Raymond Franz despre transfuziile de sânge

 

Raymond Franz despre transfuziile de sânge

-      de Y. Oreg, 14 iunie, 2022

 

În 1993 am intrat într-o bibliotecă a Bisericii Penticostale din oraşul unde locuiam atunci şi am împrumutat o carte scrisă de David Reed, un fost membru al cultului “Martorii lui Iehova”. Având adresa autorului în carte i-am scris şi m-am interesat de una şi de alta. Mi-a scris că dacă am nevoie de mai multe informaţii să-i scriu lui Raymond Franz, căci este un fost oficial al lor şi mi-a dat adresa lui. I-am scris şi mi-a răspuns relativ destul de repede. Apoi i-a scris un prieten şi i-a răspuns şi lui, destul de repede. A fost un om săritor şi a vrut să ajute pe toţi cei care s-au îndreptat spre el pentru sfaturi. Iată de ce vă recomand să vă procuraţi cărţile scrise de el. Îi dau perfectă dreptate despre ce a scris în legătură cu eroarea teologică a cultului despre transfuziile de sânge, eroare care a produs multă suferinţă şi i-a fost atribuită în mod greşit lui Dumnezeu.

 

Raymond Franz despre doctrina sângelui la Martorii Lui Iehova

 

Raymond Franz, a fost mult timp un lider de top, în cel mai înalt for executiv al cultului “Martorii Lui Iehova” şi a scris un articol interesant despre poziţia liderilor Martorilor Lui Iehova despre sânge.

 

Înainte să vă prezint articolul său, vă invit la o statistică. Cineva a făcut o călătorie în timp prin toate tipăriturile cultului "Martorii Lui Iehova" și a descoperit acest “dans” uluitor al directivelor medicale contradictorii şi a găsit lucruri şocante în legătură cu sângele, serul de sânge și fracțiunile de sânge.

În cartea “Faith on the March (Credinţa în Progres)” din 1957, AH Macmillan, un lider proeminent din cult (vicepreşedinte cultului Martorii Lui Iehova), menţionează că şi vaccinurile au fost interzise. El a menţionat un scandal cu aceia dintre membrii de cult care nu vroiau să se vaccineze pe aeroport, pentru a putea beneficia de vizele de călătorie în alte ţări (la congresele internaţionale ale cultului). Cercetările au mai scos la iveală şi interdicţia cu privire la transplanturile de organie, fiind interzise şi acestea de lideriii cultului, până ce câţiva lideri au avut nevoie de transplanturi de cornee. Atunci le-au “liberalizat”. Cu toate că aceste interdicţii au nenorocit oameni, cultul nu a dat niciodată o directivă de “mea culpa” (Ne cerem scuze, ne pare rău!).

Iată lista directivelor

• 1940 Transfuziile de sânge sunt acceptabile, este lăudat un doctor care îşi dă din propriul său sânge

• 1945 Transfuziile de sânge nu sunt acceptabile, deşi unii dintre membrii de cult nu sunt de acord cu noua directivă şi primesc în continuare transfuzii de sânge (conform mărturiei din Mesianic Confession (Confesiune Mesianică), Mark Heber Miller, fost misionar internaţional la Martori). După o perioadă destul de lungă de toleranţă a opoziţiei se introduce excomunicarea pentru abaterea de la linia trasată de centul din Brooklyn, USA.

• 1956 Serurile de sânge ar trebui tratate ca sânge și sunt interzise

• 1958 Seruri de sânge și fracțiuni acceptabile

• 1959 Depozitarea propriului sânge inacceptabilă

• 1961 Fracțiile de sânge nu sunt acceptabile

• 1964 Fracțiile de sânge sunt acceptabile

• 1974 Serurile de sânge sunt o alegere personală, deci nu sunt un păcat

• 1975 Tratamentele pentru hemofilie (Factor VII și IX) nu sunt acceptabile

• Tratamentele pentru hemofilie din 1978 (Factor VII și IX) sunt acceptabile

• 1982 Albumina este acceptabilă

• 1983 Hemodiluția este acceptabilă

• 1990 Hemodiluția nu este acceptabilă (broșură cu sânge)

• 1995 Hemodiluția este acceptabilă

 

Exact în această manieră se certau şi fariseii cu Iisus despre sabat. Dacă sabatul este pentru repaus, atunci repaus să fie pentru toate activităţile, argumentau fariseii. Numai că ei duceau animalele la păscut, le mulgeau când era timpul şi le salvau când era cazul, în plus în fiecare zi (deci şi în sabat) erau sacrificate animale ca o jertfă necurmată la templu şi totuşi aceste activităţi nu erau considerate un păcat. Deci nu erau consecventi cu propria lor vedere. Nu-i interesa adevărul, ci simplul fapt ca ei să aibă dreptate.

 

Ce se întâmplă când unele învăţături omeneşti îi sunt atribuite în mod greşit lui Dumnezeu? Îl dezonorăm.

 

"Căci Numele lui Dumnezeu, din pricina voastra, este hulit între neamuri", precum este scris.  (Romani 2:24)

 

Mai jos o astfel de scenă, din articolul scris de Raymond Franz:

"Începând cu vârsta de 42 de ani, o femeie “martoră” a suferit pe parcursul mai multor ani, repetate intervenţii chirurgicale pentru înlăturarea unor tumori la vezică. Ultima oară însă ea a aşteptat prea mult până când s-a dus la doctor, având sângerări serioase şi o stare anemică severă. A insistat să nu primească transfuzie şi acest refuz a fost respectat. Timp de o săptămână, urologii au încercat fără succes să oprească sângerarea. Anemia ei a continuat să crească. Doctorul care a scris articolul descrie ce s-a întâmplat:

"Gradual, pe măsură ce hemoglobina îi scădea, doamna Peyton a început să respire tot mai greu. Organele corpului au nevoie de o anumită cantitate de oxigen pentru a funcţiona. Acel oxigen este transportat de la plămâni spre organe, prin intermediul moleculelor de hemoglobină din celulele roşii. . . . Echipa medicală i-a suplimentat aportul de oxigen doamnei Peyton printr-o mască, până acolo încât a ajuns să respire aproape O2 pur. Puţinele celule roşii pe care le mai avea, erau încărcate la refuz – dar efectiv nu erau suficiente vehicule pentru a transporta combustibilul de care organismul ei avea nevoie. 

Foamea ei de aer crescuse. Rata respiraţiilor urcase. Slăbea din ce în ce mai mult, iar în final – inevitabil – fibrele muşchilor inimii ei şi-au declarat nevoia lor disperată de oxigen. Dezvoltase o durere zdrobitor de acută în piept. 

Doctorul care scrie articolul descrie sentimentele sale din momentul apropierii de camera pacientei:

Intrând în cameră am fost şocată de scena din faţa mea. În centrul atenţiei tuturor era o femeie solidă cu o mască de oxigen, gâfâind după aer, respirând mai repede decât ar putea părea posibil pentru un om. La capul patului se aflau 3 prieteni, membrii ai bisericii Martorilor, susţinând-o. . . . Pe lateral erau mai mulţi doctori, unul care monitoriza tensiunea ei sanguină în scădere, altul luându-i nişte sânge dintr-o arteră. Lichidul care umplea încet seringa avea consistenţa punch-ului hawaian; testele relevând că concentraţia celulelor roşii era numai de 9 (în mod normal ea este 40). Atârnând de pat se vedea o pungă de urină roşiatică. Femeia era pe moarte. Cardiograma ei arăta asemenea unor prăpăstii care semnalau o inimă în dureri. În câteva ore, pagubele pe care acestea le reprezentau puteau deveni ireversibile.

Femeia a intrat în stop cardiac. O echipă de doctori şi asistente au început resuscitarea cardio-respiratorie, administrându-i epinefrină şi atropină, iar apoi un şoc electric inimii ei. Aceasta a început să bată, dar s-a oprit din nou după câteva momente. Din nou resuscitare, mai multă epinefrină şi atropină, un alt şoc electric şi din nou resuscitare. S-a continuat aşa timp de o oră, până când nu mai rămăsese nici un scop şi nici o speranţă. Pacienta era moartă definitiv şi ireversibil."

 

Dar este această interdicţie, voia lui Dumnezeu?

 

Doctorul (o femeie) care descrie acest caz nu a caracterizat-o pe femeie ca fiind o simplă fanatică.

Ea scrie: "Mi s-a spus că era o femeie inteligentă, care a înţeles pe deplin implicaţiile deciziei sale. Dar judecata ei, mi s-a părut a răsări dintr-un ungher întunecat, impus de religia ei" (Vezi revista Discover din august 1988 paginile 28-30, articolul “Orbită de Lumină” de Elisabeth Rosenthal).

Era vorba de o femeie care avea o problemă ce necesita operaţii periodice. Ştiind acest lucru, poate că stocarea unei cantităţi din propriul sânge i s-ar fi părut o procedură recomandată şi sigură. “Legea teocratică” însă i-a interzis asta. Supunerea faţă de “Legea teocratică” nu i-a lăsat nici o libertate de alegere. 

Dacă politicile organizaţionale erau cu adevărat bazate pe Biblie, atunci orice suferinţă rezultată din aderarea la acele politici – cum ar fi amânarea operaţiei până la punctual critic, sau chiar evitarea ei datorită preocupării sau nesiguranţei cu privire la problema sângelui, chiar şi pierderea vieţii datorită obligaţiei divine de a respinge toate componentele sanguine nepermise – totul ar putea fi privit ca o suferinţă pe care un slujitor al lui Dumnezeu trebuie să fie dispus să o îndure." (...)

 

"Într-un transplant de rinichi, rinichiul nu este mâncat de noul organism în care acesta intră. El rămâne un rinichi, cu aceeaşi formă şi aceeaşi funcţie. La fel se întâmplă şi în cazul sângelui. Acesta nu este mâncat ca un aliment când este "transplantat" în alt organism. El rămâne acelaşi ţesut lichid, cu aceeaşi formă şi aceeaşi funcţie. Organismul nu poate folosi sângele astfel transplantat ca hrană. Pentru a face asta, sângele ar trebui mai întâi să treacă prin sistemul digestiv, să fie digerat şi pregătit astfel încât celulele corpului să-l poată absorbi – în acest caz devenind literalmente o hrană pentru acestea. Watch Tower Society a comparat uneori transfuziile, cu infuzia de alcool în vene. Dar alcoolul este un lichid diferit, aflat deja într-o formă în care celulele corpului îl pot absorbi ca nutrient. Alcoolul şi sângele sunt complet diferite în această privinţă. 

Când medicii hotărăsc că este nevoie de o transfuzie de sânge, ei nu o fac deoarece pacientul este subnutrit. În cele mai multe cazuri, se întâmplă deoarece pacientului îi lipseşte oxigenul, nu nutrienţii, iar asta se întâmplă datorită lipsei de suficiente celule transportatoare de oxigen, mai exact celule roşii. În alte cazuri, sângele este administrat datorită altor cauze, cum ar fi nevoia de agenţi coagulanţi (plachete), imunoglobuline ce conţin anticorpi, sau alte elemente, dar în nici unul din aceste cazuri cu rolul de a asigura “hrănirea”.

În eforturile sale de a ascunde dovada clară că transfuziile de sânge nu sunt acelaşi lucru cu mâncarea acestuia şi nu au ca scop hrănirea organismului, societatea Watch Tower încearcă adesea în mod arbitrar, să lărgească problema, fie cuplând sau chiar înlocuind termenul “a mânca” cu expresia “a susţine viaţa” (vezi de exemplu, Turnul de Veghe din 1 martie 1989, pagina 30 şi 15 aprilie 1985, pagina 12). Această tactică diversionistă nu poate servi decât unicului scop de a crea confuzie. Hrănirea organismului prin mâncare şi susţinerea vieţii nu sunt 2 lucruri identice şi echivalente. Hrănirea e doar unul din mijloacele care susţin viaţa. Însă viaţa este susţinută în multe alte moduri la fel de vitale, cum ar fi respirarea aerului, băutul apei sau a altor lichide, menţinerea temperaturii corpului, dormitul, ş.a. În referinţele sale la sânge, Scriptura însăşi nu are de-a face cu aspectul larg al susţinerii vieţii, ci cu aspectul specific al mâncării sângelui, mai ales al sângelui animalelor. Când un israelit mânca carne care conţinea sânge, el nu avea nevoie de acel sânge pentru a-şi susţine viaţa – acea carne realiza rolul de a hrăni, la fel de bine, indiferent dacă conţinea sau nu sânge. Dacă viaţa sa era susţinută prin mâncarea sângelui nu constituia subiectul discuţiei. Fapta mâncării sângelui era interzisă, iar motivaţia sau consecinţa finală a acestui act nu făceau obiectul legilor privitoare la sânge. 

Zăpăceala creată prin introducerea conceptului de „susţinere a vieţii” îi permite organizaţiei Watch Tower să impună membrilor ei ideea că oricine acceptă o transfuzie de sânge, dovedeşte lipsă de respect pentru răscumpărarea dătătoare de viaţă, realizată prin puterea salvatoare a sângelui vărsat de Isus. Duplicitatea acestui mod de a argumenta, se vede în aceea că fracţiunile sanguine pe care organizaţia Watch Tower le permite membrilor săi să le primească, sunt adesea administrate exact pentru a salva sau a “susţine” viaţa persoanei, aşa cum se întâmplă în cazul factorului VIII, administrat hemofilicilor sau al imunoglobulinelor, injectate pentru a asigura protecţia împotriva unor boli ce ameninţă cu moartea, sau pentru a preveni moartea unui copil datorită incompatibilităţii RH (vezi de exemplu Turnul de Veghe din 1 iunie 1990, paginile 30 şi 31). Apostolul Petru declară că Christos "a purtat păcatele noastre în trupul său de pe cruce, astfel că noi, liberi de păcat, putem trăi în dreptate; prin rănile sale voi aţi fost vindecaţi”. (1 Petru 2:24 <NRSV>)

Este nedrept şi neiubitor să impui o motivaţie celor care caută să salveze viaţa lor sau a celor dragi, deoarece ei nu aderă la anumite reguli şi interdicţii ce provin dintr-o organizaţie religioasă, făcând aceasta prin atribuirea negării credinţei la motivaţie, când de fapt nu există nici o bază validă, scripturală sau de altă natură pentru a face acest lucru. Este o încercare de a-i împovăra cu un sentiment de vinovăţie impus de standarde umane şi nu de standarde divine.”

 

“Lege şi iubire” - de Raymond Franz, autorul cărţilor de referinţă: "Criza conştiinţei" şi "În căutarea libertăţii creştine"

 

 

Morala

Sângele transportă oxigenul. Nu ajunge în stomac şi nu are rol de aliment.

DACA ești sănătos doneaza sânge, salvează vieți. Fă ca Domnul Isus care şi-a dat sangele pentru noi.