Marta a zis lui Isus: "Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! 22. Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu."23. Isus i-a zis: "Fratele tău va învia." 24. "Ştiu", I-a răspuns Marta, "că va învia la înviere, în ziua de apoi."

 

Dar textele care vorbesc despre ce se petrece la înviere sunt foarte clare şi exclud orice reinterpretare de tip universalist sau semiuniversalist:

Apocalipsa 20:11. Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.

12. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.

13. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.

14. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.

15. Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în iazul de foc. 

 
Ei susţin că faptele despre care se vorbeşte la versetul 12, ar fi de fapt faptele ce le-au făcut aceştia după înviere. Dar conform cu mărturia celor scrise în Biblie – judecata se face după faptele făcute înainte de a muri şi nu cum cred aceştia, că morţii vor fi judecaţi după faptele ce le vor face după înviere. 

 

          Ce înţelegem prin "judecată", din punct de vedere biblic?

 

Dacă mergem la un dicţionar, putem vedea că este cercetarea unui caz. Schimbă Biblia această noţiune? Nu, căci şi în acest caz este pârât şi reclamant, pârâţii suntem noi, oamenii, iar noi suntem pârâţi de Satan care este reclamantul, justiţiarul făţarnic şi fals şi suntem acuzaţi zi şi noapte în faţa justiţiei divine; şi bineânţeles Diavolul face tot posibilul ca să cădem şi el să aibă dreptate, cum a făcut în cazul lui Iov (dovezi: Iov capitolul 1 şi 2 cu Apocalipsa 12:10). 

 

Totuşi, universaliştii şi semiuniversaliştii se agaţă de un verset, care în opinia lor ar garanta interpretarea celor spuse în Apocalipsa 20:12, în modul văzut de ei. Ei fac trimitere la Matei 12:31,32 şi întreabă: “Despre ce fel de iertare poate fi vorba în veacul viitor? Şi ce rost avea să le spună acestora despre o iertare, dacă nu ar exista aşa ceva în veacul viitor?”

 
Matei 12:31,32 “De aceea vă spun: orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.” BVDC

 
Prin prisma acestui verset vedem că există un păcat capital, care nu se iartă nici în acest veac (deci înainte de înviere) şi nici în cel viitor (deci după înviere). Iar cine nu primeşte iertare nu poate fi mântuit nici acum, în acest veac, nici în veacul viitor. Ei au tras o concluzie greşită, crezând că cei care vor păcătui în acest fel în veacul viitor vor fi oamenii din acest veac, care au fost înviaţi şi li s-a dat o şansă la viaţă eternă, dacă se vor îndrepta, iar ei nu au făcut-o.

 
          Ei merg pe ideea că dacă oamenii aceia care vor păcătui în viitor, nu sunt din veacul acesta, atunci de unde sunt, căci alţi oameni nu există? 

 

Ei bine, aceşti oameni într-adevăr încă nu există. Dar vor exista. Ei sunt oameni din acel veac viitor, născuţi în acel veac viitor. 

 

Dar universaliştii şi semiuniversaliştii întreba nedumeriţi, cum se poate aşa ceva, dacă la înviere oamenii nu se mai căsătoresc ci sunt ca îngerii?

 

Marcu 12:25. Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri.

 

Acest verset vorbeşte doar de cei care vor învia şi noi nu am spus că oamenii care se nasc în regatul de o mie de ani de pe pământ, vor fi al acelora care au inviat.

 

Este clar că cei ce se nasc în veacul viitor nu sunt născuţi de către cei care vor merge la cer (Apocalipsa 15:2), ci de către aceia care au rămas pe pământ după judecăţile şi urgiile (plăgile grozave) făcute de către îngerii sfinţi (Apocalipsa 8:1-13), din porunca lui Dumnezeu (Apocalipsa 15:3,4). Observaţi expersia acelor mântuiţi care cântă în cer „şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta”; acest eveniment se petrece după răpirea Miresei lui Christos, cei care se pocăiesc după răpire, pierzând premiul ceresc, având doar harul să trăiască pe pământ.

 

          Aşadar Matei 12:31,32 dovedeşte două lucruri:

1. Acest verset dovedeste clar, că jerftfa "Mielului lui Dumnezeu” (Ioan 1:29) care este Isus Christos, nu are puteri nelimitate, cum cred greşit cei ce sustinut mântuirea universală şi cei numiţi semiuniversalişti (care cred în şansa a doua de pocăinţă). Această jertfă are putere de ispăşire numai peste aceia care cred în ea, conformându-se procesului naşterii din nou, din apă şi duh sfânt; aici intră şi pruncii şi copiii credincioşilor, care sunt consideraţi sfinţi, dacă sunt educaţi în sfinţenie, în virtutea angajamentului părinţilor: "Cât despre mine, eu şi casa mea voi sluji pe Yehowah" (Iosua 24:15). 

 

Altfel, de ce ar mai da Dumnezeu o şansă de pocăinţă cuiva pe care nici în acest veac nu l-a putut ierta? E nonsens şi pe deasupra păgubos să bagi un lup în staulul oilor (Isaia 26:10). De aceea spune Domnul Isus ca cei ce săvârşesc fărădelegea acum, în acest veac, vor fi smulşi şi arşi de îngeri la sfârşitul veacului acestuia (Matei 13:39-41), tocmai ca în veacul viitor să nu facă din nou tulburare păcii şi ordinii lăsate de Dumnezeu.

 

2. Desigur, textul din Matei 12:31,32 dovedeşte clar că în viitorul numit “regatul de o mie de ani” (atenţie: dar numai aici, nu şi după mia de ani), se vor face anumite păcate (de către oamenii de pe pământ, şi nu de către cei răpiţi la cer), care unele vor putea fi iertate, iar altele, cele de hula împotriva duhului sfânt, nu vor putea fi iertate, nici atunci. 

 

Biblia arată ca oamenii care au făcut nelegiuirea au drept numai la o singură viaţă, nu la două vieţi cum susţin semiuniversaliştii sau mai multe vieţi cum susţin universaliştii!

         Dovezi din Sfânta Scriptură cade dărâmă din temelii părerea acelora care cred că toţi vor fi mântuiţi sau că toţi păcătoşii vor primi încă o şansă de pocăinţă în împărăţia lui Dumnezeu

“Cine crede în Fiul are viata veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (Ioan.3:36)

 

Aşadar în versetele din Matei 12:31,32 nu poate fi vorba de oamenii care nu s-au pocăit în acest veac, ci de oamenii care se vor naşte în regatul de o mie de ani, cum arată profeţiile din Isaia 11:1-9, Isaia 65:17-25

 

După răpire (Apocalipsa 11:3-12), cei care se pocăiesc rămân pe pământ (Apocalipsa 11:13): “Şi cei rămaşi s-au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului.” 

Aceştia pierd cerul ca răsplată, dar primesc ca moştenire dreptul de a trăi etern pe pământ. Aceşti oameni pocăiţi (care vin la pocăinţă după răpire, compară cu Apocalipsa 15:2-4) vor repopula pământul în timpul regatului mesianic de o mie de ani, deoarece plăgi uriaşe vor împuţina drastic populaţia de pe pământ (Apocalipsa capitolul 8), iar în final vor fi eliminaţi toţi cei nesupuşi (Apocalipsa 19).

 

Ce se întămplă cu un om nemântuit după ce moare? Oare este el înviat în mileniul mesianic sau după mileniul mesianic ca să mai trăiască o sută sau două sute de ani în care să fie educat pentru a primi pocăinţă şi mai apoi testat, cum cred cei ce susţin aşa ceva? Arată Biblia aşa ceva? Nici vorba!

          Ce arată Biblia:

“Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară odată, iar după aceea vine judecata” (Evr.9:27)

          Ce spune acest verset? Că după ce mor păcătoşii, ei trebuie judecaţi. Ce înseamnă a fi judecat ca necredincios? Nicidecum încă un drept la o viaţă de o sută sau două sute de ani! Ci osanda!

“Bărbaţii din Ninive se vor scula, în ziua judecăţii, alături de neamul acesta şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona.” Luca 11:32

          Cum defineşte DEX-ul cuvântul "osândă":

OSẤNDĂ, osânde, s. f. (Pop.)

1. Condamnare, pedeapsă la care este supus cineva (de către organele judiciare). ◊ Expr. A-și face osânda = a executa pedeapsa la care este condamnat. (Reg.) A-și face osânda cu cineva = a se purta rău, fără milă; a chinui, a tortura pe cineva.

2. Fig. Blestem; pacoste, năpastă, nenorocire, urgie. – Din osândi (derivat regresiv).

Sursa: DEX '98

OSÂNDĂ ~e f. pop. 1) Pedeapsă aplicată unei persoane prin hotărâre judecătorească; condamnare. ◊ A-și face ~a cu cineva a se chinui cu cineva. 2) Ceea ce provoacă neplăceri; blestem; nenorocire; năpastă; pacoste. /v. a (se) osândi 

 

Are Biblia un alt punct de vedere despre osândă? Nu, ci o defineşte ca nimicire:
2Petru 3:7. Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi.

 

          Sfinţii vor judeca lumea (1Corinteni 6:2), printre care sfinţi vor fi şi cei din Ninive de pe timpul profetului Iona; au fost sfinţi deoarece s-au pocăit la mesajul profetului iar verdictul lor, vedem că este osânda, nicidecum scuza.

 

Universaliştii şi semiuniversaliştii dau ca dovadă Matei 21:31 într-o manieră necontextuală, scriind că unii vor merge înaintea altora în regatul lui Dumnezeu. Însă contextul spune că cei din aceste categorii de oameni (vameşii şi curvele), se pocăiau mai repede ca şi conducătorii preoţilor şi bătrânii poporului şi astfel intrau în regatul lui Dumnezeu, cât despre ceilalţi nici vorbă să intre, dacă nu se pocăiau: “Şerpi, pui de năpârci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei?” Matei 23:33

 

Un alt text la care face apel universaliştii şi semiuniversaliştii este Luca 10:12. “Eu vă spun că în ziua judecăţii va fi mai uşor pentru Sodoma decât pentru cetatea aceea. 13. Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Căci dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon lucrările puternice care au fost făcute în voi, demult s-ar fi pocăit stând în sac şi cenuşă. 14. De aceea, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi.”

Apoi întreabă:

“În ce sens va fi mai usor? Nu vor muri de tot? Horazin şi Betsaida vor fi date morţii complet iar Tirul şi Siodonul doar pe jumătate?”

 
          Răspunsul este nu. Sensul din aceste fraze este că păcatul înfăptuit de ei va fi mai grav ca cel făcut de ceilalţi. De exemplu, cel care sparge un magazin pentru că nu are ce mânca comite un delict, dar nu aşa de grav ca cel care are ce mânca, dar jefuieşte acelaşi magazin şi aceeaşi sumă pentru ca să fure banii pentru jocuri de noroc şi alte lucruri de acest gen. Ambii vor primi aceeaşi osândă, condamnarea la închisoare. La fel va fi şi cu cei care au păcătuit voit şi în continuu, şi nu s-au pocăit în această viaţă. Cel care fură că nu are ce mânca nu se poate justifica, deoarece ar trebui să lucreze, iar dacă nu poate să apeleze la ajutorul statului, iar cel care fură pentru risipă şi senzaţii tari, nici măcar nu poate deschide gura: “nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Regatul lui Dumnezeu.” 1Corinteni 6:10 

 

Profeţii interpretate greşit de cei care cred că toţi vor fi mântuiţi sau că toţi păcătoşii vor primi încă o şansă de pocăinţă în împărăţia lui Dumnezeu

       

Aceştia aduc în dezbatere anumite profeţii, plasând la finalul versetelor un mic comentariu: “Ezechiel 16:53. Voi aduce înapoi pe prinşii lor de război, pe prinşii de război ai Sodomei şi ai fiicelor ei, pe prinşii de război ai Samariei şi ai fiicelor ei şi pe prinşii tăi de război în mijlocul lor, 54. ca să-ţi suferi ocara şi să roşeşti pentru tot ce ai făcut, slujindu-le ca o pricină de mângâiere. 55. Astfel, surorile tale: Sodoma şi fiicele ei se vor întoarce iarăşi la starea lor de mai înainte, şi Samaria şi fiicele ei se vor întoarce iarăşi la starea lor de mai înainte, şi tu şi fiicele tale vă veţi întoarce iarăşi la starea voastră de mai înainte.”
Comentariul lor: “Una din multele dovezi că până şi cei mai nenorociţi oameni din trecut, nu din cei ce se nasc în Mileniu, vor fi înviaţi.”

 
          Dar textul acesta nu vorbeşte de învăţarea, probarea şi mântuirea celor din profeţie în mod explicit şi contextul biblic nu permite această înţelegere (a se compara cu Galateni 5:19-21). Textul vorbeşte doar de învierea lor şi în acest cadru se va produce judecata. Sodoma şi celelelte cetaţi pedepsite, când vor vedea că au fost alţii şi mai răi ca ei, vor avea o ruşine mai mică - ca să spun aşa - pe când curva cea mare Ierusalimul antic din acel timp - va avea cea mai mare ruşine, văzând că ei au făcut lucruri cu mult mai detestabile ca Sodoma şi Samaria, ca de exemplu arderea copiilor în foc (Ezechiel 20:31), deci rusinea lor va fi deplină. Dar asta nu le va aduce mântuirea.

 

O altă profeţie prezentată de ei şi scoasă din context este din
Ieremia 48: 42. Astfel Moabul va fi nimicit de tot şi nu va mai fi un popor, căci s-a semeţit împotriva Domnului. 43. Groaza, groapa şi laţul sunt peste tine, locuitor al Moabului, zice Domnul. 44. Cel ce fuge de groază cade în groapă, şi cel ce se ridică din groapă se prinde în laţ; căci aduc asupra lui, asupra Moabului, anul pedepsei lui, zice Domnul. 45. Fugarii se opresc sleiţi de puteri la umbra Hesbonului; dar din Hesbon iese un foc, o flacără iese din mijlocul Sihonului şi mistuie laturile Moabului şi creştetul capului celor ce se fălesc. 46. Vai de tine, Moabule! Poporul din Chemoş este pierdut! Căci fiii tăi sunt luaţi prinşi de război, şi fiicele tale, prinse de război. 47. Dar în vremurile de apoi, voi aduce înapoi pe prinşii de război ai Moabului, zice Domnul." Aceasta este judecata asupra Moabului.” 

 

Comentariul lor este următorul: “Vor fi aduşi înapoi la viaţă doar pentru a li se spune că trebuie să moară?”

         Textul nu vorbeşte de înviere. Este vorba de cei vii din acel timp, care au fost duşi în robie de babilonieni şi au fost eliberaţi de Cirus "după mult timp". Aşa apare în traducerea unui distins şi bun traducător, bun şi lăudat cunoscător al limbii ebraice antice: "Dar voi aduce înapoi pe Moab din captivitate după mult timp".  

 

 Şi da, la înviere toţi păcătoşii se vor confrunta cu lista păcatelor lor sumarizate în câteva capete de acuzare, apoi vor muri ruşinându-se în plâns şi scrâşnind din dinţi împotriva profeţilor falşi care i-au înşelat şi i-au dus la o pierzare ruşinoasă, dureroasă şi veşnică (Matei 13:37-43).

 

O altă profeţie prezentată greşit de aceştia este din Ieremia 49:35-39 ce prezice deportarea elamiţilor de către babilonieni şi repatrierea lor de către regele eliberator, persanul Cirus. Tabloul profetic de aici nu are nici o legatură cu învierea şi nu prezintă nimic în sprijinul doctrinei universaliste sau semiuniversaliste.

 
          Aceştia prezintă la fel de greşit cele scrise în Psalm 22:27. “Toate marginile pământului îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul: toate familiile neamurilor se vor închina înaintea Ta.” apoi întreabă: “Psalmistul vede că sunt aceeaşi oameni din vremea sa, altfel cum să îşi aducă aminte?"

 
          Nici vorbă. Contextul din acest psalm, versetele 22,23,25 arată că Dumnezeu va fi lăudat şi din această pricină atunci când Dumnezeu va cerceta pământul prin nişte judecăţi (urgii) grozave, iar cei ce vor lua aminte la ce au auzit, îşi vor aduce aminte de Dumnezeu, se vor pocăi şi se vor închina lui. 

 

Acest timp este descris şi în alte locuri unde scrie despre acelaşi lucru: Apocalipsa 7:9,10, Apocalipsa 15:3,4. Acest timp nu este în regatul de o mie de ani, ci înaintea lui, în timpul marelui necaz, după cum scrie "ei vin din necazul cel mare" Apocalipsa 7:14 şi nu “ei vin din mormânt”.

 

          Aceştia întreabă citând Ieremia16: 19. “Doamne, tăria, cetăţuia şi scăparea mea în ziua necazului! Neamurile vor veni la Tine de la marginile pământului şi vor zice: Părinţii noştri n-au moştenit decât minciună, idoli deşerţi care nu sunt de niciun ajutor!” – “Care părinţi? Cei ce le-au dat naştere în Mileniu le-au spus aceste cuvinte? Sau e vorba de cei din trecut ce vor învia?”

 
          Neamurile acestea îndepărtate sunt toţi cei care au primit mărturia despe Dumnezeul adevărat, vestită prin vestea bună a Fiului său, inclusiv de cei ce vin din necazul cel mare (Matei 24:14, Apocalipsa 7: 9,10, Apocalipsa 15:3,4), deci nici aici nu putem vorbi de un text despre înviere.

 

  Aceştia citează Romani 2:12 în sprijinul argumentaţiei lor, deşi nu se vede nici o logică, care să o confirme:

“Toţi cei ce au păcătuit fără Lege vor pieri fără Lege; şi toţi cei ce au păcătuit având Lege vor fi judecaţi după Lege.”

        Textul din Romani 2:12 este clar, nu ai cum să îl interpretezi, numai după cum scrie.

 
1. Se vorbeşte de cei care au păcătuit având sau nu legea lui Dumnezeu, dată prin Moise. Naţiunile care nu au avut această lege, nu vor fi judecaţi după această lege, însă cei care au avut-o, vor fi judecaţi după aceasta lege, la înviere. Nu este vorba de timpul din Mileniu.
2. În regatul lui Dumnezeu toţi oamenii vor avea legea lui Dumnezeu, dată prin Christos, de aceea textul nu se aplică la cei din regatul mesianic. Nu văd cum ar sprijini doctrina universalistă sau semiuniversalistă, din moment ce vorbeşte pe pieire.

 

          Aceştia fac următoarea remarcă: “În Ioan 14, Domnul Isus spune că se duce să pregătească alor Săi un lăcaş în cer, în timp ce mulţimilor nemântuite le spune că cei blânzi vor moşteni Pământul - Matei 5:5"

 
         Nu este nici o contradicţie ideologică, cerul şi pământul este moştenirea acelora care fac parte din adunarea creştină adevărată. Dumnezeu a umblat pe pământ în timpul când exista grădina Edenului şi a vorbit gură către gură cu Adam, deşi în mod invizibil. La fel vor face şi creştinii credincioşi, dacă vor fi credincioşi în toate, fiind puşi regi şi preoţi peste oamenii de pe pământ care vor trăi în regatul de o mie de ani, guvernând peste aceştia împreună cu Christos, Fiul lui Dumnezeu, sub poruncile Tatălui nostru ceresc. 

 

Nu se poate susţine că prin "cei blânzi" din acest text se înţelege că aceştia s-ar fi îmblânzit în regatul de o mie de ani ai lui Christos, aşadar că sunt oamenii indiferent cât au fost de răi de la Adam şi până la regatul de o mie de ani; Biblia nu susţine aşa ceva, de aceea susţin că sunt doar cei vii, care au supravieţuit marelui necaz prin pocăinţă şi urmaşii lor care au repopulat planeta pământ. 

 
        Aceştia mai aduc în discuţie Isaia 25:7 şi îl comentează spunând că tuturor celor de pe Pământ, indiferent cât de răi ar fi murit, la înviere li se va lua de pe ochi valul de minciună şi babilonie şi vor vedea bine şi vor fi adăpaţi şi hrăniţi spiritual cu adevăr.

 
         Dar oare despre ce perioadă a istoriei omenirii este vorba?
Dacă citim Apocalipsa 7:14 acolo se vorbeşte de o mulţime mare formată din toate popoarele, care ies din necazul cel mare. Dar aceste popoare au fost triate semnificativ de plăgile uriaşe ce au decimat populaţia pământului în timpul marelui necaz. Păcătoşii incurabili au fost înlăturaţi de aceste plăgi înspăimântătoare (Apocalipsa capitolul 8), deoarece nu au vrut să asculte şi să se supună evangheliei mântuirii, iar cei ce au scăpat ascunzându-se, au fost şi ei eliminaţi (Apocalipsa 19). După aceste evenimente groaznice, a rămas totuşi un număr semnificativ de oameni pe pământ, care s-au pocăit, după ce Mireasa lui Christos (creştinii adevăraţi) au fost răpiţi.

 

Mulţi nu cred că după răpire ar mai putea fi vorba de pocăinţă. Dar dacă nimeni nu rămâne pe pământ, după ce păcătoşii incurabili mor, de ce mai este nevoie de judecători (Matei 18:19)? Şi de ce ar mai trebui legat Satan pentru o mie de ani, dacă pe pământ nu ar mai fi oameni care să poată fi înşelaţi (Apocalipsa 20:7-10)? Şi atunci într-adevăr iertarea, despre care vorbeşte Domnul şi Mântuitorul nostru la Matei 12::31,32 este spusă fără rost.

 

Mesajul lui Dumnezeu din paginile Bibliei este clar: Omule, dacă nu te pocăieşti, nu ai ce căuta în Împărăţia Sa!

Apocalipsa 22:14. Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!

15. Afară (din Împărăţie) sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!

 

Aşa că nu te lăsa înşelat de Diavolul prin unelete sale omeneşti! Pocăieşte-te!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Capitolul 5

Marşul pentru cucerirea împărăţiilor acestui veac

Cine este Cuceritorul din Apocalipsa 6:2? Satana sau Iisus?

Ce rol au plăgile şi urgiile apocaliptice?

 

În Luca 19:11-27 există o pildă interesantă care se termină astfel:  

Cât despre vrăjmaşii mei, care n-au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi-i încoace şi tăiaţi-i înaintea mea." 

 

Aflăm din această pildă că omul de neam mare este Isus, el se duce într-o ţară îndepărtată, adică cerul, ca să-şi ia o împărăţie; apoi el vine înapoi ca să conducă ţara pe care a primit-o şi ca să ceară socoteală robilor săi pe care i-a înzestrat cu o parte din avuţia sa, eliminând mai apoi pe cei care îl refuză. Exact acest lucru se arată în Apocalipsa între capitolele 5 şi 19, care este un marş victorios al cuceririi împărăţiilor acestui veac şi apoi legarea şi întemniţarea lui Satan Diavolul prezentat în capitolul 20. 

 

Din cartea Geneza vedem pedepsirea lumii de înainte de potop, printr-o urgie mare, dar şi salvarea unora din lumea aceea a violenţei, din cartea Exodul vedem pedepsirea Egiptului asupritor, prin cele zece urgii, dar şi salvarea lui Israel din robie, iar din cartea Apocalipsa vedem pedepsirea unora şi salvarea altora. Vedem în aceste scenarii că mai întâi a fost pedeapsa şi apoi salvarea. Acest şcenariu de cucerire şi pedepsire a celor răi începe la capitolul 6 din cartea Apocalipsa.

 

Cine este Călăreţul de pe calul alb?

 
Apocalipsa 6:

1. Şi am văzut când Mielul a deschis pe cea dintâi din cele şapte peceţi, şi am auzit pe una din cele patru fiinţe zicând cu glas ca de tunet: Vino şi vezi.
2. Şi m-am uitat şi iată un cal alb şi cel care şedea pe el avea un arc; şi i s-a dat lui cununa şi a pornit ca un biruitor ca să biruiască.

 

Vedem din text că acest călăreţ are o cunună de biruitor.

În cartea Apocalipsa cununa este asociată cu victoria finală:

Apocalipsa 2:10. Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii." 

Cine poartă această cunună în textul citat? Domnul Isus! De ce i s-ar da Satanei o cunună? De ce ar fi numit Diavolul un biruitor şi nu Domnul Isus?

Iată şi textul care confirmă această concluzie:

Apocalipsa 14:14. Apoi m-am uitat şi iată un nor alb; şi pe nor şedea Cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur, iar în mână, o seceră ascuţită. 

Iată şi un alt text ca dovadă extraordinar de precisă a identificarii corecte!

Apocalipsa 19:11. Şi am văzut cerul deschis şi iată un cal alb, şi Cel ce şedea pe el se numeşte Credincios şi Adevărat şi judecă şi se războieşte întru dreptate.

În această dovadă găsim şi rolul călăreţului în această misiune biruitoare:

1. Să judece pe cei de pe pământ ca “Regele regilor şi Domnul domnilor” de pe pământ, cum spune şi Biblia că el va veni să judece pe cei vii şi pe cei morţi (Ioan 5:27, 2Timotei 4:1)

2. Să se războiască întru dreptate cu toţi cei care îi contesta autoritatea, soldaţi sau civili, robi sau oameni liberi, mici sau mari, cum se arată la Apocalipsa 19:18.

 

Atenţie mare deci! Să nu ne lăsăm influentati de diferiti autori. Ar fi inconsecvent sa se interpreteze caleratul alb, ca intr-un loc ar reprezenta pe Satan Diavolul şi în alt loc ar reprezenta pe Isus Christos.

Satan a biruit lumea de mult. Nu ar mai avea ce birui. El este deja de mult timp “dumnezeul” acestui veac de care ascultă majoritatea oamenilor (2Corinteni 4:4).

Apocalipsa 12:9. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. 

 

Tocmai de aceea începând de la capitolul 6 al cărţii Apocalipsa, ni se prezintă eliberarea treptată a lumii ascultătoare de Dumnezeu, de sub tirania celor răi, prin nişte plăgi şi urgii, întocmai ca cele date de Dumnezeu egiptenilor, pe timpul lui Moise...

 

Capitolul 6

Ce spun profeţiile Bibliei despre funcţia Miresei lui Christos şi despre locul funcţiei şi timpul exercitării acestei funcţii? De ce vor fi preoţi? De ce vor trebui să împărăţească o mie de ani? Unde vor împărăţi o mie de ani? Şi peste cine vor împărăţi o mie de ani? Sau vor împărăţi o mie de ani doar peste Satana şi demonii săi, cum spun adventiştii?

 

“Mireasa” este un simbol pentru a descrie pe cei aleşi pentru a fi companionii Domnului Isus Christos în împărăţia şi slava sa, El fiind în chip simbolic “Mirele” lor. Una dintre misiunile acestei clase de oameni este de a fi preoţi, cealaltă misiune va fi să împărăţească.

Ce înseamnă a fi preot în viitor?

"ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Christos şi VOR ÎMPĂRĂŢI CU EL O MIE DE ANI." Apocalipsa 20:6

 

Ce le-a cerut Dumnezeu preoţilor evrei? Care a fost rolul lor?

Maleahi, Capitolul 2

1 Și acum, această poruncă este pentru voi, preoților.

2 Dacă nu veți asculta și dacă nu vă puneți la inimă să dați slavă Numelui Meu, zice Iehova al oștirilor, atunci voi trimite blestemul asupra voastră și vă voi blestema binecuvântările; da, le-am şi blestemat, pentru că voi nu le-aţi pus acestea la inimă.

3 Iată, voi mustra sămânța voastră și voi împrăștia bălegar pe fețele voastre, chiar bălegarul jertfelor voastre; şi vă voi lua din cale împreună cu el.

4 Atunci veţi știți dar că Eu v-am trimis această poruncă, ca legământul Meu să fie valabil cu Levi, zice Iehova al oștirilor.

5 Legământul Meu a fost cu el de viață și de pace și i le-am dat și de frică; și s-a temut de Mine și s-a temut de Numele Meu.

6 Legea adevărului era în gura lui, și nedreptatea nu era găsită pe buzele lui; El a umblat cu Mine în pace și dreptate și a abătut pe mulți de la nelegiuire.

7 Căci buzele preotului ar trebui să păstreze știința și ei să caute Legea din gura lui; căci el este mesagerul lui Iehova al oştirilor.

8 Dar voi sunteţi abătuţi din cale; ați făcut pe mulți să se poticnească în Lege; aţi stricat legământul lui Levi, zice Iehova al oştirilor.

9 De aceea, şi Eu v-am făcut de asemenea disprețuiţi și smeriți înaintea întregului popor, pentru că nu ați păzit căile Mele, ci ați avut respect față de oameni, în faţa Legii.

Aşadar, rolul Miresei lui Christos - acela de preot al lui Dumnezeu şi al lui Christos este acela de a fi mesagerul sau solul ceresc care va învăţa omenirea în cei o mie de ani ce este legea adevărului şi dreptatea şi astfel de a abate lumea de la nelegiuire (Apocalipsa 21:24).

 

Cum este arătat pământul în cei o mie de ani: locuit de oameni sau fără oameni?

 Există o părere că în timpul mileniului - cei o mie de ani din cartea Apocalipsa - pământul va fi nelocuit de oameni, că nu va fi nici un om pe pământ, doar Satan şi demonii, pământul servind ca o temniţă pentru aceştia.
   Într-adevăr, Satan va fi legat şi aruncat în Adânc (Abysson), dar Biblia nu arată că tot pământul va fi o temniţă pentru o mie de ani, ci temniţa va fi doar acel loc numit “Adânc (Abis)”:

 Apocalipsa lui Ioan 20

1. Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare.

2. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani.

3. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme.

 

Acum, problema care se pune este, dacă tot pâmântul este o temniţă a lui Satan, sau numai un loc anume de pe el? Să urmărim câteva texte:

 

Apocalipsa 9:1 N-GFS

GRK: φρέατος τῆς ἀβύσσου
NAS: and the key of the bottomless pit
KJV: the key of the bottomless pit.
INT: pit of the abyss

 1. Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiţă. Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii Adâncului

Apocalipsa 9:2 N-GFS

GRK: φρέαρ τῆς ἀβύσσου καὶ ἀνέβη
NAS: He opened the bottomless pit,
KJV: And he opened the bottomless pit; and
INT: pit of the abyss and there went up

 2. şi a deschis fântâna Adâncului. Din fântână s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii. 

 

Apocalipsa 9:11 N-GFS

GRK: ἄγγελον τῆς ἀβύσσου ὄνομα αὐτῷ
NAS: them, the angel of the abyss; his name
KJV: [which is] the angel of the bottomless pit, whose
INT: angel of the abyss name for him

11. Peste ele aveau ca împărat pe îngerul Adâncului, care pe evreieşte se cheamă Abadon, iar pe greceşte, Apolion.

  

Apocalipsa 11:7 N-GFS
GRK: ἐκ τῆς ἀβύσσου ποιήσει μετ'
NAS: that comes up out of the abyss will make
KJV: out of the bottomless pit shall make
INT: out of the abyss will make with

7. Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adânc, va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî.  

 

Apocalipsa 17:8 N-GFS
GRK: ἐκ τῆς ἀβύσσου καὶ εἰς
NAS: to come up out of the abyss and go
KJV: out of the bottomless pit, and
INT: out of the abyss and into

 

8. Fiara pe care ai văzut-o era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în Cartea Vieţii, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni. - 

Apocalipsa 20:1 N-GFS
GRK: κλεῖν τῆς ἀβύσσου καὶ ἅλυσιν
NAS: the key of the abyss and a great
KJV: the key of the bottomless pit and
INT: key of the abyss and a chain

1. Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare.

2. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani.

3. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme. 

 

Din textele acestea nu putem face o doctrină că acest loc, numit Adânc, ar fi ceva care ar cuprinde toată suprafaţa pământului şi nu un loc anume de pe el.

 

O altă problemă ar fi, de ce mai trebuie legat Satan, înainte de mileniu, dacă nu are pe cine însela pe pământ timp de o mie de ani? Textul tocmai asta ne spune, că el este legat, pentru ca să nu mai poată avea posibilitatea de a înşela pe o perioadă de o mie de ani. Aceştia ar fi oamenii credincioşi care s-au pocăit după răpirea bisericii adevăraţilor creştini la cer. Ei au rămas pe pământ după judecata lui Dumnezeu, făcută în timplul marilor urgii apocalipstice.  

 

După ce adunarea creştină este rapită în cer, ei sunt transformaţi într-o clipă în fiinţe spirituale, cereşti, şi sunt preoţi şi regi acolo, alături de Fiul lui Dumnezeu şi veghează la trebuinţele de pe pământ ale oamenilor. Deci biserica, adunarea creştină nu poate să fie fără activitate în timpul miei de ani, tocmai de aceea sunt destinaţi a fi preoţi şi regi peste pământ. 

Textul Bibliei spune clar asta, arătând funţia de preoţi şi regi ai creştinilor, arată timpul exercitării acestor funcţii şi anume un timp de o mie de ani şi deasemenea specifică foarte clar locul unde îşi vor exercita aceste funcţii în acest timp bine delimitat:

- şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi (funcţia) pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin. (Apoc.1:6)

- Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi (funcţia) pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pământ (locul exercitării funcţiei)!" (Apoc.5:10)

- Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoţi (funcţia) ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi (funcţia) cu El o mie de ani (timpul exercitării funcţiilor). (Apoc.20:6)

 După ce toata lumea o să audă Evanghelia, spre mărturie, va veni sfârşitul acestei lumi rele - Matei 24:14. Aceasta se va face la revenirea Fiului lui Dumnezeu, Domnul şi Mântuitorul nostru, care prin puterea sa va împărăţi lumea care va veni, alături de sfinţii săi fraţi creştini. Ce se va produce la acest sfârşit? Ce se va sfârşi? Cum se va lua în stâpânire lumea veacului care va veni? Prin judecata şi supunerea tuturor naţiunilor. Acest lucru nu se va face fără opoziţie, regii adică conducătorii pământului nu îşi vor ceda locul de bunăvoie şi vor întărâta multă lume să li se alăture. Cine nu se va supune de buna voie, fie evreu, fie de alt neam, fie ateu, agnostic sau păgân, va fi distrus. Nici un nesupus nu va intra în regatul de o mie de ani - a se vedea scena din Apocalipsa cap 19.

 
"Cornul" în viziunea biblică înseamnă rege, conducător - Apocalipsa 17:12.  Cartea Apocalipsa şi cartea lui Daniel vorbesc de "coarne". Ultimul "corn", arătat în cartea lui Daniel, va fi Antichristul, ultimul dictator al lumii, care va uni toate ţările împotriva lui Dumnezeu. Cine i se va alătura, va avea aceeaşi soartă ca şi el.

 

Cum va fi regatul de o mie de ani pe pământ?

 

Mileniul descris în cartea Apocalipsa, este un timp în care Arhitectul şi Stăpânul Universului, Dumnezeul Atotputernic - Dumnezeul Bibliei, prin Regele său desemnat - Domnul Isus Christos (Mesia în ebraică şi Christos în greacă înseamnă acelaşi lucru "Unsul"), va demonstra că într-o mie de ani, va eclipsa toate realizările "împărăţiei lumii" (Apocalipsa 11:15), şi va instaura o lume armonioasă, în care va locui dreptatea, pacea şi fericirea.

În opoziţie cu credinţele religiilor păgâne, Biblia declară că morţii aşteaptă judecata, însă ei nu vor fi judecaţi deodată. Biblia descrie trei tipuri de judecăţi, în afară de judecata care începe de la casa lui Dumnezeu - 1Petru 4:17:

"Căci suntem în timpul când judecata începe de la casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?"

Evreii “mozaici” (care ţin legea lui Moise) nu se mai pun aici, căci ei nu mai sunt casa lui Dumnezeu, ci creştinii sunt acea casă acum, aşadar evreii mozaici au fost judecaţi şi pedepsiţi, iar casa lor a rămas pustie - Matei 23:38: "Iată, vi se lasă casa pustie". Lor li s-a luat statutul de evreu spiritual: "Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat) şi batjocurile celor care zic că ei sunt iudei şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei" Apocalipsa 2:9.

 

Să cercetăm ce declară Biblia despre cele trei judecăţi viitoare:

1.Despre judecata celor vii, a tuturor neamurilor (inclusiv a celor din statul Israel) la sfârşitul acestei lumi: Matei 24:14, Matei 25, Apocalipsa 19:1-21

2.Judecata finală de la începutul mileniului, de la tronul alb: Apocalipsa 20:11-15. Aceasta este judecarea tuturor morţilor, care nu fac parte din adunarea creştină credincioasă, care a fost răpita la cer înainte de începerea miei de ani.

 

3.Despre judecata acelor indivizi ce au rămas în viaţă şi a urmaşilor acestora care se vor naşte în regatul de o mie de ani: Isaia 65:17-25, Mica 4:14, Matei 19:27-29, Luca 19:11-27

 

Membrii care fac parte din “Mireasa” - Adunarea (Biserica) creştină vor învia în perioada numită "ziua Domnului" - Apocalipsa 1:10, ca să asiste şi ei la judecată - Apocalipsa 2:26,27: "Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările mele, îi voi da stăpânire peste neamuri. Le va păstori cu un toiag de fier şi le va zdrobi ca pe niste vase de lut, cum am primit şi eu de la Tatăl meu."

Dupa înviere, membrii "Adunării Creştine" nu mai au dreptul la căsătorie - Matei 22:30, căci după învierea lor ei sunt făpturi noi, fiind răpiţi în cer şi transformaţi ca să fie ca Isus Christos, Domnul lor, de natură cerească, dumnezeiască - 2Petru 1:4. Acolo ei sunt puri şi neutrii din punct de vedere sexual, ca îngerii, şi pentru totdeauna ei aşa rămân. Ei vor asista în calitate de judecători la toate aceste trei tipuri de judecăţi - 1Corinteni 6:1-3, judecând chiar şi pe îngerii căzuţi.

Biblia scrie clar că ceilalţi morţi, care nu fac parte din Adunarea creştină, învie numai la judecata de la tronul alb, la începutul mileniului - Apocalipsa 20:11-15. Propoziţia "Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani" din Apocalipsa 20:5 nu apare în toate manuscrisele, iar contextul din Apocalipsa 20:11-15 nu arată aşa ceva.

Aceia care rămân pe pământ după răpire şi intră în regatul de o mie de ani de pe pământ, sunt numai oameni vii, care s-au pocăit în timpul judecăţii apocaliptice. 

În mia de ani, nucleul societăţii terestre va fi familia, naşterile vor continua, vor fi mulţi copii şi oamenii vor popula din nou Pământul. Moartea încă va mai exista, dar va lovi numai pe păcătoşii care vor comite păcate grave, capitale, deci vor fi şi păcatosi, care vor muri, care se vor răzvrăti, chiar şi în mileniu:

"Nu vor mai fi în el copii care trăiesc puţine zile, nici bătrâni care să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani, va fi încă tânăr şi cel care va muri la vârsta de o sută de ani, va fi blestemat ca păcătos." Isaia 65:20

 

După judecata descrisă la Apocalipsa 19, hoiturile vor fi devorate de animale - Apocalipsa 19:17,18, dar în scurt timp condiţiile atmosferice din mileniu se vor schimba, va fi o clima excelentă peste tot şi chiar şi pe vârful munţilor vor fi bogate terenuri agricole, păduri, livezi şi păşuni, iar animalele vor trece toate la vegetarianism. Soarele nu va mai dogorî, fermentaţia şi putrefacţia va fi minoră, animalele vor avea hrana diversificată şi bogată, vor fi toate vegetariene ca şi oamenii. De aceea morţii, care mai rămân după "ospăţul" animalelor, vor trebui strânşi şi îngropaţi - Ezechiel 39:12-16 - Isaia 66:22-24. Profeţia din Isaia nu arată că aceşti morţi ar fi vii şi s-ar chinui în foc, ci mai degrabă că trupurile lor sunt lăsate aşa până vor putea fi strânse, ele fiind "un dezgust", o avertizare pentru toţi.

 

După mia de ani, când Satan va fi dezlegat, el va ieşi să înşele neamurile şi va înşela pe mulţi, dar nu pe toţi. După pedepsirea lor, fiind arşi de un foc ceresc, căzut pe ei din ceruri, nu va mai exista nici o altă controversă sau revoltă. Atunci, păcatul şi moartea va înceta definitiv. Toate creaturile, fie din cer, fie de pe pământ, vor fi învăţat o lecţie de neuitat: Dumnezeu nu tolerează păcatul la nesfârşit şi nu iartă pe cel care nu se supune lui.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Capitolul 7

Regatul Mesianic – De ce doar pentru o mie ade ani???

 

S-au făcut multe studii despre perioada celor o mie de ani  (“chiliasmului”), învăţăturii biblice despre cei o mie de ani de Regat Mesianic, evenimentelor ce premerg şi evenimentelor ce urmează.

Conform DEX-ului: Mesianic, ~ă a [At: BARCIANU / P: ~si-a~ / Pl: -ici, ~ice / E: fr messianique] (Liv) 1-2 Care cuprinde preziceri (de mântuire) Si: profetic. 3 Care aparține unui mesia (1). 4 Referitor la un mesia (1). 5 Care aparține lui lisus Hristos. 6 Referitor la lisus Hristos.
CHILIÁSM s. n. (Fil.) Credință într-o împărăție de o mie de ani a lui Hristos pe pământ. [Pr.: -li-asm] – Din fr. chiliasme.

 

Unii numesc regatul (sau împărăţia) de o mie de ani ca “regat mesianic” (împărăţie mesianică), având ca rege (împărat) pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Cuvântul ebraic “Mesia” înseamnă literalmente “Unsul” (lui Dumnezeu), la fel înseamnă şi cuvântul grecesc “Christos”.

Sunt două păreri în creştinismul modern, unii care susţin că în mia de ani va fi un regat pe pământ şi vor fi oameni pe pământ şi alţii care spun că nu vor fi decât satana şi demonii, pâmântul fiind o temniţă a lor pentru o perioadă de o mie de ani...

Respingerea credinţei în cei o mie de ani mesianici (chiliasmului)

 

Viziunea timpurie despre Cartea Apocalipsa

Aflăm de pe Wikipedia următoarele:

"Iustin Martirul (c. 100-165 AD) care-l cunoștea pe Policarp de Smirna, învățăcel al lui Ioan, face o posibilă aluzie la această carte, și-l creditează pe Ioan ca autor al ei. Ireneu de Lyon (c. 115-202) ia asta drept fapt. La sfârșitul secolului al II-lea, este acceptată în Antiohia de către Theophilus (decedat c. 183), iar în Africa de Tertulian (c. 160-220). La începutul secolului al III-lea ea este adoptată de Clement din Alexandria și de către Origene din Alexandria și mai târziu de Methodius, Ciprian, Lactanțius, Dionisie din Alexandria, iar în secolul al V-lea de către Quodvultdeus. Eusebiu din Cezareea (ca. 263–339) era înclinat să considere Apocalipsa împreună cu cărțile acceptate, dar a trecut-o de asemenea în Antilegomena. Ieronim (347-420) o considera drept carte de mâna a doua. Cele mai multe canoane o includeau, dar unele, în special din Biserica Răsăriteană, o respingeau. Nu este inclusă în Peshitta (un Nou Testament timpuriu în aramaică).

 

Autorul Apocalipsei se numește pe sine „Ioan”, astfel că această carte a fost în mod tradițional atribuită apostolului Ioan. Referiri la scrierea ei de către apostol se află încă de la Iustin Martirul, în al său Dialog cu Trypho. Alte mărturii timpurii sunt de la Ireneu de Lyon, Clement din Alexandria, Tertulian, Ciprian de Cartagina și Ipolit de Roma. Totuși, această identificare a fost negată de alți Părinți ai Bisericii, incluzându-i Dionisie de Alexandria, Eusebiu din Cezareea, Chiril din Ierusalim, Grigore de Nazianz și Ioan Gură de Aur. Apocrifonul lui Ioan afirmă că Ioan a scris atât Apocrifonul cât și Apocalipsa. Donald Guthrie scria că dovezile oferite de Părinții Bisericii susțin identificarea autorului cărții cu apostolul Ioan.

 

Conform lui Epifanie de Salamina, un anume Caius din Roma credea că Cerinthus, un gnostic, era autorul Apocalipsei lui Ioan.

 

În secolul al treilea episcopul Dionisie din Alexandria respingea ideea că ea ar fi fost scrisă de un apostol, dar accepta cartea drept canonică. Dionisie credea că autorul era un al bărbat numit Ioan, și anume prezbiterul Ioan, învățătorul lui Papias, episcop de Hierapolis. Eusebiu din Cezareea a căzut mai târziu de acord cu Dionisie. Deoarece persoana autorului era una din considerentele necesare pentru canonizarea cărții, mai mulți Părinți ai Bisericii și Conciliul de la Laodicea au respins autoritatea Apocalipsei."

...

"Conciliul de la Laodicea a fost un conciliu al aproximativ 30 de clerici din Anatolia, având loc în jurul anului 363."

 

Evident că ereticii fanatizaţi de diferite idei gnostice care au respins cartea Apocalipsa, au respins şi ideea că Domnul Isus va domni o perioadă de o mie de ani şi nu mai mult. Ei erau tulburaţi de ideea că Domnul Isus va domni doar o mie de ani.

 

Respingerea mileniului mesianic sau cu alte cuvinte a „chiliasmului mesianic” s-a facut pe fundalul neînţelegerii rolului Domnului Isus şi a Miresei Sale (a sfinţilor Săi). Neînţelegând rolul Domnului nostru Isus Christos şi a Miresei Sale, nu au înţeles nici rolul împărăţiei milenare; ideologii gnostici au îmbrăţişat cu braţe largi deschise ideea păgână a sufletului nemuritor. Din moment ce ereticii credeau că sufletul nu moare, ei credeau că credinciosul îşi lua răsplata imediat după moarte, iar cu asta totul era încheiat din perspectiva acestora. Ei nu au înţeles marea provocare: „De ce este nevoie de o împărăţie de o mie de ani pe pământ înainte ca să vină Lumea veşnică care va veni, a lui Dumnezeu Tatăl?” Răspunsul la această întrebare este următoarea: Deoarece trebuia să se demonstreze cum ar fi fost societatea umană fără amestecul lui Satan şi al demonilor lui: net superioară, din toate punctele de vedere.

 

O altă ideologie greşită despre mesajul din Cartea Apocalipsa: extincţia totală a tuturor lucrurilor de pe pământ

 

De la gnostici, prin filiera bisericii imperiale susţinută de împăratul Constantin s-a perpetuat această idee anti-milenistă (anti-chiliastă) de-a lungul veacurilor. Antichiliaştii extremişti nu au respins numai idea, ci chiar însăşi cartea în care apărea această idee: Apocalipsa. Alţi antichiliaşti, care erau obligaţi de anumiţi lideri importanţi din Biserica Imperială să accepte cartea Apocalipsa, din cauza renumelui ei, încercau o abordare total spiritualistă (simbolică) sau să spună că era vorba de mii de ani şi nu doar de o mie de ani.

Apoi printre eretici erau antichiliaştii care respingeau interpretarea suta la sută simbolică, dar susţineau că plăgile finale din Apocalipsa vor distruge totul pe pământ, toate vieţuitoarele, păsările, animalele şi toţi oamenii: "toate vor fi arse, căci sunt contaminate de păcat şi de aceea vor fi distruse" (afirmă ei). Este dreptul lor să creadă ce vor sau ce le dictează inima. Noi avem datoria să le arătăm unde greşesc. Cei sinceri se vor corecta, cei mândrii se vor împietri.

Aş dori să trecem din nou în revistă câteva versete, invitându-vă să le contemplaţi în cadrul lor textual: Apocalipsa 19:17-21. Aici se prezintă ultima plagă, distrugerea celor răi, care nu s-au pocăit, dovedind prin asta cât de mult sunt infectaţi cu păcatul. Este războiul de pedepsire a păcatului şi a celor ce îl practică, condus de Fiul lui Dumnezeu, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos. Orice ochi va vedea prezenţa lui în norii cerurilor, datorită semnului său uriaş, care va fi manifestat ca un fulger uriaş în nori, şi care va înspăimânta până la lacrimi pe acei păcătoşi înrăiţi (Matei 24:30). Dar va fi prea târziu.

Să privim deci, ce ni se declară după această ultimă plagă: "şi toate păsările s-au săturat de carnea lor" (Apocalipsa 19:21). Păsările înfometate, ce nu prea au ce mânca datorită distrugerilor uriaşe în floră şi faună, se năpustesc în cârduri peste cadavrele oamenilor şi se satură din carnea lor, supravieţuind prin asta până la refacerea florei. Este trist, este dezolant, ne pare rău că nu s-au pocăit, dar nu avem ce face. E NUMAI VINA LOR (fiindcă au fost avertizati)! 

Deci nici vorba că toate animalele pier.

 

Într-adevăr marea - şi aici se referă la oceanul planetar - a suferit un cataclism uriaş, şi au murit toate vietăţile din ea şi au pierit toate corăbiile. Însă despre celelalte surse de apă, avem o mărturie textuală biblică care spune că doar a treia parte din ea a fost poluată. Deci există încă o cantitate uriaşă de apă potabilă pe glob, iar în această cantitate mare de apă au supravieţuit şi animalele care trăiesc în aceste ape (Apocalipsa 8:10,11, Ezechiel 47:1-12). Ce se va întâmpla cu apa poluată în mileniul mesianic? Ea va fi vindecată şi se va repopula de peştii şi vietăţile din apele în care au supravieţuit (Ezechiel 47:12). 

 

La fel cum nu văd că păsările nu pier, antichiliaştii nu văd nici expresia clară: “ŞI EI VOR ÎMPĂRĂŢI PE PĂMÂNT” Apocalipsa 5:10

 

Dar cum explicăm că deşi Mireasa este răpită la cer, ea domneşte cu Domnul Isus pe pământ?

 

Cum se poate ca “Mirele şi Mireasa” care sunt în cer, stăpânesc peste oamenii din mileniul mesianic?

Dacă Dumnezeu poate stăpâni peste oameni din cer, fără să fie fizic pe pământ, de ce nu ar putea şi Fiul Său şi Mireasa Sa?

 

Şi cine sunt aceşti oameni? Din Biblie se poate deduce că ei sunt oameni care s-au pocăit după răpirea ultimilor membrii ai Miresei. Nimeni nu intră nepocăit în mileniu, dovada sunt acele plăgi uriaşe - descrise cu lux de amănunte în cartea Apocalipsa - care au decimat populaţia pământului. 

 

Se scrie despre “Mireasă”: “Şi ei vor împărăţi pe pământ”. Acest lucru îl pot face (exercita) şi din cer. Împărăţia milenara va fi pe pământ, dar sediul ei va fi în cer. Cerul este sediul de une vor împărăţi Christos şi Mireasa sa:

“În casa Tatălui meu (cerul) sunt multe locuinţe …Mă duc să vă pregătesc un loc … voi veni din nou şi vă voi lua la mine însumi, ca acolo unde sunt eu să fiţi şi voi” Ioan 14:2,3

"Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru ŞI EI VOR ÎMPĂRĂŢII PE PĂMÂNT". Apocalipsa 5:10

"ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Christos şi VOR ÎMPĂRĂŢI CU EL O MIE DE ANI." Apocalipsa 20:6

CINE vor fi oamenii din mileniu, peste care vor împărăţi pe pământ?

Sunt sfinţii din vechime, care au fost înviaţi şi răsplătiţi cu viaţă şi oamenii care au venit să se închine lui Dumnezeu după ce au văzut judecăţile lui Dumnezeu asupra celor ce îl sfidau (Apocalipsa 15:4)

- Biruitorii fiarei (Mireasa) sunt deja în cer, în faţa tronului (Apocalipsa 15:2)

- În cântarea lor există fraza "Şi toate neamurile VOR VENI ŞI SE VOR ÎNCHINA ÎNAINTEA TA pentru că judecăţile tale au fost arătate" Apocalipsa 15:4

Aceste popoare care vin la pocăinţă după ce “Mireasa” biruie “fiara” prin mărturia pe care o dă, nu sunt răpiţi la cer, ei rămân pe pământ.

Popoarele care vin să se închine lui Dumnezeu, în Israel, la Ierusalim (care va fi reconstruit), vor avea copii, în mileniu se vor naşte o mulţime de copii, cum spune şi profeţia "le va mâna un copilaş ... pruncul care suge..." Isaia 11:6,7 "nu vor mai fi în el copii cu zile puţine ... nu vor avea copii pe care să-i vadă pierind" Isaia 65:20,23

Aceşti copii născuţi în împărăţia mesianică pot cădea (cum a căzut Adam şi Eva), fie dacă nu vor fi atenţi la conduita lor din împărăţie, sfidând legile ei, fie la ultima probă care va veni peste pământeni, la încheierea celor o mie de ani. Este memorabilă aici ceea ce spune Domnul şi Mântuitorul nostru Isus, despre hula împotriva duhului sfânt, că oamenii care păcătuiesc în această manieră, NU VOR FI IERTAŢI nici în veacul acesta ŞI NICI ÎN CEL VIITOR (în veacul care va urma să vină)" Matei 12:32.

Expresia "cel viitor" arată că va exista un timp în viitor, în care acest păcat, mai poate fi practicat. Ce înţelegem de aici? Că membrii din Mireasă o să mai păcătuiască în veacul care va veni? Nu, în nici un caz "asupra lor a doua moarte nu mai are nici o putere" Apocalipsa 20:6. Asta înseamnă că Satan, care are putere asupra morţii, nu îi mai poate fraierii, nu îi mai poate înşela. Însă pe mulţi dintre pământeni îi va înşela (Apocalipsa 20:7-9), din cauza neatenţiei lor.

 

Cum va fi ULTIMA ZI înainte de Mileniul Mesianic şi PRIMA ZI din mileniul mesianic?

 

Cum va fi ULTIMA ZI înainte de Mileniul Mesianic?

Să vedem cum va fi ULTIMA zi înainte de „Mileniul Mesianic” în descrierea profetică a Bibliei:

"iar ceilalti au fost ucişi cu sabia ce iesea din gura aceluia care şedea pe cal. Şi toate păsările s-au săturat de carnea lor." Apocalipsa 19:21

Vedem aici o privelişte înspăimântătoare, cu oameni neângropaţi, devoraţi de păsările cerului. Deci păsările nu au pierit. Scena aceasta s-a mai repetet în trecut, chiar în Israel:

 

    Le vor intinde in fata soarelui, in fata lunii si in fata intregii  ostiri a cerurilor, pe care le-au iubit ei, carora le-au slujit, pe care  le-au urmat, pe care le-au cautat si inaintea carora s-au inchinat. Nu  le vor mai strange, nici nu le vor mai ingropa, si se vor face gunoi pe pamant.  (Ier.8:2)

    vor muri doborati de boala rea. Nimeni nu-i va plange, nici nu-i va ingropa, ci vor fi ca un gunoi pe pamant; vor pieri de sabie si de foamete; si trupurile lor moarte  vor sluji ca hrana pasarilor cerului si fiarelor pamantului."  (Ier.16:4)

    Cei pe care-i va ucide Domnul in ziua aceea vor fi intinsi de la un  capat al pamantului pana la celalalt; nu vor fi nici jeliti, nici  adunati, nici ingropati, ci vor fi un gunoi de pamant.  (Ier.25:33)

 

Istoricul Herodot menţionează cum din cauza unui dezastru natural, un popor din nordul Europei a invadat un vecin care se afla la sud de el şi acest popor a invadat la rândul său un alt popor de la sud de el, care la rândul său a cucerit un alt popor de la sud de el, etc.. Valul migraţiei astfel stârnite a ajuns până în Orinetul Mijlociu. S-a creat astfel un lanţ de eveminete politico-militare care au dus la prăbuşirea Impreriului Asirian, considerat a fi stăpânul lumii în acea perioadă. Pentru acei evrei care au trăit în acel timp, trebuia să fi fost un eveniment important. Însă evreii în loc să se poată bucura, au fost cuceriţi de babilonieni, care tocmai s-au eliberat de jugul asirian. Dumnezeu s-a folosit de acest eveniment, al prezenţei popoarelor nordice în zonă, pentru a descrie o profeţie ce urma să se împlinească la sfârşitul timpurilor de dominaţie asupra poporului evreu.

Profetul Ezechiel, un profet sfânt, a scris cu exactitate acelaşi lucru despre un popor misterios cu numele de Magog, identificat uneori ca fiind sciţii, ce trebuia să vină peste Israelul repatriat (a se vedea Ezechiel capitolele 38 şi 39). Se poate dovedi din analele istoriei că în perioada lor de glorie sciţii au intrat într-adevăr în Orientul Mijlociu. Babilonul s-a revoltat împotriva asirienilor în 626 î.Hr. sub conducerea lui Nabopolassar. În 625. î.Hr., regele median Cyaxares s-a răsculat şi a frânt jugul sciților, care erau aliaţii Asiriei şi au ucis pe regele scit, Madyes. În anii 620 î.Hr., Imperiul Asirian a început să se destrame după moartea lui Asurbanipal, iar începând cu anul 615 î.Hr., sciții operau ca aliați ai lui Cyaxares și ai mediilor în războiul lor împotriva Asiriei. În această perioadă tulbure sciții au înaintat până la granițele Egiptului, de unde s-au întors după ce înaintarea lor a fost oprită de mlaștinile Deltei Nilului. Faraonul Psamtik I i-a întâlnit cu diplomaţie și i-a convins să se întoarcă oferindu-le daruri scumpe, ca să lupte contra mezilor. După ce au contactat o boală sexuală severă care i-a sleit de puteri, sciții au fost în cele din urmă expulzați din Orientul Mijlociu de către medii în anii 600 î.Hr., după care s-au retras în stepa pontică şi nu au mai revenit niciodată.

Însă profeţia din Ezechiel 39:17-20 nu s-a împlinit atunci, urmând ca în viitor istoria să se repete cu scena morţilor neângropaţi, a se compara Apocalipsa 19:17,18. De obicei aşa se întâmplă în cazul războaielor şi al dezastrelor, când morţii nu pot fi îngropaţi la timp.

Profeţia din Ezechiel capitolele 38 şi 39 au un puternic accent de eveniment de apocalipsă finală, ca de exemlu:

Ezechiel 38:18. În ziua aceea însă, în ziua când va porni Gog împotriva pământului lui Israel, zice Domnul Dumnezeu, Mi se va sui în nări mânia aprinsă.

19. O spun în gelozia şi în focul mâniei Mele: în ziua aceea, va fi un mare cutremur în ţara lui Israel.

20. Peştii mării şi păsările cerului vor tremura de Mine şi fiarele câmpului şi toate târâtoarele care se târăsc pe pământ, şi toţi oamenii care sunt pe faţa pământului; munţii se vor răsturna, pereţii stâncilor se vor prăbuşi şi toate zidurile vor cădea la pământ.

21. Atunci voi chema groaza împotriva lui pe toţi munţii Mei, zice Domnul Dumnezeu; sabia fiecăruia se va întoarce împotriva fratelui său.

22. Îl voi judeca prin ciumă şi sânge, printr-o ploaie năprasnică şi prin pietre de grindină; voi ploua foc şi pucioasă peste el, peste oştile lui şi peste popoarele cele multe care vor fi cu el.

23. Îmi voi arăta astfel mărimea şi sfinţenia, Mă voi face cunoscut înaintea mulţimii neamurilor, şi vor şti că Eu sunt Domnul."

 

Profeţii despre încetarea tuturor războaielor

 

Isaia 2:4. El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul. –

Isaia 9:6. Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: "Sfetnic Minunat, Erou Puternic, Patriarh Veşnic, Comandant al Păcii."

7. El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci; iată ce va face râvna lui Yehowah al oştirilor.

Mica 4:3. El va judeca între multe popoare, va hotărî între neamuri puternice, depărtate. Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; niciun neam nu va mai trage sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa să facă război;

Matei 5:5. Ferice de cei blanzi, caci ei vor mosteni pamantul!...

9. Ferice de cei impaciuitori, caci ei vor fi chemati fii ai lui Dumnezeu!

Dumnezeu va judeca cu dreptate toate naţiunile pământului:

Romani 2:16. Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.

Învăţătura Domnului nostru Isus Christos îi face pe oameni blânzi şi împăciuitori, vrednici de a moşteni pământul şi a fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu.

Ultimul război

Apocalipsa 20:7. Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat

8. şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.

9. Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit.

 

Când se vor împlini pofeţiile despre Gog din ţara lui Magog?

 

Prin profetul Ezechiel, Dumnezeu a dat o profeţie misterioasă despre Gog din ţara lui Magog (capitolele 38 şi 39). După măcelărirea oştirii lui Gog populaţia rămasă are instrucţiuni clare şi precise, consemnate în Biblie: distrugerea armamentului care a rămas de la vrăjmaşi (Ezechiel 39:9,10) şi îngroparea morţilor (Ezechiel 39:11-16).

Versetele 1-20. - În prima diviziune principală, Ezechiel repetă substanța a ceea ce a fost deja avansat cu privire la înfrângerea lui Gog (vers. 1-8), după care se străduiește să reprezinte completitatea acesteia (vers. 9-20), expunând

 

(1) cantitatea imensă de pradă pe care Israelul ar trebui să o obțină de la dușmanul căzut (vers. 9, 10).

 

(2) timpul necesar lui Israel pentru a îngropa morții și a curăța țara de murdărie (vers. 11-16 și

 

(3) măcelul oribil care ar trebui să urmeze după distrugerea lui Gog, simbolizat printr-o vastă sărbătoare sacrificială pregătită de Iehova pentru fiare și păsări (vers. 17-20).  

 

Profetul Ezechiel arată că Dumnezeu însuşi va lupta, şi ceea ce urmează nu s-a împlinit încă în istorie:

Ezechiel 38:18. În ziua aceea însă, în ziua când va porni Gog împotriva pământului lui Israel, zice Domnul Dumnezeu, Mi se va sui în nări mânia aprinsă.

19. O spun în gelozia şi în focul mâniei Mele: în ziua aceea, va fi un mare cutremur în ţara lui Israel.

20. Peştii mării şi păsările cerului vor tremura de Mine şi fiarele câmpului şi toate târâtoarele care se târăsc pe pământ, şi toţi oamenii care sunt pe faţa pământului; munţii se vor răsturna, pereţii stâncilor se vor prăbuşi şi toate zidurile vor cădea la pământ.

21. Atunci voi chema groaza împotriva lui pe toţi munţii Mei, zice Domnul Dumnezeu; sabia fiecăruia se va întoarce împotriva fratelui său.

22. Îl voi judeca prin ciumă şi sânge, printr-o ploaie năprasnică şi prin pietre de grindină; voi ploua foc şi pucioasă peste el, peste oştile lui şi peste popoarele cele multe care vor fi cu el.

23. Îmi voi arăta astfel mărimea şi sfinţenia, Mă voi face cunoscut înaintea mulţimii neamurilor, şi vor şti că Eu sunt Domnul."

 

Conform profeţiei sus numite, primul act va consta în distrugerea armamentului în sens ecologic, adică, ce se poate folosi din el ca material combustibil pentru foc, pentru gătit, spălat, încălzit, fierărit, etc.. Ce nu se poate distruge prin foc, nefiind inflamabil, va fi refolosit în fierarit, ptr. unelte, scule, etc.. (compară cu profeţia din Mica 4:3).

 

Există câteva variante de interpretare:

1.că profeţia s-a împlinit în timpul Vechiului Legământ

2.că profeţia se va împlini înainte de venirea Domnului Isus

3.că profeţia se va împlini după cei o mie de ani

4.că profeţia nu se va mai împlini căci Israelul a devenit necredincios şi a fost lepădat

Care dintre aceste trei variante este cea mai plauzibilă?

 

La varianta 1 nu avem mărturii istorice. La varianta 3 este adevărat că Gog şi Magog apare ca menţiune şi în cartea Apocalipsa, dar ei nu sunt mistuiti ca cei din Apocalipsa capitolul 20.

Cea mai probabilă este varianta 2. În Apocalipsa cap. 19 şi Ezechiel cap 38 şi 39 se arată aceeaşi profeţie despre viitor. Textele arată un război interesant, neobişnuit: sub conducerea lui Gog din ţara lui Magog, multe popoare (Ezechiel 38:9)  se ridică împotriva unui „Israel” „liniştit” şi care stă „fără grijă în casele lor”, care nu se protejează cu ziduri, zăvoare şi porţi de apărare (Ezechiel 38:11). Aici nu poate fi vorba decât de Israelul cel spiritual, de adunarea mondială a creştinilor care trăiesc după normele lui Dumnezeu în pace şi sfinţire (Evrei 12:14). Aşadar invadatorii lor nu au nici un motiv de agresiune, de aceea vedem răzbunarea lui Dumnezeu, peste aceşti atacatori. Ce zice profetul Ezechiel zice şi apostolul Ioan, de ex. cadavre devorate de păsările cerului. Acelaşi Dumnezeu sfânt şi atotputernic în pricepere, înţelepciune şi cunoştinţă i-a inspirat pe amândoi.

La varianta 4, nu cred că Dumnezeu în înţelepciunea sa ar fi spus o profeţie ce urma să nu se întâmple... El nu poate fi condiţionat. Ce spune el se împlineşte, altfel cuvântul lui este o prorocie falsă. Nici un cuvânt profetic spus de gura lui nu cade la pământ. Profetul Ezechiel scrie mai pe larg, spunând că la acest ospăţ macabru vor participa şi fiarele câmpului (animalele sălbatice) nu numai păsările. Dar tăcerea lui Ioan, nu poate fi o contrazicere că vor fi doar păsări. Tăcerea nu înseamnă întotdeauna contrazicere. El subliniază doar aspectul cel mai vizibil: cârdurile de păsări.

Cei care neagă împlinirea în viitor a tuturor profeţiilor neîmplinite din Vechiul Testament, spunând că erau condiţionate de starea lui Israel, resping de fapt profeţiile şi îl resping astfel pe însuşi dătătorul lor, pe Dumnezeu. 

Desigur, la punctul 2 mai putem adăuga un aspect esenţial al credinţei noastre pacifiste creştine, că adevăraţii creştini nu vor lupta cu armele, ci se vor lupta în rugăciune să facă fapte bune şi să iasă biruitori prin suferinţă, ca Fiul lui Dumnezeu, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos. Noi avem interdicţie să purtăm război. Numai cei ce nu ne cunosc şi ne urăsc ar putea crede că noi vom pune mâna pe arme, ca să ne apărăm sau să ucidem. Noi putem fi biruitori şi fără să punem mâna pe o armă de atac sau apărare:

„Cine duce pe altii in robie va merge si el in robie. Cine ucide cu sabia trebuie sa fie ucis cu sabie. Aici este rabdarea si credinta sfintilor.” (Apoc.13:10)

 

Scenariul de înaintea venirii Domnului Isus se va repeta şi la sfârşitul celor o mie de ani, existând de fapt două profeţii despre Gog – acest cuvânt însemnând cineva „mare”:

„si va iesi din temnita lui, ca sa insele neamurile care sunt in cele patru colturi ale pamantului, pe Gog si pe Magog, ca sa-i adune pentru razboi. Numarul lor va fi ca nisipul marii.” (Apoc. 20:8)

Apocalipsa 20:8 prezintă de fapt o altă profeţie decât cea din Ezechiel 38 şi Apocalipsa 19.

 

Două repere de necontestat: locul şi timpul Împărăţiei Mesianice (Regatului Mesianic)

 

Când apostolul Pavel vorbeşte de mersul la cer, de răpire şi de transformarea&schimbarea naturii celor schimbaţi, vorbeşte de “Mireasa” lui Isus Christos. Destinaţia e clară: cerul. Dar, din acest loc ei vor guverna pământul: "şi ei vor împărăţi pe pământ" Apocalipsa 5:10

CÂND ANUME?

"şi vor împărăţi cu el O MIE DE ANI" Apoc 20:6

Avem două repere de necontestat: locul şi timpul împărăţiei lui Christos.

1. LOCUL: “vor împărăţi pe pământ" (în termeni moderni: vor guverna)

2. TIMPUL împărăţiei&guvernării: "o mie de ani"

Nu este logic să împărăţească (guverneze) peste un pâmânt gol goluţ, fără natură, fără animale, fără oameni. Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos a spus clar apostolilor "voi veţi sta pe douăsprezece SCAUNE DE DOMNIE ŞI VEŢI JUDECA pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel" Matei 19:28. Ca să judeci pe cineva trebuie să fi MAI MARE ca cel pe care judeci.

Ce vom face noi ca „Mireasă” în cei o mie de ani pentru omenirea ascultătoare de Dumnezeu (evident, dacă vom fi vrednici să ajungem acolo)?

Psalmistul spunea că îl lăuda de şapte ori pe Dumnezeu în cursul zilei:

Psalmul 119:164

De șapte ori pe zi Te laud din pricina legilor Tale celor drepte.

Orice zi de lucru va începe cu rugăciuni şi laude la adresa lui Dumnezeu şi a Mielului, va fi o bucurie pentru ei să ştie că au o protecţie desăvârşită, că nu îi pândeşte nici un rău, iar pentru noi, ca Mireasă, ca preoţi, va fi o bucurie să ducem la scaunul măririi închinarea şi aceste laude, dând lui Dumnezeu raport în fiecare zi, ce se întâmplă pe pământ şi cât a fost realizat din planul său, precum şi cum am vegheat noi pentru bunul mers al pământenilor. Când se vor împlini zilele miei de ani, vom fi isprăvit totul, vom dezlega pe Satan şi pe demonii pentru ultima probă. Apoi vom curăţi elementele înşelate, nestatornice, dând istoriei ce va veni o lecţie de neuitat. Şi după acest act vom depune guvernarea la picioarele tronului măririi, predând împărăţia în mâna Tatălui Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos, ca Dumnezeu să fie totul în toţi (1Corinteni 15:28).

 

Ce arată profeţiile Bibliei despre sărbătorile anuale din Biblie? Când vor fi ele obligatorii din nou şi pentru cine?

 

Este corectă interpretarea pământului fără oameni pe timpul celor o mie de ani descrişi în Cartea Apocalipsa?

Este corectă interpretarea că ultimii membrii ai Miresei vor sta pe pământ până la ultima plagă?

Cineva întrebă: “S-a terminat ruperea  peceţilor, a încetat sunetul trâmbiţelor şi s-au golit potirele cu plăgi. Urmează răpirea, ridicarea în nor a tuturor sfinţilor ( 1 Tes. 16, 17) care se duc în sus cu Domnul Iisus şi îngerii toţi.” şi astfel nu mai sunt oameni pe pământ căci "... s-a  sfârşit taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor." ( Apocalipsa 10:7). E corect?”

Nu, nu este corect. Mai sunt profeţii din Vechiul Testament, care încă nu s-au împlinit, dar se vor împlini toate la timpul lor. Răpirea ultimilor membrii ai “Miresei” nu este după plăgile finale. “Biruitorii fiarei” - adică “Mireasa” - sunt deja în cer înainte de plăgile finale (Apoc 16:6, Apoc. 15:2, Apoc. 20:4, Apoc. 3:10) şi asistă la distrugerea celor răi făcute tocmai prin aceste plăgi finale (Apoc. 2:27), ca judecători (1Cor 6:2). Deci judecata oamenilor vii de pe pământ este un act ce se întâmplă după “Răpire”. Acest lucru se ştia, chiar şi când nu exista cartea Apocalipsa.

 

Scenariul prezis atât de apostolul Pavel cât şi de apostolul Ioan este în această ordine:

1. Răpirea Miresei lui Christos la cer

2. Judecata tuturor oamenilor vii de pe pământ

 

După ce Mireasa, adică “biruitorii fiarei” sunt în cer şi îi aduc închinare lui Dumnezeu la marea de sticlă (Apoc 15:2), ÎNCEPE JUDECATA TUTUROR POPOARELOR (1Cor 6:2), ei spun că toate popoarele (adică cei care rămân din aceste popoare) vor veni să se închine lui Dumnezeu (Apoc 15:4). Deci plăgile cele mai grele (cele şapte potire) care rămân pentru final, despart “oile” ascultătoare de “caprele” îndărătnice (Matei 25). Cei ce au semnul fiarei, sunt distruşi (Apoc 16:2), iar cei ce au ascultat avertizarea “Miresei” şi au refuzat semnul fiarei (Apoc. 14:9) sunt salvaţi şi intră în mileniul mesianic (Apoc 20:3). Apoi, Satana este legat ca să nu îi mai înşele. Conform cu profeţia din Zaharia, aceste popoare se vor închina lui Dumnezeu, PE PĂMÂNT, şi vor veni periodic la sabatele de sărbătoare şi lună nouă LA NOUL TEMPLU DIN IERUSALIMUL RECONSTRUIT (Zaharia 14:16), care va fi sediul central al închinării de pe pământ. 

 

Profeţiile Bibliei despre pelerinajele şi sărbătorile anuale în cinstea lui Dumnezeu, arată că ele vor fi din nou obligatorii pentru toţi cei care vor mai rămâne din toate popoarele de pe pământ

 

Toţi cei ce vor mai rămâne din toate popoarele venite împotriva Ierusalimului se vor sui în fiecare an să se închine înaintea Regelui Iehova la Oştirilor, şi să prăznuiască sărbătoarea Corturilor. (Zaharia 14:16)

Aducea ce era poruncit de Moise pentru fiecare zi, pentru zilele de Sabat, pentru zilele de luna noua si pentru sarbatori, de trei ori pe an, la sarbatoarea Azimelor, la sarbatoarea Saptamanilor si la sarbatoarea Corturilor. (2Cronici 8:13)

In fiecare luna noua si in fiecare Sabat, va veni orice faptura sa se inchine inaintea Mea - zice Iehova. (Isaia 66:23)

Poporul tarii se va inchina si el inaintea lui Iehova la intrarea acestei porti, in zilele de Sabat si la lunile noi. (Ezechiel 46:3)

Dar fără Vechiul Testament nu putem înţelege pe deplin profeţiile din Noul Testament şi viceversa. Fără Noul Testament nu putem înţelege pe deplin profeţiile din Vechiul Testament. Bine a zis apostolul Pavel: “Toată scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos.” Amin!

 

Când are loc răpirea „Miresei” la cer?

 

„Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: "Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei! Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” (Apocalipsa 14:9-12)

Această răpire trebuie să aibă loc după misiunea (solia) de avertizare a ultimilor membrii ai “Miresei”, ghidaţi de un înger, ca pe timpul apostolilor, care va fi un prilej de mare persecuţie împotriva lor:

"Şi am auzit un glas din cer care zicea: "Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!" "Da", zice Duhul, "ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!"" Apocalipsa 14:13.

"Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani." Apocalpsa 20:4.

Aşadar momentul răpirii este după terminarea misiunii “Miresei” (a rămăşiţei ei). Ei sunt rămăşiţa sfinţilor. Misiunea aceasta este o misiune profetică, de a convinge lumea că semnul fiarei nu trebuie luat. Va fi o luptă spirituală, în care sfinţii din timpurile din urmă vor fi împotriva unui sistem global puternic (Noua Ordine Mondiala a Guvernului Mondial), un sistem politic care va dori eliminarea tuturor legilor lui Dumnezeu din societate. Sistemul acesta va dori să schimbe legea lui Dumnezeu în toate aspectele sociale. Va fi o luptă mediatică pe o durată de trei ani şi jumătate (conform cărţilor Daniel 7:25 şi Apocalipsa 11). După terminarea mărturiei de trei ani şi jumătate, rezistenţa sfinţilor va fi înfrântă în sens fizic (vor fi “biruiţi” prin nişte legi date împotriva propovăduirii lor), dar în sens spiritual vor fi "biruitorii fiarei", deoarece după răpirea lor (care va fi un act vizibil de o mare semnificaţie), tocmai datorită muncii lor, o mulţime mare de oameni nu vor lua semnul fiarei. Ei sunt înviaţi şi răpiţi la cer, actul acesta fiind un act vizibil. Duşmanii lor teologici, acei oameni mândrii care până acum îi considerau o sectă fanatică, cu devieri eretice, vor înţelge în sfârşit, că ei au fost cei aprobaţi şi pecetluiţi şi ce au spus ei este adevărat. Mulţi se vor pocăi atunci cu adevărat, nu vor lua semnul fiarei şi vor intra în mileniul mesianic, pierzând favoarea cerului. Ceilalţi, care nici în al doisprezecelea ceas nu vor dori să înţeleagă cum stau lucrurile, vor lua semnul fiarei şi vor fi distruşi.

 

Răspuns la o întrebare lămuritoare: Când va avea loc prima înviere şi când va avea loc învierea generală?

 

Întrebarea este destul grea, deoarece avem două familii de manuscrise: o familie conţine fraza „Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani.” de la versetul din Apocalipsa 20:5, iar cealaltă familie nu o conţine.

 

Dacă fraza este adevărată, învierea ar fi în două etape, cuprinzând două grupuri distincte, despărţite de o perioadă de o mie de ani. Primul grup ar fi al acelora care fac parte din “Mireasa” Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos şi ei ar învia la "întâia înviere" (Apocalipsa 20:5), iar celălalt grup ar învia la sfârşitul celor o mie de ani, la învierea generală.

 

Însă dacă fraza în chestiune nu este autentică, atunci este posibil ca toţi cei din învierea generală, să învie la sfârşitul acestui sistem al lumii, numit de apostolii Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos „sfârşitului veacului acestuia" (a se vedea Matei 24:3) şi învierea generală să se producă, la un anumit timp după răpirea Miserei.

În cazul acesta învierea se face tot în două grupe distincte, numai că nu există perioada de 1000 de ani între ele, ci o perioadă mai scurtă.

 

Biblia este clară: Reformatarea cerului atmosferic şi a suprafeţei pământului, va duce şi la dispariţia mării (a oceanului planetar), făcând loc unui CER NOU ŞI PÂMÂNT NOU, deci morţii care sunt în mare trebuie înviaţi înainte ca această mare să dispară:

„Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea;” (Apocalipsa 20:13)

„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. (Apocalipsa 21:1)

 

Ordinea ar fi următoarea: marea dă înapoi morţii şi ei sunt judecaţi, după care apare un cer nou şi un pământ nou...

Cerul nou şi pământul nou nu apar după Regatul Mesianic de o mie de ani, ci la începutul lui.

 

Aşadar există posibilitatea ca fraza „Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani” să fie falsă, căci în Regatul Mesianic de o mie de ani va fi un cer nou şi un pâmânt nou:

Eu pun cuvintele Mele in gura ta si te acopar cu umbra mainii Mele, ca sa intind ceruri noi si sa intemeiez un pamant nou, si sa zic Sionului: "Tu esti poporul Meu!" (Isaia 51:16)

Caci iata, Eu fac ceruri noi si un pamant nou; asa ca nimeni nu-si va mai aduce aminte de lucrurile trecute si nimanui nu-i vor mai veni in minte. (Isaia 65:17)

Dar noi, dupa fagaduinta Lui, asteptam ceruri noi si un pamant nou, in care va locui neprihanirea. (2Petru 3:13)

 

La ce judecată se referă apostolul Pavel şi când va avea loc?

 

Biblia arată că Dumnezeu va judeca pe cei vii şi pe cei morţi, prin Christos şi Biserică:

1Petru 4:5. Dar au să dea socoteală înaintea Celui ce este gata să judece viii şi morţii.

Matei 25:31. Când va veni Fiul omului în slava Sa cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.

32. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre;

Fapte 17:30. Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;

31. pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită, prin faptul că L-a înviat din morţi…"

1Corinteni 6:2. Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate?

 

V-ar plăcea să trăiţi ca Biserică în Regatul Mesianic al lui Christos în care să mai găsiţi morminte în toate satele şi oraşele de pe glob? De fapt care ar fi motivul pentru care învierea şi judecata generală să nu se producă doar după cei o mie de ani? De ce ar fi lumea înviată şi judecată doar după cei o mie de ani?

 

Dacă fraza „şi ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani” de la versetul din Apocalipsa 20:5 este autentică, atunci toţi cei ce n-au făcut parte din Bisrică – inclusiv profeţii şi sfinţii din vechime nu sunt înviaţi la începutul Regatului Mesianic al celor o mie de ani şi nu intră în Regatul de o mie de ani de pe Noul Pământ, ci ei vor fi înviaţi abia după cei o mie de ani - a se vedea Cartea Apocalipsa capitolul 20:

11. Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.

12. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.

13. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.

14. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.

15. Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în iazul de foc.

Dar ce ne facem, dacă acest text – care lipseşte din anumite manuscrise vechi  - este fals?

Unii ar putea argumenta că aceştia ar putea învia la „sfârşitul zilelor” deoarece aşa scrie în Daniel 12:13, iar mia de ani încă nu este sfârşitul zilelor. Însă părerea aceasta este slabă, deoarece expresia „sfârşitul" din Matei 24:3,14 se poate armoniza cu „sfârşitul zilelor” relatat în Daniel 12:2,13 şi Apocalipsa 20:11, deoarece există deja judecători:

„Nu stiti ca sfintii vor judeca lumea? Si daca lumea va fi judecata de voi, sunteti voi nevrednici sa judecati lucruri de foarte mica insemnatate?” (1Corinteni 6:2)

"Isus le-a răspuns: "Adevărat vă spun că atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel." (Matei 19:28).

Astfel se poate explica de ce sfinţii din aceste două clase, deşi învie separat, se regăsesc împreună la masă:

„Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Regatul cerurilor.” (Matei 8:11)

Aşadar, expresia „sfârşitul zilelor” din (Daniel 12:13) nu înseamnă sfârşitul timpului cronologic, ci sfârşitul acestei epoci rele, arătat la Matei 24:3,14, şi descris în cartea profeţilor şi Apocalipsa ca sfârşitul zilelor rele pentru toţi credincioşii, fie din Biserică, fie din afara ei.

Este evident că apostolul Pavel se referă la judecata lumii din afara Bisericii, adică a tuturor oamenilor care n-au făcut parte din acest grup, şi este logic să gândim că această judecată va începe atunci când clasa judecătorilor adică a Biseicii, va fi gata. Este ciudat să ne gândim la o împărăţie de o mie de ani, plină de morminte.

 

De ce nu putem exclude existenţa oamenilor pe pământ în Regatul Mesianic de o mie de ani?

 

Apocalipsa lui Ioan 20

 

1. Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare.

 

2. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani.

 

3. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme.

 

Din acest text vedem clar motivul pentru care este legat Satan Diavolul: ca să nu mai înşele neamurile.

 

Abia după trecerea celor o mie de ani i se va permite din nou acest lucru.

 

Apocalipsa 20:7. Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat

8. şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.

9. Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor (din epocile Vechiului şi Noului Testament) şi cetatea preaiubită (Noul Ierusalim, care s-a coborât din cer). Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit.

 

Dacă nu există oameni pe pământ în cei o mie de ani, de ce ar mai trebui legat Satan Diavolul şi pus într-o temniţa din Adânc?

 

Întrebare lămuritoare: “Oamenii care zici că rămân pe pământ (în mia de ani) e vreunul care va avea viaţă veşnică?”

 

Biblia arată clar că doar Biserica din ceruri are viaţă veşnică, iar cei care rămân pe pământ după răpirea Bisericii mai trebuie judecaţi şi apoi, dacă vor fi găsiţi credincioşi, vor putea primi şi ei viaţă veşnică.

 

    Cine are urechi sa asculte ce zice bisericilor Duhul: "Cel ce va birui nicidecum nu va fi vatamat de a doua moarte." (Apoc.2:11)

    Fericiti si sfinti sunt cei ce au parte de intaia inviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Hristos si vor imparati cu El o mie de ani. (Apoc.20:6)

 

Când şi cum se va face judecata celor vii?

Biblia arată clar că toţi oamenii care vor intra în mia de ani de pe pământ, vor trebui să dea două teste: unul la intrarea în mia de ani şi unul la sfârşitul celor o mie de ani:

Primul test este legat de semnul fiarei şi este în timpul domniei lui Antichrist, aşadar înainte de mia de ani:

    si nimeni sa nu poata cumpara sau vinde fara sa aiba semnul acesta, adica numele fiarei sau numarul numelui ei. (Apoc.13:17)

    Apoi a urmat un alt inger, al treilea, si a zis cu glas tare: "Daca se inchina cineva fiarei si icoanei ei si primeste semnul ei pe frunte sau pe mana, (Apoc.14:9)

    Si fumul chinului lor se suie in sus in vecii vecilor. Si nici ziua, nici noaptea n-au odihna cei ce se inchina fiarei si icoanei ei si oricine primeste semnul numelui ei! (Apoc.14:11)

    Cel dintai s-a dus si a varsat potirul lui pe pamant. Si o rana rea si dureroasa a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei si care se inchinau icoanei ei. (Apoc.16:2)

    Si fiara a fost prinsa. Si, impreuna cu ea, a fost prins prorocul mincinos care facuse inaintea ei semnele cu care amagise pe cei ce primisera semnul fiarei si se inchinasera icoanei ei. Amandoi acestia au fost aruncati de vii in iazul de foc care arde cu pucioasa. (Apoc.19:20)

    Si am vazut niste scaune de domnie; si celor ce au sezut pe ele li s-a dat judecata. Si am vazut sufletele celor ce li se taiase capul din pricina marturiei lui Isus si din pricina Cuvantului lui Dumnezeu, si ale celor ce nu se inchinasera fiarei si icoanei ei si nu primisera semnul ei pe frunte si pe mana. Ei au inviat si au imparatit cu Hristos o mie de ani. (Apoc.20:4)

 

Semnul fiarei se va face prin CIPARE. CIPUL sau Electronul este o bucată mică de material semiconductor, de mărimea unui bob de orez, pe care se formează simultan componentele unui circuit integrat, prin care apoi se poate urmări şi monitoriza un animal sau om. – CIPUL se preconizează a fi buletinul electronic sau cartea de identitate electronică a viitorului, având un fişier cu toate datele individului şi cazierul, un număr de telefon integrat şi un cont de bancă. Cipul – adică buletinul electronic sau cartea de identitate electronică a viitorului în Noua Ordine Mondială, îl vor primi doar aceia care s-au decis să adere la noua formă de guvernământ care va include obligativitatea de a accepta noua religie mondială a lui Antichrist.

Al doilea test va fi la dezlegarea lui Satan Diavolul:

   L-a aruncat in Adanc, l-a inchis acolo si a pecetluit intrarea deasupra lui, ca sa nu mai insele neamurile, pana se vor implini cei o mie de ani. Dupa aceea trebuie sa fie dezlegat pentru putina vreme. (Apoc.20:3)

    si va iesi din temnita lui, ca sa insele neamurile care sunt in cele patru colturi ale pamantului, pe Gog si pe Magog, ca sa-i adune pentru razboi. Numarul lor va fi ca nisipul marii. (Apoc.20:8)

 

Răspunsul este: Cei ce rămân pe pământ după răpirea Bisericii la cer, adică toţi oamenii de pe pământ care trec primul test, primesc viaţa veşnică doar după ce trec şi al doilea test. Cine nu îl trece, chiar dacă a luat primul test, nu va primi viaţa veşnică, ci îl paşte osânda veşnică, moarea a doua în Gheena (Lacul de foc), adică nimicirea pe vecie (Matei 10:28, Apocalipsa capitolul 14 şi capitolul 20).

 

 

 

Va fi un mare har pe pământ sub conducerea administraţiei mesianice. Consecinţele plăgilor devastatoare vor fi înlăturate relativ repede. Cu un efort concentrat şi cu o organizare bună, toţi morţii vor putea fi strânşi şi îngropaţi (Ezechiel 39:12). Arsenalul militar care a mai rămas şi tot ce este în legătură cu acest armament, va fi dezasamblat, folosit ca combustibil sau transformat în lucruri folositoare (Ezechiel 39:9, Mica 4:1-4). În acest timp pădurile arse se vor regenera, fiind protejate, până se va termina combustibilul militar "Nu vor lua lemne de pe câmp şi nu vor tăia lemne din păduri, ci vor face focul cu armele" (Ezechiel 39:10). 

O altă binecuvântare va fi vindecarea apelor: "apele mării SE VOR VINDECA" (Ezechiel 47:8).

Sursele de apă, contaminate de căderile meteoriţilor, vor fi vindecate.

TOATA SCRIPTURA ESTE INSPIRATĂ DE DUMNEZEU ŞI DE FOLOS. AMIN! Vechiul Testament este foarte important, fără de care nu am putea înţelege aspecte importante.

Cei ce credeţi că tot pământul va fi ars în sens complet, unde vor locui doar Satana şi demonii săi, cum comentaţi existenţa păsărilor, care sunt chemate la devorarea cadavrelor (Apocalipsa 19:17,18,21)? Cum de au scăpat de foc?

 

 

Evenimente viitoare

1. Misiunea finală a sfinţilor zilelor din timpul sfârşitului pe o perioadă de 3,5 ani

2. Toţi oamenii se vor întoarce împotriva lor sub instigarea conducerii NOM (Noua Ordine Mondială)

3. Toţi oamenii se vor bucura când ei vor fi biruiţi prin nişte legi aspre, făcute de ideologii conducerii NOM, putem să ne aşteptăm chiar şi la o pedeapsă capitală

4. Răpirea sfinţilor (rămăşiţei) din timpul sfârşitului va fi vizibilă pentru toţi, ce va declanşa o pocăinţă autentică în mulţi creştini nominali, care până atunci nu au crezut în mărturia lor

5. O mare mulţime de oameni pocăiţi se vor ridica împotriva chemării la înciparea mondială cu semnul fiarei (lansat de marele lider politic numit Antichrist), fugind şi ascunzându-se, până va trece urgia care urma să se dezlănţuie

6. Se dezlănţuie şi se derulează plăgile necazului celui mare, prin meteoriţi, toate ambarcaţiunile marine, toate satele şi oraşele sunt distruse, pe pământ e foc şi fum, soarele şi luna se întunecă de fumul cel mare

7. Apare marele semn al venirii Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu pe bolta cerului, cei care nu s-au pocăit până atunci îşi dau seama că este el şi plâng îngroziţi. Dar uşa salvării este închisă şi începe războiul final, care nu este între Israel şi Arabi, ci între Dumnezeu şi cei care l-au insultat aderând la cultul lansat de administraţia politicianului numit Antichrist.

 

"Mireasa" şi "destinaţia” ei, “marea mulţime” şi “destinaţia” ei

“Mireasa” (Apocalipsa 22:17) însumează totalitatea credincioşilor adevărati de la înălţarea Domnului Isus şi până la răpire. După răpire începe perioada numită “marele necaz”, iar în acest timp ies "marea mulţime" (Apoc 7:9), deci ei nu au cum să meargă în cer. Ei se vor pocăi, nu vor lua semnul fiarei şi vor intra în mileniul mesianic, pierzând favoarea cerului. Aceştia sunt cei care trăiesc în acel timp al răpirii, deci ei nu vor trebui să învie, căci sunt vii.

 

Domnul şi Mântuitorul nostru spune (spicuiesc) "în casa Tatălui meu sunt multe locuinţe... mă duc să vă pregătesc un loc... voi veni din nou şi vă voi lua ... " Ioan 14:2,3. Domnul nostru Isus spune clar că destinaţia noastră, a Miresei, este cerul, unde este el. Casa Tatălui este cerul, care este numit "scaunul său de domnie" şi pământul este numit "aşternutul picioarelui lui". Guvernarea se va manifesta din cer, de unde vor fi trimise instrucţiuni la Ierusalimul reconstruit, în Israel, la noul Templu. 

Vizibilitatea răpirii este clar zugrăvită "doi oameni vor fi la câmp... unul va fi luat altul va fi lăsat". Atât Apocalipsa 7:9 cât şi Apocalipsa 15:4 arată clar că după răpirea Miresei, rămăşiţele neamurilor - care vor rămâne nerăpite la cer – s-au pocăit şi vor veni şi se vor închina lui Dumnezeu, într-un pelerinaj anual. Armonia Bibliei ne şi arată locul: la Ierusalimul reconstruit (Zaharia 14:16). Ierusalimul reconstruit va fi centrul mondial al închinării şi al administraţiei pământeşti. De acolo se vor da anumite legi “marii mulţimi” care a supravieţuit datorită pocăinţei. Sabatul va fi reinstarurat ca zi de odihnă, precum şi anumite sărbători, ca sărbătoarea lunilor noi (Isaia 66:23). Deasemenea, vor fi date legi economice şi legi penale.

Nu am putea înţelege în mod armonios Vechiul Testament, fără Noul Testament, dar nici invers! Trebuie să fim foarte atenţi la acest puzzle escatologic. Sunt profeţii care s-au împlinit, sunt profeţii care urmează să se împlinească înainte de mileniul mesianic şi sunt profeţii care urmează să se împlinească în acest mileniu şi chiar după acest mileniu.

 

Există şansa a doua de pocăinţă?

Cineva scria, ca şi cum eu aş crede în a doua şansă de pocăinţă: "Satana caută să ne convingă că Dumnezeu e atât de îngăduitor, atât de bun, nemaipomenit de blând, încât, oricât am fi noi de ticăloşi, hulitori, batjocoritori, neascultători, catâri şi împotrivitori... oricum va fi un mare har şi pe pământ."

Eu nu cred în teoria şansei a doua de pocăinţă, care chipurile se va da în mileniu, sau după mileniu, cum cred unii. Cred sincer că NICIUNUL care nu este pocăit nu va intra în mia de ani pe pământ. Şansa de pocăinţă este doar pentru cei care sunt vii (şi nu pentru cei morţi), iar ea va exista doar după răpirea “Miresei”, dar se încheie la venirea Domnului Isus pe norii slavei.

Avem exemple, când Dumnezeu lucrează cu multă milă şi înţelepciune. Un caz frumos al dreptăţii şi milei este cazul Ninive. Mesagerul special al lui Dumnezeu, care în acest caz a fost profetul Iona, nu a înţeles subtilitatea mesajului cu care a fost înzestrat. DE CE TOCMAI 40 DE ZILE? Nu s-a gândit la aceasta deloc, ci a rămas un superficial şi după ce a fost constrâns de Dumnezeu să îl ducă, l-a predicat cu toată puterea, privindu-l şi înţelegându-l în felul lui. Problema a fost că nu l-a înţeles corect. La fel se întâmplă şi în cazul nostru. Dumnezeu are putere să mişte lumea la pocăinţă, chiar şi după răpirea Miresei. Eu am dat versete şi cred că sunt suficiente. Lanţul profetic se îmbină armonios de la Geneza la Apocalipsa, arătând că vor fi oameni pe pământ.

Dacă nu ar exista posibilitatea pocăinţei DUPĂ RĂPIREA MIRESEI, peste cine ar împărăţi Mireasa (Apocalipsa 20:6)?

 

Cine va intra în mileniul mesianic (pe pământ)?

Avem câteva situaţii în care anumiţi oameni au scăpat din diferite locaţii sortite nimicirii. Acele locaţii au fost distruse din cauza răutăţii oamenilor. 

Un caz interesant este cazul niniviţilor. Ei s-au pocăit şi au fost crutaţi. Deşi niniviţii s-au pocăit, oraşul lor a fost distrus, definitiv, după ce urmaşii lor s-au reântors la vechiul lor mod de viaţă. Acest lucru arată ca o paralelă cu cele ce se vor întâmpla la sfârşitul miei de ani. 

Oamenii care se pocăiesc după răpirea “Miresei” şi intră în mia de ani, mai pot muri, dacă se reântorc la a păcătui voit. Ei încă nu au primit viaţa veşnică pâna ce nu trec marele test, ce va apare dupa încheierea miei de ani.

Să reţinem. Aceşti oameni sunt pocăiţi. Ceilalţi care nu s-au pocăit şi au luat semnul fiarei sunt cu toţii distruşi. Scriptura spune că cei care au supravieţuit datorită pocăinţei lor şi a respingerii semnului fiarei, vor îngropa morţii timp de şapte luni. Vor fi mulţi morţi, deoarece din păcate, mulţi oameni nu se vor pocăi. Situaţia este rea de pe acum, chiar şi printre creştini. Avem mulţi creştini moderni care nu ştiu să deosebească stânga de dreapta, din cauza minciunii cotidiene cu care se înfăşoară şi a păcatului în care trăiesc. Iată numai un caz: certificatele de refugiaţi. Un frate spunea că din satul lor majoritatea (cu o singură excepţie) pocăiţilor care au pensie de refugiaţi au făcut acte false ca să le primească, deoarece nu au fost refugiaţi nici unul. 

Cum îi justifica cineva (o pocaită): Au pensii mici. Deci dacă ai pensie mică, minciuna se justifică? Nicidecum! Alţii se justifică altfel: Sunt cazuri în Biblie care arată că sfinţii din Biblie au minţit, curvit, ucis, etc.. Deci dacă ei au avut dreptul şi noi avem? Dar ei au avut "dreptul"? Nicidecum!

Cum să înţelegem lucruri tainice, adânci, dacă nu înţelegem un lucru cotitian? Dorinţa de sfinţire a dispărut, şi a rămas dorinţa de justificare a păcatului.

Profeţiile Bibliei sunt într-o armonie frumoasă. Profeţiile din Vechiul Testament se resimt armonios în pildele şi învăţătura Mântuitorului nostru. Superioritatea unora (Mireasa) faţă de alţi credincioşi (cei de sub legea mozaică, cei ce se pocăiesc după răpire) este clar zugrăvită: Ioan Botezătorul este mai mic ca cel mai mic din împărăţia cerurilor. Aluzie la ce spune Daniel "sfinţii celui Prea-înalt vor lua împărăţia". Acest ecou este şi la apostolul Pavel, care scrie:

"Dumnezeu pregătind CEVA MAI BUN pentru noi, ca să nu fie făcuţi desăvârşiţi fără noi" (Biblia Fidelă).

Fără noi ei nu pot fi desăvârşiţi. Iată că noi vom fi învăţătorii lor. Ei vor umbla în lumina pe care noi - ca Mireasă - le vom arăta.

Apocalipsa este acel "ecou", acea "summa profetica" a Vechiului Testament. Nu se schimbă nimic, după cum este scris: “Nu am venit să stric, ci să dau împlinirea ei”. Vechiul Testament este umbra lucrurilor viitoare. Când va veni acel viitor, toate vor fi clare.

De ce este necesară şi justificată mia de ani?

Am văzut 6000 mi de ani de guvernare a lui Satan şi rezultatele ei. Vom vedea o guvernare de o mie de ani a lui Dumnezeu, prin Fiul său Isus Christos şi rezultatele ei. Dacă tu conteşti ceva rău, trebuie să dai dovadă că lucrul tău este mai bun. Dumnezeu va dovedi superioritatea guvernării sale, prin Fiul său, Domnul şi Mântuitorul nostru. Nu poţi să elimini o guvernare şi să nu justifici prin fapte că tu eşti superior. Dumnezeu va demonstra nu numai teoretic ci şi practic că metodele sale de guvernământ sunt superioare metodelor Celui Rău. Apoi se va da drumul lui Satan şi a demonilor, să-şi spună ultimul cuvânt în apărarea lor. Evident că nu se vor supune ci vor dori să facă ce au mai făcut. Apoi îi vom judeca şi pe ei, cum este scris "nu ştiţi că sfinţii vor judeca îngerii".

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Capitolul 8

Cum este GUVERNAREA Miresei din cer, dar pe pământ?

 

 

Ioan 14: 2. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.

3. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.

 

Textul de mai sus arată clar destinaţia Miresei.

 

Dacă Mireasa va fi în cer, vor veni pe pământ să vadă ce fac pământenii?

Exact. Prezenţa noastră - ca “Mireasa” Domnului şi Mâtuitorului nostru Isus - va fi invizibilă, ca cea a lui Dumnezeu care umbla în răcoarea zilei în grădina Edenului (Geneza 3:8), dar nu era văzut, ci doar auzit (1Timotei 6:16). Trupul sufletesc, pământesc nu poate vedea trupul duhovnicesc, ceresc, sunt două naturi din două lumi diferite. Ca să se poată vedea, ori trupul sufletesc trebuie să se transforme în trup duhpovnicesc, ori viceversa. Însă trebuie să reţinem, că transformarea din trup sufletesc în trup duhovnicesc este o onoare, pe când viceversa este o înjosire, ca şi cum din regnul uman te-ai transforma în regn animal.

 

Dacă nu, cum vor putea să vadă faţa lui Dumnezeu?

Apocalipsa 22:4. Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor.

 

Faţa lui Dumnezeu este vizibilă doar acelora care sunt cu el în cer. Deci acest text se referă doar la membrii Miresei.

 

Dar Dumnezeu va fi cu oamenii, prin guvernarea sa ocrotitoare, la fel cum a fost cu Moise în Egipt şi în pustiul Sinai şi prezenţa sa va fi vizibilă datorită semnelor vizibile de restaurare:

Apocalipsa 14:2. Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.

3. Şi am auzit un glas tare care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: "Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.

4. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut."

5. Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: "Iată, Eu fac toate lucrurile noi." Şi a adăugat: "Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate."

 

La fel locuia Dumnezeu şi cu poporul Său din Israelul din antichitate, invizibil: Exod 25:8. Să-Mi facă un Locaş Sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor.

 

Fie ca bunul şi sfântul Dumnezeu să ne ajute să fim vrednici şi prin înviere să ajungem acele timpuri, ca să vedem. Amin!

 

Câteva precizări despre “Mireasa” şi mileniul mesianic

 

În mia de ani (Mileniu) “Mireasa” este glorificată, este în regatul ceresc, nu mai avem trupuri sufleteşti ci trupuri duhovniceşti. Noi vom fi în cer. Guvernarea se va face din cer, prin îngeri. Şi vom veni şi noi, să mirosim o floare sau o mâncare, să mângaiem un animal, să facem o slujbă anume pentru oameni aşa în stilul nostru de invizibili, a se compara cu Geneza 3:8 şi Geneza 8:20,21.

 

Noul Testament arată clar că Dumnezeu nu a fost văzut de nici un om, niciodată. Şi totuşi DUMNEZEU A FOST ÎN GRĂDINA EDEN ŞI VORBEA CU PRIMI OAMENI, iar mai apoi în afara Edenului mirosind darurile de mâncare şi băutură oferite pe altar ca arderi de tot. Aşa putem fi şi noi pe pământ, fără să fim văzuţi, dar prezenţa noastră să fie simţită şi auzită.

În mileniul mesianic intră doar oamenii care s-au pocăit, după ce “Mireasa” a fost răpită. Mireasa se compune din sfinţii lui Christos. Sfinţii lui Christos sunt numai aceia care au primit învăţătura sa şi au aplicat-o.

 

Sfinţii din vechime nu au trăit după această învăţătură, deci nu au cum să fie în “Mireasă”.

Învierea generală (unde intră şi învierea sfinţilor din Vechiul Testament) nu este în timpul învierii membrilor Miresei mesianice, ci după această perioadă. Membrii Miresei vor fi înviaţi mai repede, ca să poată primi stăpânirea peste neamuri şi funcţia de judecător al celor vii şi al celor care au murit.

 

Judecata de la tronul cel mare şi alb, descris la Apocalipsa 20, nu este după mileniul mesianic, ci la începutul împărăţiei de o mie de ani. Atunci va fi o înviere generală şi fiecare va fi judecat după faptele lor, făcute înainte de a muri.

 

Evident că sfinţii din vechime, care vor învia la această judecată şi fiind declarati drepţi - având în vedere că vor fi timpuri noi, ei trebuie învăţaţi să cunoască situaţia din acest timp nou. În discursul despre Ioan Botezătorul sunt expresii clare care arată superioaritaea “Miresei” faţă de sfinţii din vechime:

Matei 11:11. Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât el.

Dialogul este greu în acest topic, deoarece nu avem baza de înţelegere comună a interpretării, mai ales cu aceia care cred în teoria despre profeţiile condiţionate. Doctrina condiţionalismului profetic este o respingere subtilă a Vechiului Testament. Dacă o profeţie nu se împlineşte, acea profeţie nu a fost spusă de Dumnezeu. Definiţia este calră ŞI ESTE A LUI DUMNEZEU. Nu putem înţelege Biblia dacă nu acceptăm cuvintele lui Dumnezeu:

Deuteronom 18: 21. Poate că vei zice în inima ta: "Cum vom cunoaşte cuvântul pe care nu-l va spune Yehowah?"

22. Când ceea ce va spune prorocul acela în Numele lui Yehowah nu va avea loc şi nu se va întâmpla, va fi un cuvânt pe care nu l-a spus Yehowah. Prorocul acela l-a spus din îndrăzneală: să n-ai teamă de el.

 

În secolului II, în discuţiile unora despre Vechiul Testament au existat mai multe păreri:

1. O parte a creştinilor gnostici îl respingeau total şi îl batjocoreau

2. O altă parte dintre creştinii gnostici, fiind văzuţi învinşi în argumentele lor despre Vechiul Testament şi care doreau să fie priviţi ca biserici creştine apostolice (ex-marcioniţii, ex-valentinienii) au cedat până la concluzia că Vechiul Testament trebuie acceptat, dar în sens alegoric. Făcând astfel ei au respins istoricitatea sa şi interpretarea literală a profeţiilor şi fiind foarte mulţi, au infuenţat în sens greşit linia ideologică a bisericii creştine din secolu II.

3. O altă parte susţinea că profeţiile neâmplinite din Vechiul Testament se vor împlini în viitor, fiind moştenite de biserică, care prin altoire a devenit parte a Israelului.

Nu am citit că ar fi fost o linie de interpreţi care să fi sustinut varianta cu profeţiile condiţionate. Dar, probabil că aceasta linie s-a dezvoltat ulterior de la partida expusa la punctul 2.

 

Redarea şi interpretarea corectă de la Ţefania 1:2,3

Dacă nu avem un text redat corect din originalul ebraic sau grec, riscăm ca şi interpetarea să fie deficitară sau chiar de-a dreptul greşită.

Iată un exemplu:

La Geneza 1:1,2 scrie "Bereşit bara Elohim et ha-şamayim v'et ha-areţ. Ve ha-areţ haita tohu vabohu vehoşeh al-pnei tehom ve ruah Elohim merahefet al-pnei ha-mayim."

Observăm aici că Terra, Pământul este numit "areţ" (pământ). În schimb la Ţefania 1:2,3 apare un alt cuvânt "adamah" (sol). Traducerile englezeşti literale (Young's Literal Translation), sesizează această diferenţă şi traduc textul din această perspectivă, la Geneza punând "earth" şi la Ţefania "ground".

Ţefania 1:2 Asop asep kol meal penei ha-adamah neum Yehowah

Conform liniei introductive a cărţii, profetul Ţefania a fost activ în Regatul lui Iuda în timpul regelui Iosia (641-610 î.Hr.). Este probabil ca Ţefania să fi acționat înainte de măsurile luate de rege (630 î.Hr.), deoarece Iosia ascultase avertismentul şi eliminase deja idolii în acest an, dar poporul încăpăţânat continua idolatria pe ascuns, ceea ce a şi dus la dezastrul profeţit. Naum și Ieremia erau contemporani ai profetului.

Dăcă ne uitam în context, profeţia se referă la Israelul antic şi „adamah” se referă strict la acest loc, după cum se arată la versetul 4:

Ţefania 1:4. Îmi voi întinde mâna împotriva lui Iuda şi împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului; voi nimici cu desăvârşire din locul acesta rămăşiţele lui Baal, numele slujitorilor săi şi preoţii împreună cu ei,

Cu toate acestea, lăsând la o parte contextul clar, unii folosesc Ţefania 1:2 ca dovadă pentru a justifica o părere a lor despre situaţia pământului în timpul acelor 1000 de ani.

Aşadar relatarea profetică trebuie pusă la topicul profeţiilor împlinite şi nu la topicul profeţiilor neâmplinite, despre Mileniu. Profeţia aceasta se încadrează la acel ciclu de profeţii care vizau pedeapsa Israelului antic, care s-a şi împlinit sub stăpânirea chaldeilor, care au făcut prăpăd ţara lui Iuda. Popoarele antice biruitoare aveau diferite metode aspre de pedepse, aplicate acelor popoare care se opuneau. Cruzimile aplicate de diferiţi conducători ai asirienilor, ai romanilor, şi chiar al grecilor, precum Alexandru Cel Mare, sunt de notorietate. Ei ucideau în masă, de la copilul din burtă, până la cel mai bătrân. Luau ostatici numai foarte puţini dintre ei, pentru parade şi pentru a suplini anumite meserii sau activităţi. Un exemplu şocant este cazul Daciei ocupată sub conducerea lui Traian, în care au rămas doar 80 de oameni, după spusele medicului lui Traian (evident că în teritoriile neocupate au mai rămas triburi dacice, cum ar fi carpii). În unele cazuri, pentru a stipula un exemplu înfricoşător celorlalte popoare, să nu se opună dominaţiei lor, armatele răzbunătoare distrugeau totul, dărâmând totul şi dând foc la tot ce arde. Unii mergeau şi mai departe infectând sursele de apă şi terenurile agricole, punând prizonierii să care pe ele pietriş, otrăvuri şi sare. În aceste condiţii mureau chiar şi peştii şi păsările sau animalele sălbatice ale locurilor respective. Peste tot erau dărâmături, foc şi cenuşă, cadavre de oameni şi hoituri de animale. Era un loc dezolant, de groază, semănând ca un loc blestemat.

Biblia prezintă:

1. profeţiile împlinite

2. profeţiile ce trebuie să se împlinească până la mileniu

3. profeţiile ce se vor împlini în mileniu

4. profeţiile ce se vor împlini după mileniu

Să ne gândim ca nu cumva să le interpretăm greşit.

 

Trei paşi de argumentare care întăreşte credibilitatea chiliasmului

 

Aceşti paşi de argumentare sunt cu privire la faptul că în împărăţia milenară, pe pământ vor fi oameni, dar nu vor fi din Mireasa răpită la cer.

Argumentarea pas cu pas:

Primul pas.

Dumnezeu Tatăl a uns un rege peste pământ, care este Fiul său. În antichitate regii şi profeţii delegaţi de Dumnezeu erau investiţi în oficiu prin ungere, adică era turnat untdelemn sfânt pe capul lor. De aceea acest rege din viitor a fost numit "Mesia", care în ebraică înseamnă literalmente "Unsul". La fel înseamnă şi cuvântul "Christos" în greacă. Deci este un supranume. Psalmul 2 şi Psalmul 110 dovedesc clar acest argument.

Al doilea pas.

Fiul lui Dumnezeu descoperă că în această administraţie Mesianică vor fi cooptaţi şi anumiţi oameni selectaţi după voia lui Dumnezeu. Cred că un verset de bază şi explicit este Luca 22:30

- ei stau pe scaune de domnie, deci sunt demnitari

- ei au drept de judecată, deci au supuşi

Ajunge acest singur verset, cine nu îl crede nu va crede nici alte argumente.

Al treilea pas.

Această guvernare se va face din cer, adică ordinele de administraţie vor fi date din cer, prin îngeri, exact cum a dat Dumnezeu legi lui Moise, prin îngeri. Reprezentanţa de guvernământ a cerului va fi la Ierusalimul reconstruit, in Israel, aşa cum spun profeţii din Vechiul Testament. Ierusalimul va fi capitala lumii, atât civil cât şi religios. Aici se vor sui toate popoarele pentru îndrumare. De aici vor ieşi toate legile, atât legile ce privesc cele sociale cât şi legile care privesc cele de închinare (credinţă).

Apocalipsa 21:24 "Şi neamurile vor umbla în lumina ei" (lumina însemnând Cuvântul lui Dumnezeu, care va ieşi din Ierusalimul ceresc la cel pământesc) "şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea în ea." (vor veni la închinare şi pentru treburile administrative la sediul mondial din Ierusalimul, Templul din acest oraş fiind reconstruit)

 

De ce perpetuează tradiţia anti-chiliastă a gnosticilor eretici?

Gnosticii eretici erau împotriva chiliasmului. Neo-gnosticii - ca Origene - supranumit ca fiind "ultimul mare gnostic" au preluat multe simbolistici din lumea păgână, pentru a face creştinismul mai aceptabil în ochii păgânilor. Nu mă miră faptul ca Origene a luptat mult împotriva interpretării literale a miei de ani din Apocalipsa. Influenţa gnosticismului a fost atât de mare, încât în secolele IV şi V chiliasmul (hiliasmul) a fost înmormântat pe nesimţite de biserica imperială. Poate este singura învăţătură adevărată care nu a fost blestemată de uniunea bisericilor imperiale, susţinute de împăratul Constatin. Nu putea fi blestemată deoarece a fost susţinută de mulţi scriitori importanţi şi astfel se făceau de ruşine, blestemându-şi proprii sfinţi. Iată o lista sumară cu susţinătorii chiliasmului (cei ce credeau în împărăţia de o mie de ani literală pe pământ):

Papias de Ierapole (sursa Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, XXXIX, 11-13), Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful (sursa Dialogul cu iudeul Trifon, LXXX-LXXXI), Sfântul Irineu (sursa Adversus Haeresis V, 28, 3), apologetul Tertulian (sursa Adversus Marcionem III, 24), Episcopul Nepos din Egipt (250), Sfântul Ipolit, Apolinarie de Laodiceea, Lactantiu, Sulpiciu-Sever, Victorin de Pictavi, Sfantul Ambrozie de Mediolan.

Cred că respingerea chiliasmului a fost influenţată şi de disputa despre natura Fiului lui Dumnezeu. Mişcarea neo-gnostică cu centrul în Alexandria, din Egipt, apropiată mai mult păgânismului decât creştinismului, care s-a integrat cel mai bine în uniunea bisericilor imperiale susţinute de Constantin, considera că Fiul este de o fiinţă cu Dumnezeu (deşi Tatăl şi Fiul sunt două fiinţe separate) şi astfel Fiul fiind acelaşi Dumnezeu nu poate împărăţi numai o mie de ani. O concluzie greşită urma să ducă la o altă concluzie greşită şi aşa mai departe.

Să nu fim ca gnosticii şi ca neo-gnosticii, ci să ne rugăm fierbinte "Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, AŞA ŞI PE PĂMÂNT" Amin!

Fiul lui Dumnezeu este Mesia, “Unsul” (Investitul) cel promis de Dumnezeu, care să fie Regele de pe Pământ, soţul Miresei.

M-am uitat pe interlinearul de pe biblehub.com să compar trducerea Cornilesc Revizuită cu textul ebraic antic, de la Psalmul 2:2 şi văd că corespunde 4899 [e]

mə·šî·ḥōw.

מְשִׁיחֽוֹ׃

his Anointed

Unsului său

Nota de subsol în Cornilescu Revizuită: Mesia.

Are dreptate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Capitolul 9

O avertizare serioasă cu privire la timpul în care trăim

 

 

Să începem totuşi cu şfârşitul miei de ani. 

 

Apocalipsa 20:9. Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer de la Dumnezeu s-a coborât un foc care i-a mistuit.

 

Unele traduceri au această frază „Dar din cer de la Dumnezeu”.

Vedem că cerul este locuit, deoarece cade foc din cer, de la Dumnezeu şi îi mistuie pe cei ce s-au răzvrătit. Nu cred că Dumnezeu este singur în cer, ci este cu cineva: Fiul său, îngerii sfinţi şi “Mireasa” Fiului. Mireasa are locuinţa cu Fiul lui Dumnezeu în "casa Tatălui" care este în "cerurile cerurilor veşnice". “Mireasa” este transformată, şi membrii ei au trupuri cereşti. Biblia numeşte acest fel de trup "trup duhovnicesc".

Traducerile contează mult, pentru că degeaba clădim pe traduceri greşite.

Biblia spune că sunt două feluri de trupuri. Cereşti şi pământeşti. Acestea mai sunt numite şi trup duhovnicesc şi trup sufletesc (1Corinteni 15:44). “Mireasa” va avea trup ceresc. Asta înseamnă că vor fi în cer. Eu mă bazez pe Biblie, pe ce a spus apostolul Pavel "carnea şi sângele NU POT MOŞTENI împărăţia lui Dumnezeu". Dar, privind din prisma versetului de la Apocalipsa 20:3, bineânţeles corelat cu alte versete din Biblie, neamurile care vor rămâne pe pământ, vor avea trupuri pământeşti. La finele miei de ani, când va fi marele test, cei care nu vor trece testul, pentru că se vor răscula, vor fi mistuiţi de focul care va cădea peste cei răzvrătiţi. Dacă nu ar avea trupuri de carne, cum ar fi mistuiţi de foc?

Am văzut nişte prezentări video în care s-a arătat cum a fost lumea înainte de potop. A fost viaţă bogată chiar şi la poluri. Fosilele arată asta. A fost ceva fascinant. De aceea oamenii puteau trai atât. Această lume a pierit şi a venit o altă lume în care speranţa de viaţă nu poate dura mult, dar dacă ne gândim la fenomenele descrise în Apocalipsa, vor fi iarăşi schimbări drastice. Se vor crea alte condiţii, condiţii perfecte şi oamenii ascultători nu vor muri, ci vor rămâne relativ tineri la trup şi înfăţişare şi vor fi perfect sănătoşi, atât cu trupul, cât şi cu mintea. Va fi o climă uniformă peste tot pe glob, fără nici o poluare. Va fi o agricultură pură, biologică. Desigur vor fi şi alte activităţi, dar fără poluarea care să afecteze mediul şi oamenii. Pământul va deveni un paradis. Va avea o capitală universală, frumoasă, la Ierusalim. Va fi o singură credinţă, va fi o singură lege ce va guverna toate popoarele, nu vor fi războaie, nici cataclisme.

Desigur, sunt multe idei despre mileniul mesianic. Am citit o carte scrisă despre acest mileniu, chiar de un Creştin După Evanghelie (Titlu: Împărăţia de o mie de ani de pace). Nu mă pot uni în toate, dar salut ideea că şi autorul vede că sunt oameni în mia de ani pe pământ. Trendul este că tot mai mulţi acceptă această idee şi se manifestă o deschidere spre această interpretare.

Răpirea “Miresei” – şi aici mă refer la ultimii ei membri de pe pământ, va fi vizibilă şi marcată în prealabil de mari evenimente (Luca 21:25-28). Ei vor şti ce să facă în timpul marilor plăgi catastrofale şi aceia care îi vor asculta vor scăpa şi ei. Vor trebui să părăsească toate oceanele şi mările, insulele, litoralele, oraşele şi satele de pe costa mărilor şi oceanelor, care de acum vor fi un pericol din cauza marilor plăgi ce vor veni şi să se stabilească în zone cu o atitudine mai mare.

Într-o publicaţie având numele Ştiinţă Şi Tehnică, autorul unui articol - pe nume Alexandru Mironov - spunea că microcipul este cartea de identitate a viitorului şi că este destinat tuturor oamenilor de pe glob. Există o temere cu privire la substanţa care alimentează microcipul, dacă nu cumva substanţa care alimentează microcipul este la originea unei răni dureroase, pe care o vor avea oamenii care au semnul fiarei (Apocalipsa 16:2). De aceea, cel mai important lucru pentru creştini este ca să se asigure încă de pe acum despre securitatea microcipului şi când va veni acel timp sa nu îl accepte.

De ce numai oamenii care vor avea semnul fiarei, vor avea acea rană rea şi dureroasă?

Este posibil să existe riscul de deteriorare a microcipului şi lichidul sau radiaţia emanată de el să afecteze drastic acea zonă din corp şi astfel să afecteze grav sănătatea celor care l-au luat. În plus, Apocalipsa 16:2 arată că cei ce au subscris la microcip, au subscris şi la noua religie ateistă a Antichristului, şi se închină icoanei fiarei, de aceea vor fi distruşi şi nu vor avea dreptul să intre în mileniul mesianic. Înainte de a muri vor suporta chinuri îngrozitoate, chin ce se va menţine pe zile şi nopţi întregi, fie datorită lichidului toxtic scurs din microcip, fie din cauza radiaţiei emise de acesta, fie din cauza ambelor aspecte. Îşi vor dori moartea şi nu vor putea muri. Din pricina chinurilor îngrozitoare nu vor mai putea persecuta pe cei care nu au luat microcipul, neavând nici o putere din cauza bolii, deci strategia "noului-Haman" (Antichristul), de ai elimina (ucide) pe cei ce nu au luat microcipul, va cădea la pământ.

Dar "rămăşiţa femeii" (Miresei) va suferi şi ea, cum a suferit întotdeauna în istorie. Satan va duce un război crunt împotriva rămăşiţei ei (Apocalipsa 12:17). Apoi rolurile se inversează şi Dumnezeu va zdrobi autoritatea lui Satan sub picioarele Mirelui şi a Miresei sale, legând pe Diavol şi demonii lui într-o temniţă pentru o mie de ani. În acest timp nimeni nu va tulbura liniştea oamenilor de pe Pământ.

 

De ce cred în mia de ani literali în care vor fi oameni pe pământ (chiliasm)?

 

Am multe motive din textele Bibliei, care m-au convins. Cei ce cred sincer se conving. Am avut o discuţie cu cineva care susţinea varianta Pământului pustiit şi fără nici un om timp de o mie de ani, mi-a adus şi nişte articole dintr-o revista, scrise de un lider de seamă al bisericii sale, Florin Lăiu, care sustine varianta conditionată a profeţiilor. 

L-am întrebat: De ce crezi că Satana şi demonii ar trebui închişi pe o mie de ani, dacă oricum pe pământ nu mai exista nici un om de  înşelat? I-am arătat expres "ca să nu mai înşele neamurile" (Apocalipsa 20:3). Oricum Satan şi demonii nu sunt pe suprafaţa pământului, hoinărind de colo colo, cum cred ei, ci în temniţa din Adânc. A stat şi s-a gândit, a încercat să devieze discuţia, cum că cei înşelaţi de Satan vor fi cei înviaţi după mia de ani, dar l-am rugat să rămână strict la verset şi la context. Am zis să citească de mai multe ori versetul, ceea ce a şi facut. În cele din urmă a recunoscut. A fost un mare act de sinceritate. Acest verset este o piatră de hotar al credinţei, peste care nu se poate trece, căci cum îl treci, cum ajungi în hotarul de interpretare a Celui Rău.

Cartea Apocalipsa nu poate fi înţeleasă corect, numai dacă vom merge înapoi la întreaga Biblie. Dacă înţelegem să facem acest lucru, avem deja o cheie importantă ce ne va deschide perspectiva înţelegerii corecte asupra altor texte din Apocalipsa. De exemplu, dacă neamurile de la sfârşitul mileniul mesianic mai pot fi înşelate la dezlegarea lui Satan, înseamnă că ele nu sunt din “Mireasă”. Dar cine sunt? Sunt cei peste care va domni “Mirele şi Mireasa” (Domnul Isus şi cei care i-au fost credincioşi).

Interpretarea războiului din Apocalipsa 13:7

Paralela dintre Zaharia 14:16 şi Apocalipsa 21:24 este clară, redarea dinamică din anumite texte antice ale Apocalipsei "şi neamurile care vor mai rămâne" fiind un ecou ce răzbate din textul profetului Zaharia "toţi cei care vor mai rămâne din toate popoarele venite împotriva Ierusalimului". Oamenii din Ierusalimul din cartea profetului Zaharia sunt identici cu oamenii din Ierusalimul din cartea Apocalipsa 21:9,10. Ei sunt prezentaţi ca o mireasă, dar şi ca o cetate sfântă. Lupta care se duce impotriva oamenilor din Ierusalimul lui Dumnezeu (aici înseamna deja poporul Ierusalimului spiritual, cel al noului-legământ, căci lupta este cu oamenii din cetate) este descrisă fidel atât în cartea lui Zaharia cât şi în cartea lui Ioan, Apocalipsa şi mesajul coincide:

Zaharia 14:2 "Cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite şi femeile batjocorite, jumătate din cetate va merge în robie, dar rămăşiţa poporului nu va fi nimicită cu desăvârşire din cetate". Toate aceste atrocităţi s-au întămplat cu creştinii adevăraţi, în cetatea lor spirituală. Robia prezentată în această profeţie poate însemna o robie spirituală, adică pe cei care nu au rezistat şi şi-au pierdut credinţa în timpul încercărilor. În acelaşi timp profeţia arată că cetatea va fi locuită întotdeauna, adică unii vor rezista până la sfârşit în ciuda tuturor dificultăţilor suferite.

Apocalipsa 13:7 "I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască"

Ambele profeţii profeţesc ACELAŞI MARE EVENIMENT, un război total cu sfinţii, deşi ei nu luptă cu armele firii, ci cu armele spiritului (Efeseni 6:11-17). Finalul este acelaşi atat în cartea lui Zaharia cât şi în Apocalipsa: TOATE POPOARELE SUNT ÎNVINSE, ZDROBITE, IAR RĂMĂŞIŢELE LOR SILITE SĂ SE ÎNCHINE DUMNEZEULUI ADEVĂRAT, YEHOWAH. Amin!

Iată împlinirea unei profeţii misterioase pe care unii nu o înţeleg şi afirmă că nu se va mai împlini, fiind condiţionată.

 

A rezista între ciocan şi nicovală

Am avut un frate de credinţă (ciocan) care mă tot stresa să accept punctul lui de vedere despre răpire. Era un punct de vedere uşuratic, ce privea unilateral anumite versete, pe care apoi se putea declara "Domnul poate veni oricând", chiar în ziua aceasta sau în noaptea aceasta, în ora aceasta, în clipa aceasta. Însă acele versete erau intercalate în pilde, care aveau menirea de a sublinia importanţa vegherii. Scoase din contextul lor de pilde pot duce la interpretări eretice, care lovesc puternic în mesajul Bibliei despre timpurile ce ne aşteaptă. Apostolul Pavel spunea clar că Domnul nu poate veni oricând, ci că mai întâi trebuie să se împlinească anumite profeţii, de exemplu venirea unui lider numit „omul fărădelegii, fiul pierzării” (2Tesaloniceni 2:3). 

Alţii (nicovalele) încearcă să ne convingă, că după răpire, totul este pecetluit şi nimeni nu mai are acces la mântuire. Aceştia văd că pământul va fi distrus, va exploda în bucăţi şi Dumnezeu va crea un alt pământ, pe care apoi va coborâ Domnul Isus şi Mireasa lui. Au şi nişte versete pe care le interpretează anapoda, scoase din context. Totuşi, nu ar fi ciudat să ne rugăm pentru a veni împărăţia lui Dumnezeu pe pământ şi să se facă voia sa pe acest pământ, dacă oricum acest pământ va fi distrus? Nu ar fi ciudat să ne rugăm pentru o împărăţie care ar fi pe un alt pământ (Matei 6:10)?

 

Ultimul război între oameni, Războiul “coarnelor”

Atât cartea lui Daniel capitolul 7 cât şi cartea Apocalipsa capitolul 6 vorbesc de un război final al liderilor mondiali de înaintea sfârşitului

Prima “fiară” (pol politic, uniune politică) este cu şapte capete şi zece coarne, a doua “fiară” este doar cu două coarne (Apocalipsa capitolul 13:1 şi capitolul 13:11). Capetele sunt poluri politico-militare cum ar fi NATO, coarnele sunt regi (în termeni moderni “preşedinţi”).

 

Cele şapte capete ale fiarei dintâi înseamnă şapte poluri politico-militare, adică şapte supraputeri continentale şi una dintre ele este arătată că va avea o rană de moarte, ceea ce înseamnă că în timpul sfârşitului va fi un mare război, al treilea război mondial - după care va veni o ultimă reîmpărţire politico-militară. Apare o fiară cu doar două coarne - asta înseamnă o globalizare finală, ultima de acest gen de pe pământ.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Capitolul 10

Care este rolul Israelului carnal în profetiile din Zaharia?

 

 

"Chiar şi Iuda va lupta împotriva Ierusalimului". Zaharia 14:14

JPS Tanakh 1917

And Judah also shall fight against Jerusalem; And the wealth of all the nations round about shall be gathered together, Gold, and silver, and apparel, in great abundance.

 

Asistăm la o înţelegere foarte eronată a profeţiilor din cartea profetului Zaharia şi unii încearcă să modifice fraza, ca şi cum Iuda nu va lupta împotriva Ierusalimului, deşi o traducere făcută de evrei, confirmă că fraza e reală: Iuda va lupta împotriva Ierusalimului. Mulţi în eroarea lor chiar se fac evrei, ca evreii mozaici şi se circumcid, ţin sărbătorile mozaice şi legea lui Moise şi nu mai cred în Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, spun blasfemii la adresa lui şi afirmă că Israelul va fi mântuitorul lumii, când va veni adevăratul Mesia.

Cei ce intră în noul legământ sunt evrei adevăraţi, indiferent de etnie. Evreul adevărat este acela care este sămânţa lui Avraam, prin credinţă, iar neamurile pot fi altoite în sămânţa lui, prin credinţă. Numai Mireasa Domnului Isus Christos este sămânţa credincioasă a lui Avraam şi moşteneşte necazurile credinţei, dar şi promisiunile binecuvântării. Domnul Isus a dărâmat zidul de despărtire şi toate s-au făcut noi, conform cu Efeseni 2. Cei ce intra în noul legământ şi îl ţin cu adevărat, sunt singurii care moştenesc toate profeţiile neâmplinite şi aceste profeţii se aplică pe ei.

 

Aşadar profeţia neîmplinită din Zaharia capitolul 14, se aplică pe creştinii adevăraţi, care sunt evreii adevăraţi. Creştinismul adevărat va fi atacat din toate părţile aşa cum spune profeţia, inclusiv de evrei "Chiar şi Iuda va lupta împotriva Ierusalimului". "Ierusalimul" reprezintă aici pe evreii adevăraţi, pe creştinii adevăraţi. "Iuda" reprezintă aici pe aceia, care sunt evrei doar cu numele. Mulţi nici nu au o obârşie evreiască ci sunt chazari şi alte etnii prozelite, care au trecut la mozaism.

 

„Cine duce pe alţii în robie va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia trebuie să fie ucis cu sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.” Apocalipsa 13:10

Un creştin adevărat nu va participa niciodată la un război, şi nu se va lăsa târât să susţină nici o agresiune, chiar dacă el va fi agresat. Un creştin adevărat nu va pune niciodată mâna pe o armă ca să ucida sau să se apere. Un creştin adevărat va fi întotdeauna un preot al păcii. Cu toate acestea toţi au fost împotriva lor şi i-au persecutat, uneori până la moarte. De cealaltă parte, cei care sunt asemănaţi de Domnul Isus cu caprele sau neghina, care cred că ei trebuie să lupte cu armele, uită că Noul Testament spune clar că noi nu luptăm cu armele şi nu avem de luptat împotriva cărnii, ci împotriva duhurilor necurate. Cei ce se pregătesc să facă război, fie nu înţeleg, fie nu acceptă cuvântului lui Dumnezeu pentru zilele noastre. Nu-l înteleg fie din cauza unei mândrii deşarte, fie din cauza unei rătăciri ideologice, dacă vreau să facă război. Se vor asemăna ca papii care au îndemnat la inchiziţii şi cruciade. Cine acceptă astfel de interpretări eronate, nu va face decât să cadă de la adevăr şi să meargă din rău în mai rău. Probabil, în viitor, elementele fanatice dintre mozaici, creştini şi musulmani, vor izbuti să facă un al treilea război mondial. Cine va câştiga? În orice caz nici unul. Singurii care vor câştiga vor fi ateiştii. Ei se vor încumeta ca să ajungă la putere şi apoi să scoată toate religiile în afara legii, pe motiv că generează conflicte şi disconfort. Şi vor reuşi. Atunci, în ceasul acela de cumpănă, va veni marea lepădare de credinţă, de care vorbeşte apostolul Pavel. Elementele formalisto-fanatice din mozaism, creştinism şi islamism, se vor lepăda total de ideea unui Dumnezeu creator şi atotputernic. În debandada lor de trădare se vor alia cu ateiştii şi vor persecuta pe adevăraţii credincioşi, care nu se vor dezice de Dumnezeu. 

 

Uimitoarea paralelă între Zaharia 14:1,2 şi Matei 24:9

„Şi voi aduna toate neamurile pentru război împotriva Ierusalimului (care reprezinta pe adevăraţii credincioşi, Ierusalimul fiind un simbol al credincioşilor adevăraţi),

Şi cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite şi femeile necinstite (reprezinta persecutia ce va veni dupa mare lepadare de credinta).” Zaharia 14:1,2

 

Exact acest lucru profeteşte şi Noul Testament, când vorbeşte de persecuţia ce urma să vină la o scară mondială:

Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu.  (Matei 24:9)

 

“Mireasa” mai este prezentată şi ca fiind într-un “Templu” în Apocalipsa 11 şi 13, este persecutată şi apoi răpită la cer.

Apocalipsa 11

1. Apoi mi s-a dat o trestie asemenea unei prăjini şi mi s-a zis: "Scoală-te şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el.

2. Dar curtea de afară a Templului las-o la o parte nemăsurată; căci a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni.

Apocalipsa 13

5. I s-a dat o gură care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni.

6. Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer.

7. I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruie. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.

S-au împlinit aceste profeţii? Nu!

Dacă vom fi răi nu vom înţelege Scripturile (Daniel 12:10) şi nu vom putea anticipa evenimentul. Ce ar trebui să facem, ca să nu fim aşa (2Petru 3:11,12)?

 

Datorită faptului că toate s-au făcut noi, în Noul Testament lucrurile sunt înnoite şi nu mai corespund cu Vechiul Testament în toate aspectele (2Corinteni 5:17). În Vechiul Testament a existat un Templu sfânt şi o Cetate sfântă, Ierusalimul, aici pe pământ, în Israel. În Noul Legământ credincioşii înşişi sunt Templul lui Dumnezeu, Dumnezeu şi Fiul său locuind în ei în chip simbolic:

1Corinteni 3:

16. Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?

17. Dacă nimiceşte cineva templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci templul lui Dumnezeu este sfânt, şi aşa sunteţi voi.

Ioan 14:23. Drept răspuns, Isus i-a zis: "Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.

Conform cu înnoirea lucrurilor, există un nou legământ, pecetluit şi intrat în vigoare prin sângele lui Isus Christos, Domnul şi Mântuitorul nostru, rânduit de Dumnezeu, Tatăl nostru (Luca 22:20). Cei care au intrat în el - indiferent din ce naţiune sunt - sunt un popor nou, fiind numit Israelul lui Dumnezeu (Galateni 6:16). Evreii care nu îl au pe Domnul Isus ca Mesia, nu mai sunt poporul lui Dumnezeu.

Cetatea sfântă în care se închină ei, este o cetate spirituală, numită Noul Ierusalim (Apocalipsa 21:2). Templul din această cetate este un templu spiritual, compus din Dumnezeu şi Miel (Apocalipsa 21:22). Datorită faptului că Dumnezeu va fi totul în toţi, acest aspect de templu, se resfrânge şi asupra credincioşilor. Deoarece Dumnezeu şi Mielul sunt un templu pentru credincioşi, prin extensie şi ei sunt templul lui Dumnezeu (1Corinteni 3:16).

Aşadar, Templul din cartea Apocalipsa capitolul 11 este unul spiritual, deoarece Templul lui Dumnezeu suntem noi, credincioşii. La fel cum şi cetatea, comunitatea închinatorilor falşi fiind numiţi simbolic cetatea Babilon şi comunitatea închinătorilor adevăraţi sunt numiţi simbolic cetatea Noul Ierusalim. Aşa reiese din învăţătura apostolul Pavel, aşa reiese din învăţătura cuvântului lui Dumnezeu. Prin urmare, călcarea în picioare a curţii Templului pe timp de trei ani şi jumătate, se referă la persecuţia teribilă ce va veni peste credincioşii care sunt vii, în ultimii ani de înainte de sfârşitul lumii. 

 

Cine îi va persecuta pe credincioşii din timpul sfârşitului la nivel mondial, conform capitolelor 11 şi 13 din cartea Apocalipsa? Cine este fiara din Apocalipsa capitolele 11 şi 13? Ce este “fiara”: “împărăţie” sau “împărat”?

Care este a patra împărăţie? A patra fiară din cartea profetului Daniel capitolul 7 este aceeaşi fiară cu fiara din cartea Apocalipsa capitolul 13?

 

Apocalipsa 17:8. Fiara pe care ai văzut-o era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în Cartea Vieţii, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni. - Apocalipsa capitolele 11 şi 13 reliefează forma finală a împărăţiei a patra, prezentată mai întâi în cartea profetului Daniel capitolul 7, dând anumite detalii. Să fim atenţi, CUM anume acest imperiu-împărătesc supravieţuieşte. El trece prin diferite forme de TRANSFORMARE şi RETRANSFORMARE (lutul nu poate fi amestecat cu fierul) – cum a şi fost descris de profetul Daniel (Daniel capitolul 2). Transformarea se va face PÂNĂ LA FORMA FINALĂ, care este ULTIMA fiară din Apocalipsa capitolul 13. Deci în cartea Apocalipsa capitolele 11 şi 13 sunt două fiare ÎN APARENŢĂ, însa în realitate este numai o SINGURĂ fiară: „era, nu mai este, şi va veni.”

Pentru o scurtă perioadă de timp din istorie fiara aceasta se va comporta ca şi cum nu mai este (nu există), dar va apare şi mai hidoasă, după ce clasa politică a aşazisei corectitudini politice, va declara pacea şi siguranţa pe pământ. După ce politica lor va duce la un fiasco şi va izbucni al treilea război mondial se va căuta un ţap ispăşitor pentru aceasta. Ei vor da vina pe sistemele religioase şi le vor scoate în afara legii.

În Cartea Apocalipsa ni se prezintă, ca o completare, ultima stare de metamorfoză – TRANSFORMARE, a fiarei a patra din Cartea Profetului Daniel, când dintr-o fiară cu zece coarne se transformă într-o fiară cu două coarne, cele două coarne reprezentând reprezentanţii puterii politice din Vest şi putererii politice din Est.

Apocalipsa 17:12. Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara.

În cartea Apocalipsa vedem bătălia ultimilor giganţi militari – şi a conducătorilor lor politici – din timpul sfârşitului. Această carte arată că în timpul sfârşitului vor fi şapte capete însemnând şapte “superputeri”, conduse de zece coarne, coarnele fiind liderii (preşedinţii) ce conduc aceste puteri politico-militare. Funcţia de împărat corespunde acum, într-un sens modern cu cea de preşedinte.

Faptul că aceşti conducători primesc putere timp de un ceas simbolic, arată că este vorba de timpul sfârşitului.

Daniel 7:19. În urmă am dorit să ştiu adevărul asupra fiarei a patra, care se deosebea de toate celelalte; şi era nespus de grozavă: avea dinţi de fier şi gheare de aramă, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce rămânea;

20. şi asupra celor zece coarne pe care le avea în cap, şi asupra celuilalt corn care ieşise şi înaintea căruia căzuseră trei; asupra cornului acestuia care avea ochi, o gură care vorbea cu trufie şi avea o înfăţişare mai mare decât celelalte coarne.

Dintre aceste zece coarne din timpul sfârşitului se va remarca unul, care în cartea profetului Daniel şi cartea Apocalipsa ni se arată că este ultimul conducător politic de pe Pământ, care se luptă cu sfinţii şi îi biruieşte, aducând insulte la adresa lui Dumnezeu. Ca să ajungă într-o poziţie de supremaţie peste tot Pământul el se va bate cu trei împăraţi.

 

Sesizarea unei greşeli de traducere, ce poate influenţa negativ înţelegerea textului

 

Daniel 7:8. M-am uitat cu băgare de seamă la coarne şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor, şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om şi o gură care vorbea cu trufie.

Această fiară prezentată în cartea profetului Daniel, având şapte capete şi zece coarne este prezentată şi în cartea Apocalipsa.

Cei trei împăraţi dintre cei zece, numiţi aici ca şi coarnele fiarei îşi vor disputa sângeros supremaţia cu un corn mic şi trufaş care se ridică ultimul şi intră în jocul pentru supremaţie. Scenariul politico-militar descris aici este ultimul, ULTIMUL de înaintea sfârşitului acestei lumi. Este cel care se va juca în VIITOR… undeva în VIITOR, cu câţiva ani înainte de revenirea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos.

Ar mai fi de menţionat o neglijenţă apărută în unele traduceri, cum ar fi a lui Cornilescu şi cea a ortodocşilor: în textul grec pe care l-am verificat pe site-ul interlinear grec-englez şi care se reflectă în multe traduceri, nu apare cuvântul „împărat” la Apocalipsa 17:11.

11Καὶ τὸ θηρίον ὃ ἦν καὶ οὐκ ἔστιν καὶ αὐτὸς ὄγδοός ἐστιν καὶ ἐκ τῶν ἑπτά ἐστιν καὶ εἰς ἀπώλειαν ὑπάγει

11Kaí tó thiríon ó ín kaí ouk éstin kaí aftós ógdoós estin kaí ek tón eptá estin kaí eis apóleian ypágei

După cum vedeţi nu există în text cuvântul pentru rege (βασιλεύς = basileus).

Textul grec spune doar atât: Şi fiara care era şi nu este, ea, de asemenea, este un al optulea şi este dintre cei şapte şi merge la pieire. (GBV2001)

Deoarece contextul premergător vorbeşte de două lucruri, de munţi şi de împăraţi, fiara nu are cum să fie împărat, ci mai degrabă un munte, munţii reprezentând împărăţiile. Fiara are şapte capete şi zece coarne, coarnele fiind împăraţi, iar capetele sau munţii fiind împărăţiile acestor împăraţi. Aşadar fiara simbolică este o a opta împărăţie, care vine în existenţă după ce acele trei coarne sunt biruite de cornul cel mic şi trufaş.

A se vedea şi aceste traduceri de limbă engleză:

Literal Translations

Literal Standard Version

and the beast that was, and is not, he also is eighth, and he is out of the seven, and he goes away to destruction.

Berean Literal Bible

And the beast which was, and is not, is also himself an eighth, and is of the seven, and goes into destruction.

Young's Literal Translation

and the beast that was, and is not, he also is eighth, and out of the seven he is, and to destruction he doth go away.

Smith's Literal Translation

And the wild beast which was, and is not, and this is the eighth, and is of the seven, and goes forward into perdition.

Catholic Translations

Douay-Rheims Bible

And the beast which was, and is not: the same also is the eighth, and is of the seven, and goeth into destruction.

Catholic Public Domain Version

And the beast who was, and is not, the same is also the eighth, and he is of the seven, and he goes forth unto destruction.

Translations from Aramaic

Aramaic Bible in Plain English

“And The Dragon, and The Beast which it brought and is not, also is the eighth, and is of the seven, and is going to destruction.”

Lamsa Bible

And the wild beast that was, and no longer is, even he is the eighth, and is one of the seven destined to be destroyed.

NT Translations

Anderson New Testament

And the beast that was, and is not, even he is the eighth, and is of the seven, and goes to perdition.

Godbey New Testament

The beast which was, and is not, and the same is the eighth, and is of the seven, and is going into perdition.

Haweis New Testament

And the beast which was, and is not, though he is himself the eighth, yet is of the seven, and shall go away into perdition.

Mace New Testament

the beast that was, and is not, is himself the eighth: he is of the seven, and shall be destroy'd.

Worrell New Testament

And the beast that was, and is not, even he is an eighth, and is of the seven, and goes into perdition.

Worsley New Testament

And the beast that was, and is not, he is the eighth, and is as one of the seven, and goeth into perdition.

Parafrazând textul grec, înţelesul real ar fi acesta: 9. Aici este mintea plină de înţelepciune. - Cele şapte capete (diviziuni politico-militare) sunt şapte munţi (împărăţii) pe care şade femeia.

10. Sunt şi şapte împăraţi (coarne): cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă, şi când va veni, el va rămâne puţină vreme (din cauza unui război).

11. Şi fiara, care era, şi nu mai este, ea însăşi este al optulea (munte): este din numărul celor şapte (munţi), şi merge la pierzare.

12. Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara.

 

Cei şapte munţi

Apocalipsa 17:10. Sunt şi şapte împăraţi (coarne): cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă, şi când va veni, el va rămâne puţină vreme (din cauza unui război).

11. Şi fiara, care era, şi nu mai este, ea însăşi este al optulea (munte): este din numărul celor şapte (munţi), şi merge la pierzare.

Timpul spune întotdeauna adevărul. Dacă trăim în timpul sfârşitului vom vedea toate acestea. Ceea ce neapărat trebuie văzut la ora actuala, este că scenariul cu cele şapte capete şi zece coarne nu trebuie pus în primul secol, nici în evul mediu. Mulţi se împiedică într-o frază din Apocalipsa 17:10 “unul este”, neânţelegând timpul în cauză. Ei nu înţeleg că apostolul a fost răpit înainte, în timpul de pe urmă, şi nu a stat pe loc să contemple situaţia politica a vremii de atunci, din imperiul roman. Apostolul descrie în aceste versete situaţia politică care va fi cu câţiva ani înainte de venirea Domnului nostru Isus şi nu situaţia din primul secol sau evul mediu.

Globalizarea şi Continentalismul, două curente extrem la modă vor face ca pe Pământ să dezvolte şapte superputeri continentale. Continentalismul se referă la acordurile sau politicile care favorizează regionalizarea și / sau cooperarea între națiuni pe un continent. Termenul este folosit mai des în contextele europene și nord-americane, dar conceptul a fost aplicat pe alte continente, inclusiv Africa, Asia și America de Sud. În istoria nord-americană, continentalismul a devenit legat de destinul manifest și a implicat îmbinarea expansiunii continentale cu creșterea internațională în cadrul elaborării politicii lui William Seward.

Globalizarea este termenul modern folosit la descrierea schimbărilor în societăți și în economia mondială, care rezultă din comerțul internațional extrem de crescut și din schimburi culturale. Descrie creșterea comerțului și a investițiilor datorită căderii barierelor și interdependenței dintre state. În context economic, este des întâlnită referirea, aproape exclusivă, la efectele comerțului și, în particular, la liberalizarea comerțului sau la liberul schimb.

Dacă ne uităm pe harta lumii, putem să ne dăm seama unde anume se vor făurii cei şapte munţi simbolici. Uniunea Europeană joacă deja un astfel de rol şi în viitor încă 6 astfel de munţi o să se contureze:

Uniunea Nord-Americană, Uniunea Sud-Americană, Uniunea Africană, etc..

 

Divizarea în şapte capete

Daniel 2:41. Şi după cum ai văzut picioarele şi degetele picioarelor parte de lut de olar şi parte de fier, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi împărţită; dar va rămâne în ea ceva din tăria fierului, tocmai aşa cum ai văzut fierul amestecat cu lutul.

Cei zece împăraţi din Apocalipsa capitolul 17 sunt  ultimii împăraţi din împărăţia a patra, prezentată în cartea profetului Daniel capitolul 7. Profeţia din Daniel capitolul 2 arată clar că fiara a patra, adică imperiului roman urma să fie divizat şi această diviziune va ţine până în timpul sfârşitului. Chiar şi în această stare deplorabilă de divizare, degetele de la picioare, adică statele ce s-au născut din imperiul roman urmau să cucerească întreaga lume, atunci când nu se băteau între ei. Ei se bat pentru supremaţie nu numai în antichitate sau în evul mediu, ci şi în timpul sfârşitului.

Este foarte importantă înţelegerea acestei divizări prezentată în profeţia lui Daniel capitolul 2:41, căci arată spre naşterea statelor succesoare, un amănunt foarte important. Profetul Daniel descrie aici în ce stare (în ce “hal” vorba poporului) va ajunge imperiul roman, dar nota bene, cu toate acestea (imperiul) totuşi nu va muri ci va continua să trăiască în această stare jalnică de divizare. Această divizare internă o va face să fie slabă “lut cu fier”: Daniel 2:41-43. Am putea compara situaţia divizării romane cu situaţia divizării greceşti de pe timpul diadohilor greci, de după moartea lui Alexandru Cel Mare.

Astfel putem înţelege de ce imperiul roman nu a dispărut de pe scena politică a lumii, ci a supravieţuit în diviziune, aşa cum a fost prezis de Daniel, profetul lui Dumnezeu. Dacă ne uităm bine, putem vedea că europenii au fost şi sunt la conducerea lumii peste tot, putem vedea cum cultura europeană (care de fapt este o neo-cultură romană) s-a impus peste tot în lume, fie prin război, fie prin presiune diplomatică.

Iată doar o mostră din istoria de ocupare a lumii, prezentată pe Wikipedia:

Al Doilea Război al Opiului, denumit și al Doilea Război Anglo-Chinez, al Doilea Război din China, Războiul lui Arrow, sau Expediția anglo-franceză în China, a fost un conflict în care Imperiul Britanic și al Doilea Imperiu Francez au luptat împotriva Dinastiei Qing din China, între 1856 și 1860. Cauzele conflictului au fost similare celor care au declanșat Primul Război al Opiului.

După ce împăratul Xianfeng și anturajul său au plecat din Beijing, tratatul de la Tianjin din iunie 1858 a fost în cele din urmă ratificat de fratele împăratului, Yixin, prințul Gong, prin convenția de la Peking din 18 octombrie 1860, care a pus capăt războiului.

Britanicii, francezii și—datorită mașinatiunilor lui Ignatiev—rușii au primit cu toții drept de prezență diplomatică permanentă în Beijing (la care Dinastia Qing s-a opus până la sfârșit, deoarece presupunea egalitate între China și puterile europene). Chinezii au fost obligați să plătească 8 milioane de taeli Regatului Unit și Franței. Regatul Unit anexa Kowloonul (de lângă Hong Kong). Comerțul cu opiu a fost legalizat și creștinii au primit drepturi depline, inclusiv cel de a deține proprietăți și de a-și predica credința.

Convenția de la Peking conținea:

1.      Semnarea de către China a tratatului de la Tianjin

2.      Deschiderea Tianjinului ca port comercial

3.      Cedarea Districtului 1 al Kowloonului Regatului Unit

4.      Libertatea religiei în China

5.      Dreptul navelor britanice de a transporta prizonieri chinezi la muncă în Americi

6.      Despăgubiri către Regatul Unit și Franța în sumă de 8 milioane de taeli de argint fiecare

7.      Legalizarea comerțului cu opiu

După două săptămâni, Ignatiev a obligat guvernul Qing să semneze un „tratat suplimentar de la Peking” prin care ceda teritoriul de la est de râul Ussuri (parte din Manciuria Exterioară) rușilor. Înfrângerea armatei imperiale de o forță militară anglo-franceză relativ mică (de 10 ori mai mică decât armata Qing) cuplată cu fuga (și apoi moartea) împăratului și arderea palatului de vară a fost o lovitură grea pentru Dinastia Qing, odinioară un imperiu foarte puternic.

Cu puţin timp înainte de începerea celui de al doilea război mondial, nu a rămas practic nici un stat pe deplin suveran în lume, toate colţurile pământului fiind aservite într-un fel sau altul statelor europene sau coloniştilor acestora. Exact ceea ce a prezis profetul Daniel despre a patra fiară: „...era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fier, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce mai rămânea;...” Daniel 7:7

 

Ultimul scenariu politic al lumii

Şi în cele din urmă, va trebui să asistăm la utimul scenariu descris atât în cartea lui Daniel, cât şi în cartea lui Zaharia şi cartea Apocalipsa, apariţia lui Antichrist, cornul cel mic şi războiul acestuia împotriva sfinţilor lui Dumnezeu. El este ultimul împărat al Imperium Mundi (Imperiul Lumii). Ca urmare a unui război de supremaţie între “coarne”, cele şapte capete (munţi) nu mai pot rezista în sfere separate, deoarece cornul cel mic va creşte mare şi le aduce pe toate sub autoritatea sa.

Iată că în timpul din urmă Imperium Mundi va fi din nou centralizat, sub mâna unui imperator iscusit în politica lumii, autoritar în conducere şi diabolic în viziunea lui despre societatea umană. Acesta este numit în Biblie sub diferite denumiri ca: “cornul cel mic, omul fărădelegii, fiul pierzării, antichristul”.

De reţinut:

“Fiara” nu este un împărat, ci o împărăţie, Împărăţia Lumii.

“Capetele” fiarei sunt poluri politice, adică puterile continentale.

“Coarnele” fiarei sunt liderii politici ale acestor poluri politice.

“Cornul cel mic” din Daniel capitolul 7, este liderul politic ce va ajunge la dominaţie suprema, fiind numit noul Împărat al Lumii. El este Antichristul care se va ridica să lupte împotriva sfinţilor lui Dumnezeu, împotriva acelor creştini, care au mărturia Domnului Isus Christos şi ţin poruncile lui Dumnezeu:

Daiel 7:8. M-am uitat cu băgare de seamă la coarne şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor, şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om şi o gură care vorbea cu trufie.

24. Cele zece coarne înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul care se va deosebi de înaintaşii lui şi va doborî trei împăraţi.

25. El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme.

Zaharia 14:2. Atunci voi strânge toate neamurile la război împotriva Ierusalimului. Cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite, şi femeile, batjocorite; jumătate din cetate va merge în robie, dar rămăşiţa poporului nu va fi nimicită cu desăvârşire din cetate.

Matei 24: 9. Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu.

10. Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii.

Apocalipsa 13:4. Şi au început să se închine balaurului (Satan), pentru că dăduse puterea lui fiarei (împărăţiei lumii). Şi au început să se închine fiarei, zicând: "Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?"

5. I s-a dat o gură (cornul cel mic, Antichristul) care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni.

6. Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer.

7. I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruie. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.

8. Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina (la cultul lui Antichrist), toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului care a fost junghiat.

Apocalipsa 17: 16. Cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urî pe curvă, o vor pustii şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca şi o vor arde cu foc. – Asta înseamnă că în acest timp, vor cădea toate religiile false ale lumii, curva reprezintă aici totalitatea religiilor false de pe pământ.

 

Cartea de identitate a viitorului

În epoca în care trăim se foloseşte foarte mult codul de bare. Codurile de bare sunt citite și decodate cu ajutorul unor scanere speciale. Acestea măsoară reflexia luminii, interpretează codurile drept cifre și litere și trimit acestea unui calculator sau altui dispozitiv de gestionare a datelor.

Conform spuselor lui Alexandru Mironov, în revista Ştiinţă şi tehnică, microcipul va fi cartea de identitate a persoanelor din viitorul apropiat.

Ei bine, acest microcip poate fi scanat prin codul de bare care îl conţine şi poate fi folosit ca un acces spre baza de date personală şi implicit la contul din bancă al indivizilor care îl poartă.

Deoarece se estimează că în viitorul apropiat toate lichidităţile monetare (banii lichizi = bancnotele şi monedele) vor fi scoase din circulaţie, la fel ca şi cardurile bancare, toate tranzacţiile se vor face prin microcipuri, de mărimea unui bob de orez, implantat sub piele.

Înţelegem prin asta, de ce în viitorul supra-tehnologizat şi administrat de inteligenţa artificială a aparatelor, nimeni nu va mai putea vinde sau cumpăra dacă nu are acel „semn” asupra lui:

Apocalipsa 13:17. şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei.

 

În ceea ce priveste faptul de a primi ”semnul” sau ”numărul numelui” ”pe mâna lor dreaptă sau pe frunte” (Apocalipsa 13:16), Sfânta Scriptură este foarte limpede şi avertizează că acest ”semn” exterior echivalează cu o lepădare a credinţei (Apocalipsa 14:11). De ce? Deoarece “semnul fiarei” în varianta de microcip implant sub piele, va fi cartea de identitate implantată, care se va primi în schimbul adeziunii la noua ordine mondiala anti-Dumnezeu.

Marea campanie anti-Dumnezeu

 

Biblia arată că va veni o mare campani anti-Dumnezeu, care va fi dusă la scară mondială, după cum citim:

Daniel 7:8. M-am uitat cu băgare de seamă la coarne şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor, şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om şi o gură care vorbea cu trufie.

20. şi asupra celor zece coarne pe care le avea în cap, şi asupra celuilalt corn care ieşise şi înaintea căruia căzuseră trei; asupra cornului acestuia care avea ochi, o gură care vorbea cu trufie şi avea o înfăţişare mai mare decât celelalte coarne.

21. Am văzut, de asemenea, cum cornul acesta a făcut război sfinţilor şi i-a biruit,

22. până când a venit Cel Îmbătrânit de zile şi a făcut dreptate sfinţilor Celui Preaînalt, şi a venit vremea când sfinţii au luat în stăpânire împărăţia.

23. El mi-a vorbit aşa: "Fiara a patra este o a patra împărăţie care va fi pe pământ. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfâşia tot pământul, îl va călca în picioare şi-l va zdrobi.

24. Cele zece coarne înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul care se va deosebi de înaintaşii lui şi va doborî trei împăraţi.

25. El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme.

26. Apoi va veni judecata şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna.

2 Tesaloniceni 2

1. Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor,

2. să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar.

3. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării,

4. potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte "Dumnezeu" sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.

5. Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, când eram încă la voi?

6. Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui.

7. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei.

8. Şi atunci se va arăta acel nelegiuit pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.

9. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase

10. şi cu toate amăgirile nelegiuirii, pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.

11. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună,

12. pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.

A se compara cu Apocalipsa capitolele 11, 13 şi 17.

Cum se va face acest lucru atât de trufaş?

În cartea Apocalipsa capitolul 13 apar două fiare. Fiara cu zece coarne se va transforma într-o fiară cu doar două coarne. Este aceeaşi fiară, doar că conducerea ei diferă, fiind restrânsă. "Fiara" cu două coarne este nu numai împărăţia noii ordini mondiale aflată la apogeul ei, ci şi cel mai de succes sistem anti-Dumnezeu, pentru o perioadă relativ scurtă de timp (Daniel cap 7 - Apocalipsa cap 13).

Se pare că în această împărăţie, unul dintre aceste două coarne, va juca doar un rol decorativ, căci puterea o va avea doar unul dintre coarne, ce este descris ca fiind un "corn mic" (lider politic mondial), care va ajunge la putere politică supremă, după o conflagraţie mondială în care va învinge trei "coarne", adică trei lideri politici rivali (Daniel 7:8,24).

"Semnul fiarei" de pe mâna dreaptă sau frunte (pentru cei care nu au mâini sau au mâini paralizate) e un fel de "carte de identitate" implantată a viitorului, microcip, care conţine toate datele individului, segmentate pe fişiere, de la data naşterii, până la familie, educaţie, apartenenţă de rasă, cult, simpatii, antipatii, sănătate, hobby, cazier, loc de muncă, cont bancar (nu poţi vinde sau cumpăra fără el, banii lichizi şi cardurile fiind scoase din uz). Implantat sub piele şi conectat la un satelit, individul poate fi urmărit 24 din 24 de ore.

Va fi o societete globalizată şi centralizată în care nu se va permite nici un fel de opozitie faţă de politicile trasate la vârful statului global. Legile democratice şi etico-morale vor fi în mare parte schimbate, iar indivizii vor fi la discretia unei brute "utopiste" de tip Lenin, Stalin, Hitler, Mao, Pol Pot, etc.. Acest lider politic, va face ca pe lângă eliminarea tuturor religiilor tradiţionale, să elimine şi creştinismul din conştiinţa publică, afişându-se ca şi cum el ar fi singurul vrednic de ascultare şi închinare, cultul personalităţii fiind o cerinţă cotidiană pentru orice cetăţean.

Iată cum descrie Wikipedia ce înseamnă cultul personalităţii, ca să ştim cam ce anume va urma în viitor:

Cultul personalității este un termen care definește venerarea excesivă a unui singur conducător aflat încă în viață. Termenul a fost inventat de conducătorul Uniunii Sovietice Nikita Hrușciov la scurtă vreme după moartea lui Stalin, dar fenomene asemănătoare existau cu mult timp înainte. Cultul personalității din timpul vieții lui Iulius Cezar a displăcut puternic patricienilor republicani; a deschis drumul pentru cultul familiei imperiale în Imperiul Roman.

 

Cultul personalității caracterizează de obicei statele totalitare sau statele care au avut parte recent de revoluții. Renumele unui singur lider, deseori caracterizat drept "liberator" sau "salvator" al poporului, ridică conducătorul la un nivel aproape divin. Portretul conducătorului apare peste tot, la fel ca și statuile sau monumentele dedicate măreției și înțelepciunii liderului. Lozincile și citatele din opera șefului acoperă pancarte uriașe, zidurile, iar cărțile cuprinzând discursurile și scrierile lui umplu librăriile și rafturile bibliotecilor. Nivelul lingușelii poate ajunge la cote care pot apărea absurde unuia din afară. De exemplu, pe timpul Revoluției Culturale, toate tipăriturile chinezești, înclusiv publicațiile științifice, conțineau citate din Mao Zedong, și toate aceste citate erau tipărite cu litere îngroșate roșii. Alt exemplu este cel al liderului naționalist chinez, Chiang Kai-Shek. Când acesta a murit, taiwanezilor li s-a cerut să cânte cântecul memorial Chiang Kai-Shek, care-l lăuda pe Chiang ca fiind "salvatorul națiunii" și "cea mai mare personalitate din toată lumea".

 

Cultul personalității tinde să prezinte liderul și statul ca fiind contopiți, devenind imposibil să înțelegi viața unuia fără celălalt. De asemenea, ajută să justifice conducerea dură dictatorială, iar propaganda îi face pe cetățeni să creadă că acționează ca cei mai drepți conducători. În plus, cultul personalității mai urmărește deseori să zădărnicească orice fel de opoziție din interiorul elitei conducătoare. Atât Stalin cât și Mao Zedong au folosit cultul lor al personalității pentru a strivi oponenții politici din partid sau din afara lui.

 

Crearea unui așa de cuprinzător cult al personalității a dus deseori la critici aspre ale regimurilor lui Stalin sau, în special, al lui Mao Zedong. În perioada de glorie a regimurilor lor, ambii lideri apăreau ca niște conducători omniprezenți, destinați să conducă națiunile lor pe veci. Ordinele guvernamentale cereau să se pună portretele lor în fiecare casă, în fiecare clădire publică, iar mulți poeți și artiști erau instruiți să producă lucrări care să-l glorifice pe lider. Pentru a justifica acest nivel al venerării, atât Mao cât și Stalin au încercat să se prezinte ca persoane umile și modeste și caracterizau deseori cultul personalității care-i viza ca pe o manifestare spontană a dragostei popoarelor lor. În particular, Stalin a folosit această scuză pentru a justifica campania masivă Partidului Comunist de redenumire a diverselor locuri în onoarea sa. (Vezi și Lista locurilor care au primit numele lui Stalin).

 

Ce înseamnă biruinţa cornului fiarei asupra sfinţilor?

Biblia conţine un amănunt foarte important cu privire la timpul sfârşitului: biruinţa unui „corn” asupra sfinţilor.

Daniel 7:21. Am văzut, de asemenea, cum cornul acesta a făcut război sfinţilor şi i-a biruit,

25. El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme.

Ceva asemănător găsim şi în cartea Apocalipsa.

Apocalipsa 11:2. Dar curtea de afară a Templului las-o la o parte nemăsurată; căci a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni.

Apocalipsa 13: 5. I s-a dat o gură care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni.

6. Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer.

7. I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruie. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.

Aceste versete reflectă acelaşi eveniment descris în cartea profetului Daniel capitolul 7.

Acest lucru nu face să legăm aceste profeţii de un amănunt prezis de apostolul Pavel:

5. Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, când eram încă la voi?

6. Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui.

7. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei.

8. Şi atunci se va arăta acel nelegiuit pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.

Ce vrea să zică apostolul Pavel aici? Că Satan ar fi făcut demult acest lucru al tainei fărădelegii, dacă nu ar fi fost oprit de Dumnezeu. Când Satan va primi libertate să acţioneze atunci va veni ultimul şi cel mai mare asalt asupra tuturor credincioşilor adevăraţi, care fac parte din Mireasă.

 

Ce înseamnă "Mirele" şi “MIREASA” (Apocalipsa 22:17)? Cuvântul “mireasa” este un simbol al companionilor (aleşilor, sfinţilor) “Mirelui”, care este Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu. Acest talant al înţelegerii marelui război împotriva tuturor sfinţilor din timpul sfârşitului trebuie pus în comert, adică făcut cunoscut, ca cei care aspiră la această glorie cerească să poată să se pregătească temeinic. Dumnezeu o să ne ajute pe TOŢI cei persecutaţi din viitor, şi ne va da putere ca să avem o atitudine demnă, civilizată şi la obiect, atunci când vom sta în faţa tribunalelor, neuitând niciodata că chiar şi atunci trebuie să ne iubim semenii persecutori ca pe noi înşine. Noi nu vom lupta cu armele firii, ci doar folosind iubirea. Noi nu vom vărsa nici o picătură de sânge al duşmanilor, doar rugăciunile peste ei şi cuvântul Evangheliei mântuitoare.

 

Este de remarcat zelul multora de a conecta din nou Israelul carnal cu evenimentele din timpul sfârşitului, dar din păcate ei se bazează pe nişte profeţii care s-au împlinit deja peste Israelul antic, în timpul robiei babiloniene (Tefania 1:2,3) şi pe ideea că profeţia din Zaharia capitolul 14 are în vedere pe Israelul carnal, ceea ce este total greşit. Israelul adevărat s-a format în secolul I, când evreii credincioşi dintre evreii carnali s-au unit cu cei credincioşi dintre neamuri, formând din două entităţi separate un singur element nou: Israelul cel nou al lui Dumnezeu sau Noul Ierusalim. Acesta urma să fie persecutat şi a fost persecutat şi va mai fi persecutat până la sfârşitul lumii.

 

 

FRUMOASA MIREASĂ

 

 Ioan 14:2,3 - Apocalipsa 22:17

 

Tu mergi, frumoaso, pe vechi urme,

Pe care sfinţii toţi s-au dus

Şi ale căror sfinte nume

Sunt scrise, azi, în ceruri sus.

 

Tu mergi, frumoaso, pe vechi urme

Pe care Domnul ne-a lăsat,

Când a trăit la noi în lume

Şi ţi-a dat pildă de urmat...

 

Tu mergi pe calea umilinţei,

Cum cartea sfântă arată,

C-aceasta-i calea biruinţei

Şi prea puţini intră pe ea...

 

Tu mergi pe calea prigonirii,

Pe drumul crucii, desenat

De autorul mântuirii,

Care sub ea s-a plecat...

 

Fecioară alba şi aleasă,

De mirele slăvit ceresc,

Esti, decât toate, mai frumoasă-

Întreci orice e pământesc...

 

Tu ai credinţa şi nădejdea

În marile promisiuni,

Ai confirmarea şi iubirea-

Ai viitoarele cununi...

 

Cerul pogoară peste tine

Spiritul Sfânt, de daruri plin,

Căci Domnul te vrea pentru sine-

În slava tronului divin...

 

Iată, Fecioară, Împăratul

Doreşte frumuseţea ta-

În cer ţi-a pregătit palatul,

Cu El pe tronu-i vei şedea...

 

Ai vii podoabe pe veşminte

La care îngerii privesc,

Şi în lăcasurile sfinte

În ziua nunţii te primesc...

 

Atunci vei fi desăvârşită,

Atunci vei fi încoronată-

Regină unică slăvită,

Fecioară scumpă, fără pată...

 

Ospăţul nunţii va începe,

Spre bucuria tuturor,

Când orice minte va pricepe

Adevăratul miez al lor...

 

Planeta noastră zbuciumată

Şi sfârtecată de tirani,

Va străluci-o nestemată,

Ca în Eden, în primii ani...

 

Iar tu, frumoasă-mpărăteasă,

Pentru norod te vei ruga-

Fecioară pururea mireasă,

Mărirea ţi-o vei re-nvia...

 

Şi, după chipul tău, din ceruri

Pe un nou pământ s-a coborî

Ierusalimul nou şi în vremuri

Fără de capăt va luci...

(autor Ghe. Chiş)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Capitolul 11

Sabatul în Regatul de o mie de ani

 

Va exista Sabatul în Regatul de o mie de ani pe pământ?

Da! Biblia o spune în mod categoric! Dar nu pentru Biserica Mireasă din cer, ci pentru oamenii rămaşi pe pământ, pentru cei care au supravieţuit plăgilor datorită credinţei lor din marele necaz, care va fi după răpire. Şi Autorul profeţiilor din Biblie spune clar că doar acei oameni vor supravieţui care nu vor lua pe ei semnul fiarei. Toţi oamenii care vor lua pe mână sau pe frunte semnul fiarei, vor pieri. Nici unul nu va scăpa, exact aşa cum a fost pe timpul potopului, doar aceia au scăpat care au intrat în arcă.

 

Apocalipsa 14:9. Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: "Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână,

10. va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.

 

Să privim cu atenţie profeţia despre sabat:

Isaia 66:23. În fiecare Lună nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice carne (în textul ebraic) să se închine înaintea Mea - zice Yehowah (în textul ebraic).

La ce perioadă de timp se referă acest verset? Versetul următor descrie că acest lucru se va face după un mare şi groaznic eveniment, adică sfârşitul sistemului lumii acesteia:

Isaia 66:24. Şi, când vor ieşi, vor privi peste carcasele moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea; căci viermii lor încă nu vor fi murit, şi focurile lor încă nu se vor fi stâns; şi vor fi o pricină de groază pentru orice carne."

Sabatul va exista în împărăţia de o mie de ani, ca zi de odihnă pentru toţi oamenii de pe pământ, aşa scrie aici în acest text: Isaia 66:23. Dacă suntem oneşti nu aplicăm acest text ca dovadă pentru ţinerea sabatului în perioada aceasta, a harului, în care nu este obligatoriu, ci vom da textul ca dovadă pentru viitor, în care va fi obligatoriu, alături de sărbătoarea Lunilor noi. Atenţie mare deci!

 

Dar care va fi situaţia în cer: şi acolo există sabatul?

Voi încerca o prezentare succintă.

Sabatul a fost făcut pentru om şi nu omul pentru sabat. Marcu 2:27. Apoi le-a zis: "Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat;”

Ce înseamnă acest lucru? Că sabatul nu a fost făcut pentru cei din cer, nici pentru Dumnezeu, nici pentru îngeri. Sabatul nu este din veşnicii, ci de după crearea omului. El a fost făcut şi instituit după crearea omului pentru om, adică pentru binele omului.

 

Sabatul şi Mireasa

Am găsit scris că “Mireasa” se pregăteşte pentru cer, iar în cer este altfel, conform cu relatările Bibliei.

1. Biblia spune că în cer timpul este diferit (o mie de ani din cer sunt ca o zi, ca o strajă din noapte de pe pământ). Deoarece spaţiul este diferit aranjat. Deci raportul spaţiu-timp trebuie să fie altfel decât pe pământ.
2. Biblia spune în cartea Apocalipsa că în cetatea cerească a lui Dumnezeu nu există alternanţa zi şi noapte şi lumina de acolo nu vine de la soare. Acolo nu este noapte, nici lumină solară. Acestea (ziua, noaptea şi soarele) au fost create doar pentru pământeni: Apocalipsa 22:5. Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor.

3. Biblia spune că Dumnezeu nu oboseşte fizic, căci puterea lui este fără margini. Singurul lucru ce îl oboseşte sunt păcatele oamenilor. La fel vom fi şi noi, dacă vom facem parte din Mireasă, când vom ajunge în cer, nu vom obosi. Sabatul şi sărbătorile de pe pământ au fost făcute pentru oameni, nu şi pentru îngeri. De altfel cum ar putea un înger să vegheze şi să ocrotească pe copiii lui Dumnezeu în sabat şi să nu lucreze? Ar fi la muncă, ar lucra. Noi, “Mireasa”, vom fi în cer, şi vom fi ca îngerii, deci nu vom obosi, nu ne va trebui o noapte pentru odihnă şi nici un sabat de 24 de ore pentru recuperare.

Întrebare: Cum ţinem sabatul de 24 de ore în cer în aceste condiţii, o zi cerească fiind aproximativ o mie de ani pământeşti sau poate chiar mai mult, dat fiind că se vorbeşte şi de straja de noapte? La fel stau lucrurile şi cu duminica, deci întrebarea se adresază şi duminicarilor.

Din punct de vedere escatologic, aşa se prezintă lucrurile din viitor:
1.   Venirea Fiului lui Dumnezeu, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, ca să judece pe cei vii şi pe acei morţi şi să-şi instaureze împărăţia mesianică pe pământ, o împărăţie de o mie de ani, având guvernarea acestei împărăţii în cer (adică cei ce vor conduce pământul vor fi în cer).

2.   Răpirea “Miresei” în cer şi mandatarea lor pentru judecată şi preoţie pe o perioadă de o mie de ani, alături de Christos, după cum scrie în cartea profetului Daniel “sfinţii celui Prea Înalt vor primi împărăţia” şi de către apostolul Pavel “nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea ... nu ştiti că noi vom judeca pe îngeri?”

3.   Judecarea celor încă vii, care nu fac parte din “Mireasa Domnului Isus”, adică a tuturor popoarelor, îndepărtarea nesupuşilor şi legarea Satanei pentru o mie de ani şi guvernarea pentru o mie de ani a celor rămaşi pe pământ, care au recunoscut autoritatea lui Dumnezeu şi a Fiului său asupra lor.

4.   Dezlegarea Satanei la finalul miei de ani şi judecata acelora care se vor lăsa înşelaţi de el; ei sunt judecaţi să fie mistuiţi de focul ceresc ce va cădea peste ei.

 

Apoi urmează încheierea şi predarea mandatului divin primit din partea Tatălui de către Fiul său unic-născut, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos pentru o mie de ani, precum şi depunerea lui în mâinile lui Dumnezeu.

1Corinteni 15:24. În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere.

25. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale.

26. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea.

27. Dumnezeu, în adevăr, "a pus totul sub picioarele Lui". Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I-a supus totul.

28. Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.

 

Toată supunerea este predată Tatălui.

După informaţia ce o citim din Biblie, va exista o imparaţie literală de o mie de ani pe un nou pământ şi un nou cer. Unii înţeleg eronat că noul pământ şi noul cer va fi după mia de ani. Însă împărăţia mesianică este o era de regenerare şi restabilire a tuturor lucrurilor după scopul lor original pe pământ.

 

Mai este obligatoriu Sabatul pentru creştini?

 

Fariseii care au devenit creştini au pus problema obligativităţii ţinerii Legii, pentru toţi credincioşii:

Atunci unii din partida fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat şi au zis că Neamurile trebuie să fie tăiate împrejur şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise. (Fapte 15:5)

În optica aceasta ar fi trebuit ţinute tot ce scrie în cărţile Vechiului Legământ. Inclusiv ucisul vrăjitoarelor, scrisorile de despărtire, circumcizia, etc..

Ei nu au înţeles – fiind în stadiul acela de începători în credinţă - că Noul Legământ face un popor nou: evrei+neevrei= OM NOU (făptură nouă)

Dovezi ale Sfintelor Scriături, cu privire la aceasta:
Efeseni 2:14. Căci El (adică Domnul Isus) este pacea noastră care din doi (evrei şi neevrei) a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea, 15. şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace;

Coloseni 3:10. şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.

11. Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi.

2Corinteni 5:17. Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.

 

De ce nu a putut face Legea această făptură nouă, numai Domnul Isus? Fiindcă Legea nu are putere asupra păcătoşilor. Aceasta îi condamna, le arăta starea decăzută şi defectele, arătând că ei toţi, fie evrei fie neevrei au nevoie de împăcarea conştiinţei, de un Mântuitor fără vină jertfit în schimbul lor, care să îi elibereze din această robie a firii lor păcătoase:

 

Romani 7:12. 7. Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: "Să nu pofteşti!"

8. Apoi păcatul a luat prilejul şi a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort.

9. Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar, când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit.

10. Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea.

11. Pentru că păcatul a luat prilejul, prin ea m-a amăgit, şi prin însăşi porunca aceasta m-a lovit cu moartea.

12. Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.

13. Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă.

14. Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească; dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului.

15. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.

16. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.

17. Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.

18. Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.

19. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!

20. Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.

21. Găsesc, dar, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.

22. Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu;

23. dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului care este în mădularele mele.

24. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…?

25. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel, dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească slujesc legii păcatului.

 

„Aveam nevoie de o jertfă

De sânge nevinovat.

Aveam nevoie de iertare,

Cu Tatăl astfel împăcaţi.”

 

Fiul lui Dumnezeu vorbește de iubirea cea mare a Tatălui faţă de neamul omenesc (Ioan 3:16). Cum s-a manifestat această iubire? Sfânta Scriptură ne spune, că neamul omenesc a decăzut de la perfectiune, datorită neascultării primilor noştrii părinţi. Astfel ne-am contaminat genele de la ei, moştenind cu toţii o fire imperfectă, supusă păcatului (Romani 7). Orice greşeală este un păcat şi orice păcat este o fărădelege. Astfel aveam nevoie cu toţii de iertare. Oamenii îşi vedeau imperfecţiunea şi aduceau jertfe în schimb. Dar jertfele imperfecte nu puteau justifica o iertare eternă. Trebuia ceva mai mult. Aveam nevoie cu toţii de o jertfă perfectă, de un sânge nevinovat, simbolizat în antichitate prin sângele unui animal. Fiul lui Dumnezeu s-a oferit să fie acel Miel care să ridice păcatul lumii.

O, Miel divin, ce har ne-ai dat! O, Miel divin, cum ne-ai salvat! O, Miel divin, cu Tatăl cum ne-ai împăcat! Eşti vrednic să primeşti tot ceea ce Tatăl ţi-a oferit: putere, bogăție, înțelepciune, tărie, cinste, slavă şi laudă. Şi cu toții suntem chemaţi să zicem, Amin! (Apocalipsa 5:12,13). Dumnezeu l-a făcut Domn şi Mântuitor al tuturor acelora care vor crede în El. Mulțumim Tatălui pentru Fiul său şi Fiului pentru sacrificiul făcut în dreptul nostru. Amin!

 

Ce a făcut Moise şi ce a făcut Domnul Isus?

Moise a mijlocit (mediat) doar pentru un singur popor, Isus a mijlocit pentru toate popoarele. Ce este un mijlocitor (mediator)? De exemplu Moise a mijlocit scrisorile de despărţire, fiindcă atunci miresele se cumpărau şi cei care vindeau mai şi înşelau (vezi cazul lui Iacov si Laban cu Lea). Legea lui Moise nu permitea astfel de trucuri, cine era prins, i se putea returna fata. Domnul Isus le-a anulat. Fiindcă căsătoria trebuia pusă pe temeliile iubirii. Circumcizia este bună acolo unde clima este aridă. În Siberia nu are nici un efect, din contră, iarna trebuie să te îmbraci mai gros ca să protejezi zona intimă în cauză. De aceea în creştinism circumcizia este opţională, cine vrea o poate face, cine nu o poate neglija.

 

Ceea ce mulţi nu înţeleg este că Domnul Isus a acţionat conform cu această schemă:

Lucruri vechi + Lucruri noi = Configuraţia poruncilor Noului Legământ
Matei 13:52. Şi El le-a zis: "De aceea orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi."

 

Sabatul

 

Sabatul este o zi sfântă rânduită de Dumnezeu evreilor şi prin ei ne dă şi nouă o lecţie importantă, că trupul uman are nevoie de odihnă mai îndelungată, pentru ca noi să ne odihnim suficient.

DAR, atenţie mare, apare în Noul Testament un termen important „dezlegarea sabatului”, nu desfiinţarea, ci dezlegarea, aşadar există flexibilitate în aplicarea lui, dacă situaţia o cere, de exemplu ţi s-a aprins casa, trenuie să chemi pompierii, dacă ai fost inundat chemi un instalator, daca nu ai curent la centrală şi e iarnp, un electrician, ai făcut un accident trebuie să mergi să te operezi de urgenţă, ai un duşman beat care vrea să te omoare, trebuie să chemi poliţia şi chiar mai mult, acesta poate fi opţional, comform apostolului Pavel, de exemplu esti sclav şi stăpânul nu îţi dă voie să nu lucrezi, atunci lucrezi:

Tocmai de aceea căutau şi mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua Sabatului. (Ioan 5:18)

A se compara cu ce dezlegare este vorba: „Făţarnicilor” i-a răspuns Domnul „oare în ziua Sabatului nu-şi dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle, şi-l duce de-l adapă? (Luca 13:15)

A făcut Domnul Isus ceva nou? A creat un precedent? Nu, fiindcă scrie: Sau n-aţi citit în Lege că în ziua de Sabat preoţii încalcă Sabatul în Templu şi totuşi sunt nevinovaţi? (Matei 12:5) - Adică preoţii lucrau în ziua de sabat, făcând „munci sfinte” rânduite de Lege.

Deci precedentul a fost creat chiar de dătătorul Legii, Dumnezeu. Sabatul poate fi încălcat dacă Dumnezeu o cere şii chiar anulat (abrogat) pentru o perioadă hotărâtă de Creator.

 

În cartea “Ce ne spune Dumnezeu despre ziua de odihnă”    de Mihail Dimitriu,    poet şi scriitor creştin, se specifică nişte lucruri deosebit de importante:

 

„Atunci când Dumnezeu a constatat că evreii au rupt acest legământ al lor cu Dumnezeu (Ezec. 44.7), datorită nelegiuirii care pusese stăpânire pe tot poporul evreu (Is. 1.2-10,15; Ezec. 20.13,16,21,24; 22.8,26; 23.38), Dumnezeu a rostit memorabilele cuvinte :

       ► “Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea !” (Is. 1.13).

       ► ”Voi face să înceteze toată bucuria ei, sărbătorile ei, lunile ei cele noi, Sabatele ei, şi toate praznicele ei” (Osea 2.11).

       ► “Domnul a făcut să se uite în Sion sărbătorile şi Sabatul” (Pl. Ier. 2.6).

       Din versetele citate, aflăm că Dumnezeu a abrogat porunca referitoare la ţinerea Sabatului (Is. 1.13), făcând chiar să înceteze efectiv respectarea Sabatului de către evrei (Osea 2.11; Pl. Ier. 2.6).

       Este absolut remarcabil faptul că această abrogare a Sabatului este accentuată de către Dumnezeu de trei ori, altfel spus, este evidențiată în mod gradat, adică în trei pași distincți, pentru ca evreii să nu aibă nici un fel de dubiu cu privire la faptul că Sabatul ar fi fost abrogat cu adevărat de către Dumnezeu (care de fapt îl și instituise).

        ► Pasul 1 : Întâi Dumnezeu îi avertizează în mod oficial pe evrei că nu mai dorește ca aceștia să țină Sabatul (Is. 1.13).

       ► Pasul 2 : Ca urmare a acestei avertizări, Dumnezeu le comunică în mod oficial evreilor că El va face să înceteze efectiv ținerea de către ei a Sabatului (Osea 2.11).

       ► Pasul 3: În final, Dumnezeu le-a spus evreilor că El deja a și făcut ca Sabatul să nu mai fie ținut de către evrei, și ca atare, chiar să fie uitat de către aceștia (Pl. Ier. 2.6).”

 

A nu ţine cont de aceste versete poate crea divinizarea sabatului, idolatrizarea lui în stil fariseic, care nu a fost scopul Creatorului. A se vedea articolul „Obsedaţii de ziua a şaptea” de pe internet.

 

Sabatul trebuie să fie în slujba omului, nu omul în slujba sabatului – acest lucru nu l-au înţeles fariseii şi cei care azi sunt obsedati de ziua a şaptea, făcându-l un idolaş.

 

Aşadar, fie că ne place sau nu, sabatul a fost dezlegat şi acum este opţional. Cine nu poate să îl ţină, fiind forţat de anumite împrejurări, nu păcătuieşte. Harul lui Dumnezeu şi al Domnului Isus face acest lucru posibil. Cine ţine sabatul nu păcătuieşte, din contră face un act lăudabil şi benefic organismului uman. O profeţie din Isaia arată că în Regatul lui Dumnezeu, vor fi ţinute lunile noi şi sabatul. Cei care vor să aplice ce spune profeţia de pe acum, de ce nu ţin şi lunile noi?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Capitolul 12

Mistere din ştiinţă şi Biblie, ca să înţelegem mai bine tainele existenţei noastre în cer, ca Mireasă

 

CĂLĂTORIE ÎN TAINELE DIN UNIVERS

 

"Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.

Într-adevăr, însuşirile nevăzute ale lui, puterea lui veşnică şi dumnezeirea lui SE VĂD LĂMURIT DE LA FACEREA LUMII CÂND TE UIŢI CU BĂGARE DE SEAMĂ LA ELE ÎN LUCRURILE FĂCUTE DE EL. Aşa că nu se pot dezvinovăţi."

Romani 1:19,20

 

Punctul de plecare: Paradisul lui Dumnezeu, Raiul, este în al treilea cer

 

Corinteni 12:2. Cunosc un om în Hristos, care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup, nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie).

3. Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie)

4. a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească.

 

Creaţia lui Dumnezeu mărturiseşte în chip negrăit măreţia lui Dumnezeu, care locuieşte în cerul al treilea. Puterea lui este extraordinară, dacă ne uităm la noile descoperiri astronomice despre grandoarea Universului.

 

Ce descoperă despre Dumnezeu lumina? Dar viteza şi gravitaţia?

 

"singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o LUMINĂ, de care nu poţi să te apropii, pe care nici un om nu l-a văzut, nici nu-l poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică." 1Timotei 6:16

 

Cea mai mare viteză (descoperită de oameni până acum) o are lumina, dar unii consideră că există o viteză mai mare ca viteza luminii.

"Lumina se propagă cu viteză atât de mare încât nici un fapt empiric comun nu permite evaluarea sa pe cale obișnuită, de-a lungul istoriei au existat polemici științifice și filozofice privind caracterul finit sau infinit al vitezei ei. Viteza de propagare a luminii este de milioane de ori mai mare decât a sunetului, poate înconjura Pământul de aproximativ 7 ori în decursul unei secunde, parcurge distanța de la Pământ la Lună în mai puțin de 1,3 secunde." Wikipedia

http://ro.wikipedia.org/wiki/Viteza_luminii

Despre viteza ipotetică numită "viteza superluminică"

Aceasta viteză, dacă există, ar confirma relatarea biblică despre creaţie, de la Geneza.

 

"Viteza superluminică este o viteză ipotetică mai mare decât viteza de propagare a luminii în vid perfect (viteza superluminică > viteza luminii). Termenul se poate referi atât la viteza de propagare a informației cât și a materiei, dar până acum în realitatea înconjurătoare nu a putut fi observată o astfel de viteză." Wikipedia

 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Vitez%C4%83_superluminic%C4%83

 

"Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd" Evrei 11:3

 

Lumina solară o vedem, însă lucrurile din care este generată sunt invizibile: hidrogen 74%, heliul 25%, etc.

 

Cum se produce lumina solară?

"în miezul său (a soarelui) hidrogenul se transformă în heliu prin fuziune nucleară. În fiecare secundă, peste patru milioane de tone de materie sunt convertite în energie în nucleul soarelui, generându-se astfel neutrino și radiație solară." Wikipedia

 

Cum ar trebui interpretat 1Timotei 6:16?

1. Poate exista lumină şi fără soare şi Dumnezeu locuieşte dintotdeauna în această lumină "extra-solară"?

2. Nu poate exista lumină extra-solară şi prin urmare Dumnezeu locuieşte în lumină numai după ce a creat soarele, până atunci locuind în întuneric?

 

Punctul 1 este cel veridic. Când Dumnezeu a zis "să fie lumină" înseamnă că nu a mai fost nici un fel de lumină înainte? Nu. Lumina în care locuieşte Dumnezeu dintotdeauna nu este o lumină solară. El nu are nevoie de un soare, care să-l lumineze. El nu are nevoie nici de noapte, nici de odihnă.

 

Punctul 1 este foarte rezonabil (poate exista lumină extra-solară), fiindcă lumina poate fi generată şi altfel decât o generează soarele şi noi avem lumina 'artificială' creată din curentul electric generat de termocentrale şi hidrocentrale:

 

"O centrală termoelectrică, sau termocentrală este o centrală electrică care produce curent electric pe baza conversiei energiei termice obținută prin arderea combustibillilor. Curentul electric este produs de generatoare electrice antrenate de turbine cu abur, turbine cu gaze, sau, mai rar, cu motoare cu ardere internă.

Drept combustibili se folosesc combustibilii solizi (cărbune, deșeuri sau biomasă), lichizi (păcură) sau gazoși (gaz natural).

Uneori sunt considerate termocentrale și cele care transformă energia termică provenită din alte surse, cum ar fi energia nucleară, solară sau geotermală, însă construcția acestora diferă întrucâtva de cea a centralelor care se bazează pe ardere." Wikipedia

 

Dacă oamenii îşi pot genera lumină, fără ajutorul soarelui, cu cât mai mult Dumnezeu îşi poate genera lumina, neavând nevoie de un soare literal, ca al nostru.

De aceea Domnul Isus a putut să afirme, ca o mustrare: "cum veţi crede când vă voi vorbi despre cele cereşti?" Ioan 3:12

 

Trăim timpuri în care anumiţi oameni se inchid în mintea lor şi nu acceptă descoperirile ştiinţei. Unii se opun ideii că planeta Pământ ar fi un glob şi o consideră o sferă lată, deşi zeci de sateliţi artificiali se învârt în jurul pământului, lansaţi de oameni; altii se opun ideii că oamenii au fost pe Lună, cică ar fi fost trucaj. Ce ar spune atunci despre cele constatate pe Lună? Că este o nebunie să crezi aşa ceva. Există super mărimi ale creaţiei lui Dumnezeu în Univers, de care dacă ar auzi aceştia, ar zice că suntem nebuni.

https://www.youtube.com/watch?v=Bcz4vGvoxQA

 

Oare Dumnezeu ar locui pe o planetă identică cu a noastră şi într-un sistem solar identic cu al nostru?

 

Misterele acceleraţiei şi gravitaţiei

 

Dacă ai lăsa un ciocan şi o pană de la aceeaşi distanţă pe Lună, ar ajunge la sol în aceeaşi secunda. Fapt dovedit în 1971, dar teoria era ştiută încă de pe timpul lui Galileo Galilei sau chiar şi mai înainte.

 

Diferenţe între lucrurile create de Dumnezeu

- un om de 100 kg de pe Pământ ar cântari 17 kg pe Lună

- pe Lună poţi sări de 6 ori mai departe ca pe Pământ

- pe Lună se pot căra obiecte de 6 ori mai grele ca pe Pământ

- indiferent cât de tare ai urla pe Lună, nimeni nu te-ar auzi

- Luna provoacă un decalaj de 2 milisecunde la fiecare 100 de ani, "alungind" timpul

- temperatura pe Lună ziua este de + 110oC.

- temperatura pe Lună noaptea este de - 180oC.

- pe Luna nu este dimineaţă şi nu este seară, trecerea de la zi la noapte este bruscă

- o zi pe Lună echivaleaza cu 14 zile de pe pământ

 

De ce este un obiect mai greu pe Pământ decât pe Lună, de şase ori?

Din cauza presiunii aerului, care este generat de forţa gravitaţională cu direcţia de atracţie spre centrul Pământului. Presiunea aerului generează acceleraţie crescătoare în raport cu greutatea unui obiect. Cu cât un obiect va fi mai dens, va fi mai greu în volum, şi acceleraţia lui va fi mai mare în cădere liberă. Luna neavând aer, forţa gravitaţională este cu mult mai mică, de şase ori mai mică. Din această cauză, pe Lună nu există acceleraţie crescătoare în raport cu greutatea, ci una constantă, de aceea o pană de pasăre şi un ciocan de 1 kg, aruncate de la acelaşi nivel vor ajunge în acelaşi timp la sol, la fel ca un purice şi un avion.

Deci, într-un mediu fără aer trupul nostru ar fi cu mult mai uşor şi ar echivala cu greutatea unui purice şi viceversa, un purice ar avea greutatea noastra.

 

Misterele timpului

 

Timpul este măsura de mişcare dintre două distanţe sau evenimente. "Metrul" timpului este viteza.

Cu cât o călătorie între două oraşe va fi parcursă cu viteze din ce în ce mai mari, cu atât se reduce durata timpului de parcurs. La viteza luminii timpul unui obiect ar înceta, dar obiectul s-ar transforma în lumină (energie). Iată de ce trupurile noastre pământeşti se vor transforma la răpire în trupuri cereşti.

 

Se poate opri timpul? Ipotetic, da. Cu o viteză ca cea a vitezei luminii.

"Atunci Iosua a vorbit DOMNULUI, în ziua când a dat DOMNUL pe Amoriţi în mâinile copiilor lui Israel, şi a zis în faţa lui Israel: Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului, ..." Iosua 10:12. Şi timpul s-a oprit.

Timpul se scurge doar înainte. Am văzut că se poate opri, cu o viteză egală cu cea a vitezei luminii. Dar se poate şi inversa? Ipotetic, da. Dacă ar exista o viteză mai mare ca cea a vitezei luminii.

"Şi a zis Iezechia: "Uşor este ca umbra să se întindă cu zece trepte!... Nu, nu aşa!, ci să se întoarcă umbra cu zece trepte înapoi!" 2Împăraţi 20:10.  Şi timpul s-a scurs înapoi.

 

Misterele volumului (spaţiului închis) şi a schimbului dintre volume

 

Fiecare trup are o masă şi această masă este formată din diferiţi compuşi chimici.

Ce este "masa" unui trup?

Conform cu Enciclopedia Liberă Wikipedia:

 "Masa unui corp (trup) sau a unei particule este una din cele 7 mărimi fizice fundamentale. Masa se defineşte drept acea mărime măsurabilă ce determină cantitatea de substanţă conţinută într-un corp sau particulă, determinabilă la nivel macroscopic şi măsurată, de asemenea, macroscopic."

"Părintele" chimiei moderne, Antoine-Laurent Lavoisier, spunea:

 "În natură nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă."

Conform cu Enciclopedia Liberă Wikipedia:

 "În cursul reacţiilor chimice, masa produşilor de reacţie trebuie să fie egală cu masa reactanţilor."

Legea arată faptul că într-o reacţie chimică nu se creează şi nu dispar atomi, ci ei se "rearanjează" formând compuşi noi.

Ex: Fe + 2HCl → FeCl2 + H2

În 1748 Lomonosov creeaza primul enunţ al acestei legi: "În Univers, atât cât se ia de la un corp, se adaugă la altul".

Aceasta este o "Lege Universală", este "Legea conservării masei substanţelor" (Mihail Lomonosov - Antoine-Laurent Lavoisier). Prin ea înţelegem, că trupurile noastre, chiar dacă vor fi descompuse în ţărâna pământului, nu sunt "pierdute" pentru totdeauna, ci sunt "conservate" într-un proces chimic, fiind intrate în alte reacţii chimice. Dacă acest proces chimic prin care ni se vor descompune trupurile, poate fi inversat (şi eu am convingerea că Dumnezeu poate), atunci orice trup descompus, poate fi reconstituit din nou.

 

Trupul nostru, care este un spaţiu închis, conţine un anumit volum material, dintre care între 70-80 la sută apă (H2O), în fond două gaze, Hidrogen şi Oxigen.

Deci, dacă presiunea aerului şi forţa gravitaţiei ne face grei, ce am fi noi, ca materie fără aceste două (aer şi gravitaţie)?

"Fii veacului acestuia sunt mai înţelepţi decât fii luminii" şi aproape în toate cazurile ne iau înainte în decriptarea trupului nostru.

Cuvântul grecesc "allagesometha" din 1Corinteni 15:51, trebuie tradus cu "schimbaţi" cum este în textul grecesc. Va fi un schimb de substanţe, cu cât ni se va lua din substanţele originale, cu atât vom primi din substanţele înlocuitore. Carnea şi sângele vor dispărea, luându-le locul alte materiale:

 "Lăsaţi-mă dar, să vă revelez un secret minunat. Noi nu vom muri cu toţii, dar noi toţi vom fi schimbaţi!"

De ce trebuie să fim schimbaţi? Ca să fim ca cei care sunt în cer:

 "Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este." 1Ioan 3:2

Cum este “El”? Ţi-l poţi închipui că doarme? Că are nevoie de noapte pentru somn şi de o zi de sabat pentru odihnă? Că are nevoie de o zi de 24 de ore?

 

De meditat: Ţin Dumnezeu, Fiul său şi îngerii sabatul?

 

“Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru sabat” Marcu 2:27 Aşadar sabatul nu a fost făcut pentru Dumnezeu sau pentru cei din cer.

Dumnezeu locuieşte într-o lumină de care – noi oamenii - nu ne putem apropia (1Timotei 16:16), chiar dacă am avea cea mai performantă navă spaţială... La un aşa scut de apărare visa şi savantul Nicola Tesla. Dar lumina nu numai că poate apăra, ci poate avea şi alte facilităţi, de exemplu în comunicare şi mişcare. O altă facilitate extraordinară este că lumina perpetuă poate anula timpul. Când cineva locuieşte numai în lumină, acolo nu există noapte şi nici întuneric. Dacă în cer (mă refer la cerul cerurilor, în acea “lumină” a lui Dumnezeu, în cerul al treilea) nu există noapte, nu trebuie nici somn, iar dacă nu ne trebuie somn, înseamnă ca nu vom oboşi, iar dacă nu vom obosi, ţinerea unei zile de odihnă nu este necesară. Sabatul înseamnă odihnă şi se ţine pentru odihnă. Geneza spune că Dumnezeu s-a odihnit, dar profetul Isaia spune că Dumnezeu nu oboseşte, deci puterea lui nu are margini.

 

Cum armonizăm aceste două versete, sunt ele “antiteze” de nereconciliat? Nu.

 

În a şaptea zi de creaţie, Dumnezeu s-a oprit din lucrarea lui, dar nu pentru că era obosit. Poţi să ţii odihnă fără să fii obosit. Odihna aceasta nu a fost o odihnă pentru recuperare, ci pentru contemplare, devenind un semn pentru oameni: Dacă Dumnezeu se opreşte din lucrări, atunci şi oamenii trebuie să se oprească din lucrări... Sabatul este doar pentru oamenii şi vitele domestice cu care omul lucra, căci doar aceştia obosesc.

 

 “Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel Veşnic, DOMNUL, a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.” Isaia 40:28

 

“Ştiu că TU POŢI TOTUL” (inclusiv să nu obosească) (Iov 42:2)

 

Chiar dacă Creatorul s-a oprit să se odihnească, Biblia nu scrie că Dumnezeu ar fi făcut acest lucru pentru că a obosit şi de aceea ar fi oficializat ţinerea unei zile de odihnă în cer; nu avea sens, deoarece “fii lui Dumnezeu”, adica îngerii, au natura neobositoare a lui Dumnezeu, aşa cum şi noi o vom avea, dacă vom rămâne credincioşi, fiind luaţi pentru cer. Dacă Dumnezeu locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia ca om, atunci acolo nu există noapte şi dacă nu există noapte, atunci nu există nici oboseală şi nici nevoia de somn. Dumnezeu nu doarme şi nu are nevoie de somn, dacă nu oboseşte -  şi profetul Isaia spune clar că Dumnezeu nu oboseste, deci nici Fiul său şi nici îngerii nu obosesc, aşadar un sabat nu ar fi necesar în cer pentru recuperare. Dar pentru închinare? – ar putea întreba cineva. Cartea lui Iov spune ca îngerii au venit să se închine lui Dumnezeu “într-o zi” (Iov 1:6, 2:1). Textul nu spune ca ar fi fost o zi de 24 de ore sau că a fost o zi de sabat.

 

În univers zilele diferă.

Un an durează pe fiecare planetă, în zile sau ani pământeşti astfel:

Mercur 88 de zile

Venus 225 de zile

Pământ 365 de zile

Jupiter 12 ani

Saturn 29 ani

Uranus 84 ani

Neptun 165 ani

Pluto 248 ani

 

De ce nu vom ţine sabatul în cer?

Deoarece în cerul al treilea unde ne ducem la venirea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos, ca Mireasa lui, nu există noapte şi nu există oboseală. Acolo timpul curge fără să-l ţinem în seamă. Acolo sunt alte trupuri şi alte legi. Noi vom fi ca îngerii, şi nu ca oamenii.

În Noul Testament nu găsim porunca de a ţine sabatul (sâmbăta), dar nici duminica. Creştinii din Noul Testament nu erau împotriva acelora care le ţineau, dacă o făceau din încredinţare, dar fără să facă din asta o pricină de mântuire. Ucenicii Domnului Isus se întâlneau zilnic în templu pentru mărturie şi ca adunare (biserică), pentru părtăşie. Ei au înţeles că trebuie să fie mărturisitori ai Evangheliei şi pocăiţi în toate zilele, căci asta conta.

 

Când toate lucrurile vor fi înnoite şi reaşezate pe pământ, sabatul – care a fost făcut pentru odihna oamenilor, împreună cu alte sărbători ale bucuriei şi recunoştinţei descrise în Vechiul Testamant, ca de exemplu sărbătoarea lunilor noi şi a corturilor va fi reaşezat şi ţinut pe întreg pământul înnoit în împărăţia de o mie de ani, la fel şi legile drastice pentru păstrarea închinării curate, pace socială şi armonie economică. Aşa este scris că “orice carne, va veni să se închine înaintea mea” Isaia 66:23, asadar în veacul care va veni nu este loc pentru necredinţă şi necredincioşi. După cum vedeţi “veacul care va veni” începe cu o perioadă de o mie de ani, iar biserica creştină va fi "guvernul" folosit de Dumnezeu şi Fiul său în a ajuta omenirea, pentru a se ridica la starea fără de păcat, care exista în Eden, înainte de cădere. O, dacă am fi vrednici să vedem gloria acelor zile! Fie ca bunul Dumnezeu să ne ajute la aceasta! Amin!

Vă doresc multă sănătate şi vă invit să citiţi cu atenţie mărită Biblia şi textele biblice ataşate acestei prezentări, ca dovezi!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Final de carte

Care este planul lui Dumnezeu pentru Pământ și pentru omenirea care se va teme de Dumnezeu, după răpirea Miresei Domnului Isus (adică a Bisericii credincioase)?

 

 

Dragi frați, surori şi prieteni ai Bibliei! Mă bucur să vă scriu ceea ce am studiat din 1991 şi până în prezent din Biblie, Cartea Cărţilor. Nu există o carte mai importantă pe pământ, decât Biblia. E opinia mea şi a multor credincioşi ce o iubesc.

Dumnezeu ne-a creat cu nevoia de a comunica atât cu semenii noștri, cât și cu Sine. Comunicăm cu Dumnezeu prin rugăciune și El ne răspunde prin Biblie. El apreciează interesul nostru pentru marile subiecte ale Bibliei şi ne binecuvântează cu înţelegerea lor.

În această carte am dorit să împărtășesc câteva dintre acestea. Aş dori să accentuez că pentru a înţelege cât mai bine Biblia, avem nevoie de o traducere care să utilizeze o expresie modernă, simplă și care să transmită cu acuratețe acțiunea relatărilor biblice. În al doilea rând, pentru un cuvânt ebraic sau grecesc, un singur echivalent ar trebui să fie utilizat în mod consecvent ori de câte ori limba și contextul o permit, astfel încât ideea să fie exprimată clar, în orice loc. Biblia este o lucrare valoroasă. Este plină de cunoştinţă care duce la înţelepciunea atât de necesară pentru o viață după voia lui Dumnezeu și îndeamnă cititorul să reflecteze și să studieze temeinic şi apoi să pună în practică învăţătura ei preţioasă, conform cu epoca la care se adresează. Pentru noi, această epocă este epoca harului ce o dă Noul Legământ, făcut de Dumnezeu, prin Fiul său, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos.

Biblia nu este opera adepților miturilor sau filozofiei, ci a credincioșilor care l-au onorat pe Dumnezeu și Cuvântul Său. Când ne confruntăm cu un text mai greu de înţeles, este bine să apelăm la mai multe traduceri. Indiferent cine şi cât de buni sunt traducătorii Bibliei din trecut, trebuie să lăsăm loc şi traducătorilor din zilele noastre, să apreciem munca lor şi să înţelegem să citim Biblia, conform cu textul din limba în care a fost scris (ebraic, aramaic, grec).

Pentru a-l cunoaște cât mai bine pe Dumnezeu și pentru a ne întări credința în El și în promisiunile sale, trebuie să citim zilnic Biblia şi să medităm temeinic la cele citite.

 

Un credincios al Bibliei a scris următoarele: „În prezent, trăim într-o lume înstrăinată de Dumnezeu. Viața este stresantă și oamenii sunt confuzi cu privire la viitor. Răul uman a atins cote alarmante. În plus, există nenumărate știri îngrijorătoare: încălzirea globală, epidemiile, foamea etc. Oamenii de știință, guvernele umane se dovedesc a fi neputincioase în fața acestor probleme. Toate acestea alcătuiesc o imagine care ne spune că valorile lumii sunt inversate. Oamenii nu mai fac diferența între rău și bine. Trăim vremuri critice. Dar mulți oameni cinstiți se întreabă dacă există un Dumnezeu și dacă El este interesat de noi? Este interesant faptul că oamenii influenți, creatorii de opinii, recunosc că situația din lume a devenit mult mai gravă și că numai Dumnezeu ne poate salva. Dar afirmațiile lor nu se bazează adesea pe credința autentică. Oamenii au scăpat de sub control, așa că avem nevoie de speranță reală pentru a ne rezolva problemele. Biblia promite că problemele omenirii vor fi rezolvate printr-un guvern ceresc. În cartea biblică a lui Ieremia 29:11 găsim câteva promisiuni frumoase făcute de Dumnezeu pentru poporul Său. Vă încurajez să citiți versetul din Biblie. Ai observat din verset acele promisiuni frumoase pe care Dumnezeu vrea să le avem? El vrea ca noi să avem pace, un viitor și o speranță. Este o speranță minunată. Vă puteți imagina o lume a păcii, fără probleme? Dumnezeu ne promite această minunată asigurare dacă manifestăm o credință autentică în El, bazată pe Cuvântul Său. El a creat țara iubirii pentru noi. A fost creat pentru noi, oamenii, astfel încât să ne putem bucura de viață. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu va interveni și va elimina cauzele suferinței. El își va restabili scopul inițial pe pământ. Pare o imagine incredibilă, dar pentru Dumnezeul Atotputernic nimic nu este imposibil de realizat ".

 

Amin! Așteptăm un Cer Nou și un Pământ Nou, conform promisiunii lui Dumnezeu scris în Cartea Apocalipsa 21:1 Și am văzut un Cer Nou și un Pământ Nou; căci primul cer și primul pământ au trecut; și nu mai era mare.

 

În viitorul nu prea îndepărtat uşa harului pentru cer se va îchide. Mireasa va fi răpită de Mirele ei şi acel loc al răpirii în care vor fi duşi este cerul, mai exact al treilea cer. Ce se va întâmpla atunci cu pământul şi cei rămaşi pe pământ? – se întreabă mulţi. Conform Evangheliei – completată în special de cartea Apocalipsa, atunci vor fi judecaţi cei vii care au rămas pe pământ şi această judecată se va face pe baza credinţei şi acţiunilor lor. Cei rebeli şi nestatornici, vor fi eliminaţi complet printr-un şir de plăgi şi urgii catastrofale, de scară mondială, până ce vor pierii toţi cei care nu s-au refugiat sub protecţia lui Dumnezeu. Toţi acei oameni care prin asculatre şi pocăinţă vor căuta protecţia lui Dumnezeu, vor fi protejaţi în chip miraculos, fiind ghidaţi de spiritul lui Dumnezeu şi ajutaţi de îngeri, cum să se salveze.

Planul inițial al lui Dumnezeu pentru pământ și pentru omenire este bine stabilit în Geneza 1:28. Geneza 3:22 dezvăluie, de asemenea, că Dumnezeu a vrut să dea viața veșnică omenirii. El nu a renunțat la intenţia Sa de a da viață veșnică tuturor creaturilor care îl iubesc, îl ascultă și îl recunosc ca Domn Suprem („despotes”) în greacă, a se vedea Ioan 3:16 şi Fapte 4:24). Prin Fiul Său ceresc va împlini la timpul potrivit această făgăduinţă măreaţă.

 

Judecata Sa va fi dreaptă

 
Dumnezeu a promis că El va face totul nou (Apocalipsa 21:5) și adevărul va locui în ceruri și pe pământ (2 Petru 3:13). Nici cerul, nici globul pământesc în sine nu vor fi distruse (Psalmul 115:16; Ecesiastul 1:4), dar ca și la Potop, umanitatea încă așteaptă o judecată teribilă când, prin puterea lui Dumnezeu, Fiul său Isus Hristos, va purifica îm mod perfect aerul și fața pământului de orice păcat și de toți oamenii care se opun lui Dumnezeu și împăratului Său numit (Matei 24:21-30; 2Petru 3: 5-12; Apocalipsa 19:11-21).

După ce Fiul lui Dumnezeu prin îngerii săi îi îndepărtează pe cei răi de pe pământ și îl aruncă pe Satana în închisoare, astfel încât să nu poată influența pe nimeni (Apocalipsa 20:1-3), el preia conducerea pământului şi al oamenilor care au supravieţuit marelui necaz din timpul sfârşitului, ca împărat (rege) ales de Dumnezeu pentru această misiune de restabilire a voii lui Dumnezeu pe pământ (Luca 11:2, Matei 20:20-23, Matei 24:14). El va fi ajutat în această nobilă misiune de restabilire de asociații săi pământeni, care au fost răscumpăraţi de pe pământ şi duşi în cer la evenimentul numit „răpire” (Apocalipsa 14:1-5). Ei sunt numiţi Mireasa sau Biserica lui şi vor domni din al treilea cer împreună cu el peste pământ timp de o mie de ani (Apocalipsa 20:4-6), peste toți oamenii ascultători care au îndurat marele necaz (Apocalipsa 7:9-17) și bătălia de la Armaggedon (Apocalipsa 16:13,14), ziua finală a judecății lui Dumnezeu (Apocalipsa 19:17-21).

După finalul de la marele necaz, se va instaura pe pământ împărăția lui Dumnezeu (domnia voii sale) - guvernarea rânduită de Dumnezeu. Sub regele desemnat al acestei guvernări cereşti, Isus Hristos și asociații săi, el va realiza lucruri minunate pe pământ:

1. Pace, înțelegere și conviețuire internațională, cu eliminarea completă a conflictelor și războaielor (Psalmul 72:7,8; ​​Mica 4:1-5; Psalmul 46: 9,10).
2. Securitate internațională și fericire socială printr-o justiție dreaptă, cu eliminarea completă a opresiunii nedrepte, fizice și economice de orice fel (Psalmul 37:9-11; Isaia 65:20-23; Apocalipsa 7:15-17).

3. Oferirea unor condiţii optime pentru culturi abundente în întreaga lume prin eradicarea dezastrelor naturale și ridicarea blestemul asupra pământului (Maleahi 3:10,11; Apocalipsa 22:3; Psalmul 72:16).

4. Armonia ecologică între oameni, animale și natură (Isaia 11: 6-9; 65:25).
5. Eradicarea bolilor și îmbătrânirii, oprirea fenomenului morții naturale (Isaia 33:24; 35: 4-10; 65: 20,23) și restabilirea condițiilor de viață din Grădina Edenului (Isaia 35: 1,2,7; 43: 19,20).

La sfârșitul regatului (împărăţiei) de o mie de ani, toate ființele umane de pe pământ vor trăi în paradis, ascultând de Dumnezeu prin guvernarea Domnului Isus Christos, închinându-se și slujind fericit pe Dumnezeu, Tatăl ceresc. În timpul domniei milenare a lui Isus Christos, Dumnezeu va fi arătat atât în ceruri cât și pe pământ că este în interesul creaturilor sale să accepte regula sa de guvernare dreaptă și iubitoare și să slujească și să se supună numai Creatorului pentru totdeauna. La sfârșitul mileniului, Satana va fi eliberat din închisoare pentru a închide dezbaterea lansată contra lui Dumnezeu, ce a deschis-o el în grădina Edenului. Toți cei care sunt atunci înșelați de disperarea finală a Satanei vor fi supuși pedepsei drepte și veșnice a lui Dumnezeu (Apocalipsa 20: 7-10).

După răpirea la cer a Miresei, va urma marele necaz – considerat sau echivalent ca judecarea celor vii şi apoi o înviere și judecată generală (Apocalipsa 20:11-15). După condamnarea acelora care nu au fost găsiţi vrednici la viaţă veşnică, moartea naturală sau altfel spus moartea adamică, ca ultim dușman, va fi distrusă. După încheierea celor o mie de ani, toată supunerea va fi acordată lui Dumnezeu, ca voia sa să fie totul în toţi (Apocalipsa 20:14; 1 Corinteni 15:24-28). Atunci va există o fericire veșnică şi netulburată și viața veșnică atât în ​​cer, cât și pe pământ (Apocalipsa 22:1-5). Vino Doamne Isuse! Amin!

 

Yohanan Oreg – Creştinism Clasic