Proiect Noul Testament
Ediţie Bilingvă Greacă-Română
Dacă eşti interesat de o traducere fidelă a Bibliei şi îţi pasă ce Biblie citeşti, implică-te şi tu!
Descrierea Proiectului
Deschid prezentarea proiectului NT-BGR salutându-vă cu „Har, îndurare şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Hristos Isus, Domnul nostru!” (1Timotei 1:2)
Proiectul este despre redarea textului NT (evaluare textuala: diferenţe între manuscrise, traduceri, recenzii, soluţii de îmbunătăţire a traducerilor) într-o ediţie bilingvă greacă-română.
Doresc să vă adresez câteva întrebări:
1. Ar trebui verificate traducerile Bibliei în limba romănâ sau să mergem pe încredere, acordând traducătorilor încredere deplină?
2. Cum ar trebui verificat un traducător al Bibliei?
3. Cine ar trebui să facă verificarea, în caz că acest lucru este necesar?
4. Pentru cei care au optat pentru verificarea traducerii făcute de Dumitru Cornilescu şi v-aţi putea implica, ce schimbări aţi opera în această versiune şi se ce?
5. Ar putea cineva combina textul românesc cu cel grecesc, fie propoziţie lângă propoziţie, fie cuvânt lângă cuvânt?
Ideea este de a reda cât mai fidel textul într-o ediţie bilingvă.
Avantajele unei versiuni bilingve
Textul grec ar fi transliterat în caractere latine, însoţit de traducerea cât mai apropiată în limba română, având toate cuvintele şi topica textului tradus (ordinea cuvintelor în propoziţie), atât cât s-ar putea. Astfel, se poate verifica fidelitatea textului tradus în celelalte limbi.
Mostră 3Ioan 1:1
1: 1 Ὁ πρεσβύτερος Γαΐῳ τῷ ἀγαπητῷ, ὃν ἐγὼ ἀγαπῶ ἐν ἀληθείᾳ.
1 HO presbyteros Gaiō tō agapētō, hon egō agapō en alētheia.
1 Bătrânul (Ho presbyteros), către Gaiu (Gaiō tō), iubitul (agapētō) pe care (hon) eu (egō) îl iubesc (agapō) în (en) adevăr (alētheia).
O astfel de ediţie ar putea cuprinde note istorice şi de exegeză (comentariul) textului, acolo unde necesită textul. De asemenea ar putea fi prezentate diferenţele textuale dintre manuscrise. Cititorii ar putea lăsa mesaje, dacă cunosc amănunte în plus, care dacă se vor considera necesare, vor fi adăugate într-o viitoare ediţie NT-BGR.
De ce este necesară o astfel de versiune?
"Analiza Textuală Comparativă Este Ştiinţă şi Artă".
(Este vorba de analiza textuală comparativă a manuscriselor biblice)
"Din păcate nu există manuscrise originale (numite "autografe") a oricăreia dintre cărţile biblice care au fost recuperate, iar din moment ce nu există manuscrise existente care ar fi de acord unele cu altele în fiecare detaliu, analiza textuală comparativă (a tuturor manuscriselor) este necesară pentru a rezolva problemele de variaţie. Alfred E. Housman, un analist al textelor comparate de lucrări clasice, arată că analistii textelor comparate se bazează pe "bunul simţ şi folosirea raţiunii." Pe scurt spus, analiza textuală comparativă este ştiinţă şi artă, care urmăreşte să determine modul [iniţial] de redactare a unui text. Este o ştiinţă pentru că norme specifice reglementează evaluarea diferitelor tipuri de erori de copist şi lecturi, dar este de asemenea o artă, deoarece aceste norme nu pot fi aplicate rigid în orice situaţie." Bible Translation Net
Aşadar trebuie să avem cunoştinţe specifice acestei ramuri a ştiinţei şi intuiţie/abilitate, dar aceasta trebuie să fie conectată la Dumnezeu.
Ce text grec am folosit?
Prin harul lui Dumnezeu avem tot textul în limba greacă. Pentru acest proiect am preluat textul Noului Testament în limba greacă, editat de Eberhard Nestle şi publicat în 1904 de Societatea Biblică Britanică și Străină. Textul pe care îl avem este comparat cu textul publicat de Nestle în 1913, diferenţele de la ediţia mai nouă fiind puse în paranteze.
Următoarele ediţii ale textului grec se pot consulta în lucrarea remarcabilă de referinţă Nestle Aland, NOVUM TESTAMENTUM Graece et Latine, sau pe siteuri biblice de specialitate.
Noul Testament în limba greacă, editat de Eberhard Nestle şi publicat în 1904 este în domeniul public la nivel mondial, fiind o marcă de domeniu public.
Această lucrare Η ΚΑΙΝΗ ΔΙΑΘΗΚΗ Text with Critical Apparatus (Text cu aparat critic), de Eberhard Nestle, identificată de http://sites.google.com/site/nestle1904/, nu conține restricții de copyright cunoscute.
Editorul, Societatea Biblică Britanică și Străină, este o societatea biblică neconfesională de caritate, al cărui scop este de a face ca Biblia să fie disponibilă în toată lumea.
Societatea a fost formată la 7 martie 1804 de un grup de creştini, inclusiv William Wilberforce și Thomas Charles pentru a încuraja „circulația și utilizarea mai largă” a Scripturilor.
Ce este un aparat critic textual?
Aparatul critic (latină apparatus criticus), este un aparat textual de evaluare textuală, reprezentând totalitatea notelor lămuritoare introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul modului în care a fost alcătuită lucrarea respectivă. Un aparat critic în critica textuală cercetează şi contabilizează toate sursele ce privesc istoria şi textul sursei primare (sursa primară fiind textul autograf, adică textul scris de mână), fiind astfel util cititorilor și cercetătorilor sârguincioși, care doresc lămuriri suplimentare. Aparatul include de obicei note de subsol, abrevieri standardizate pentru manuscrisele sursă și simboluri pentru a denota probleme recurente (un simbol pentru fiecare tip de eroare scribală).
Dacă nu avem originalul Bibliei (şi aici ne referim la autografe, la primul text, cel al autorului), care este criteriul pentru a selecta varianta corectă din textele cu redare diferită în manuscrisele antice? La asta ajută un aparat critic textual, fiindcă arată cel mai vechi şi cel mai probabil text. Un enunţ important al evaluării textuale arată că de obicei (cu anumite excepţii), textele cele mai scurte şi cele mai simple în redare sunt cele originale.
De exemplu, la Faptele Apostolilor 16:7 avem patru variante textuale întâlnite în manuscrisele şi citatele biblice antice. Care este textul cel mai probabil? Conform unui aparat critic textual, cel mai scurt şi cel mai simplu în înţeles este varianta 4, “duhul”, restul cuvintelor – “sfânt”, “Domnului”, “lui Isus” – fiind adnotări (inserții, adăugiri), făcute de cei care au copiat textul ulterior.
1.Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul Sfânt (duhul sfânt) nu le-a dat voie.
2. Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul (duhul) Domnului nu le-a dat voie.
3. Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul (duhul) lui Isus nu le-a dat voie.
4. Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul (duhul) nu le-a dat voie.
"Duhul" în cauză a fost unul dintre îngerii lui Dumnezeu. Îngerii lui Dumnezeu sunt prezenţi în mai multe acţiuni ale apostolilor. Aceşti îngeri sunt numiţi "duhuri slujitoare" prin care se trimit porunci şi înştiinţări apostolilor. De exemplu, unul dintre ei apare ca un om cu o haină strălucitoare în faţa sutaşului Corneliu şi îi dă o poruncă din partea lui Dumnezeu, ca el să îl cheme pe apostolul Petru, apoi îngerul acesta, numit "duhul" îl înştiinţează pe apostolul Petru, că a trimis la el nişte oameni pe care trebuie să îi primească (Fapte 10:3,4,7,19,20,22,30, Evrei 1:14).
Care sunt cele mai vechi Biblii?
Din păcate nu avem Biblii complete din secolele I-III, doar manuscrise cu diferite părţi din ele. După cum spun unii analişti, este posibil ca cele mai vechi Biblii complete din secolul IV - respectiv Codex Sinaiticus şi Codex Vaticanus, să fi fost folosite de către fracţiunile rivale de la Conciliul de la Niceea, textul din Codex Sinaiticus fiind textul folosit de partida Eusebiană, iar textul din Codex Vaticanus fiind textul folosit de partida Athanasiană.
Atât Eusebius din Cezareea cât şi Athanasie din Alexandria au susţinut că împăratul Constantin Cel Mare i-a însărcinat cu redactarea unui text biblic. Probabil primul a fost Athanasie (unii scriind că mai apoi textul său a fost respins din cauza corecturilor doctrinare), iar mai apoi Eusebiu, după ce Athanasie a căzut în dizgraţia împăratului.
Au existat versiuni anterioare lor, una de doctrină trinitară, şi una de doctrină netrinitară, cea a lui Lucian al Antiochiei din secolul III, făcută tocmai ca să combată tendinţele eretice introduse de unii. Teologii musulmani au numit-o versiunea netrinitară.
În secolul II-III existau în jur de 70 grupări creştine şi pseudo-creştine, iar filozoful ateu Raoul Vaneigem, le descrie pe cele mai importante în cartea Resistance to Christianity, ca un argument împotriva creştinismului. Acestea aveau canonul şi textul pe alocuri diferit.
În această atmosferă tulbure apare împăratul roman Constantin cel Mare pe la începutul secolului IV şi probabil sfătuit de mama sa sau sfeticii mamei sale - care era creştină, el încearcă să facă ordine în această debandadă, interzicând toate grupările creştine care nu acceptau linia oficială a bisericii şi respingeau Vechiul Testament ca neinspirat (cum ar fi marcioniţii).
În jurul anului 316 da un decret în partea imperiului stăpânit de el, în care interzice grupările eretice şi trimite armata în ţinuturile unde aceştia se împotrivesc, cum ar fi Africa de Nord.
Apoi neexperimentat, se implică activ în viaţa bisericii, deşi nu este botezat şi mai crede în oracolele păgâne, aducând încă jertfe zeilor păgânilor ca Pontifex Maximus al imperiului (mare preot).
La recomandarea unora, organizează, finanţează şi supervizează un conciliu ecumenic la Niceea în anul 325, unde este pus la dezbatere un vechi conflict christologic dezbătut şi la Conciliul de la Antiochia 267. În acest conciliu ecumenic este anulată decizia de la Antiochia, fiind exilaţi cei ce nu se supun. De frica exilării majoritatea subscriu noului crez, însă după consiliu luptele de păreri răbufnesc. Mai târziu împăratul revine asupra deciziei şi reconfirmă decizia de la Antiochia, repunând în drepturi pe cei exilaţi şi exilând de data aceasta pe ceilalţi care nu se supun, în frunte cu Athanasie. Ca să îşi arate solidaritatea faţă de partida sprijinită se botează în ritul de la Antiochia (aşazis “lucian”, ulterior “arian”). El însărcinează un fost episcop, pe Eusebiu de Cezareea, mare istoric şi dogmatic al bisericii să edite o nouă versiune a Bibliei, în locul celei folosite de partida Athanasiană, fiind pe alocuri diferită. De exemplu, la 2Petru 1:1 Biblia Eusebiană are următorul text “Simon Petru, rob şi apostol al lui Iisus Hristos, celor ce prin dreptatea Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos au dobândit o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră:”. Sunt făcute 50 de exemplare pe cheltuiala împăratului şi distribuite bisericilor ariene.
Cum s-au produs diferenţele textuale?
Având în vedere că textele manuscriselor greceşti diferă între ele pe alocuri, uneori semnificativ, se pune întrebarea pe ce motiv s-au făcut acestea?
Citind mărturiile din epocă aflăm câteva lucruri interesante.
Mărturia lui Origen, secolul II-III, din cartea sa „Contra lui Celsus” este deosebită. Filozoful Celsus acuza creştinii din acel timp că au modificat textul din Evanghelie în câteva locuri, faţă de textul original, la care Origen scrie următoarele în cartea sa, ca răspuns: „E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sînt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rânduindu-se corectori cu de la ei putere".
Aflăm din această mărturie că în timpul acela existau unii care copiau textul Noului Testament cu nepurtare de grijă (adică neglijenţă), asta poate incude o seamă de erori de copiere, cum ar fi lipsuri sau adăugiri făcute neintenţionat. Apoi aflăm că unii îndreptau scrierea, asta însemnând rescrierea unor cuvinte sau fraze, cum am arătat în exemplul din Faptele Apostolilor 16:7, care este totuşi un caz uşor faţă de altele, cum ar fi textul din Matei 20:19. În renumitul Codex Sinaiticus fraza „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” este pus între două puncte, un lucru neobişnuit, dar care arată că în timpul copierii lui exista o anumită controversă în jurul frazei, existând şi o altă redare, iar copistul conştiincios, a arătat asta marcând textul. Şi mai aflăm, că unii dintre copişti tăiau din text sau adăugau la text, după bunul lor plac, numind acest lucru, corectarea textului.
De o astfel de corectare a textului vorbeşte şi un prezbiter creştin din secolul II, pe nume Gaiu, de la Roma.
Având mărturia din cartea scrisă de Origen, înţelegem mai bine revolta presbiterului Gaiu de la Roma, din secolul II, care descrie situaţia deplorabilă a textelor biblice noutestamentale, datorată unora care nu credeau în inspiraţia lor şi astfel îşi luau mână liberă pentru a le corecta.
John William Burgon, îl citează pe acest prezbiter cu numele Gaius (AD 175-200) în lucrarea "The Revision Revised" (Revizuirea revizuită): "Prin urmare, şi-au pus mâinile cu îndrăzneală pe scripturile divine, susținând că le-au corectat. Că eu nu vorbesc în mod fals de ei în această chestiune, oricine dorește poate să învețe. Căci dacă oricine va colecta respectivele copii ale lor, și să le compare una cu alta, el va găsi că acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de exemplu, nu sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. Și multe dintre acestea pot fi obținute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecțiile, cum le numesc ei, care sunt o corupție, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum și cele de Apollonides nu sunt consecvente cu ele însele. Pentru că puteți compara cele pregătite de ei la o dată anterioară cu cele pe care le-au corupt mai târziu, și le veti găsi foarte diferite. Dar ce îndrăzneaţă este această infracțiune, ea nu este ca şi cum ei înșiși sunt ignoranți. Pentru că nici ei nu cred că scripturile divine au fost rostite de duhul sfânt, și, astfel, sunt necredincioși, sau altfel ei cred că sunt mai înțelepti decât duhul sfânt, și în acest caz, ce altceva sunt decât îndrăciți? Căci ei nu pot nega comiterea crimei, deoarece copiile au fost scrise de către propriile lor mâini. Pentru ca ei nu au primit astfel de scripturi de la instructorii lor, nici nu pot produce copii de la cele care au fost transcrise".
Dacă Luceafărul lui Eminecu ar conţine mai multe
variante de redare sau chiar şi numai două, în loc de "Cobori în jos
luceafăr blând" să fie "Vino în jos luceafăr drag" într-un volum
din anul 2014, cred că ne-am exprima dezacordul faţă de cel care a făcut modificarea,
darămite să vezi fraza aceasta scoasă din poem. Cam aşa ceva avem la textele
manuscriselor din sec II şi III, copiştii unor secte scot pe nedrept Luca
22:43,44 din Evanghelie, pe motiv că Christos nu ar fi făcut aşa ceva.
Cum putem să ne dăm seama, care versiune este corectă?
"Ciurul lui J.J. Griesbach"
Renumitul comparator al manuscriselor antice, J.J. Griesbach, a formulat regula, că manuscrisele cele mai vechi sunt cele mai apropiate de textul autograf (al autorului), textele vechi acţionând ca un ciur pentru cuvintele modificate sau strecurate în text mai târziu. Regula are şi excepţii de care trebuie ţinut cont.
În acest caz, dacă textul în cauză nu se încadrează la secţiunea "excepţii de la regulă", în mod normal, s-ar folosi modelul selectării textului mai vechi.
Primul criteriul de seamă, expus de JJ Griesbach: Să fie cel mai vechi text.
Cele mai vechi manuscrise sunt cele mai apropiate de sursa primară. Deci textele din secolul I şi prima parte din secolul II (-150) ar fi cele mai apropiate (mă refer la textele creştine ale Noul Testament, dar să fie nemarcionite). Apoi cele din a doua parte a secolului II şi prima parte a secolului III (150-250) şi abia cele din a doua parte a secolului III şi prima parte a secolului IV (250-350). Textele de după 350 scad în 'autoritatea ciurului' excepţie fiind acele texte care au copiat manuscrise de înainte de anul 350, în această secţiune traducerile cad pe locul doi, adică prima dată luăm textele greceşti şi apoi cele traduse din greacă.
Al doilea criteriu de seamă ar fi, ca manuscrisele evaluate să fie cât mai apropiate de locul scrierii.
De exemplu, un text scris de un autor din Cluj în sec. XVII va fi fost mai greu de falsificat la copiere în acest oraş, dat fiind apropierea textului original, cu care putea fi confruntat. Însă dacă o copie a acelui text din Cluj ar fi fost expediat la Londra şi copiat din nou acolo, posibilitatea falsificării lui ar fi avut mai multe reuşite. De aceea textele estice sunt considerate mai bune ca textele vestice.
Al treilea criteriu de seamă este ca textele să nu fi fost traduse.
Textele netraduse din ebraică şi greacă sunt mai aproape de sensul din original.
Al patrulea criteriu este raportarea copistului sau a traducătorului la textul copiat sau tradus - ceea ce a spus şi presbiterul Gaius din sec. II - copistul sau traducătorul să nu aibă tendinţe eretice faţă de text, adică să nu se apuce de corectat textul, din diverse motive.
Versiunea va fi actualizată pe blogul BIBLIA ADEVĂRATĂ (BIBLIA ANTICĂ)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu