Capitolul V
Prezicerea despre un “dumnezeu” nebun
- Confirmat de istorie
Regele din nord şi regele din sud, până la moartea lui Antiochus Cel Mare. Urcarea pe tron a lui Antiochus Epifanes, “dumnezeul nebun”
Conflictul continuă
"Căci regele din nord va reveni şi va strânge o oştire mai mare ca cea dintâi; şi după câţiva ani el va înainta cu o oştire numeroasă şi bine înarmată." Daniel 11:13
Istoria confirmă profeţia:
În 203 Antioh Cel Mare adună o armată mai mare decât cea învinsă la Rafia.
Implicare internaţională în conflict, inclusiv a unui grup de evrei
"Şi în acele timpuri, mulţi se vor ridica împotriva regelui din sud; şi o ceată de derbedei din poporul tău se vor răscula, ca să împlinească viziunea; dar vor cădea." Daniel 11:14
Istoria confirmă profeţia:
Din mulţimea de duşmani, se evidenţiază Antioh Cel Mare, care se aliază cu Filip, regele Macedoniei. Apare şi un lider băştinaş din Egiptul de sud, care se declară faraon, reuşind să pună stăpânire pe teritoriile de sud ale Egiptului. Chiar şi dintre evrei se ridică o partidă sub conducerea marelui preot Honiyya Ben Shimon (în greacă Onia II Simonides, mort pe la anul 181 î. d. Ch.), care doresc dezlipirea de regatul din sud, nemaiplătind tribut. Acţiunea lor cade şi tributul este recuperat de regele din sud.
Regele din nord înaintează
"Regele din nord va înainta, va ridica întărituri şi va lua cetăţi întărite. Armatele din sud, nici chiar cei mai aleşi oameni ai săi, nu vor putea să ţină piept, nu vor avea putere să se împotrivească." Daniel 11:15
Istoria confirmă profeţia:
Lucrurile merg din rău în mai rău pentru regatul din sud şi dinastia Ptolemeilor. Ei pierd teritorii importante în faţa lui Antioh Cel Mare, regele din nord. Comandantul armatei regelui din sud, Scopas, şi elita lui, deşi victorioşi în Iudeea, nu pot ţine piept şi pierd teren în Coele-Siria.
Regele din nord intră în Iudeea
"Cel care va merge împotriva lui va face ce va voi şi nimeni nu i se va împotrivi, el se va opri în ţara minunată şi nimicirea va fi în mâna lui." Daniel 11:16
Istoria confirmă profeţia:
Declinul ce a început pe timpul lui Ptolemeu Philopater, continuă. Pentru moment, Antioh Cel Mare este de neoprit.
"În anii 223-213 consolidează imperiul, înăbușă revolta din Mesopotamia, recucerește o parte din Asia Mică învingănd pe vărul și rivalul său Achaios. Începe un război încununat de succes de supunere a Armeniei, Bactriei și Parthiei, încheie o înțelegere cu India." Wikipedia
Care este semnificaţia expresiei "ţara minunată"? Israel.
În anul 200, lângă Panium (Cesarea Filippi) învinge pe Scopas, comandantul armatei regelui din sud.
"Între anii 204-196 începe cucerirea Palestinei și învinge în 198 la râul Iordan pe regele Egiptului Ptlolomeu V. Acest război este cunoscut sub numele de al V-lea război sirian." Wikipedia
Planul regelui din nord se zădărniceşte
"Şi el (regele din nord) îşi va îndrepta faţa să vină cu puterea întregului său regat (contra regelui din sud) să facă dreptate (înţelegere), şi el se va înţelege (cu regele din sud) şi îşi va da fiica (regelui din sud), ca femeie (soţie), ca să-l distrugă. Dar ea (fiica ei) nu va fi de acord să stea de partea lui (a regelui din nord)." Daniel 11:17
Istoria confirmă profeţia:
Antioh Cel Mare se înţelege cu regele Macedoniei, Filip, să îşi împartă anumite teritorii ale regelui din sud între ei. Ascunzându-şi ţelul lui adevărat, după ce Antioh Cel Mare face o demonstraţie de forţă, prin diplomaţie reuşeşte să îşi mărite fiica cu regele din sud, dar cu gândul să o folosească pe aceasta ca spioană. Astfel, Cleopatra I Siriaca (c. 204 - 176 BC), se va căsători în anul 193 î.Hr. cu Ptolemu al V-lea Epifanie al Egiptului şi va deveni regină, dar nu va sta de partea tatălui ei, deoarece când va izbucni războiul între Antioch Cel Mare şi Roma, ei vor sta de partea Romei, ca să îşi recâştige teritoriile acaparate de Antioh.
Conflictul cu Roma şi declinul regelui de la nord
"Apoi îşi va întoarce privirile înspre insule şi va lua multe din ele; o căpetenie va pune capăt ruşinii pe care voia el să i-o aduca, şi o va face să cadă asupra lui." Daniel 11:18
Istoria confirmă profeţia:
Încrezător în alinaţele şi virtuţiile sale şi crezând că îl poate deposeda de noi teritorii pe ginerele său regele din sud, Antioh Cel Mare porneşte o ofensivă împotriva posesiunilor insulare ale acestuia. Văzându-se înşelat, regele din sud, Ptolemeu V chemă în ajutor Roma. Macedonenii, la rândul lor rup alinţa, probabil nemulţumiţi de teritoriile pe care le-au primit. Declinul regelui din nord începe când dorind ca să îngenuncheze un inamic de la Roma (o căpetenie militară) şi să-l facă de ruşine, cum zice profeţia, începe un conflict deschis cu noua putere. Romanii sunt căliţi în luptele cu punii (cartaginezii) şi ducând o diplomaţie de succes, facându-şi aliaţi pe macedoneni, pergamieni şi rodosieni, înving (cu mici excepţii) rând pe rând armatele siriene. Antioh Cel Mare, pierde aproape toate teritoriile jefuite de la regele din sud şi este acoperit cu o mare ruşine. Da, cum zice şi proverbul "Nemulţumitului i se ia darul."
Sfârşitul “marelui” Antioch
"Apoi se va îndrepta spre cetăţuile ţării lui; dar se va împiedica, va cădea şi nu va mai fi de găsit." Daniel 11:19
Istoria confirmă profeţia:
Trebuind să plătească 10 000 de talanți de argint ca despăgubiri de război, în anul 187 Antioh Cel Mare intreprinde o expediţie în estul posesiunilor regatului său, pentru a face rost de bani şi moare după un conflict, dupa ce a încercat să jefuiască un templu, unde se băteau monezi.
Tentativa de jefuire a templului de la Ierusalim
"Atunci cel ce-i va lua locul va aduce un asupritor (jefuitor), în cea mai frumoasă parte a regatului (Ierusalim), dar în câteva zile va fi zdrobit, nu prin mânie (omenească), nici prin bătălie." Daniel 11:20
Istoria confirmă profeţia:
Antiochus Cel Mare este urmat la tron de fiul său, Seleuchus IV Philopator. Acesta a domnit între 187 – 175 î. d. Ch. Ministrul său, Heliodorus, a fost trimis la Ierusalim să jefuiască templul. Însă acesta nu a reuşit să jefuiască templul, fiind oprit (“zdrobit” = îmbolnăvit) de o vedenie. Apoi, Seleuchus IV Philopator moare şi el, fiind asasinat de Heliodorus.
Apare un rege “nemernic” la cârma regatului din nord
"Şi în locul lui se va ridica un om nemernic, fără să aibă putere regală; dar el se va ridica într-un timp de linişte şi va obţine regatul prin linguşiri." Daniel 11:21
Istoria confirmă profeţia:
După ce Seleuchus IV Philopator este înlăturat de la conducerea regatului prin omor, în mod legitim a fost urmat la tron de către fiul său desemnat. Dar fratele lui Seleuchus IV, Antiochus Epifanes pune mâna pe tron prin linguşiri, după ce domneşte o perioadă fără putere regală, ca regent al nepotului său (fiul fratelui său). Apoi îl înlătură pe acesta şi se proclamă rege, după care prin domnia sa a încercat să demonstreze că este “dumnezeu”, numindu-se “Theos Epifanes” şi nereuşind contemporanii lui l-au numit “Theos Epimanes” (Dumnezeul Nebun).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu