Sinodul martirilor vechilor pocăiţi (anabaptişti) Partea 4

Fruntaşii (liderii) vechilor pocăiţi insistau pe citirea, studiul şi împlinirea celor citite din mărturia Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos şi a apostolilor săi. Tot timpul cereau ca fraţii şi surorile din comunităţile lor să trăiască o viaţă sfîntă, după Evanghelie. 

  Va indemn, fratilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, sa aveti toti acelasi fel de vorbire, sa n-aveti dezbinari intre voi, ci sa fiti uniti, in chip desavarsit, intr-un gand si o simtire. (1Corinteni 1:10)

Sinodul martirilor vechilor pocăiţi (anabaptişti)

Deoarece printre pocăiţii vechi sau altfel spus anabaptişi au început să pătrundă idei nebiblice, pe care ei nu le-au susţinut mai înainte, unul dintre fruntaşii de seamă Hans Denck (1495-1527), ajutat de ucenicul său Hans Hut (149?-1527) a pregătit o întâlnire unde i-a chemat pe toţi liderii pocăiţilor vechi ai vremii, pentru a clarifica punctele de vedere şi a organiza o campanie comună de mărturie.

Această întălnire s-a numit mai tărziu "Sinodul Martirilor" şi s-a ţinut la Augsburg, în luna august a anului 1527.

Acest sinod s-a numit "Sinodul martirilor", deoarece fiind trădaţi şi bănuiţi pe nedrept de complot împotriva statului, majoritatea lor au fost prinşi şi executaţi, doar 2 din cei 60 de delegaţi iniţiali mai erau în viaţă 5 ani mai târziu), printre care şi organizatorii Denck şi Hut. Sinodul urmărea să unească bisericile vechilor pocăiţi sub o credinţă comună.

În vederea acesteia, au fost prezentate spre dezbatere proaspăt formulatele Articole de la Nicolsburg, unde s-a ţinut o întâlnire în prealabil. Ele constau în următoarele declaraţii de credinţă:

1. Credincioşii trebuie să aibă mărturia duhului lui Dumnezeu, botezul în apa mărturiei şi pecetea suferinţei pentru credinţă.

2. Împărăţia lui Dumnezeu era a celor săraci, duhovniceşte.

3. Adunarea (Biserica) este un singur trup al credincioşilor în comuniune. Fiecare trebuie să se îngrijească de ceilalţi, împărtăşind la nevoie bunurile sale.

4. Pământul va fi curăţat de rele prin foc, fiind astfel pregătit pentru sosirea Împărăţiei.

5. La judecata de pe urmă, toţi adevăraţii credincioşi vor fi achitaţi şi vor stăpâni întru dreptate.

6. Sufletele tuturor morţilor dorm până la înviere, de aceea nici un sfânt care a murit nu poate mijloci la tronul lui Dumnezeu, numai Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, care a înviat dintre cei morţi şi stă la dreapta lui Tatălui.

7. Toţi cei care tăgăduiesc Lumina conştiinţei lăuntrice dăruită oamenilor vor îndura osânda pierzării.

Această mărturie a fost dată tuturor membrilor sinodului să o studieze şi să o răspândească printr-o o strategie de propagare prin întreaga lume.

De ce au fost persecutaţi vechii pocăiţi de către inchiziţia romano-catolică? Partea 3

Atunci va vor da sa fiti chinuiti si va vor omori; si veti fi urati de toate neamurile pentru Numele Meu. (Matei 24:9)

De ce au fost persecutaţi vechii pocăiţi de către inchiziţia romano-catolică?

Maria van Beckum (înainte de 1510 – 13 noiembrie 1544) a fost o nobilă olandeză și anabaptistă executată pentru erezie.

Maria s-a născut în Markelo ca fiica lui Johan II van Beckum (m. 1526) și Johanna van Wrede (decedată înainte de 1511). Era sora lui Johan III van Beckum. După ce fratele tatălui lor a murit, s-au mutat la Nijenhuis din Diepenheim. Când mama lor a murit, tatăl lor s-a recăsătorit cu Beatrix van de Hoeve, care a dat-o pe Maria afară din casă pentru că a devenit adeptul lui David Joris. În 1542, anabaptiștii au fost declarați eretici în Țările de Jos, iar la ceva timp după aceea, Maria a fost primită de fratele ei. Maria a fost arestată la 31 mai 1544 la ordinul lui Goesen van Raesveldt, executorul judecătoresc din Twente, care era o rudă și era următorul în ordine ca moștenitorul Nijenhuis, deoarece Jan și Ursula van Beckum nu aveau copii. Cumnata ei Ursula a însoțit-o din simpatie. Ambele femei au fost condamnate la moarte prin ardere. Cazul lor a atras multă atenție și Maria este amintită în Oglinda martirului de Thieleman J. van Braght. Existau sute şi mii de asemenea cazuri.

Vechii pocăiţi erau persecutaţi deoarece credeau altfel decât romano-catolicii, ceea ce strârnea furia şi ura liderilor acestei religii.

Înainte ca romano-catolicii să le dea porecla de "anabaptişti" vechilor pocăiţi, ei au fost etichetaţi altfel, ca creştini noi, husiţi, valdenzi sau lollarzi.

Principiile vechilor pocăiţi au fost atent studiate şi raportate superiorilor săi de către inchizitorul Giacomo delle Marche.

Giacomo delle Marche s-a născut la Monteprandone (Italia centrală), în septembrie 1394 şi a murit la Napoli, 28 noiembrie 1476). El a fost un călugăr, orator și inchizitor franciscan zelos, canonizat ulterior, care s-a ocupat intens de combaterea vechilor pocăiţi, numiţi de către el cu porecla de "husiţi".

Principiile husiților în descrierea raportului redactat de Giacomo delle Marche

În raportul său scris, inchizitorul franciscan a rezumat principalele convingeri ale hușiților în 67 de puncte, a căror combatere şi persecuție și-a pus-o ca principala sarcină.

După cum scria în raport: „Acestea sunt convingerile  pe care le-am găsit și le-am distrus cu ajutorul Domnului ... :

1. Ca toată lumea să celebreze Cina Domnului cu pâine şi vin (Notă: adică împărtășirea pâinii și vinului credincioşilor, nu numai a pâinii, cum era practica la romano-catolici).

7. Că Fecioara Maria și ceilalți sfinți nu ne pot ajuta, doar Dumnezeu însuși.

12. Că nu trebuie să respectăm imaginile, pentru că în ele este un diavol care îşi bate joc de om, pentru că dacă un măgar este gonit în foc, îl va ocoli, dar reprezentarea /sculptura de pe cruce va arde până la ciot.

13. Că nu trebuie să ne facem nici pe Domnul Isus crucificat, nici crucea.

14. Că nu trebuie să facem semnul crucii.

15. Că nu trebuie să respectăm moaștele pentru că au fost inventate din lăcomie.

21. Că untdelemnul sfințit și ungerea cea din urmă și apa sfințită sunt fără valoare.

22. Că cristelnița este o invenție umană, pentru că Hristos a

botezat în râu.

27. Că ofrandele făcute pentru morți nu sunt de nici un folos.

28. Că Fecioara Maria nu trebuie pictată ca o curvă.

29. Că nu există purgatoriu.

32. Nu trebuie pictat papa când face liturghie, pentru că Diavolul îi învaţă și sunt demoni în jurul lui.

33. De acel blestem al papei nu trebuie să ne temem sau să îl luăm în seamă, pentru că atâta timp cât cineva blestemă – Dumnezeu binecuvântează.

34. Ca episcopul poate să se căsătorească cu o fecioară, iar monahismul şi legile mănăstireşti sut o invenție a Diavolului.

38. Că marii preoți care blestemă poporul lui Dumnezeu sunt mădulare ale diavolului și ale antihristului.

40. Că trufașul vicar al lui Hristos (adică Papa) nu este vrednic nici măcar să fie păzitorul unui copil.

61. Că legea lui Hristos este suficientă pentru mântuire, fără legi inventate de oameni.

62. Că cei ce se închină la picturi (icoane) sunt idolatri”.

 

Persecuţiile asupra creştinilor de rit vechi (vechilor pocăiţi) Partea 2

Regii şi împăraţii catolici au fost cei mai mari persecutori ai creştinilor de rit vechi (numele vechilor pocăiţi) sau altfel zis al anabaptiştilor.

 Au sa va dea afara din sinagogi: ba inca, va veni vremea cand oricine va va ucide sa creada ca aduce o slujba lui Dumnezeu. (Ioan 16:2)

Carol Quintul cunoscut ca Carol al V-lea (spaniolă Carlos I; daneză Karel V; germană Karl V.; italiană Carlo Quinto; franceză Charles Quint; n. 24 februarie 1500 – d. 21 septembrie 1558) a fost împărat romano-german din 1519, până la abdicarea sa în 1556. A domnit, de asemenea, ca rege al Spaniei, cu titulatura „Carol I”, din 1516 până în 1556. Ca moștenitor a patru dintre casele regale importante din Europa, a realizat o uniune personală a unor teritorii întinse și dispersate, incluzând Sfântul Imperiu Roman, Aragon, Castilia, Napoli, Sicilia, Țările de Jos și coloniile spaniole din Americi. Când a renunțat la tron, și-a împărțit ținuturile între fiul său, Filip al II-lea al Spaniei, și fratele său, împăratul Ferdinand I.

În raportul consiliului arhiepiscopului din Colonia asupra mişcării

anabaptiste adresat lui Carol Quintul, este spus că anabaptişti se consideră ca „adevăraţi creştini", că ei practică comunitatea bunurilor, lucru pe care ei l-au făcut întotdeauna de mai bine de o mie de ani, după cum mărturisesc istoria şi legile imperiale.

 

Cu ocazia dizolvării dietei dela Spire, s-a constatat că „noua sectă

a anabaptiştilor" „fusese deja condamnată cu sute de ani mai înainte şi oprită prin legea comună (seculară)". Este adevărat că, mai mult de douăsprezece secole botezul acela pe care ei îl învaţă şi îl descrie Noul Testament, a fost privit ca o infracţiune a legii şi era pedepsit cu moartea.

Trezirea generală cauzată de Renaştere, a adus la lumină multe adunări de credincioşi care au vieţuit în mod secret din cauza persecuţiilor. Un edict eclesiastic decretat la Lyon împotriva unuia

din fraţi spunea : „Din cenuşa lui Valdo au răsărit noi lăstari: va

trebui dat un exemplu impunînd o pedeapsă foarte severă".

Alţi credincioşi au apărut venind din văile elveţiene. Ei îşi dau numele de fraţi şi surori şi sînt perfect conştienţi că nu au întemeiat nimic nou ci numai să perpetueze mărturia acelora care de-a lungul veacurilor au fost persecutaţi ca eretici şi au suferit martiriul.

 

În Elveţia, fraţii persecutaţi se refugiau peste tot prin munţi, în timp ce în Germania ei au găsit un puternic ajutor în corporaţiile de artizani. Reforma a făcut să apară la lumină credincioşi ascunşi, care se alăturară adunărilor existente şi formară altele noi. Dezvoltarea lor rapidă şi marea lor activitate, alarmară bisericile de stat romano-catolice şi luterană. Un observator simpatic din afara cercului lor scrie în 1526, că “s-a format un nou partid, care s-a întins repede, a umplut toată ţara cu doctrina sa şi a cîştigat mulţi adepţi. Mulţi care s-au unit cu ei erau sinceri cu inima

şi zeloşi faţă de Dumnezeu. Se pare că nu învaţă altceva decît dragostea, credinţa şi crucea. Ei sînt umiliţi şi răbdători în mijlocul

multor suferinţe, frîng pîinea între ei, în semn de unitate şi dragoste, şi se ajută în mod credincios unii cu alţii. Ei nu formează decît un trup şi cresc atât de repede că lumea se teme de o revoluţie. Deşi ei sînt găsiţi întotdeauna nevinovaţi de astfel de gînduri”.

Totuşi în multe cazuri ei au fost maltrataţi.

 Pagina 149

 

CREŞTINII VECHI SAU POCĂIŢII VECHI, Partea 1

CAPITOLUL IX

 

File de istorie bisericească

-      Drumul bisericii prigonite pe nedrept

Ioan 16:33

V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.”

 

ANABAPTIŞTII TIMPURII. (1516 — 1556)

Originea lor

 

Către anul 1524 multe biserici ale fraţilor din Germania care datau încă din primele timpuri, au readus ceea ce fusese întrerupt la Lhota în 1467, adică au declarat independenţa lor ca congregaţie de credincioşi şi hotărîrea lor de a se ţine de învăţăturile Scripturii. Ca şi altă dată, la Lhota, se boteza atunci prin afundare în apă, pe acei fraţi care nu fuseseră încă botezaţi ca credincioşi.

Li s-a dat un nume nou de „anabaptişti" (adică rebotezaţi) cu toate că fraţii au respins acest nume ca fiind un epitet insultător, destinat să dea impresia că ei au întemeiat o nouă sectă.

Cu timpul acest nume a fost aplicat oamenilor violenţi, a căror obiceiuri şi principii erau contrare orînduirii şi moralei.

Fraţii nu aveau nici cele mai neînsemnate legături cu aceştia din urmă, însă întrebuinţîndu-se acelaş cuvînt pentru unii şi alţii, persecutorii puteau justifica purtarea lor şi părînd că voiesc ca să suprime desordinele. Ceea ce s-a petrecut altădată, s-a reînnoit însecolul al XVI-lea. Bibliile lor, literatura creştină moştenită sau publicată de aceşti fraţi a fost distrusă şi istoria lor a fost rescrisă de către adversarii lor. Cu privire la violenţa neîmblînzită a limbii, întrebuinţată în acel timp în controversele religioase, este mai mult decît necesar de a se cerceta tot ceea ce a supravieţuit din scrierile şi rapoartele privind aceste congregaţiuni independente.

Pagina 144

STUDIU PE CAZ: BIBLIILE MAI VECHI ROMÂNEŞTI CU NUMELE LUI DUMNEZEU

Contrariat că unii folosesc numele Iehova, un baptist pe nume Iosif Ladar, din Arad, a făcut anumite cercetări să vadă de unde vine acest nume. Şi astfel a aflat că în Bibliile mai vechi româneşti, chiar exista acest nume.

De exemplu:

În Biblia de la Blaj 1795 cunoscută și sub numele de Biblia lui Clain sau Biblia lui Bob, reprezintă cea de-a doua traducere a Sfintei Scripturi tipărită în limba română. Numele divin apare în Exodul 6:3 la nota de subsol: 3. (a) în jidovie, Ehova (se pronunţa tot Iehova).  

Apare în Biblia de la Iaşi, din 1871, numită Santa Scriptura a Vechiului si Noului Testamentu, in patru tomuri, tradusa si publicata de Societatea Biblica pentru Britania si Strainatate, Jassy, 1871.

Apare în Biblia de la Pesta, din 1873, numită  Sânta Scriptură a Vechiului şi  Noului Testamentu. Ediţiune nouă revedãuta după tecsturile originale, şi  publicată  de  Societatea  Biblică  pentru  Britania  şi  Străinătate, Pesta,  1873, 1148 p. Biblia de la Pesta nu avea referinţe, nici deutero-canonicele.

La  Iaşi,  în  1874,  au  fost  tipărite  două  ediţii  din  Sânta  Scriptură a  Vechiului  şi  Noului  Testamentu. Ediţiune  nouă  revedãuta  după  tecsturile  originale,  şi  publicată  de  Societatea  Biblică pentru Britania şi Străinătate. Toate aceste ediţii  din  1871-1874 au scris Numele Divin ca Jehova, unde textul masoretic o cere.

Sursa: P. Dr. MIRCEA REMUS BIRTZ,

OBSS, OHSG, OV - Consideraţii asupra unor traduceri biblice româneşti din sec. XIX – XX

Ulterior s-a făcut o ediţie cu numele lui Dumnezeu Iehova, deoarece mai înainte traducătorii români foloseau forma Jehova. Această traducere s-a făcut sub domnia lui Carol I (a fost domnitor între 1866- 1881; după care primeşte titlul de rege, fiind rege între anii 1881-1914);

Traducerea s-a realizat în perioada 1893-1895, fiind Mitropolit D.D. Ghenadie (1893-1895). Traducător: N. Nitzulescu (1837-1904)

Editarea a fost realizată în 1909 de Societatea Biblică Britanică şi Straina la Bucureşti.

 

După această experienţă inedită, baptistul Iosif Ladar, a scris poezia „Numele lui Dumnezeu”.

 

 

Numele Lui Dumnezeu
                                      de Iosif Ladar, autor baptist, Arad

Astăzi ies la provocare
Să vă-ncerc cu ceva ...greu,
Şi vă-ntreb dacă cunoaşte-ţi
Numele ... lui Dumnezeu!

 

Mulţi vorbesc… c-ar fi-n…uitare
Într-un fel indiferent
Şi mai spun: … că nu contează
Cu un aer confident …

 

Eu observ că-i nepăsare
Şi nu pot să înţeleg
Cum un NUME atât de mare
N-are loc în TESTAMENT!

 

Este vorba despre… TATĂL
Domnul Dumnezeul nost’
Ce-a Lui existenţă mare
Nu o vede doar …cel prost!

 

Adonai, e al Său nume
Spune-o soră… am reţinut!
Oare ea atât nu ştie
C-Adonai e-un atribut?

 

El Shaddai … îmi spune altul
… Nici acesta n-a ştiut
Si acesta este sigur
Un alt mare atribut !

 

Şi o listă de-alte „nume”
Sunt aduse rând pe rând.
Fraţilor, acestea toate
Sunt, doar câte-un atribut.

 

Unul singur este însă
Numele Lui Dumnezeu:
Cel cu care se prezintă
EL, la marele evreu

 

EL din rug la Moise-i spuse
IEHOVA, Mă numesc EU
Şi să ştie tot poporul
Că-n Etern, .. Eu Sunt, .. mereu

 

Numele acesta mare
Ce-i al Tatălui de sus
Este Numele Lui Veşnic
De la neam la altul spus

 

Dar prin ani traducătorii
L-au pierdut din conţinut,
De-am ajuns să-I spunem „Domnul”
Ce nu-i nume, ci-atribut

 

Aud des in adunare
„Numele Lui să-L slăvim”
Care nume , frate dragă
Dacă noi nici nu-L rostim ?

 

Suntem prefăcuti cu totii ?
Sau fricoşi să ne numim ?
Dacă-a-L său Nume-L cunoaştem
Dar noi nici nu-L amintim ?

 

Iar acum findcă-l cunoaştem
Numele Lui veşnic Sfânt
Haideti într-un singur suflet
Să-l repunem în …CUVÂNT

Vă așteptăm cu drag la EXPOZITIA Muzeul Bibliei Timisoara din 24 aprilie 2023

Vă așteptăm cu drag la EXPOZITIA Muzeul Bibliei Timisoara din 24 aprilie 2023.

Această expozitie Timisoara Capitală Europeană a Culturii
este organizată de Muzeul Bibliei Timisoara în colaborare cu Consiliul Judetean Timis si alti parteneri.

ATASAT invitație

Cu respect,
Cristian Maris
telefon 0773-871991

Cristian Ioan  Maris	mie., 19 apr., 17:16 (acum 2 zile)

Invitaţie la un dialog cinstit pe baza textului din Luca 23:43

Invitaţie la un dialog cinstit pe baza textului din Luca 23:43

 

Conform Bibliei, poate trăi tâlharul ce s-a pocăit pe cruce, fără înviere în rai? Care este interpretarea corectă a textului din Luca 23:43?

Luca 23:43 – Un studiu cinstit, autor Ady Florin

VARIANTA 1 Luca 23:43 - Comentariu   A) INTERPRETAREA POPULARĂ -sufletul sau spiritul morţilor are o existenţă în ceruri înainte de înviere ; tâlharul i-a cerut  lui Iisus să-şi amintească de el în împărăţia sa, acesta a  fost asigurat că va fi în paradis chiar în ziua aceea ; B) PUNCTUAŢIA TEXTULUI (analiza textului în greacă) - dacă virgula este plasată înaintea cuvântului „astăzi„ aşa cum întâlnim în majoritatea traducerilor, pasajul arată astfel : „Adevărat îţi spun, astăzi vei fi cu mine în rai„ -  dacă virgula este plasată după cuvântul „astăzi „ pasajul arată astfel „Adevărat îţi spun astăzi, vei fi cu mine în rai„ Precizări -în primele secole ale creştinismului , manuscrisele Noului Testament erau scrise fără spaţii între cuvinte sau propoziţii ; - punctuaţia care să arate cum trebuia citit textul era foarte puţin folosită sau chiar deloc; - Virgula, de exemplu, a fost introdusă abia în secolul al noulea; -Când a fost introdusă punctuaţia în Luca 23:43, virgula a fost asezată înaintea cuvântului „astăzi„  nu din motive gramaticale ci din convingeri teologice; la acea vreme predomina convingerea că cei credincioşi vor primi răsplata finală la moarte; C)  TRADUCEREA  ALTERNATIVĂ (CU VIRGULA DUPĂ ASTĂZI) -Traducerile antice, citatele din scriitorii bisericeşti si chiar semne specifice ale manuscriselor greceşti stau mărturie că citirea alternativă avea mulţi susţinători în creştinismul timpuriu; Redarea „ Ädevarat iti spun astazi, vei fi cu mine în paradis „se găseşte în Curetorian Syriac, una din cele mai timpurii traduceri ale Noului Testament, datând din secolul al doilea; este, de asemenea , găsită şi în scriitori bisericeşti, cum ar fi Ephraem din secolul 4, Casian şi Hesaychius din secolul 5; redarea aceasta se găseşte şi-n  două lucrări apocrife independente, probabil din secolul 4; (Faptele lui Pilat şi Coborârea lui Hristos în iad); folosirea cuvantului astăzi ptr. a introduce sau a încheia o afirmaţie reprezintă doar un idiom semitic, folosit ptr. a sublinia semnificaţia şi solemnitatea declaraţiei ce fusese  făcută sau urma să fie făcută; idiomul acesta este destul de obişnuit în Scriptură în Deuteronomul întâlnim peste 40 de astfel de expresii, cum ar fi: „te învăţ astăzi, „îţi poruncesc astăzi”, „mărturisesc împotriva ta astăzi şi „îţi declar astăzi„ (Deuteronom 4:18; 6:6; 7:11; 8:19; 11:26,32; 30:18,19; 32:46) D) SFAT PENTRU A ÎNŢELEGE AFIRMAŢIA DOMNULUI ISUS -  ca să înţelegem afirmaţia Domnului Isus trebuie să privim întreaga învăţătură biblică privitoare la timpul când cei mântuiţi vor primi răsplata în rai; E) CE ÎNŢELEGE ISUS PRIN RAI? - Isus s-a referit la ceruri – (1 Corinteni 12:2-4) sau locuinţa veşnică din Noul Ierusalim a celor răscumpăraţi, în care se află pomul vieţii şi tronul lui Dumnezeu ( Apocalipsa 2:7; Apocalipsa 22:1-5) -În alt pasaj Isus se referă la numeroasele locuri din casa lui Dumnezeu şi al timpului când  El va veni iarăşi ptr. a–i lua pe ai săi cu sine (Ioan 14:1-3); În timpul acela, el îi va invita pe urmaşii săi să moştenească împărăţia pregătită ptr. ei de la întemeierea lumii (Matei 25:31:34); acel moment este unul al reunirii şi atunci va avea loc celebrarea finală şi completă a eliberării de păcat (Luca 22:14-18); F) Acordarea nemuririi -Pavel învaţă că cei credincioşi care mor vor ieşi din mormânt la a doua venire a lui Isus  (1 Corinteni 15:20 -23) atunci când li se va oferi darul nemuririi (1 Corinteni 15:51-55); drepţii înviaţi şi cei ce sunt în viaţă vor fi luaţi împreună ptr. a-l întâlni pe Isus în văzduh şi vor fi cu El ptr. totdeauna (1 Tesaloniceni 4:17); -În teologia lui Pavel, învierea lui Isus şi nu moartea sa, este cea care le oferă celor drepţi speranţă ptr. viaţă după moarte (1 Corinteni 15:16-19), Romani 10:9); -Ar fi fost ciudat ca Iisus să-i promită tâlharului că vor fi împreună în paradis chiar în ziua aceea; - Biblia învaţă clar că în ziua în care a murit Domnul Isus a mers în mormânt (Luca 23:50-54), Fapte 2:31-32; Fapte 13:29, 31) G) ANALIZA IDEII CĂ TRUPUL LUI ISUS A MERS ÎN MORMÂNT, ÎN TIMP CE DUHUL  SĂU S-A SUIT LA CERURI; - Dacă afirmăm că trupul  lui Isus  a  mers în mormânt în timp ce duhul său s-a suit la ceruri înseamnă că ignorăm cuvintele Domnului Iisus către  Maria, în dimineaţa învierii, când i-a cerut să nu-l atingă deoarece nu se suise acasă la Tatăl (Ioan 20:17); H) PROBLEME CE APAR DACĂ ACCEPTĂM IDEEA CĂ ISUS A FOST ÎMPREUNĂ CU TÂLHARUL ÎN PARADIS ÎN ZIUA CÂND A MURIT 1. Dacă plasăm virgula înaintea cuvântului astăzi este imposibil să armonizăm acest pasaj cu învăţătura generala a Bibliei, inclusiv cu învăţătura Domnului Isus cu privire la timpul când credincioşii morţi îşi vor primi răsplata finală; Plasarea virgulei după  cuvântul „astăzi„ este un idiom semantic care accentuează semnificaţia enunţului; 2. Segmente importante ale bisericii primare au acceptat acest fel de citire „Adevărat îţi spun astazi, vei fi cu mine în rai şi asta chiar şi după ce credinţa în nemurirea sufletului a devenit predominnată în creştinism;  3. Tâlharul l-a rugat pe Domnul Isus să-şi amintească de el în împărăţia sa; Prin folosirea cuvântului astăzi după expresia „îţi spun” Mântuitorul a făcut o promisiune solemnă, aducându-i mângâiere şi speranţă muribundului, dar fără a specifica timpul împlinirii promisiunii;                                                                        VARIANTA 2 A) TEXTUL ÎN ORIGINAL - Și Iisus i-a spus lui adevărat spun ție astăzi cu Mine vei fi în paradis   Precizări   - pe timpul apostolului nu exista nici un fel de punctuație; nici punct, nici virgulă.   - în scrierea veche, până către secolul IX, se scria doar cu literele mari și fără spații între cuvinte!   - Textul era un lung șir de litere: SIIISUSIASPUSLUIADEVĂRATSPUNȚIEASTĂZICUMINEVEIFIÎNPARADIS   B) OPINIA MAJORITARĂ - exact în acea zi de vineri, de îndată ce Iisus a murit, S-a suit la Tatăl, în paradis, împreună cu tâlharul. C) BIBLIA NE SPUNE CĂ DUMINICĂ, ÎN DIMINEAȚA ÎNVIERII IISUS ÎNCĂ NU SE SUISE LA TATĂL SĂU...!! Ioan  20: 17... „Nu mă ține”, i-a zis Iisus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu...” D) INTREBARE  : CUM AR TREBUI AŞEZATĂ VIRGULA ÎN AȘA FEL ÎNCÂT SENSUL SĂ CORESPUNDĂ CU VERSETUL DIN IOAN? "Iisus i-a spus lui adevărat spun ție astăzi cu Mine vei fi în paradis.” Să  punem virgula înainte sau după  cuvântul „astăzi”? Ptr. a corespunde, virgula trebuie pusă astfel: „Și Iisus i-a spus lui: Adevărat spun ție astăzi, cu Mine vei fi în paradis.” E) CONJUNCTIA CA DIN TRADUCEREA CORNILESCU -În Biblia Cornilescu, nu apare virgulă, ci cuvântul „că”...  – „Că” este adaosul lui Cornilescu, traducătorul. Lipsește în original. -Spre exemplu în Biblia Nițulescu „că”-ul nu-l vom găsi. Obiecţie: Tâlharul de pe cruce a mers cu Domnul Hristos în rai, în ziua când a murit -NU avea cum să meargă în rai pentru că duminica dimineaţa Domnul a spus Mariei: “Nu mă atinge căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu;” Ioan 20:17 -  Semnele de punctuaţie ale Bibliei nu au fost inspirate, ci au fost adăugate de oameni. În traducerea româneasca  – Cornilescu – a textului din Luca 23:43, virgula, care în unele traduceri există, a fost înlocuita cu prepozitia “ca”. Aceasta prepozitie, ca şi  virgula, dacă nu este aşezată corect în propoziţie schimbă total înţelesul corect al textului. Astfel, punctuaţia corecta a textului din Luca 23:43 ar fi trebuit să fie astfel: “Isus a răspuns: ‘Adevărat îti spun astazi, vei fi cu Mine în rai”. Împărăţia Domnului Hristos va fi întemeiată la a doua venire a Sa (Matei 25:31) şi toti drepţii din toate veacurile vor intra în ea în momentul acela,  nicidecum la moarte.

Sursa: STAREA OMULUI IN MOARTE  Adăugat de: adyflorin