Marcion’s ascetic renunciation did not contravene the morality of Christianity in its entirety (except for the sects in which Naassene or Barbelite syncretism dominated). The New Prophecy, though it was hostile to Marcionism, abounded in the same practices, if not the same meanings. Marcion refused sexuality, pleasure and even marriage, which he judged propitious for the work of the Demiurge. The New Prophecy limited itself to encouraging detachment from the body to the profit of the spirit.
Renunțarea ascetică a lui Marcion nu a contravenit moralei creștinismului în întregime (cu excepția sectelor în care dominau sincretismul Naassen sau Barbelit). Noua Profeție, deși era ostilă marcionismului, abundă în aceleași practici, dacă nu în aceleași semnificații. Marcion a refuzat sexualitatea, plăcerea și chiar căsătoria, pe care le-a considerat propice pentru munca Demiurgului. Noua Profeție s-a limitat la a încuraja detașarea de corp spre folosul spiritului.
Despite its violent rejection of Judaism, Marcion’s dualism did not yet assume the scandalous character that State Catholic monotheism would imprint upon it. Is an example needed? In his Dialogue with Trypho, Justin the Apologist – a determined anti-Marcionite – gave to his interlocutor a remark that evoked the trouble that the belief in a Good God caused:
“We know your opinion on these subjects, but it seems that what you say is a kind of absolutely unprovable paradox; because your assertion that the Christ was God, pre-existing before all the ages, and deigning to become a man and to be born, not as a man from a man, seems to me not only a paradox but an absurdity. Respond to me at first how you could prove that there is another God alongside the one who is the Creator of all things, and then show me how this God also deigned to be born from a virgin.”[5]
În ciuda respingerii violente a iudaismului, dualismul lui Marcion nu și-a asumat încă caracterul scandalos pe care i-ar fi imprimat monoteismul catolic de stat. Este nevoie de un exemplu? În Dialogul său cu Trifon, Iustin Apologetul – un anti-marcionit hotărât – i-a adresat interlocutorului său o remarcă care a evocat necazul pe care l-a provocat credința într-un Dumnezeu Bun:
„Cunoaștem părerea dumneavoastră despre aceste subiecte, dar se pare că ceea ce spuneți este un fel de paradox absolut de nedemonstrat; pentru că afirmația ta că Hristos a fost Dumnezeu, preexistent înainte de toate veacurile și demnindu-se să devină om și să se nască, nu ca om din om, mi se pare nu doar un paradox, ci o absurditate. Răspunde-mi mai întâi cum ai putea dovedi că există un alt Dumnezeu alături de Cel care este Creatorul tuturor lucrurilor, şi apoi arată-mi cum a considerat demn acest Dumnezeu să se nască dintr-o fecioară.”[5]
Marcion’s missionary activity and his determination to establish non-Jewish and unified Churches everywhere did not, in themselves, offer any reason for disapproval because, under the cover of a special effect proper to the Catholic Church and to all power, the glory taken away from Marcion rained down upon the person of Paul, the sacred “apostle to the Gentiles.”
Activitatea misionară a lui Marcion și hotărârea sa de a înființa pretutindeni Biserici neevreiești și unificate nu au oferit, în sine, niciun motiv de dezaprobare deoarece, sub acoperirea unui efect special propriu Bisericii Catolice și oricărei puteri, gloria luată de la Marcion a plouat asupra persoanei lui Pavel, sacrul „apostol al neamurilor”.
Marcion’s activity displayed such effectiveness that, in 400, there still existed Marcionite churches in Rome, in all of Italy, in Egypt, Palestine, Arabia, Syria, Armenia, Cyprus and even Persia, where Manichaeism developed. He propagated everywhere the unique Gospel inspired by Paul and the appellation adopted by Catholicism: the “Old Testament,” to which he opposed the New Testament, translating in this fashion the expression “New Alliance,” which, according to the manuscripts of Qumran, defined the Church of the Master of Justice.
Activitatea lui Marcion a dovedit o eficacitate atât de mare încât, în anul 400, mai existau biserici marcionite la Roma, în toată Italia, în Egipt, Palestina, Arabia, Siria, Armenia, Cipru și chiar Persia, unde s-a dezvoltat maniheismul. El a propagat peste tot Evanghelia unică inspirată de Pavel și denumirea adoptată de catolicism: „Vechiul Testament”, căruia i s-a opus Noului Testament, traducând în acest mod expresia „Noua Alianță”, care, conform manuscriselor lui Qumran, a definit Biserica Maestrului Justitiei.
Leisegang summarizes the conceptions of Marcion as follows:[6]
“The Gospel of the Christ teaches merciful love, while the Old Testament teaches a malevolent punitive justice. The Christ is the Son of a God of love, and the faith in this God is the essence of Christianity. The history of the whole world, described in the Old Testament, from Adam to Christ, forms an immoral and repulsive drama, staged by a God who created this world, which is as bad as possible and who, departing, could not be better than his lamentable creation.
Leisegang rezumă concepțiile lui Marcion după cum urmează:[6]
„Evanghelia lui Hristos învață iubirea milostivă, în timp ce Vechiul Testament învață o justiție punitivă răuvoitoare. Hristos este Fiul unui Dumnezeu al iubirii, iar credința în acest Dumnezeu este esența creștinismului. Istoria întregii lumi, descrisă în Vechiul Testament, de la Adam până la Hristos, formează o dramă imorală și respingătoare, pusă în scenă de un Dumnezeu care a creat această lume, cât se poate de rea și care, plecând, nu putea fi mai bună decât creația sa lamentabilă.
Thus it is impossible that the Christ is the Son of the creator revealed in the Old Testament. This creator is just and cruel, whereas Jesus is love and kindness personified.
Astfel, este imposibil ca Hristos să fie Fiul Creatorului revelat în Vechiul Testament. Acest creator este drept și crud, în timp ce Isus este iubirea și bunătatea personificate.
Therefore, Jesus is, by his own words, the Son of God. He thus could only be the Son of a God completely different from that of the Old Testament. He is the Son of a Good God, remaining until now unknown to man and a stranger to this universe, because he had absolutely nothing in common with it.
Prin urmare, Isus este, prin propriile sale cuvinte, Fiul lui Dumnezeu. Astfel, El nu putea fi decât Fiul unui Dumnezeu complet diferit de cel al Vechiului Testament. El este Fiul unui Bun Dumnezeu, rămânând până acum necunoscut omului și străin de acest univers, pentru că nu avea absolut nimic în comun cu el.
This God is the Unknown God that Saint Paul announced at the agora of Athens. This God is the father of the Christ.
“The Old Testament lost its quality as the Holy Scriptures of Christianity. It did not know the True God and did not know anything about Jesus. The words of the prophets and the psalms, until then considered to be prophecies relative to the Christ, had to be submitted to a literal reinterpretation, after which they no longer apply to Jesus. The Law and the prophets ended with John the Baptist. John was the last Jewish prophet; like his predecessors, he preached a Demiurge of cruel justice, he knew nothing of the Good God, who remained foreign to all the Jews.
Acest Dumnezeu este Dumnezeul Necunoscut pe care Sfântul Pavel l-a vestit la agora din Atena. Acest Dumnezeu este tatăl lui Hristos.
„Vechiul Testament și-a pierdut calitatea de Sfinte Scripturi ale creștinismului. Nu L-a cunoscut pe Adevăratul Dumnezeu și nu știa nimic despre Isus. Cuvintele profeților și psalmii, considerate până atunci a fi profeții referitoare la Hristos, trebuiau supuse unei reinterpretări literale, după care nu se mai aplică lui Isus. Legea și profeții s-au încheiat cu Ioan Botezătorul. Ioan a fost ultimul profet evreu; ca predecesorii săi, a propovăduit un Demiurg al dreptății crude, nu știa nimic despre Bunul Dumnezeu, care a rămas străin tuturor evreilor.
That this was the case, Jesus himself confirmed it. He [Jesus] did not cease, in his language as well as in his conduct, to violate the Law of the Old Testament, to disobey the God who instituted it. He declared an open war on the doctors of the Law, the scribes and the Pharisees. Jesus welcomed the sinners insofar as he turned away from those who passed for just in the sense of the Old Testament. Jesus showed in last prophet of the Old Testament, John the Baptist, an ignoramus and the subject of scandal. He himself had said that the Son was the only one to know the Father and that, thereafter, all of those who had come before him had known nothing of him, but had preached another God [...]
Isus însuși a confirmat că așa a fost. El [Isus] nu a încetat în limbajul ca şi în comportamentul său să încalce legea Vechiului Testament, să nu asculte de Dumnezeu care l-a creat. El a declarat război deschis împotriva doctorilor al Legii, a cărturarilor și a fariseilor. Isus i-a întâmpinat pe păcătoși, în măsura în care s-a îndepărtat de cei care au primit dreptate conform Vechiului Testament. În ultimul profet al Vechiului Testament, Ioan Botezătorul, Isus a prezentat obiectul ignoranței și scandalului. El însuși a spus că Fiul a fost singurul care l-a cunoscut pe Tatăl, şi că, de aceea toți cei care au venit înaintea Lui nu au știut nimic despre el, ci au propovăduit un alt Dumnezeu [...]
Va urma -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu