Marcion was the first to comprehend that Rome, constituting the center of a civilization that was proposed as an example for the whole world, was the axis of gravitation from which Christianity, purified of its barbarity, hoped to radiate a “universal” glory (the word catholicon came into play towards the end of the Second Century and was popularized in the Fifth. Tertullian avowed: “The Hermetic tradition of Marcion has filled the universe.”)
Marcion a fost primul care a înțeles că Roma, constituind centrul unei civilizații care a fost propusă ca exemplu pentru întreaga lume, era axa de gravitație de la care creștinismul, purificat de barbaria sa, spera să radieze o glorie „universală” (cuvântul catholicon a intrat în joc spre sfârșitul secolului al II-lea și a fost popularizat în al V-lea. Tertulian a declarat: „Tradiția ermetică a lui Marcion a umplut universul.”)
Around 140, in the Roman city in which the churches – still Judeo-Christian – were torn by rivalries for power (according to the contemporary novel by Hermas, The Shepherd), Marcion met Cerdon, disciple of Satornilus of Antioch. He [Marcion] composed two works, which were lost or destroyed by the Church.
Pe la 140, în orașul roman în care bisericile – încă iudeo-creștine – erau sfâșiate de rivalitățile pentru putere (conform romanului contemporan al lui Hermas, Păstorul), Marcion l-a întâlnit pe Cerdon, discipolul lui Satornilus al Antiohiei. El [Marcion] a compus două lucrări, care au fost pierdute sau distruse de Biserică.
The Apostolicon was nothing other than a compilation of letters attributed to Saul, Romanized as Paulus. The Evangelion expounded the Good News, the unique Gospel, the Gospel of Paul, to which both the Marcionites and the anti-Marcionites referred. Basing himself on the letters that he re-copied and rewrote by stripping them of their Semitisms, Marcion thus drafted Paul’s evangelic message.
Apostoliconul nu era altceva decât o compilație de scrisori atribuite lui Saul, romanizat ca Paulus. Evanghelionul a expus Vestea Bună, Evanghelia unică, Evanghelia lui Pavel, la care s-au referit atât marcioniții, cât și anti-marcioniții. Bazându-se pe scrisorile pe care le-a recopiat și rescris, dezbrăcându-le de semitisme, Marcion a redactat astfel mesajul evanghelic al lui Pavel.
Resch believed the canonical Gospel attributed to Mark to be the work of Marcion, which was then corrected by the anti-Marcionites.[3] He noted that Jesus’ childhood was not mentioned in it, that the opposition of Jesus to the Torah didn’t possess the least ambiguity, and that the staging of the remarks or logia didn’t break with the conception (common to Judeo-Christianity, Saul/Paul and Marcion) of an angelos-christos incarnated in a being of wisdom, that is, an emanation of the Sophia.
Resch credea că Evanghelia canonică atribuită lui Marcu este opera lui Marcion, care a fost apoi corectată de anti-marcioniți.[3] El a observat că copilăria lui Isus nu era menționată în ea, că opoziția lui Isus față de Tora nu poseda cea mai mică ambiguitate și că punerea în scenă a replicilor sau a logiei nu s-a rupt cu concepția (comună iudeo-creștinismului, lui Saul/Paul și Marcion) a unui înger-christos întrupat într-o ființă a înțelepciunii, adică o emanație a Sophiei (Înţelepciunii).
In the reaction against Marcion, anti-Marcionite prologues were added to the Gospels attributed to Mark, Luke and Matthew. Conceived to combat the idea of the Angel-Messiah, they gave the traits of a historical Roman person to the allegorical material. The Montanist propagandistic narratives about Pilate, Paul and Peter (the Gospel of Nicodemus, the Acts of Paul and Thecla, the Apocalypse of Peter, etc.) contributed to the eventful decor of this drama.
În reacția împotriva lui Marcion, la Evangheliile atribuite lui Marcu, Luca și Matei au fost adăugate prologuri anti-marcionite. Conceput pentru a combate ideea Îngerului-Mesia, ei au dat materialului alegoric trăsăturile unei persoane istorice romane. Narațiunile propagandistice montaniste despre Pilat, Pavel și Petru (Evanghelia lui Nicodim, Faptele lui Pavel și Tecla, Apocalipsa lui Petru etc.) au contribuit la decorul plin de evenimente al acestei drame.
Marcion died around 165, after an adventurous life, in which the journeys of Paul probably marked the backdated milestone. Did he not derive his apostolic legitimacy, everywhere that he presented himself, from the simple assertion that Paul had been present several generations previously?
Marcion a murit în jurul anului 165, după o viață aventuroasă, în care călătoriile lui Pavel au marcat probabil piatra de hotar retrodatată. Oare nu și-a derivat legitimitatea apostolică, oriunde s-a prezentat, din simpla afirmație că Pavel fusese prezent cu câteva generații înainte?
His disciple Apelles followed his work in Rome and Alexandria. He demonstrated the absurdity of the biblical texts in his Syllogisms (lost). He seemed, however, to have broken with the Marcionite doctrine of the two Gods. He admitted only one, a good one, the creator of the angelic world, from which escaped a perverse angel, the Demiurge who inclined all things towards evil.
Discipolul său Apelles i-a urmat munca la Roma și Alexandria. El a demonstrat absurditatea textelor biblice în Sillogismele sale (pierdute). Părea, totuși, să fi rupt cu doctrina marcionită a celor doi dumnezei. A admis doar unul, unul bun, creatorul lumii angelice, din care a scăpat un înger pervers, Demiurgul care a înclinat toate lucrurile spre rău.
Apelles approached the Christianity of the New Prophecy: he gave to Jesus not a simple human appearance, but a real body and the mission to correct the unfortunate work of the Demiurge. His Revelations (lost, if it was not in fact the apocalypse of Paul or Peter) re-transcribed the visions of a prophetess called Philomene. A polemic opposed her to Rhodon, disciple of Tatian.
Apelles s-a apropiat de creștinismul Noii Profeții (montanism): i-a dat lui Iisus nu o simplă înfățișare umană, ci un corp adevărat și misiunea de a corecta opera nefericită a Demiurgului. Apocalipsele sale (pierdute, dacă nu a fost de fapt apocalipsa lui Pavel sau a lui Petru) au retranscris viziunile unei proorociţe numite Filomene. O polemică i-a opus-o lui Rhodon, discipolul lui Tatian.
Marcion invented a Western Christianity, one without a Jewish [i.e., Eastern] past. He rejected the midrashim of the Nazarene and Elchasaite Churches, the elements of which later entered into the Greek Gospels attributed to Matthew, Thomas, James, Andrew and Philip. According to Joseph Turmel,[4] Marcion – using the short notes by Saul – gave to his churches, which were “Catholic” before the advent of Catholicism, a Roman master, a citizen of the town of Tarsus, which was Romanized in 140 or 150.
Marcion a inventat un Creștinism Occidental, unul fără trecut evreiesc [adică, răsăritean]. El a respins midrashim-ul Bisericii Nazarinene și Elchasaite, ale căror elemente au intrat mai târziu în Evangheliile grecești atribuite lui Matei, Toma, Iacov, Andrei și Filip. Potrivit lui Joseph Turmel,[4] Marcion – folosind note scurte ale lui Saul – a dat bisericilor sale, care erau „catolice” înainte de apariția catolicismului, un maestru roman, cetățean al orașului Tars, care a fost romanizat în 140. sau 150.
Va urma -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu