“When Jesus spoke of the bad tree that could only bear bad fruit and the good tree and its good fruit, he understood the bad tree to be the God of the Old Testament, who had only created and could only create what is bad. The good tree, on the other hand, is the Father of the Christ, who can only produce good things. And, by denouncing the stitching of a new piece into an old frock and the putting new wine into old bottles, Jesus expressly prohibited the establishment of any kind of connection between his Gospel and the religion of the Old Testament with its [bad] God.”
„Când Iisus a vorbit despre pomul rău care poate aduce numai roade rele și pomul bun și roadele lui bune, el a înțeles că pomul rău este Dumnezeul Vechiului Testament, care a creat și nu putea crea decât ceea ce este rău. Pomul bun, pe de altă parte, este Tatăl lui Hristos, care poate produce numai lucruri bune. Și, denunțând cusătura unei piese noi într-o hană veche și punerea vinului nou în burdufuri vechi, Isus a interzis în mod expres stabilirea oricărui fel de legătură între Evanghelia sa și religia Vechiului Testament cu Dumnezeul său [rău].”
And when Marcion wrote, “O marvel of marvels, rapture and subject of amazement, one can absolutely not say nor think what surpasses the Gospel, there is nothing to which one can compare it,” he provided the tone for generations of historians for whom Christianity was the product of Greek civilization and had nothing to do with the Jews.
Și când Marcion a scris: „O minune a minunilor, răpire și subiect de uimire, nu se poate spune și nici nu se poate gândi ceea ce depășește Evanghelia, nu există nimic cu care să se poată compara”, el a oferit tonul pentru generații de istorici pentru care Creștinismul era produsul civilizației grecești și nu avea nimic de-a face cu evreii.
Nevertheless, Marcion stirred up a lively disapproval in his lifetime. Is it necessary to point out his authoritarianism, his extreme rigor, the envy of the other Church leaders, or the hatred of the Judeo-Christians whose anti-Judaism did not imply a rejection of the Bible?
Cu toate acestea, Marcion a stârnit o dezaprobare vie în timpul vieții sale. Este necesar să subliniem autoritarismul său, rigoarea sa extremă, invidia celorlalți conducători ai Bisericii sau ura față de iudeo-creștinii al căror anti-iudaism nu presupunea o respingere a Bibliei?
The response [to this question] resides in the reactions and polemics engendered by his theses. Against them were drafted Gospels and Acts that reported that Jesus was a Jewish agitator, put to death by the Jews, certainly, but nourished by the milk of biblical wisdom. The Gospel placed under the name of Luke detailed the childhood of the Christ, a man born from a woman, even if the sperma was called pneuma, “Spirit.”
Paul, the Marcionite apostle, penetrated into the anti-Marcionite texts that attested to his “veritable existence.” Thus, the Acts of the Apostles, a novel that presented itself as a historical chronicle, reconciled the apostles Simon-Peter and Paul.[7]
Răspunsul [la această întrebare] rezidă în reacțiile și polemicile generate de tezele sale. Împotriva lor au fost redactate Evanghelii și Fapte care relatau că Isus a fost un agitator evreu, omorât de evrei, cu siguranță, dar hrănit cu laptele înțelepciunii biblice. Evanghelia pusă sub numele de Luca detaliază copilăria lui Hristos, un bărbat născut dintr-o femeie, chiar dacă sperma a fost numită pneuma, „Spirit”.
Pavel, apostolul marcionit, a pătruns în textele anti-marcionite care atestau „adevărata lui existență”. Astfel, Faptele Apostolilor, un roman care s-a prezentat ca o cronică istorică, i-a împăcat pe apostolii Simon-Petru și Pavel[7].
Other letters by Paul were written: the so-called “pastorals.” Joseph Turmel has established that the letters of Ignatius of Antioch – the same ones that tradition cites as the [first] appearance of the word “Catholic” – revealed the existence of a Marcionite version (135, at the earliest), which was revised around 190-210 by another bishop of Antioch, Theophilus, who, despite his hostility to Marcion, complacently expounded upon the inspiration of the Novum Testamentum.[8]
Au fost scrise și alte scrisori ale lui Pavel: așa-numitele „pastorale”. Joseph Turmel a stabilit că scrisorile lui Ignatie al Antiohiei – aceleași pe care tradiția le citează ca [prima] apariție a cuvântului „catolic” – au relevat existența unei versiuni marcionite (135, cel mai devreme), care a fost revizuită în jurul 190-210 de către un alt episcop al Antiohiei, Teofil, care, în ciuda ostilității sale față de Marcion, a expus cu multă satisfacție inspirația Novum Testamentum.[8]
This Theophilus did not hesitate to speak of the letters of Paul as the “holy and divine Word,” but not without preliminarily ridding them of their Marcionite expressions. He also borrowed from Theodotus the notion of the trinity and undertook the “harmonization of the Gospels, which thus appeared to him nearly deprived of harmony,” as Deschner remarks.[9]
In order to demolish Marcion, Theophilus was joined by Denyse of Corinth, Philippe of Gortyn, Hippolytus of Rome, Clement of Alexandria, Irenaeus of Lyon, Justin the Apologist, Bardaisan of Edessa, Tertullian, Rhodon and Modestus. These were mostly men who enjoyed a certain power as leaders of Christian communities.
Acest Teofil nu a ezitat să vorbească despre scrisorile lui Pavel ca despre „Cuvântul sfânt și dumnezeiesc”, dar nu fără a le scăpa în prealabil de expresiile lor marcionite. De asemenea, el a împrumutat de la Teodot noțiunea de trinitate și a întreprins „armonizarea Evangheliilor, care astfel i se părea aproape lipsită de armonie”, după cum remarcă Deschner.[9]
Pentru a-l dărâma pe Marcion, lui Teofil i s-au alăturat Denyse de Corint, Filip de Gortyn, Hippolit de Roma, Clement de Alexandria, Irineu de Lyon, Iustin Apologetul, Bardaisan de Edessa, Tertulian, Rhodon și Modestus. Aceștia erau în mare parte bărbați care se bucurau de o anumită putere ca lideri ai comunităților creștine.
But the worst enemy of Marcion was Marcion himself. How could a founder of Churches, engaged in politics and temporal and spiritual affairs, hope to build the power of God upon the foundations of a world that he condemned because it was the work of a Demiurge, a bloody and pernicious God? How could he succeed in establishing a Universal Church in an odious society, which simple faith invited one to renounce right away? And to which authority could a bishop go to durably legitimate a Jesus who had not lived the life of the humble people whom he ruled?
Dar cel mai mare dușman al lui Marcion a fost Marcion însuși. Cum ar putea un fondator de Biserici, angajat în politică și în treburile temporale și spirituale, să spere să construiască puterea lui Dumnezeu pe temelia unei lumi pe care a condamnat-o pentru că era opera unui Demiurg, un Dumnezeu sângeros și dăunător? Cum ar putea el reuși să întemeieze o Biserică Universală într-o societate odioasă, care invita să se lepede de o simplă credinţă imediat? Și la care autoritate ar putea să meargă un episcop pentru a-l legitima în mod durabil pe un Iisus care nu a trăit viața poporului umil pe care îl conducea?
By breaking with Jewish mythology, did not Marcion remove his credit from a Christianity that was completely borrowed from biblical exegeses? Justin understood this quite well when he condemned Marcion and explained to Trypho that – the Jews having lost the key to its interpretation – the Bible thenceforth belonged to the Christians, who were the only ones in a position to confer upon it its true meaning.
Rupând cu mitologia evreiască, nu și-a îndepărtat Marcion creditul de la un creștinism care a fost împrumutat complet din exegezele biblice? Iustin a înțeles destul de bine acest lucru când l-a condamnat pe Marcion și i-a explicat lui Trifon că – evreii au pierdut cheia interpretării ei – Biblia aparținea de atunci creștinilor, care erau singurii în măsură să-i confere adevăratul ei sens.
Irenaeus, the Bishop of Lyon, had no sympathy for the inventor of Paul; his Epideixis explained Christian doctrine on the basis of biblical prophecies. Neither did Tertullian, though he was close to the one who called marriage trash and an obscenity. Because, if Marcion, despite his dualism, was not a Gnostic – for him, faith (pistsis) took precedence over gnosis, and adhesion to Christ was not founded upon knowledge (gnosis) – he nevertheless stripped the martyrdom of Jesus of its penitential meaning when he separated it from the tradition of Isaiah and the [other] biblical prophets.
Irineu, episcopul de Lyon, nu avea nicio simpatie pentru inventatorul lui Pavel; în a sa Epideixis a explicat doctrina creștină pe baza profețiilor biblice. Nici Tertulian, deși era aproape de cel care numea căsătoria gunoi și obscenitate. Pentru că, dacă Marcion, în ciuda dualismului său, nu a fost un gnostic – pentru el, credința (pistsis) avea întâietate față de gnoză, iar aderarea la Hristos nu s-a întemeiat pe cunoaștere (gnoză) – el a dezbrăcat totuși martiriul lui Isus de sensul său penitențial atunci când a separat-o de tradiția lui Isaia și de [ceilalți] profeți biblici.
Therefore, deprived of the sacrificial model of the man dead upon the cross, the Church lost meaning and usefulness.
Prin urmare, lipsită de modelul jertfelnic al omului mort pe cruce, Biserica (eretică lansată de Marcion) și-a pierdut sensul și utilitatea.
[1] W. H. Frend, Martyrdom and Persecution, Oxford, 1965, pp. 222 sq.
[2] E. Harnack, Marcion. Das Evangelium vom fremde Gott, Leipzig, 1921.
[3] H. Resche, Die Werkstatt des Marcusevangelisten, Jena, 1924.
[4] J. Turmel, Histoire des dogmas, Paris, 1931-1933.
[5] Cited by M. de Chambrun-Ruspoli, Le Retour du Phénix, op. cit., p. 69.
[6] Leisegang, La Gnose, op. cit., pp. 187 sq.
[7] A. Huck, Synopsis of the First Three Gospels, 1936.
[8] J. Turmel, op. cit.
[9] K. Deschner, III, p. 75.
FINAL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu