joi, 22 februarie 2024

Cartea istorică-biblică “DEZLEGAREA TAINELOR" - Informează-te corect!

 

ORĂ DE ISTORIE

 

 Te-ai informat corect?

 

Cu mulţi ani în urmă, tatăl meu m-a întrebat, cam aşa: oare mai este mult până se va împlini profeţia despre pustiirea Ierusalimului (Luca 21:20)? Tot auzea despre conflictul dintre evrei şi arabi şi în sinea lui se gândea dacă nu cumva timpul acela este aproape... Nu ştia faptul că Ierusalimul a fost pustiit în anul 70 AD! De unde să ştie? Avea doar patru clase la zi şi încă patru în stil comunist, făcute la plan şi deşi era credincios de mult timp şi citea Biblia zilnic, de mulţi ani, nu a auzit nimic despre pustiirea Ierusalimului de către armata condusă de generalul Titus. Acesta era fiul împăratului roman Vespasian. Sub comanda acestuia s-a împlinit profeţia despre distrugerea Templului din Ierusalim (Daniel capitolul 9), împlinind şi profeţia din Matei 24:1,2. Vedem în acest exemplu, ce uşor este să interpretezi greşit nişte profeţii relativ simple, dacă nu eşti informat.

Tatăl meu nu a fost informat, fiindcă mediul de la sat în care trăia nu cunoştea istoria antică. Însă unii care au fost bine informaţi, dar au respins informaţia, nu au fost bine pregătiţi din punct de vedere al înţelepciunii interioare, lăsându-se seduşi de alte interese şi au plătit scump, cu propriile lor vieţi, nu înainte de a suferi cumplit.

Logica greşită le-a fost fatală. În timpul asediului Ierusalimului, pe care l-ar fi putut evita, au murit foarte mulţi oameni, evrei şi prozeliţi, aşa că au încetat să-i mai numere. Pe lângă populaţia însemnată a oraşului, mai erau acolo circa 2 milioane de oaspeţi din multe părţi ale ţării şi a lumii şi majoritatea au murit în chinuri cumplite, de foamete, boli sau jaf. Au venit la o sărbătoare, dar au ajuns în groapă... Şi ar fi putut să se salveze, dacă ar fi acţionat logic! Iată un exemplu, la care putem să medităm.

Cartea Profetului Daniel are încă câteva profeţii neâmplinite. Vom putea fi noi logici în timpul examinării dovezilor? Sau vom repeta greşelile istoriei?

Dacă orizonturile profetice ale Bibliei cu privire la trecut şi prezent sunt veridice, trebuie să ne aşteptăm să fie la fel şi cu privire la viitor. Fie ca Dumnezeu să ne dea o minte înţeleaptă pentru timpul în care trăim - căci cine ştie, putem păţi ca cei pe care i-a prins asediul în Ierusalim, murind în chinuri lungi şi groaznice, deşi lumea a fost avertizată despre ce i se va întâmpla acestui oraş.

 

 

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu