Misterioasa traducere de înaintea Septuagintei

Har şi pace tuturor de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos!

Dragi fraţi şi surori, azi doresc să vă prezint câteva informaţii din antichitate, cu privire la o traducere misterioasă. Dacă Dumnezeu ar fi permis-o azi eram păgâni. Dar traducerea care a urmat a introdus o altă concepţie în text, aşadar azi eram saduchei (panteişti), dacă Dumnezeu ar fi permis-o. Din aceste două lecţii istorice pe care le avem în faţa noastră trebuie să învăţăm să nu permitem jongleriile traducătorilor, indiferent ce scopuri aparent nobile urmăresc ei prin aceasta. Nu poate exista un scop mai nobil în traducere decât acesta, să se lase textul biblic aşa cum l-a inspirat Dumnezeu!

Misterioasa traducere de înaintea Septuagintei

Mult timp s-a crezut că Septuaginta (LXX) a fost prima traducere a Vechiului Testament în limba greacă. Însă studiul surselor antice care vorbesc despre traducerea Septuagintei arată că a existat o traducere anterioară ei.

Nici chiar textul Septuagintei originale nu îl cunoaştem aşa cum a fost el la origini. Sursele antice susţin că traducătorii au folosit pe alocuri metoda din Targumurile aramaice, adică au tradus comentând textul şi uneori chiar falsificând cu bună ştiinţă textul, pentru anumite motive.

Iată de exemplu două texte formulate la plural dual, care arată clar de legătura strânsă dintre Creator şi Fiul său (Ioan 3:16, Evrei 1:1-3, Ioan 1:1-3) şi care au fost falsificate cu bună ştiinţă, spre a se putea susţine misterioasa doctrină saducheistă despre un Dumnezeu panteist:

Geneza 1:26 — אעשה אדם (”să fac om”) în loc de originalul נעשה אדם (”să facem om”). Schimbarea a dorit să combată posibila interpretare păgâno-politeistă în care mai mulți zei s-ar fi consultat unul cu altul înainte de a-l crea pe om.

Geneza 11:7 — הבא ארדה (”hai să cobor”) în loc de originalul הבא נרדה (”hai să coborâm”). Similar cu #1, mai sus.

Vă daţi seama ce se întâmpla, dacă textul ar fi ajuns la noi în forma aceasta ciuntită de acei saduchei?

Dar de ce a ajuns textul să fie ciuntit în asemenea hal de către cei care susţineau doctrina saducheistă? Există o bănuială: ca să combată o traducere greşită a Vechiului Testament, făcută înainte de Septuaginta.

Din sursele antice aflăm că a existat un oarecare interes faţă de scrierile sacre ebraice în lumea greacă şi unii şi-au tradus anumite părţi din ele, din diverse motive, de exemplu pentru a expune diferite scene de acolo, în reprezentaţii artistice (scene teatrale).

 
Se spune că Septuaginta (LXX) originală a fost prima traducere a Bibliei ebraice - mai exact a Torei (primele cinci cărţi biblice) într-o altă limbă, iniţiată de Dimitrie din Phaleron, bibliotecarul şef al regelui Ptolemeu II Philadelphus din Egiptul ptolemaic, sau chiar de regele însuşi. Traducerea Torei a fost efectuată în 72 de zile, fiind terminată în ziua de 8 Tebet (decembrie-ianuarie) a anului 250 BC, devenită zi de doliu şi post la evreii care au dezagreat iniţiativa şi traducerea care a urmat.

Deşi pare aşa la prima vedere, sunt anumite surse care infirmă această ipoteză, afirmând clar sau lăsând să se înţeleagă că a existat o traducere a Bibliei ebraice - sau a unei părţi din ea - în limba greacă anterioară Septuagintei.

O anume parte a învăţaţilor evrei a dezagreat iniţiativa bibliotecarului şef al regelui Ptolemeu II Philadelphus, cerând preoţilor şi marelui preot de la Ierusalim să se opună. Astfel, problema a ajuns în faţa regelui, care a trimis la Ierusalim un mediator, cu daruri, pe Aristeas, ca să înduplece pe marele preot şi pe liderii evreilor. Acesta a reuşit în schimbul eliberării prizonierilor evrei făcuţi sclavi în Egipt şi în alte locuri de sub dominaţia regelui. 

Cauza opoziţiei era din frica de a nu da posibilitate profanilor să folosească aceste scrieri - considerate sacre (sfinte) - în mod nedemn.

Anumite texte din antichitate arată că exista deja o astfel de copie a Bibliei ebraice - sau a unei părţi din ea - în limba greacă înainte de apariţia Septuagintei şi unii o foloseau uneori în alte scopuri decât cele didactice.

Un alt aspect care îi neliniştea pe învăţaţii de la Ierusalim era că unii dintre păgâni, interpretau anumite pasaje din această traducere în sens politeist. Se naşte întrebarea dacă nu cumva această versiune care a precedat Septuaginta a fost făcută chiar în acest stil, de a satisface pe păgâni?

Nu putem exclude o astfel de variantă. Putea fi o versiune făcută de învăţaţii greci tocmai pentru a facilita prozelitismul religios grec (păgân) printre evrei, putea fi o copie antică a versiunii samaritene a Torei, care încerca să facă compatibilă închinarea la Yehowah Elohim, dar şi la zeităţile celor deportaţi în Samaria sau putea fi un produs al unei părţi a disporei evreieşti filo-greceşti, căzută în plasa politeistă.
Cine a fost autorul sau autorii acestei versiuni nu se ştie.

De ce?

Deoarece în interpretarea păgâno-politeistă a învăţaţilor greci, anumite pasaje din Tora - precum Geneza 1:26 şi Geneza 11:7 - puteau fi sau chiar erau interpretate în spirit politeist. Alte texte din original puteau fi traduse forţat sau chiar erau traduse forţat înspre această interpretare ca şi cum ”Începutul a creat pe dumnezei” (Geneza 1:1), sugerând (în mod fals, evident) că ar exista o altă zeitate anterioară lui Yehowa Elohim, un ”zeu mai mare”, care l-ar fi creat pe acesta din urmă şi pe ceilalţi dumnezei. În teologia grecilor păgâni, Cronos (Timpul) îl crează pe Zeus şi acesta îl eclipsează (detronează).

În condiţiile de atunci, mulţi evrei au îmbrăţişat practicile greceşti în dauna obiceiurilor evreieşti, inclusiv în sfera religioasă, ceea ce îi neliniştea profund pe preoţii şi pe învăţaţii de la Ierusalim.

În aceste condiţii, ca să contracareze infuenţa negativă a interpretărilor partidei evreieşti elenofile (a se vedea cărţile istorice ale Macabeilor) care probabil se puteau folosi de o astfel de traducere - vorba aceea "cuiul cu cui se scoate", marele preot a trimis un grup de învăţaţi evrei, în frunte cu un preot de seamă, având lecţia saducheismului bine învăţată. Fie că au făcut o recenzie a textului, fie au luat totul de la zero, cei 72 de învăţaţi evrei au produs o nouă versiune în două luni şi jumătate (consultând sau traducând un pergament poleit cu litere de aur, aşadar o versiune proprie a saducheilor), de data aceasta autorizată de la Ierusalim, eliminând toate posibilităţile ca textul să fie interpretat în sens politeist.

Septuaginta originală, cea saducheistă, cuprindea doar Tora, adică primele cinci cărţi din Biblie, numite şi Pentateuchul lui Moise. Restul cărţilor au fost traduse mai târziu, întinzându-se pe o perioadă de aproximativ 300 de ani. Fiind o opera saducheistă, Septuaginta originală nu a fost agreată de rabinii farisei, dar a avut priză în sfera aristocraţiei evreieşti şi a diasporei evreieşti elenofile, iar locul unde s-a făcut traducerea - Insula Farului - a devenit un loc de pelerinaj pentru simpatizanţii Septuagintei.

Iată şi câteva texte antice care vorbesc direct sau indirect de existenţa unei copii a Torei în limba greacă, anterioară producerii versiunii Septuagintei originale:

Direct

Iosif Flavius (istoric evreu din secolul I AD), Antichităţi iudaice, XII, 2,4.

"Raportul lui Demetrius făcut Faraonului. Când toate aceste ordine au fost executate, conform generozității voinței Faraonului, acesta l-a însărcinat pe Demetrius să publice și decretul referitor la copia cărților iudaice, deoarece acești regi nu au lăsat nimic la voia întâmplării în guvernarea lor, ci totul constiuia un obiect de grijă minuțioasă. S-a încredințat

deci copia raportului și scrisorilor, lista darurilor oferite, detaliul ornamentelor fiecăruia, pentru ca meșteșugul fiecărui muncitor să fie apreciat la adevărata lui vaoloare de către cei

ce-l vor citi și pentru ca execuția minunată să fie admirată și să dea celebritate fiecărui artizan. Aceasta este copia raportului: „Marelui Faraon din partea lui Demetrius. La ordinul tău, o Rege, care m-ai însărcinat să întrunesc toate operele care lipseau din colecția bibliotecii noastre și să repar cu grijă pe cele care au fost deteriorate, m-am străduit să duc la îndeplinire această sarcină. Îți aduc la cunoștință că, printre altele, cărțile ce conțin Legile evreilor ne lipsesc. Scrise cu caractere ebraice și în limba acestui popor sunt de neînțeles pentru noi. În plus, ele au fost transcrise cu neglijență deoarece nu beneficiau de interesul împărătesc.

Totuși este abslut necesar ca aceste cărți să fie în biblioteca noastră, în exemplare bine îngijite, deoarece legislația conținută în aceste cărți este înțeleaptă și curată, fiindcă vine de la Dumnezeu. Astfel, Hecateus din Abderia spune că nici poeții, nici istoricii nu au menționat aceste cărți, și nici chiar oamenii care se lasă guvernați de aceste precepte deoarece ele sunt sfinte și nu se cuvine să fie explicate de guri profane. Deci dacă tu crezi necesar, o Rege, poți scrie Marelui Preot al iudeilor pentru a-ți trimite câte șase bătrâni din fiecare trib, cei care cunosc cel mai bine aceste Legi, pentru ca, având de la ei sensul exact și clar și o traducere exactă a cărților lor, să ajungem, datorită contribuției lor, la un rezultat vrednic de subiectul tratat și de intenția ta.“

Pentru a nu se înţelege greşit relatarea bibliotecarului şef, precizez că el ştia de copii ale acestor cărţi în limba greacă. În acest sens, a se vedea fraza "În plus, ele au fost transcrise cu neglijență deoarece nu beneficiau de interesul împărătesc." Deci copii existau, doar că acestea nu se aflau în biblioteca regală şi nici la Hecateus din Abderia, istoric şi filozof grec din secolul IV î.e.n., dar existau în alte locuri "profane".

Indirect

Iosif Flavius (istoric evreu din secolul I AD), Antichităţi iudaice, XII, 2, 11.

"De ce nu a vorbit nimeni până acum de această Lege atât de minunată? Faraonul s-a bucurat mult de această realizare și de rezultatele bune ale proiectului său. Însă când Legea a fost citită înaintea lui, bucuria lui a crescut și mai mult precum și admirația față de inteligența și înțelepciunea legislatorului; atunci l-a întrebat pe Demetrius cum de nici un istoric și nici un poet nu a vorbit până acum de asemenea Legi admirabile. Demetrius a răspuns că nimeni nu îndrăznise să le descrie tocmai datorită originii lor divine și sfințeniei lor, iar unii, care au încercat acest lucru, au fost loviți de Dumnezeu. A dat exemplul lui Teopompus care, dorind să vorbească despre Lege, s-a trezit cu smintit timp de 30 de zile, apoi l-a îmbunat pe Dumnezeu în momentele sale de luciditate, mărturisind cu sinceritate că era autorul unei nebunii. Într-un vis a fost avertizat că această nenorocire i s-a întâmplat deoarece a voit ca lucrurile divine să le facă accesibile tuturor într-un mod vulgar; după ce a renunțat la proiect, și-a revenit în fire. Demetrius a mai spus Faraonului că se spune despre poetul tragic Teodectus că dorind, într-una din dramele sale, să folosească unele cuvinte din Lege, s-a îmbolnăvit de o boală de ochi, iar după ce a recunoscut răul făcut s-a vindecat."

SCRISOAREA LUI ARISTEAS, Capitolul XII, SC 89, p. 230-236
Istoricul Teopompus din Chios, a trăit în secolul IV î.e.n..

(Aristeas a fost un nobil grec, de la curtea lui Ptolemeu II, din Egipt, temător de Dumnezeu, care a mediat împăcarea dintre greci şi evrei, după jafurile comise în campania armată din Coele-Siria şi Israel, de către soldaţii dinastiei greceşti a Ptolemeilor)

"Când s-a dat raportul regelui despre toate acestea, el s-a

bucurat nespus. Scopul pe care și-l propusese, în opinia sa a fost realizat dincolo de așteptări. I s-a făcut citirea textului în întregime și el a manifestat o bucurie nestăpânită față de geniul legislatorului. Atunci l-a întrebat pe Demetrius: „Cum s-a întâmplat că o asemenea capodoperă nu a fost realizată niciodată și nu a fost menționată de niciun istoric sau poet până acum?“ Acesta a răspuns: „Datorită caracterului sacru al acestei Legi și deoarece ea vine de la un Dumnezeu. În plus, unii care s-au riscat, pedepsiți de acest Dumnezeu, au oprit munca lor îndrăzneață“. Într-adevăr, Demetrius spunea că într-o zi Theopompe (discipol al lui Isocratus, a trăit între anii 378-300 î.C., ajuns în Egipt în jurul anului 305) i-a povestit că dorind să insereze, în mod destul de imprudent, în lucrările sale diferite texte traduse din Lege, a fost cuprins de o perturbare mentală mai bine de 30 de zile. Însă într-un moment de liniște a înălțat către Dumnezeu rugăciuni insistente pentru a i se revela cauza bolii lui nefericite. Într-un vis i s-a revelat că boala i se datorează faptului că a îndrăznit să distribuie lucruri divine profanilor, după care a încetat și astfel s-a videcat. „De asemenea, imi povestea el, poetul tragic Theodectus pe când încerca să introducă într-o piesă de-a sa unele texte extrase din Biblie, ochii săi s-au îmbolnăvit de cataractă. Dându-și seama care era cauza nefericirii lui, s-a rugat lui Dumnezeu, și, după mai multe zile, a fost într-adevăr vindecat“. Atunci, regele, după cum am spus, fiind la curent cu toate acestea, datorită explicațiilor lui Demetrius, s-a înclinat înaintea cărților, apoi a poruncit să fie păstrate cu mare grijă și conservate cu deosebit respect." Flavius Josephus, Antichităţi Iudaice

Şi cum istoricii greci şi poeţii greci nu compuneau în evreieşte ci în greceşte, este evident legătura cu o astfel de sursă tradusă din ebraică, posibil tendenţioasă pe alocuri spre politeism, care a precedat Septuaginta. Speriaţi de aceste tendinţe politeiste din traducerea primară grecească, învăţaţii evrei au născocit o contratactică, traducând în aşa fel versetele în cauză ca să fie exclusă orice posibilitate spre o interpretare politeistă. Dar această manevră scribală nu a avut priză la rabini şi poporul de rând, aşa că varianta saducheilor a fost revizuită cu trecerea timpului.

Cum sunau verstele în cauză în viziunea saducheistă?
Geneza 1:26 (”să fac om” în loc de נעשה אדם ”să facem om”)
Geneza 11:7 (”hai să cobor” în loc de הבא נרדה ”hai să coborâm”)

Aşadar în viziunea saducheistă Dumnezeu lua chip de om, devenind propriul lui înger (înger înseamnă mesager, sol) când cobora pe pământ, cuvintele elohim, el şi malach indicând de fapt aceeaşi persoană. Rabinii nu au fost de acord cu această interpretare şi nici poporul.

Ce au făcut strămoşii saducheilor cu textul tradus e greu de crezut, dacă nu ar exista rapoartele istorice ale rabinilor, care au relatat cele întâmplate în acest sens.

Un astfel de raport este chiar în Noul Testament.

Saducheii nu credeau în îngeri (Fapte 23:8) - Dumnezeu fiind singur în cer, deci era în interesul lor să alcătuiască o traducere, care să reflecte acest punct de vedere extremist.

Existenţa unor modificări a textelor din versiunea greacă Septuaginta reiese şi din mărturiile timpurii, după cum urmează:

O sursă din perioada talmudică, numită Mesechta Sofrim

"Ziua [în care Tora a fost tradusă în greacă pentru împăratul Ptolemeu] a fost la fel de dificilă pentru poporul evreu ca și ziua în care au venerat vițelul de aur, pentru că Tora nu a putut fi tradusă suficient de bine."

O altă sursă, Meghilat Taanit, din aproximativ aceeași perioadă

"În ziua de 8 Tevet a fost realizată traducerea Torei în greacă în zilele împăratului Ptolemeu și întunericul a coborât asupra lumii timp de trei zile."

Apostolul Pavel este confirmat din nou (Coloseni 2:18) de istorici

Har şi pace tuturor de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos!

Dragi fraţi şi surori, Apostolul Pavel este confirmat din nou (Coloseni 2:18) de istorici

 

Chiar existau evrei care se închinau la îngeri, cum avertiza apostolul Pavel?

 

Da, sursele istorice ne arată că într-adevăr au existat şi din aceştia.

 

Unii dintre învăţaţii evrei şi-au pus problema dacă nu cumva îngerii pot fi consideraţi dumnezei la care să li se aducă închinare?

 

Punct de plecare, de unde a pornit totul

Unii dintre evrei - sub influenţa culturii păgâne greceşti, samaritene şi persane - considerau că îngerii sunt de fapt dumnezei, doar altfel spus.

Unul dintre ei era Philon (pe numele său real Yedidia), IV, Confuzia Limbilor). Theos în greacă înseamnă dumnezeu şi deoarece grecii nu aveau noţiunea evreiască despre îngeri, spuneau tuturor fiinţelor închipuite din panteonul lor dumnezei. Nu aşa era la evrei, care considerau că există doar un singur Dumnezeu, iar restul erau fiinţe inferioare, subordonate şi slujitoare, care nu puteau fi numiţi astfel. Astfel, grecii erau politeişti, iar evreii monoteişti.

 

“Şi care e problema?”

În lumea dumnezeilor păgâni ai grecilor (dar şi al unor popoare din Orientul Mijlociu), dumnezei închipuiţi bineânţeles, aceştia aveau relaţii controversate. De exemplu, un dumnezeu îl putea detrona pe celălalt dumnezeu care era la conducerea dumnezeilor. De exemplu Zeus l-a detronat pe tatăl său, pe nume Cronos, şi i-a luat locul de şef al dumnezeilor. Aceste mitologii copiau de fapt ceea ce se întâmpla pe pâmânt şi le puneau în sfera închipuită de ei. Aşa ceva nu exista în credinţa evreilor. Acolo era un singur Dumnezeu atotputernic, care nicicând nu putea fi detronat şi astfel nu putea fi niciunul dumnezeu lângă El.

 

Ataşat acestei concepţii ale străbunicilor săi, filozoful evreu Yedidia, acel Philon din Alexandria (secolul I AD), considera că arhanghelul Mihail este un al doilea dumnezeu, după Yehova Elohim. El îl numește "Logos" pe acesta şi îl descrie ca „al doilea dumnezeu [deuteros theos]” (Întrebări și răspunsuri la Geneza, 2,62), Mihail fiind „arhanghelul cu multe nume” şi „taxiarchos” - adică liderul ordinului cetei celorlalţi îngeri de seamă din subordinea lui Dumnezeu.

Străbunicul lui Yedidia, Ben Sira (secolul II î.e.n.), fondatorul unei şcoli cu aceste idei în Alexandria, îi aduce închinare lui Mihail în una din scrierile sale. Iată că unii dintre evrei se adăpau periculos de mult din gândirea şi practica religioasă păgână.

 

Această închinare la îngeri este pomenită şi de apostolul Pavel, care o dezagrează: Coloseni 2:18. Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi, printr-o smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă, prin gândurile firii lui pământeşti,

Apostolul Pavel nu a fost singurul care dezagrea acest tip de închinare. Doar se încadra într-un tipar de respingere, care a existat în teologia evreilor cu mult timp înainte de Ben Şira. Şi nici Ben Şira nu a fost primul, în viziunea lui extremistă. Încă de pe timpul lui Ieruboam, care a fost un rege israelit idolaturu, evreii au combinat monoteismul cu politeismul.

Acest obicei a fost aspru condamnat şi pedepsit de Dumnezeu:

1Împăraţi 14:7Du-te şi spune lui Ieroboam: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Te-am ridicat din mijlocul poporului, te-am pus căpetenie peste poporul Meu Israel, 8 am rupt împărăţia de la casa lui David şi ţi-am dat-o ţie, şi n-ai fost ca robul Meu David, care a păzit poruncile Mele şi a umblat după Mine din toată inima lui, nefăcând decât ce este drept înaintea Mea. 9 Tu ai făcut mai rău decât toţi cei ce au fost înaintea ta: te-ai dus să-ţi faci alţi dumnezei şi chipuri turnate, ca să Mă mânii, şi M-ai lepădat înapoia ta! 10 De aceea, voi trimite nenorocirea peste casa lui Ieroboam, voi nimici pe oricine este al lui Ieroboam, fie rob, fie slobod în Israel, şi voi mătura casa lui Ieroboam cum se mătură murdăriile, până va pieri.

 

Politeismul era grav, deoarece era o formă de atâţare deschisă la detronarea lui Dumnezeu din supremaţia Sa, de împărţire a atotputerniciei lui Dumnezeu, cu ceilalţi dumnezei, ceea ce urmărea de fapt Satana, Diavolul, vrăjmaşul lui Dumnezeu.

Dumnezeu a avertizat atât opoziţia cerească cât şi cea pământească, că nu merită nici o slavă:

Isaia 42:8 Eu sunt Yehowah, acesta este Numele Meu, şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea mea idolilor ciopliţi. (după Textul Masoretic)

După această mască idolească se ascundeau de fapt Satana şi demonii, cerându-şi „slava” şi închinarea.

Dar atât Satan şi demonii, cât şi opoziţia religioasă politesită pământească au demonstrat timp de 6000 de ani că nu ştiu să conducă şi să gestioneze bine treburile pâmânteşti, nici religioase, nici economice şi nici sociale. Dacă deschizi o carte de istorie, nu vezi altceva decât multă prostie care a dus la oroare, expoatare şi nefericire socială, umplută cu religie de prost gust.

Îmi amintesc cum oamenii strigau în 1989 „Jos Ceausescu! Jos comunismul!”. Ei bine, acum ar fi cazul să strige „Jos Satana! Jos demonismul!”

Dumitru Cornilescu şi eliminarea numelui lui Dumnezeu

Har şi pace tuturor de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos!

În acest articol nu vreau să contest calităţile de mare traducător al lui Dumitru Cornilescu. Ca orice mare om, a avut şi mari defecte, după cum nimeni nu scapă, toţi fiind supuşi greşelilor. Greşeala lui a venit din teama că dacă va lăsa numele lui Dumnezeu în traducerea sa, aceasta nu va fi băgată în seamă de ortodocşi şi catolici, care nu au fost familiarizaţi cu numele lui Dumnezeu. Aşadar din această teamă, el a urmat calea bătătorită de traducătorii catolici şi ortodocşi români.

Dar BIBLIA ÎNAINTE DE MODIFICĂRILE FĂCUTE DE ORTODOCSI, CATOLICI, CORNILESCU ŞI ALŢII, nu a fost aşa. Care au fost urmările nefaste ale acestei decizii nesăbuite, venite din teamă şi nu din inspiraţie divină, se vede în poezia de mai jos, compusă de un frate baptist.

Numele Lui Dumnezeu
                                      de Iosif Ladar

Astăzi ies la provocare
Să vă-ncerc cu ceva ...greu,
Şi vă-ntreb dacă cunoaşte-ţi
Numele ...Lui Dumnezeu !

Mulţi vorbesc… c-ar fi-n…uitare
Într-un fel indiferent
Şi mai spun: … că nu contează
Cu un aer confident …

Eu observ că-i nepăsare
Şi nu pot să înţeleg
Cum un NUME atât de mare
N-are loc în TESTAMENT !

Este vorba despre… TATĂL
Domnul Dumnezeul nost’
Ce-a Lui existenţă mare
Nu o vede doar …cel prost !

Adonai, e al Său nume
Spune-o soră… am reţinut !
Oare ea atât nu ştie
C-Adonai e-un atribut ?

El Shaddai… îmi spune altul
… Nici acesta n-a ştiut
Si acesta este sigur
Un alt mare atribut !

Şi o listă de-alte „nume”
Sunt aduse rând pe rând.
Fraţilor, acestea toate
Sunt, doar câte-un atribut.

Unul singur este însă
Numele Lui Dumnezeu :
Cel cu care se prezintă
EL, la marele evreu

EL din rug la Moise-i spuse
IEHOVA, Mă numesc EU
Şi să ştie tot poporul
Că-n Etern,.. Eu Sunt, ..mereu

Numele acesta mare
Ce-i al Tatălui de sus
Este Numele Lui Veşnic
De la neam la altul spus

Dar prin ani traducătorii
L-au pierdut din conţinut,
De-am ajuns să-I spunem „Domnul”
Ce nu-i nume, ci-atribut

Aud des in adunare
„Numele Lui să-L slăvim”
Care nume , frate dragă
Dacă noi nici nu-L rostim ?

Suntem prefăcuti cu totii ?
Sau fricoşi să ne numim ?
Dacă-a-L său Nume-L cunoaştem
Dar noi nici nu-L amintim ?

Iar acum findcă-l cunoaştem
Numele Lui veşnic Sfânt
Haideti într-un singur suflet
Să-l repunem în …CUVÂNT

Această poezie poate fi recitată oriunde cu conditia să fie spus si numele autorului – Iosif Ladar https://casaluminii.ro/poezie/

Autorul a făcut şi un studiu pe caz pe care vi-l recomand:

Domnul nostru Isus ne-a învățat să ne rugăm astfel "sfinţească-se numele Tău". Care este acest nume?
Numele Lui Dumnezeu  – Studiu de caz !
https://casaluminii.ro/numele-lui-dumnezeu-studiu-de-caz/
https://casaluminii.ro/iehova-numele-lui-dumnezeu/
https://casaluminii.ro/poezie/
Autor Iosif Ladar, baptist

Explicaţii cu privire la numele Iehova: Numele lui Dumnezeu (Elohim) nu este “Domnul” (Adonay), ci Iehova (YHWH). Domnul (Adonay) este un titlu, ce însoţeste uneori numele lui Dumnezeu, ca si in cazul Ţefaniah 1:7, Obadiah 1:1, Habaccuc 3:19, etc... 

Dumitru Cornilescu a ştiut şi totuşi a înlocuit peste tot numele lui Dumnezeu cu Domnul. Când a fost întrebat de ce nu lasă numele Iehova în Biblie, a răspuns că aşa nu s-ar vinde traducerea lui aşa de bine. De aici se vede cât l-a iubit pe Dumnezeu şi cât a iubit Mamona. De aceea Dumnezeu l-a pedepsit cu o paralizie la mâna dreaptă. Vedem aici blestemul lui Dumnezeu peste oricine încearcă să îl necinstească, cu bună ştiinţă. Cu Dumnezeu nu ne putem juca şi să scăpăm nepedepsiţi:

N-adauga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească gasindu-te mincinos.  (Prov.30:6)

 

Voi să păziţi şi să împliniţi toate lucrurile pe care vi le poruncesc eu; să n-adăugaţi nimic la ele şi să nu scoateţi nimic din ele. (Deut.12:32)

Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuie în veci, şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El. (Ecl.3:14)

Am să arăt ca exemplu o carte biblică din versiunea lui DC unde anume există numele lui Dumnezeu în text. Această lucrare nu este o nouă traducere, ci textul cornilescian, arătând locurile unde Cornilescu şi alţii au operat aceste modificari, fără nici o frică de Dumnezeu, urmându-şi cu grijă îngrijorările lor cotidiene, economice sau teologice.

Restabilirea numelui lui Dumnezeu în Bibliile româneşti a existat cu mult timp înainte ca să apară versiunea lui Dumitru Cornilescu, deci DC nu ar fi trebuit să creeze un precedent periculos pentru el însuşi şi nu ar fi avut de suferit mai mult ca predecesorii săi.

Iată o listă parţială a Bibliilor vechi româneşti în care a fost restabilit numele lui Dumnezeu:

Biblia de la Pesta, 1873
Biblia de la Iaşi, 1874
Biblia de la 1909
Biblia de la 1911
Biblia de la 1913
Etc.

Ce a mai veche formă cunoscută mie în limba română este forma Ehova, ce apare în Biblia de la Blaj 1795 cunoscută și sub numele de Biblia lui Clain sau Biblia lui Bob, reprezintă cea de-a doua traducere a Sfintei Scripturi tipărită în limba română. Numele divin apare în Exodul 6:3 la nota de subsol: 3. (a) în jidovie, Ehova.  

Şi acum priviţi vă rog mostra după Cartea Profetului Hagai (Haggai în ebraică)

Capitolul 1

1. În anul al doilea al împăratului Darius, în ziua întâi a lunii a şasea, cuvântul lui Iehova a vorbit prin prorocul Haggai către Zorobabel (a), fiul lui Şealtiel, dregătorul lui Iuda, şi către Iosua, fiul lui Ioţadac (b), marele preot, astfel:

2. "Aşa vorbeşte Iehova al oştirilor: "Poporul acesta zice: "N-a venit încă vremea pentru zidirea din nou a Casei lui Iehova!"

3. De aceea, cuvântul lui Iehova le-a vorbit prin prorocul Haggai astfel:

4. "Dar pentru voi a venit oare vremea să locuiţi în case căptuşite cu tavan, când Casa aceasta este dărâmată?"

5. Aşa vorbeşte acum Iehova al oştirilor: "Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre!

6. Semănaţi mult, şi strângeţi puţin, mâncaţi, şi tot nu vă săturaţi, beţi, şi tot nu vă potoliţi setea, vă îmbrăcaţi, şi tot nu vă este cald; şi cine câştigă o simbrie o pune într-o pungă spartă!"

7. Aşa vorbeşte Iehova al oştirilor: "Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre!

8. Suiţi-vă pe munte, aduceţi lemne şi zidiţi Casa! Eu Mă voi bucura de lucrul acesta şi voi fi proslăvit, zice Iehova.

9. Vă aşteptaţi la mult, şi iată că aţi avut puţin; l-aţi adus acasă, dar Eu l-am suflat. Pentru ce? - zice Iehova al oştirilor. Din pricina Casei Mele care stă dărâmată, pe când fiecare din voi aleargă pentru casa lui.

10. De aceea, cerurile nu v-au dat roua, şi pământul nu şi-a dat roadele.

11. Am chemat seceta peste ţară, peste munţi, peste grâu, peste must, peste untdelemn, peste tot ce poate aduce pământul, peste oameni şi peste vite şi peste tot lucrul mâinilor voastre."

12. Zorobabel, fiul lui Şealtiel, Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, şi toată rămăşiţa poporului au ascultat glasul lui Iehova Dumnezeul lor şi cuvintele prorocului Haggai, fiindcă Iehova Dumnezeul lor îl trimisese. Şi poporul s-a temut de Iehova.

13. Haggai, trimisul lui Iehova, a zis poporului, după porunca lui Iehova: "Eu sunt cu voi, zice Iehova."

14. Iehova a trezit duhul lui Zorobabel, fiul lui Şealtiel, dregătorul lui Iuda, şi duhul lui Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, şi duhul întregii rămăşiţe a poporului. Aşa că ei au venit şi s-au pus pe lucru în Casa lui Iehova al oştirilor, Dumnezeul lor,

15. în ziua a douăzeci şi patra a lunii a şasea, în anul al doilea al împăratului Darius.

Capitolul 2

1. În a douăzeci şi una zi a lunii a şaptea, cuvântul lui Iehova a vorbit prin prorocul Haggai astfel:

2. "Vorbeşte lui Zorobabel, fiul lui Şealtiel, dregătorul lui Iuda, lui Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, şi rămăşiţei poporului şi spune-le:

3. "Cine a mai rămas între voi din cei ce au văzut Casa aceasta în slava ei dintâi? Şi cum o vedeţi acum? Aşa cum este, nu pare ea ca o nimica în ochii voştri?

4. Acum fii tare, o Zorobabel! - zice Iehova. Fii tare şi tu, o Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot! Fii tare şi tu, tot poporul din ţară, zice Iehova, şi lucraţi! Căci Eu sunt cu voi, zice Iehova al oştirilor.

5. Eu rămân credincios legământului pe care l-am făcut cu voi, când aţi ieşit din Egipt, şi duhul Meu este în mijlocul vostru; nu vă temeţi!"

6. Căci aşa vorbeşte Iehova al oştirilor: "Încă puţină vreme, şi voi clătina încă o dată cerurile şi pământul, marea şi uscatul;

7. voi clătina toate neamurile; comorile tuturor neamurilor vor veni, şi voi umple de slavă Casa aceasta, zice Iehova al oştirilor.

8. Al Meu este argintul şi al Meu este aurul, zice Iehova al oştirilor.

9. Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi, zice Iehova al oştirilor; şi în locul acesta voi da pacea, zice Iehova al oştirilor."

10. În a douăzeci şi patra zi a lunii a noua, în anul al doilea al lui Darius, cuvântul lui Iehova a vorbit prin prorocul Haggai astfel:

11. "Aşa vorbeşte Iehova al oştirilor: "Pune preoţilor următoarea întrebare asupra Legii:

12. "Dacă poartă cineva în poala hainei sale carne sfinţită şi atinge cu haina lui pâine, bucate fierte, vin, untdelemn sau o mâncare oarecare, lucrurile acestea vor fi sfinţite?" Preoţii au răspuns: "Nu!"

13. Şi Haggai a zis: "Dacă se atinge cineva spurcat prin atingerea de un trup mort de toate aceste lucruri, vor fi ele spurcate oare?" Preoţii au răspuns: "Vor fi spurcate."

14. Atunci Haggai, luând iarăşi cuvântul, a zis: "Tot aşa este şi poporul acesta, tot aşa este şi neamul acesta înaintea Mea, zice Iehova, aşa sunt toate lucrările mâinilor lor: ce-Mi aduc ei acolo ca jertfă este spurcat!

15. Uitaţi-vă, dar, cu băgare de seamă la cele ce s-au întâmplat până în ziua de azi, până să se fi pus piatră pe piatră la Templul lui Iehova!

16. Atunci când veneau la o grămadă de douăzeci de măsuri, nu erau în ea decât zece; când veneau la teasc să scoată cinzeci de măsuri, nu erau în el decât douăzeci!

17. V-am lovit cu rugină în grâu şi cu tăciune, şi cu grindină; am lovit tot lucrul mâinilor voastre. Şi cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Iehova.

18. Uitaţi-vă cu băgare de seamă la cele ce s-au petrecut până în ziua de azi, până în a douăzeci şi patra zi a lunii a noua, din ziua când a fost întemeiat Templul lui Iehova, uitaţi-vă cu băgare de seamă la ele.

19. Mai era sămânţă în grânare? Nici via, nici smochinul, nici rodiul şi nici măslinul n-au mai adus nimic. Dar din ziua aceasta, Îmi voi da binecuvântarea Mea."

20. Cuvântul lui Iehova a vorbit a doua oară lui Haggai, în a douăzeci şi patra zi a lunii, astfel:

21. "Vorbeşte lui Zorobabel, dregătorul lui Iuda, şi spune: "Voi clătina cerurile şi pământul;

22. voi răsturna scaunul de domnie al regilor, voi nimici puterea împărăţiilor neamurilor, voi răsturna şi carele de război, şi pe cei ce se suie în ele; caii şi călăreţii lor vor fi trântiţi la pământ, şi unul va pieri ucis de sabia altuia.

23. În ziua aceea, zice Iehova al oştirilor, pe tine, o Zorobabel, fiul lui Şealtiel, robul Meu - zice Iehova - te voi lua şi te voi păstra ca pe o pecete; căci Eu te-am ales, zice Iehova al oştirilor."

a) Zerubbabel în ebraică

b) Yehozadac în ebraică (nume teoforic)

Din istoria traducerii Bibliei în limba română 

 

Istoria traducerii Bibliei în limba română are o tradiţie vastă şi controversată. Avem Biblii în limba română atât în caractere latine cât şi chirilice (alfabetul slavon sau slavonesc românizat, alfabetul chirilic român). În 1862, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a fost adoptarea oficială a alfabetului latin în locul celui chirilic (după o perioadă de tranziție).

Alfabetul chirilic român a fost utilizat pentru scrierea limbii române, din secolele XIV-XV până în 1862.

"Dimitrie Cantemir (în Descriptio Moldaviae) susține că moldovenii ar fi scris cu litere latine – potrivit tradiției – până la Conciliul de la Florența (1439). Alexandru cel Bun, afirmă Cantemir, ar fi poruncit arderea tuturor textelor scrise până atunci cu caractere latine, introducând alfabetul chirilic și slavona, ca reacție la prozelitismul romano-catolic. „Dar când mitropolitul moldovean a trecut, la acest sinod [...] de partea papistașilor , atunci urmașul său, cu numele Theoctist — diacon al lui Marcu din Efes, bulgar de neam, ca să stârpească aluatul papistașilor din biserica moldovenească și să taie celor tineri prilejul de a citi vicleșugurile papistașilor — l-a sfătuit pe Alexandru cel Bun să izgonească din țară nu numai pe oamenii de altă lege, ci și literele latinești și să pună în locul lor pe cele slavonești.”

...

Astfel, scrierea cu alfabetul chirilic a fost în uz pe teritoriul României timp de peste 400 de ani în Moldova și chiar mai multă vreme în Țara Românească."

...

"Prima traducere completă în limba română a Bibliei a fost făcut în 1688 (cunoscută sub numele Biblia de la București) de către Radu Greceanu și Șerban Greceanu și cu ajutorul lui Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu.

Înainte de frații Greceanu, au fost făcute traduceri parțiale, cum ar fi Evanghelia slavo-română (1551), Evanghelia lui Coresi (1561), Cartea Psalmilor de la Brașov (1570), Palia de la Orăștie (1582), Noul Testament, tipărit la Bălgrad, adică la Alba Iulia, în 1648).

Au urmat Biblia lui Petru Pavel Aron (1760-1761), Biblia de la Blaj (1795), tradusă de Samuil Micu și altele." Wikipedia

O enigmă a ortodoxiei în Romania

S-a pus problema de când sunt românii ortodocşi, enigmă rezolvată de nişte cronicari ortodocşi bulgari.

Din relatările unor istorici ortodocşi bulgari, aflăm că în secolul al XIII-lea valahii (sau vlahii), adică românii, au fost de rit romano-catolic şi citeau în limba latină. Prin deducţie, putem spune că citeau Biblia Vulgata (scrisă într-o latină evoluată, vorbită de popor) editată de Ieronim sau o Biblie mai veche, numită Vetus Latina (pe care a revizuit-o Ieronim) sau de ce nu, poate chiar o versiune autohtonă.

Interesant de remarcat de la aceşti cronicari următoarele: Ţarul Yvan Asen Belgun al II-lea al Bulgariei a domnit între anii 1218-1241 peste bulgari, slavi, cumani, greci şi valahi (români). În 1232 el rupe relațiile cu papalitatea, mânios că nu a fost acceptat ca "ţar" - "împărat", ci doar ca "rege”. Bulgaro-turcul Asen Belgun, a trecut în Valahia (în amândouă: Muntenia şi Moldova) şi le-a cucerit. Se mai vede că popii fruntaşi (ortodocşi) l-au instigat, şi e posibil că ideea de a le tăia limba românilor dacă citesc latineşte, tot de la ei vine.

Într-o carte tipărită în 1844 în limba bulgară, întitulată Ţarstvenic, se spune:
„S-au însemnat în nişte cărţi vechi scrise de mână că, după reposarea patriarhului bulgar, Sfântul Ioan carele a ridicat pe Asan la împărăţie, a chemat Asan dela Ohrida pe părintele Teofilact, a luminat şi a curăţit toată Bulgaria de eresurile de cari multe se aflau atunci în ea.
După aceea a invitat pe împăratul Asan de a trecut în Valahia, să o cucerească şi să o cureţe de eresul roman, care pe atunci domnea în ea; şi Asan s-a dus şi a supus amândouă Valahiile sub stăpânirea sa, şi a silit pe Valahi, cari până atunci citeau în limba latină, să lese mărturisirea romană, şi să nu citească în limba latină, ci în cea bulgară, şi a poruncit ca celui ce va citi în limba latină să i se taie limba, şi de atunci Valahii au început a citi bulgăreşte”.

De aici apare şi zicala veche: "Îţi taie popa limba" pe care academicianul Virgil Enătescu o comentează astfel "Să nu uităm că a fost o perioadă când, pentru a fi rupţi de Bizanţ, de originile noastre latine, a fost impusă limbă slavă. Chiar, mai mult, ne-a fost impus un alfabet, cel chirilic şi nu ştiu unde, şi nu ştiu cum toate documentele, toate scrierile de peste o mie de ani în care au existat şi dispute religioase şi dispute administrative scrise în limba latină s-au evaporat, au dispărut. Ceea ce ne-a rămaş, de atunci, ca amintire este expresia care, se pare, că a avut un suport real: “Îţi taie popa limba”.

Cronicarul bulgar Paisie de la Manastirea Athosului nota în a sa carte istorică, numită «Istoria slavo-bulgară» din 1762 că ţarul (împăratul) Bulgariei Yvan Asen Belgun al II-lea "a poruncit vlahilor (numele vechi al vorbitorilor de limba latina din Europa de Sud-Est), care până atunci citeau în limba latinească, să lepede legea romană şi să nu citească în limba latină, ci în cea bulgară. Şi a poruncit: Care va citi în limba latină, să i se taie limba! Şi aşa vlahii au primit de atunci legea ortodoxă şi au început să citească bulgăreşte".

Da, frica e mare "doamnă".

Dimitrie Cantemir, Principele Moldovei, scria: „înainte de sinodul dela Florenţa, Moldovenii, după exemplul celorlalte naţii cari îşi trăgeau limbile lor din graiul roman, întrebuinţau literile latine.

Dar fiindcă în acel sinod mitropolitul Moldovei trecuse în partea Latinilor, urmaşul său Teoctist, diaconul lui Marcu Efesianul, de neam bulgar, pentru a desrădăcina cu atât mai mult din Moldova sămânţa catolicismului şi să ridice totdeauna tinerilor putinţa de a ceti sofismele Latinilor, a încredinţat pe Alexandru-cel-Bun că, nu numai să surgiunească din ţară pe oamenii de altă credinţă, ci să scoată şi literile latine din toate scrierile şi cărţile, şi să întoarcă în locul lor pe acele slavone.” (Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldaviae, redactată în 1716). 

Un cronicar ungur, Simon de Keza, scrie că secuii venind în Ardeal şi amestecându-se cu valahii, au preluat alfabetul acestora. Valahii din Ardeal, nefiind sub stâpânirea bulgarilor, nu au fost afectaţi de decret. Secuii din Ardeal aveau un alfabet runic adus de unde au veniti, pe care l-au abandonat şi au preluat alfabetul latin de la valahii ardeleni, fiind unul mai practic. 

Speriaţi de procesele de maghiarizare forţată, o parte din liderii valahi de aici au emigrat în Moldova, cu tot cu populaţia peste care guvernau, unde au folosit acest aflabet până pe timpul lui Alexandru Cel Bun. Acesta l-a interzis, din considerente politico-religioase ortodoxe, aşa cum aţi putut citi în Descriptio Moldaviae, redactată în 1716, de fostul voievod moldovean Dimitrie Cantemir, refugiat în Rusia, după rebeliunea armată eşuată faţă de turci.

Să fi fost liderii politici ai ortodocşilor aşa de nespirituali, de s-au apucat de tăiat limbile preoţilor catolici? Asta era o pedeapsă mică în comparaţie cu alte pedepse aplicate altor partide (grupări, orientări) creştine.

Să luăm o lucrare mai puțin cunoscută despre istoria bisericii ortodoxe, soarta origenistilor:
Masacrul „Origeniştilor”
Nu numai paulicienii (843/844), hughenoții și evreii au avut un holocaust al lor. Una dintre sângeroasele pagini ale istoriei, care este probabil necunoscută pentru mulți, este "Holocaustul Origeniştilor".
Cine au fost „origeniştii”? 

O sectă creștină în cadrul creștinismului. După cum sugerează și numele lor, ei au fost adepții teologiei lui Origen (sec. II- III), şi din cauza mentorului lor, au fost numiți astfel în Egipt. După exemplul lui Origen, învăţătorul lor, au interpretat Biblia într-un sens alegoric şi trăiau în călugărie. Au fost tolerați o perioadă, apoi au întâmpinat o opoziție furioasă, din partea lui Teofil, Patriarhul Alexandriei (Egipt).
Istoricul de renume mondial, Edward Gibbon, îl descrie pe Teofil drept „un dușman etern al păcii și al virtuții - care se remarcă în acest lucru; un om rău ale cărui mâini au fost alternativ contaminate cu aur și sânge” (Ridicarea și căderea Imperiului Roman)
Aproximativ 10.000 dintre acești călugări sectari au fost uciși la îndemnul Patriarhului Teofil (Theophilus) din Alexandria și din alte părți.
Acești nefericiți erau universalisti, adică credeau în mântuirea tuturor oamenilor, așa că voiau să unifice creștinismul, sau mai bine zis elementele creștinismului, cu filozofia religioasă păgână. De aceea au insistat atât de mult pe alegorizarea Bibliei.
În a doua jumătate a carierei sale, Teofil a scris o serie de lucrări - și a făcut campanie - împotriva „Origenismului” pentru că era împotriva unei asemenea opinii. Teofil a murit la 15 octombrie 412, după mai bine de douăzeci și șapte de ani de „păstorire”. Biserica coptă din Alexandria îl consideră pe acesta un sfânt. Anterior, s-a întors împotriva învățăturii lui Origen și a susținătorilor săi. În 401 a reușit să prezinte Origenismul ca o erezie la sinodul convocat la Alexandria. Conducând un corp de soldați și slujitori înarmați, Teofil a atacat călugării nitriteni - Nitria era cetatea origenistilor - și a dat foc caselor acestora, apoi i-a măcelat pe călugării prinși.
Teofil a fost dictatorul religios al Alexandriei între 385 și 412. Din iulie 385 a fost ales în scaunul episcopului Alexandriei. În jurul anului 391, împăratul Teodosie i-a dat permisiunea de a construi un templu pe locul vechiului templu păgân al lui Dionysos. Teofil a provocat apoi confruntarea cu păgânii și pentru a-și însufleţii soldații în timpul bătăliei, el a arătat mai multe obiecte idolatre din templu. În timpul acestei confruntări, Teofil a ordonat distrugerea templului Serapis, peste care a construit o biserică creştină.
Drept urmare, origeniştii supraviețuitori fiind înspăimântați au restructurat rapid operele lui Origene (184-254), reînnoind și rescriind constant operele lui, încercând să înlăture din ele ideile care au fost catalogate oficial ca eretice în secolul al V-lea. 

După cum vedem, dacă s-au comis astfel de crime oribile în spaţiul dominat de ortodoxie, ameninţarea cu tăiatul limbii - şi poate chiar punerea în practică - la valahi trebuia să fi fost o realitate istorică. De aceea nu avem Biblii vechi în limba română arhaică, neolatină.

În traducerea Bibliei în limba română avem o tradiţie de câteva sute de ani, aducându-se noi îmbunătăţiri, făcându-se noi recenzii (reevaluări) ale textului tradus în româna. Orice încercare de traducere şi revizie care aduce ceva mai bun şi adevărat, este de salutat.
S-au făcut multe încercări începând cu Noul Testament, dar şi cu Biblia per ansamblu, de a se apropia cât mai fidel de textul din limbile originale (ebarică, aramaică şi greacă) în care s-a scris Biblia. Aşadar avem multe ediţii revizuite şi actualizate. 
Începând cu anul 2003 fratele Viorel Raţiu, din biserica baptistă arădeană "Şega", a tradus textul Noului Testament, după un aparat critic textual din limba greacă în limba română, explicat în prefaţa lucrării. Aparat critic = notele explicative care însoțesc un text (vechi), comentat de editor. Aparatul critic (latină apparatus criticus) reprezintă totalitatea notelor lămuritoare introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul modului în care a fost alcătuită lucrarea respectivă. 
Această traducere s-a finalizat în Decembrie 2006, iar prima ediţie a fost tipărită în anul 2007, cu trecerea anilor aducându-i-se noi îmbunătăţiri.
Este vorba de o traducere literară, în care autorul a căutat să redea exactitatea, având un număr impresionant de note de subsol. 
O altă traducere care are note lămuritoare este Noua traducere românească.
"Noua traducere românească (NTR) sau Noua Traducere în Limba Română (NTLR) este o traducere a Bibliei în limba română elaborată de un comitet de traducători în perioada 1998-2006 pentru International Bible Society (Societatea Biblică Internațională), redenumită Biblica, Inc.
Traducerea a fost elaborată de un colectiv baptist de licențiați ai Universității „Emanuel” din Oradea coordonat de James L. Courter." Wikipedia
Noua Traducere Română
http://www.bibleserver.com/text/NTR/Genesa1
http://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_traduc%C4%83tori_ai_Bibliei
http://ro.wikipedia.org/wiki/Biblia

Un important şi bogat site biblic, având traduceri paralele şi secţine interlineară în limba engleza este www.biblehub.com - fostul www.biblos.com - aici putând fi verificate diferenţele dintre traduceri şi redările corecte din punct de vedere gramatical şi semantic.
Semantic: Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor și a evoluției acestor sensuri.
În ce priveşte verificarea diferenţelor dintre traducerile ortodoxe şi protestante în limba română, unii folosesc "Biblia Ortodoxa" în comparaţie cu "Biblia Cornilescu" (pe limba poporului), sau alte versiuni, după caz.
www.bibliaortodoxa.ro
www.biblia.resursecrestine.ro
www.ebible.ro/biblia/paralel/cornilescu-ortodoxa/genesa/1/

Ale siteuri biblice folositoare

• Sfânta Scriptură - Versiunea Anania - cu trimiteri, comentarii si anexe
• Biblia - traducerea Dumitru Cornilescu - cu titluri si trimiteri, posibilitatea de a o citi scanata si de a o asculta
• Asculta Biblia Online in Limba Română
• Biblia Online in Limba Română, cu posibilitate de căutare în text
• Portal biblic
• Site în limba română dedicat Cuvântului lui Dumnezeu
• Biblia Ortodoxă
• Biblia Ortodoxă în TheoNote
• Biblia online - versiunea Dumitru Cornilescu
• Biblia în fișiere audio
• Noua Traducere Română
• Biblia în limba română
• Biblia
• Biblia de la București - 1688

• Biblia de la Blaj 1795 - Ediție jubiliară