Capitolul III
Stăpânul Alexandru Cel Mare şi moştenitorii “diadohi” prezişi
- Confirmaţi de istorie
Profeţiile despre regii misterioşi ai nordului şi sudului
Daniel capilolul 11
Cine au fost regii nordului şi sudului, menţionaţi în acest capitol?
Situaţii geo-politice care au condus la apariţia “regelui nordului” şi “regelui sudului”
Studiul profeţiilor despre aceşti regi din Daniel capitolul 11.
Situaţia geo-politică de înainte de capturarea Babilonului
Profeţii lui Dumnezeu au prezis atât ridicarea unor mari imperii, cât şi declinul lor. Prin profeţi, Dumnezeu a prezis ridicarea a patru mari imperii: Imperiul Babilonian, Imperiul Medo-Persan, Imperiul Macedono-Grec şi Imperiul Roman.
Conform profetului Ieremia, Imperiul Babilonian trebuia să domine lumea civilizată de atunci timp de 70 de ani, urmând să robească multe popoare, inclusiv pe evrei, ducându-i în captivitate.
Dar iată ce zice Yehowah: "De îndată ce vor trece şaptezeci de ani ai Babilonului, îmi voi aduce aminte de voi şi voi împlini faţă de voi făgăduinţa mea cea bună, aducându-vă înapoi în locul acesta.
Căci eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Yehowah, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.
Voi mă veţi chema şi veţi pleca; mă veţi ruga, şi vă voi asculta.
mă veţi căuta, şi mă veţi găsi, dacă mă veţi căuta cu toată inima.
Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Yehowah, şi voi aduce înapoi pe prinşii voştri de război; vă voi strânge din toate neamurile şi din toate locurile în care v-am izgonit, zice Yehowah, şi vă voi aduce înapoi în locul de unde v-am dus în robie." Ieremia 29:10-14
Conform istoricul grec Herodot, Babilonul, cetatea în care a fost dus captiv evreul Daniel, avea un zid de apărare de 100 m înălţime, 30 de m lăţime şi 250 turnuri de apărare şi era bine aprovizionat. Părea imposibil de cucerit cu armate. Şi totuşi a fost.
Cronologia împăraţilor Babilonului, pe cei 70 de ani de supremaţie:
Ascensiunea imperială s-a făcut în a doua parte a domniei lui Nabopolasar.
Iată lista regilor babilonieni şi anii în care au domnit:
625 - 605 Nabopolasar, întemeietorul imperiului chaldeu (20 de ani de domnie). Încă de pe timpul domniei tatălui său, Nebucadneţar a fost implicat în domnie, fiind comandantul suprem al armatelor babiloniene, şi efectua expediţii de cucerire - pe una dintre tăbliţele de lut găsindu-se scris rangul său “sar sarim” (comandantul comandanţilor)
605 - 562 Nebucadneţar, fiul lui Nabopolasar (43 de ani de domnie)
562 - 560 Evil Merodac (2 ani de domnie)
560 - 556 Nergal Sareţer (4 ani de domnie)
556 – Labashi Marduc, câteva luni, fiind ucis de Nabonidus
556 - 538 Nabonidus şi Belsaţar (12 ani de domnie)
539 - Belşaţar pierde tronul Babilonului şi este ucis, acesta fiind cucerit de alianţa mezilor şi perşilor condusă de Cirus, viitorul rege al Persiei.
Cine au fost Darius Medul şi Cirus Persanul?
Darius Medul a fost fratele lui Mandane, mama lui Cirus, aşadar unchiul lui Cirus şi avea 62 de ani când a cucerit Babilonul. Mandane, mama lui Cirus, era sora lui Darius şi era din Media, fiind fiica regelui Mediei, Astyages, măritată în curtea regală din Persia. Cirus s-a căsătorit cu fiica regelui Medei, Darius şi astfel Cirus a moştenit atât tronul mezilor cât şi cel al perşilor, unind cele două ţări într-un imperiu puternic. Sub domnia lui Cirus începe repatrierea evreilor.
Capturarea Babilonului
“Atunci mi-am ridicat ochii şi am văzut, şi iată un berbece care avea două coarne (Darius Medul şi Cirus Persanul) stătea în picioare în faţa râului şi cele două coarne erau înalte, DAR UNUL ERA MAI ÎNALT ca celălalt (era mai puternic, adică Cirus) şi cel mai înalt a ieşit ultimul (Cirus era mai tânar)” Daniel 8:3
În 539 începe domnia mezilor şi perşilor peste Babilon. Primul rege al noului imperiu medo-persan a fost Ciaxares II denumit în Biblie ca Darius Medul. Darius a fost fiul lui Astiages, regele mezilor şi a condus imperiul din Babilon, unde a şi murit. Sora lui Astiages, pe nume Amitis, a fost soţia lui Nebucadneţar.
Cilindrii regelui Nabonidus spun că nemulţumit de politica independentă şi ostilă a lui Astiages, Nabonid provocă o alianţă contra Mediei. Xenofon completează că Armenia fiind vasală Mediei se răscoală şi nu mai plăteşte tribut. Între timp Astiages moare şi este urmat la tron de către fiul său, Ciaxares, iar Armenia este recâştigată. După ce forţele armate babiloniene venite în Media au fost învinse, forţele medo-persano-armene au trecut la contraofensivă, cucerind în cele din urmă Babilonul, cetatea ce părea de neânvins.
Simţind pericolul, Belşaţar şi-a strâns toţi nobilii de seamă şi idolii de aur la Babilon, sub pretextul unui ospăţ, dar mai degrabă ca tezaurul să fie bine protejat şi nimeni să nu dezerteze la inamic. Regele Nabonid era într-o campanie militară şi Belşaţar, fiul său cel mai vârstnic, fusese făcut rege moştenitor. Nabonidus a lipsit mult timp din capitală, ceea ce arată că babilonienii au scăpat situaţia politică de sub control în unele provincii cucerite, iar regele s-a dus să restabilească autoritatea lor în aceste teritorii vasale, zidind mai apoi garnizoane trupelor babiloniene de ocupaţie şi temple principalelor zeităţi din Babilon, religia astfel exportată, jucând un rol important în ţinerea supuşilor în ascultare faţă de rege.
Un cilindru spune că fiul său a neglijat prescripţiile religiei oficiale a imperiului, ceea ce a supărat pe regele Nabonid şi preoţimea, nu e de mirare că după ce a ajuns rege oficial, el face exces de zel în a lăuda zeii autohtoni, bând şi mâncând din cupele şi vasele dedicate lui Dumnezeu, ceea ce era evident o insultă:
Daniel 5
1. Împăratul Belşaţar a făcut un mare ospăţ celor o mie de mai mari ai lui şi a băut vin înaintea lor.
2. Şi, în cheful vinului, a poruncit să aducă vasele de aur şi de argint pe care le luase tatăl său, Nebucadneţar, din Templul de la Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul şi mai marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui.
3. Au adus îndată vasele de aur care fuseseră luate din Templu, din casa lui Dumnezeu din Ierusalim, şi au băut din ele împăratul şi mai marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui.
4. Au băut vin şi au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă şi de fier, de lemn şi de piatră.
Nemulţumiţi de prestaţia regelui lor faţă de ei, doi vasali importanţi ai regelui Belşaţar, Gobrias şi Gadatas au pregătit o răscoală în imperiul babilonian şi au dat oraşele lor pe mâna inamicului, întărindu-l şi sfătuindu-l pe Cirus cum să cucerească capitala.
Situaţia geo-politică de după capturarea Babilonului
Se spune că regele Nebucadneţar avea o soţie din Media, pe nume Amitis, sora regelui Mediei, Astiages. Ca să îi facă pe plac, a zidit faimoasele grădini suspendate. Însă aceste relaţii bune cu Media s-au sfârşit şi iată-i pe mezi împreuna cu perşii la graniţele imperiului babilonian.
Nemulţumiţi de prestaţia lui Belşaţar faţă de ei, doi nobili importanţi se aliază cu duşmanii. Babilonul este cucerit într-o singură noapte. Din neglijenţă porţile dinspre fluviul Eufrat au fost lăsate neînchise şi după ce strategii lui Cirus au deviat apele lui într-un lac de acumulare, făcut pentru irigaţii, ei au pătruns prin albia secată în oraş, luându-l prin surprindere, în timp ce babilonienii benchetuiau, exact cum spune Biblia. Belşaţar a fost ucis împeună cu cei care s-au opus, dar ceilalţi care s-au supus şi oraşul a fost cruţat.
Preluarea administraţiei s-a efectuat relativ paşnic şi regele Darius, noul monarh-şef, a dat curs invitaţiei ginerelui său, de a prelua frâiele administraţiei imperiale. Dar pacea nu a ţinut mulţi ani. După câţiva ani, cetăţenii Babilonului se revoltă şi alungă garnizioana stăpânii medo-persane pe oraş. Însă armata medo-persană pune din nou stăpânire pe oraş, prin viclenie. De data aceasta urmează represalii dure, iar zidurile cetăţii sunt dărâmate. Treptat oraşul devine un morman de ruine, tot ce a putut fi refolosit în construcţii este cărat în alte cetăţi, ultima dată de greci, în 275 BC, care iau tot ce a mai rămas şi deportează toţi locuitorii pentru a clădi şi popula noul oraş Seleucia. Degeaba i-au aclamat babilonienii pe Alexandru şi pe greci ca fiind eliberatori, nu au fost cruţaţi. În locul faimoasei capitale au rămas doar ruine, exact cum a fost prezis în Biblie:
Isaia 13:19-22 Şi astfel Babilonul, podoaba împăraţilor, falnica mândrie a haldeilor, va fi ca Sodoma şi Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu. El nu va mai fi locuit, nu va mai fi niciodată popor în el. Arabul nu-şi va mai întinde cortul acolo, şi păstorii nu-şi vor mai ţărcui turmele acolo, ci fiarele pustiului îşi vor face culcuşul acolo, bufniţele îi vor umple casele, struţii vor locui acolo, şi stafiile se vor juca acolo. Şacalii vor urla în casele lui cele regeşti pustii, şi câinii sălbatici, în casele lui de petrecere. Vremea lui este aproape să vină, şi zilele nu i se vor lungi.
Medo-perşii au cucerit o mare parte din Asia, de la strâmtoarea maritimă Bosfor până departe în India; au cucerit Egiptul, Cirenaica în nordul Africii şi câteva zone din Europa.
Căderea imperiului Medo-Persiei profeţit
“iată, un ţap a ieşit dinspre vest” Daniel 8:5
Imperiul medo-perşilor cade sub faimoasele lănci lungi ale macedono-grecilor. Bine echipaţi şi instruiţi, aceştia aveau lănci de circa 7 m, fiind compuse din două bucăţi de lemn de corn, asamblabile, cu suliţa la vârf. Suliţa era în formă de frunză de salcâm, pentru a fi uşor de smuls din victimă. Lancea astfel formată avea un cap ascuţit din metal la capăt, pentru a putea fi împluntată în pământ, pentru sprijin. Organizaţi în cete numite falanxuri, acestea aveau între 8 şi 16 rânduri, înşiraţi pe distanţe foarte lungi, uneori de circa 1,5 km, în formă de triunghi, cu vârful ascutit spre inamic. Cine putea sta împotriva unui asemenea arici?! Nimeni!
Într-un mars victorios în Orientul Mijlociu, în Egipt şi Cirenaica, iar mai apoi până în capitala Persilor, nedând nici un răgaz de reorganizare medo-perşilor, ei cuceresc imperiul din mâna lor. Ierusalimul nu se implică în război, deşi este vasal perşilor. Marele preot primeşte o înştiinţare în vis ca să deschidă porţile în faţa lui Alexandru şi să îl aclame ca noul stâpân. Astfel intră Alexandru în cetate şi vizitează Templul, intrând doar până unde era permis. Oraşul este cruţat dar i se pun condiţii: trebuie să plătească tribut, să de colonişti la construcţia Alexandriei, provizii şi soldaţi armatei grecilor şi 3000 de copii de parte bărbătească să fie numiţi Alexandru, în cinstea noului stăpân. Aşa începe lungul şi greul jug al elenizării Iudeei.
Situaţia geo-politică după cucerirea imperiului Medo-Persiei
Daniel 11 descrie situaţia geo-politică de după cucerirea imperiului Medo-Persiei: “De aceea ţapul a crescut foarte mare, şi când a fost puternic, marele corn (Alexandru Cel Mare) a fost rupt. Şi în locul lui au ieşit patru (coarne) însemnate (generalii lui care au preluat domnia) înspre cele patru vânturi ale cerului …” Daniel 8:8
După moartea lui Alexandru Cel Mare, el fiind marele corn menţionat de Daniel, încep războaiele diadohilor (generalilor), adică a celor care se luptau pentru a pune mâna pe moştenitoriea lui, care îşi disputau teritoriile fostului lor stăpân. Aceste războaie sunt descrise parţial în cartea lui Daniel capitolul 11, ca războiul între regele nordului şi regele sudului şi sunt comentate în Biblia protestantă cu comentarii pentru studiu, editată la Geneva, în Elveţia, pe timpul Reformei.
Cine au fost cele patru coarne însemnate (liderii diadohi)?
“Diadohii (pluralul cuvântului latin Diadochus, din greacă: Διάδοχοι, Diadokhoi, „Urmași”) erau generalii rivali din familia și prieteni ai lui Alexandru cel Mare care, după moartea acestuia în 323 î.Hr., s-au luptat între ei pentru controlul imperiului. Războaiele între diadohi a fost o perioadă turbulentă de la începutul erei elenistice.
Conform articolelor de pe Wikipedia primele ranguri ale diadohilor erau ocupate de generalii Perdiccas, Craterus și Antipater. Rangurile secundare erau atribuite lui Somatophylakes și satrapilor macedonieni. Alți pretendenți la tron erau cei din familia lui Alexandru: Filip al III-lea al Macedoniei, Alexandru al IV-lea al Macedoniei, Olympias, Eurydice al II-lea al Macedoniei și Cleopatra a Macedoniei.” Wikipedia
“Războaiele între diadohi sau Războaiele de succesiune a lui Alexandru au fost o serie de lupte între generalii lui Alexandru cel Mare pentru conducerea imperiului său între 322 și 275 î.Hr.. Lupte au avut loc în Macedonia, Grecia, Tracia, Anatolia, Levant, Egipt, Babilonia și Persia între Antigonus, Demetrius, Perdiccas, Seleucus, Ptolemeu, Lysimachus, Eumenes, Antipater.” Wikipedia
În cele din urma, din aceasta dispută au iesit patru generali victorioşi, care şi-au adjudecat teritorii însemnate şi şi-au luat titlul de rege: Lysimachos (Tracia şi o mare parte din Asia Mica), Cassander (Macedonia şi Grecia fără Epir), Ptolemeu I Soter (Cirenaica, Egiptul, Cloe Siria şi insulele din regiune) și Seleucus I Nicator (Asia Mică de est, de la Siria până în India de nord).
Dintre cele patru regate elenistice, după o mică introducere (versetele 1 - 4), Daniel 11 se ocupă cel mai mult de cele mai importante două, regatul (împărăţia) din nord şi regatul (împărăţia) din sud. Erau numite aşa, deoarece ambele se situau în vecinătatea Israelului, una la sud de Israel (cea condusă de Ptolemeu şi urmaşii săi) şi una la nord de Israel (cea condusă de Seleuchus şi urmaşii săi).
Îngerul care vorbea cu Daniel, a spus:
“De asemenea, şi eu, în anul întâi al lui Darius Medul, am stat să îl îmbărbătez şi să îl întăresc.” Daniel 11:1
Îngerul îl asigură pe Daniel, că Darius Medul a biruit cu ajutorul său şi nu strict prin forţe proprii.
“Şi acum îţi voi arăta adevărul. Iată, se vor ridica încă trei regi în Persia. Şi al patrulea va fi cu mult mai bogat decât ei toţi şi prin tăria lui, prin bogăţiile sale va stârni pe toţi împotriva domeniului Greciei.” Daniel 11:2
Primul a fost Cambises, fiul lui Cirus, care a cucerit Egiptul şi Cirenaica, în nordul Africii, apoi au urmat lupte de tron şi s-a ridicat, al treilea rege, care a fost Darius, fiul lui Hystaspes, prietenul lui Cirus, care a cucerit teritorii din Europa, în Balcani şi Sciţia Mică, dar este înfrânt de greci la Marathon în anul 490 î.d.Ch. Xerxes, fiul lui Darius a fost al patrulea ca importanţă, care în 480 î.d.Ch a pus în mişcare o armată imensă de circa 900000 de oameni împotriva Greciei, repetând greşeala lui Nabonidus, crezând că numărul mare de oşteni garantează victoria. El dorea atât de mulţi oşteni încât nu a scutit pe nimeni care era obligat să se înroleze conform legilor de atunci, iar pe cei care încercau să evite înrolarea îi ardea în foc.
Totuşi, a fost înfrânt în patru mari bătălii decisive şi s-a întors înapoi cu ruşine. Istoricul grec Herodot (484 î.Hr. - d. cca. 425) povesteşte cu lux de amănunte cum s-au desfăşurat lucrurile.
După aceste evenimente apare un nou lider militar, foarte puternic, simbolizat în Biblie printr-un mare corn de berbec păros (Alexandru Cel Mare), care în cele din urmă a fost rupt.
Apariţia lui Alexandru Cel Mare (Alexandru Macedon) profeţită astfel:
“Şi un rege puternic se va ridica, care va stăpâni cu mare stăpânire şi va face conform voinţei sale.” Daniel 11:3
Acesta a fost Alexandru Cel Mare.
Moştenirea lui Alexandru Cel Mare împărţită
“De aceea ţapul a crescut foarte mare, şi când a fost puternic, marele corn (Alexandru Cel Mare) a fost rupt. Şi în locul lui au ieşit patru (coarne) însemnate (generalii lui care au preluat domnia) înspre cele patru vânturi ale cerului …” Daniel 8:8
“Şi cum se va întări, aşa se va şi sfărâma regatul lui şi va fi împărţit în cele patru vânturi ale cerurilor, dar nu între urmaşii lui, şi nici nu va fi tot atât de puternic pe cât era sub el, căci va fi făcut bucăţele şi va trece la alţii, afară de aceştia.” Daniel 11:4
Cum s-a rupt cornul cel mare?
O scurtă biografie a sfârşitului
Când era în floarea domniei, Alexandru Cel Mare moare otrăvit de Cassander. Acesta s-a simţit nedreptăţit, cum spun unii, după ce i s-a refuzat căsătoria cu o prinţesă din Persia, aceasta fiind dată unui rege vasal din India. Alexandru trăia zile în şir în chef şi beţii şi era despotic. În cartea Viaţa Lui Alexandru Cel Mare se spune că era nespus de crud, exterminând opozanţii, uneori toţi bărbaţii dintr-un popor, ucigând chiar şi dintre prietenii care îl criticau sau nu îl cinsteau cum se cuvine. El vroia să cucerească Europa şi a făcut planul, dar nu a mai apucat. Familia lui a fost măcelărită după ce regatul său a fost împărţit mai întâi între doisprezece aspiranţi, după care patru aspiranţi la domnia regală şi-au însuşit teritorii însemnate, dar nici unul dintre aceştia nu a reuşit să ajungă la mărirea pe care a avut-o Alexandru Cel Mare.
Totuşi, doi dintre aceşti regi, şi-au adjudecat teritorii importante,
faţă de ceilalţi pretendenţi. Aceştia au fost regele Ptolemeu I Soter (Cirenaica, Egiptul, Israelul, Cloe Siria şi insulele din regiune) și regele Seleucus I
Nicator (Asia Mică de est, din Siria, până în India de nord).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu