ERETICUL MARCION ŞI BISERICA FALSĂ LANSATĂ DE EL

    Erezii:

MARCIONISMUL

  

Marcion, canonul, Legea şi istoricul Isus

 

Un studiu al vieţii şi moştenirii lui Marcion
de Chris Price (Octombrie 14, 2002)

 

Este ironic faptul că una dintre cele mai influente figuri din istoria Bisericii este şi unul din cei mai batjocoriţi eretici: Marcion. Cu toate că ideile sale au fost complet respinse de  părinţii apostolici ai bisericii secolului al doilea, tocmai nevoia de a le respinge a împins  biserica secolului al doilea să ia în considerare, să clarifice şi să consolideze propriile credinţe despre probleme importante: conţinutul Bibliei creştine (Canonul), relaţia dintre creştinism şi iudaism (ori dintre Lege şi Slavă) şi, în fine, sursa cunoaşterii bisericeşti despre Isus.

SURSELE NOASTRE DE INFORMARE

Principalele surse pentru viaţa lui Marcion sunt Iranaeus, Tertullian şi Hippolytus. Însă şi scriitorul evreu Celsus ştia despre Marcion şi i-a folosit argumentele pentru a argumenta împotriva creştinismului. Robin L. Fox, Pagans and Christians – Păgâni şi creştini, la pag. 516. Informaţii adiţionale despre Marcion şi adepţii lui pot fi luate şi de la alţi scriitori creştini care au continuat să-i combată pe marcioniţi la secole după moartea acestuia.

Lucrarea de căpătâi a lui Marcion se intitula Antiteze şi nu s-a păstrat. Iar asta nu din cauza unei distrugeri sau arderi intenţionate din partea creştinilor ortodocşi. Este doar rezultatul trecerii timpului. Scrierile grupărilor religioase care s-au stins au fost în general condamnate la pieire pur şi simplu pentru că materialele scrise ale acelor vremuri nu durau foarte mult. Fără noi generaţii de scribi dornici de a copia textele mai vechi, este foarte improbabil ca vreun manuscris să fi putut supravieţui.

MARCION PLEACĂ LA ROMA

Marcion s-a născut de fapt într-o familie creştină. Tatăl său era episcop creştin. S-a născut în Sinope, Asia Mică, prin anul 85 d.Hr. Marcion era un negustor bogat şi armator. După ce a fost acuzat de "batjocorirea unei fecioare" şi, pare-se, excomunicat de biserica din Sinope, Marcion a părăsit Asia Minor şi s-a mutat la Roma, prin anul 135 d.Hr. Poate pentru a-şi asigura primirea în Biserica Romană după fărădelegile din Asia Mică, Marcion a dat Bisericii Romane 200.000 de sesterţii (un dar foarte consistent) la sosirea sa. La început, Marcion a fost acceptat de Biserica Romei.

Oricum, a devenit curând evident că învăţătura sa era o abatere radicală de la creştinismul tradiţional. Marcion a ajuns sub influenţa învăţătorului gnostic Cedro "care credea că Dumnezeu din Vechiul Testament era diferit de Dumnezeu şi Tatăl Domnului Isus Hristos. Dumnezeul Vechiului Testament era de necunoscut; cel din urmă a fost revelat." Marcion, din Dermot McDonald, în The History of Christianity- Istoria Creştinismului, la pag.104-105. Cedro a susţinut şi existenţa unei "cunoaşteri secrete" de la Isus, care nu mai fusese făcută publică până atunci (o afirmaţie comună în rândul gnosticilor). Marcion a adoptat aceste idei în doctrina sa "eretică" despre creştinism.

ÎNVĂŢĂTURILE LUI MARCION

Învăţăturile lui Marcion s-au abătut de la creştinismul tradiţional în mai multe feluri. Cel mai dramatic, poate, Marcion a respins ideea că Dumnezeu al Vechiului Testament şi cel al Noului Testament erau aceeaşi fiinţă. Până atunci, biserica tradiţională a considerat sacru Vechiul Testament şi a mers pe ideea că creştinismul era o împlinire sau o continuare a iudaismului. Respingerea acelei idei de către Marcion a afectat multe idei şi crezuri.

PROPRIUL CANON AL LUI MARCION DESPRE SCRIPTURĂ

Marcion a pornit o luptă neostoită prin ideile sale revoluţionare. A înfruntat o problemă evidentă. De mai mult de 100 de ani, creştinii foloseau Vechiul Testament ca Scriptură creştină, ba chiar cele mai sacre documente ale creştinilor se raportau şi se bizuiau mult pe Vechiul Testament. Pentru Marcion, soluţia a fost să respingă complet Vechiul Testament şi să stabilească un canon care a estompat rădăcinile Vechiului Testament creştin şi iudaic pe cât de mult posibil.

Pavel, cu predilecţia sa pentru slava neîngrădită, era de departe apostolul favorit al lui Marcion. Drept urmare, acesta a respins scrierile atribuite celorlalţi apostoli şi s-a bazat pe formele Evangheliei lui Luca şi pe zece epistole ale lui Pavel pe care le-a redactat. Deşi un mic număr de scolastici au argumentat, din când în când, că Marcion ar fi putut avea acces la forme mai timpurii ale evangheliilor (îndeosebi la cea a lui Luca), chiar şi John Knox, cel mai proeminent promotor al acestei teorii, admite că Marcion intenţionat şi de bună voie a înlăturat atât de multe influenţe din Vechiul Testament şi din cele iudaice pe cât a putut, folosindu-se de epistolele lui Pavel şi Evanghelia lui Luca. "Acel  Marcion, de pildă, nu a ţinut cont de proclamarea de către Ioan Botezătorul a lui Isus ca Mesia, sau povestea ispitirii lui Isus; în mod sigur i se poate imputa lui Marcion omiterea acestor pasaje. Nu numai că ele nu se potrivesc cu poziţia teologică a lui Marcion, dar (cel mai important) sunt şi adânc implicate în tradiţia sinoptică, iar a le explica ca adăugiri ulterioare la o Evanghelie care era deja dependentă (ca şi Marcion) de această tradiţie, este aproape imposibil." John Knox, Marcion and the New Testament – Marcion şi Noul Testament, pag. 95.

Scopul redactărilor lui Marcion este vast. Aşa cum Dr. Fisher explica, Marcion a respins "în întregime Vechiul Testament, [şi] s-a îndreptat spre Evanghelia lui Luca (eliminând capitolele 1 şi 2 ca fiind prea iudaice) şi scrisorile lui Pavel (cu excepţia celor pastorale)." "Canonul Noului Testament," de Milton Fisher, din The Origin of the Bible- Originea Bibliei, ed. Philip Comfort, la 71. Pe lângă capitolele 1 şi 2 din Luca, Marcion a mai înlăturat şi Luca 4:1-3 (descrierea ispitei, referitor la Dueteronom, de 3 ori), Luca 4:16-30 (Isus afirma—în timp ce predica într-o sinagogă—că slujba Sa era era o împlinire a Vechiului Testament), Luca 5:39 ("Cel vechi este bun"), şi Luca 8:19 (referire la familia lui Isus). Toate aceste versete erau prea evreieşti şi contraveneau prea mult ereziilor lui Marcion.

În mod semnificativ, Marcion a ciuntit şi scrisorile lui Pavel, eliminând cât mai multe referiri pozitive la iudaism sau la Vechiul Testament posibil. "Marcion a abordat textele din epistolele lui Pavel în aceeaşi manieră ca textul Evangheliei lui Luca: tot ce părea inconsistent cu ceea ce credea el a fi autentica învăţătură a lui Pavel era privit ca o denaturare provenind de la o mână străină." F.F. Bruce, The Canon of Scripture- Canonul Scripturii, pag. 140. Menţionarea lui Avraam ca exemplu de credinţă a fost eliminată din Galateni (3:6-9), la fel ca şi legătura dintre Lege şi evanghelii (3:15-25). A eliminat Romanii 1:19-21:1, 3:21-4:25, şi majoritatea Romanilor 9-11, precum şi tot după Romani 14:23.

Mai mult, Marcion a denaturat pur şi simplu conţinutul multor versete din Luca şi epistolele lui Pavel, pentru a le slăbi legătura cu iudaismul. De exemplu, în loc de "Vie Împărăţia Ta" din Rugăciunea Domnului (Luca 11:2), evanghelia lui Marcion spunea "Fie ca Sfântul Duh să vie pentru a ne curăţa." Bruce, The Canon of Scripture, pag. 138. În Efeseni el a schimbat "isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile" (3:9) isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri de Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile." Id. la 139. Această micuţă schimbare l-a schimbat pe Dumnezeul creator cu Dumnezeu cel din Noul Testament.

Doi Dumnezei diferiţi

Odată ce Marcion a rescris scripturile creştine, şi-a putut susţine cauza. Ori, cum scria Robin Lane Fox :"răstălmăcind scripturile, el a prezentat o cauză puternică." Fox, Pagans and Christians- Păgâni şi creştini, la pag. 332. Teologia sa a fost o abatere extraordinară de la cea a bisericilor creştine în care a crescut. Crucială pentru teologia sa era noţiunea potrivit căreia existau de fapt doi "dumnezei." Unul dintre aceşti doi "dumnezei" era Dumnezeul din Vechiul Testament. El era complet diferit —şi cu adevărat mai prejos—ca entitate, faţă de Dumnezeu din Noul Testament. Isus era produsul Noului Dumnezeu. Acest Dumnezeu nu era Iehova, ci "Dumnezeu cel necunoscut", la care se referea Pavel în Faptele Apostolilor, în discursul său din Atena.

"Marcion a şocat Biserica negând orice legătură între Dumnezeii din Vechiul şi Noul Testament. . . . Creatorul, argumenta el, era o fiinţă incompetentă: altfel de ce ar fi dat femeii agonia naşterii? 'Dumnezeu' din Vechiul Testament era un 'barbar convins' care a favorizat bandiţi şi satrapi precum regele David al Israelului. Hristos, prin contrast, era revelaţia nouă şi separată a unui Dumnezeu superior. Învăţătura lui Marcion era cea mai extremă declaraţie de înnoire a credinţei creştine. Combinare a virginităţii cu respingerea căsătoriei, a devenit 'marcionism' şi a continuat să atragă adepţi, îndeosebi printre vorbitorii răsăriteni de siriană, tocmai până prin secolul al patrulea." Robin Lane Fox, Pagans and Christians, pag. 332.

Astfel afirma Marcion, că Dumnezeul din Vechiul Testament nu era cel din Noul Testament. Dumnezeul Vechiului Testament era "Dumnezeul creator," dar era aspru, crud şi incompetent. Marcion îl punea în contrast pe acest Dumnezeu creator with cu Dumnezeul lui Isus, care era numai dragoste şi slavă.

Isus – nici aşteptatul Mesia, nici om

Gândirea revoluţionară a lui Marcion despre identitatea lui Dumnezeu a fost însoţită de o idee asemănătoare despre identitatea lui Isus şi relaţia Lui cu Dumnezeu. Marcion "adoptase ideea gnostică despre Demiurg şi gândea că Hristos doar 'a părut' să fie uman. . . ." Cu toate că Isus "L-a dezvăluit pe Dumnezeul iubirii şi iertării, nu va exista nici o înviere a trupului, o a doua venire sau o judecată a lui Hristos. Marcion a respins cu vehemenţă ideea Judecăţii. Potrivit lui, Dumnezeul Vechiului Testament ar fi trimis un mesia pentru a-i strânge pe cei aleşi în Împărăţie, să conducă întregul pământ şi să îşi exercite judecata asupra păcătoşilor. Dar în acest moment a intervenit Dumnezeu, arătând îndurare păcătoşilor şi eliberându-i pe toţi de robia Dumnezeului evreilor." Hinson, The Early Church- Biserica timpurie, pag. 92.

Cu alte cuvinte, în timp ce Dumnezeul creator al Vechiului Testament se pregătea să trimită un mesia care să stabilească o Împărăţie pământeană, noul Dumnezeu a acţionat mai rapid, trimiţându-L pe Isus pentru a ne învăţa dragostea şi îndurarea în toate. Nu va fi nici judecată, nici înviere a trupului şi nici a doua venire a lui Isus. Scopul lui Isus era de a elibera oamenii din robia Dumnezeului iudeu, nu din robia firii păcătoase.

Tertullian a descris crezurile lui Marcion după cum urmează:

"Marcion a înfăţişat poziţia prin care Hristos, care pe vremea lui Tiberius era, printr-un precedent dumnezeu necunoscut, o revelaţie întru mântuirea tuturor naţiilor, este o fiinţă diferită de cel ce a fost uns Dumnezeu, Creator şi restaurator al neamului lui Israel, care va veni. Între aceste lucruri, el interpune o separare, printr-o diferenţă mare şi absolută, o diferenţă la fel de mare între dreptate şi adevăr, între lege şi evanghelie, între creştinism şi iudaism." Against Marcion – Împotriva lui Marcion, IV.6.

Căsătoria şi sexul

Deşi păreau aproape antinomianişti, Marcion şi adepţii lui erau de fapt foarte stricţi. "Curios, Marcion a propovăduit un strict ascetism, negând dreptul la căsătorie şi a formulat reguli drastice privind postul." Hinson, The Early Church, pag. 92. Acest lucru nu era neobişnuit, în sine. "În timpul secolelor al doilea şi al treilea, multe grupări eretice gândeau că mariajul era satanic şi desprins din desfrâu; unii îl asociau cu lucrarea unui creator inferior. Discipolii lui Marcion vorbeau despre trup ca de un 'cuib al vinovăţiei'. Câteva zicale erau puse pe seama lui Isus, în care El dezvăluia şi lăuda starea androgină a omului la zămislire." Robin Lane Fox, Pagans and Christians, pag. 358. Nu mai este nevoie să subliniem, ideea unui celibat complet a marcioniţilor avea să aibă un mare impact asupra abilităţii sectei de a se susţine.

REACŢIA CREŞTINĂ

Învăţăturile lui Marcion au fost combătute de biserică şi de părinţii apostolici. "Pentru orice conducător bisericesc, erezia lui Marcion era cea mai  şocantă abatere de la adevărul apostolic. El nega inspiraţia divină a Vechiului Testament şi continuitatea lui Dumnezeu Creatorul cu Hristos . Episcopul Policarp a ştiut cum să se poarte cu el. Când  Policarp l-a întâlnit pe Marcion, spune ucenicul lui Policarp, Iraneaus, l-a numit 'primul fiu născut al Satanei.'" Robin Lane Fox, Pagans and Christians, la pag. 492.

Marcion a fost alungat din cadrul Bisericii Romane în anul 144 d.Hr. Clericii erau atât de vehemenţi în a respinge învăţăturile sale, încât i-au returnat şi generoasa donaţie pe care o făcuse. "Înlăturarea lui Marcion a fost o grea lovitură financiară pentru Biserica Romei,  iar banii lui l-au ajutat să atragă un număr imens de adepţi în Răsărit." Paul Johnson, A History of Christianity, pag. 47. Ulterior, Marcion a folosit aceste fonduri în încercarea de a rivaliza cu Pavel, angajându-se în activităţi misionare pentru a răspândi versiunea sa de creştinism. Marcion a avut ceva succes. După cum arăta Tertullian, el a făcut biserici "aşa cum îşi fac viespile cuiburi." A făcut biserici în Roma, Cartagina, Nicomedia, Smirna, Frigia, Gartyna, Antiohia şi în Siria.

Aparent, bisericile lui Marcion — în pofida faptului că au fost ridicate într-o completă sfidare a legalităţii sau a legii — erau foarte riguroase în privinţa membrilor. Doar câţiva erau, până la urmă, consideraţi demni de a primi botezul şi a deveni membri ai bisericilor sale. S-a constatat o prezenţă ceva mai durabilă în Siria, dar şi ea a pierit complet începând cu mijlocul anilor 300. Aşa cum afirma profesorul Johnson, "crezul în celibat se dovedeşte neapărat fatal unei mişcări eretice." Id. la pag. 47. Totuşi, faptul că mişcarea a durat mai bine de 150 de ani, bazându-se doar pe convertiri, arată că ideile lui Marcion au avut o atracţie puternică.

IMPACTUL LUI MARCION

Impactul controversei marcionite în istoria Bisericii a fost mare, în trei privinţe. Prima, stabilirea unui Canon Creştin Ortodox al Scripturii (Noul Testament). A doua, creştinismul a îmbrăţişat moştenirea sa iudaică. A treia, reazemul Bisericii pe "tradiţia apostolică."

Canonul creştin

Opţiunea lui Marcion  pentru un canon foarte selectiv şi mutilarea scripturilor creştine  a obligat Biserica să îşi îndrepte atenţia în mod deosebit asupra scrierilor lui. Într-un fel, Marcion este prima persoană pe care o cunoaştem că a înfiinţat un "canon"— adică, să specifice exact care scrieri sunt "în" şi care sunt "pe dinafară." Făcând astfel, el a îmboldit Biserica tradiţională să specifice ce anume se poate considera a fi canon. "Ereticul Marcion, apărând un canon limitat al său (c. 140) a dus la grăbirea momentului în care credincioşii ortodocşi au trebuit să îşi declare poziţia în această problemă." Fisher, "The Canon of the New Testament" – „Canonul Noului Testament”, din The Origin of the Bible, ed. Philip Comfort. Biserica a replicat prin adeziunea la cele patru Evanghelii: Marcu, Luca (tomul întreg), Matei şi Ioan. Biserica a mai aderat şi la toţi apostolii, nu doar la Pavel. Asta duce la acceptarea Epistolelor lui Ioan, la cele ale lui Iacov şi a celor ale lui Petru. Ca urmare, Biserica a aderat la o teologie şi o perspectivă mult mai largă  decât viziunea lui Marcion în domeniu.

Relaţia creştinismului cu iudaismul

Respingerea completă de către Marcion a oricărei legături între iudaism şi creştinism, a Legii şi Evangheliei, a forţat Biserica să conchidă asupra legăturii dintre creştinism şi predecesorul lui iudaic, şi dintre Evanghelie şi Lege. Aşa cum afirmă prof. Hinson, "Nici un gânditor creştin anterior, heterodox ori ortodox, nu a făcut mai mult decât Marcion pentru a scoate la iveală chestiunea relaţiei creştinismului cu iudaismul." The Early Church, pag. 9.

Aceşti creştini timpurii şi-au dat seama că creştinismul nu era o revelaţie separată de iudaism, ci împlinirea făgăduită în iudaism. N.T. Wright explică că până şi concentrarea lui Marcion asupra lui Pavel şi atenţia lui pentru slavă şi dezrobire, ca reprezentând o ruptură completă de tradiţie, era în mod fundamental şubredă:

"Unii cititori, începând cel puţin de la Marcion în secolul al doilea, au văzut asta ca o dovadă că [Pavel] abandonase Povestea Iudaică, aderând la un univers simbolist foarte diferit. . . . Însă povestea de fundament a lui Pavel nu ar da un ecou mai profund acestui păgânism în secolul său de început sau sub alte forme. Ea continuă să rezoneze cu Povestea lui Israel. Pentru că această poveste vorbeşte despre un Dumnezeu creator care pretinde toate neamurile, toate ţinuturile pentru El, Pavel fiind capabil să extragă esenţa acestei poveşti pentru a o adresa evreilor şi celorlalte naţii. El afirmă astfel că povestea lui Isus împlineşte scopul pentru care Dumnezeul creator l-a chemat pe Avraam într-un loc de frunte." N.T. Wright, The New Testament and the People of God- Noul Testament şi Poporul lui Dumnezeu, pag. 407.

Ca rezultat, Canonul creştin include Vechiul şi Noul Testament, iar creştinismul respectă Legea în timp ce recunoaşte atotputernica lucrare a Slăvitului Isus, împlinită pe Cruce. Într-adevăr, probabil că singura cale de a aprecia cum se cuvine împlinirea lui Isus pe cruce este recunoaşterea validităţii legii.

Tradiţia Apostolică

Sprijinul lui Marcion (şi al altor gnostici) pe "cunoaşterea secretă" s-a confruntat în forţă cu "tradiţia apostolică." Marcion nu a fost singura figură care a argumentat pentru "cunoaşterea secretă." Alţii, precum Valentenius, au afirmat că ei posedă cunoaştere  care le-a fost transmisă tainic de la apostoli sau Isus. Biserica a reacţionat respingând ideea acestei " cunoaşteri secrete " care a fost născocită de lideri gnostici. În schimb, Biserica s-a bizuit pe "tradiţia apostolică." Aceasta era considerată mesajul public declarat Biserică de la începuturile existenţei sale. Mai poate fi numită şi o sprijinire iniţială pe "istoricul Isus." Asta însemnând că i s-a dat Bisericii un standard la care ea s-a subordonat: Noul Canon conţinea propovăduirile publice ale apostolilor. Învăţătura Bisericii trebuie bazată pe acest standard, în locul vreunei învăţături nou descoperite sau revelate de care nu a mai auzit nimeni.

Concluzie

În multe feluri, Marcion a cauzat mai multă moderaţie Bisericii Ortodoxe. Biserica a trebuit să ia aminte la rădăcinile ei iudaice şi să adere la scrierile ebraice, fără a se abate de la revelaţia sa creştină. Biserica a consimţit faptul că Isus a adus slavă şi dezrobire, dar a refuzat să lunece spre antinomianism sau să respingă ideea că legea are îndrumări morale de oferit. Biserica se opunea ferm desfrâului şi adulterului, dar încuviinţa sexul în cadrul căsătoriei, iar procrearea era morală şi necesară......