ISTORIA LUI MARCION DE LA UN ATEU - 1

 

DESPRE ERETICUL MARCION< ISTORIA LUI DE LA UN ATEU CULT

 

Pe la începutul anlor “90, un ateu de limba fraceză a scris o carte dându-i numele “La résistance au christianisme” (“Resistance to Christianity” eng.), autorul fiind belgianul Raoul Vaneigem

Numele complet al cărţi: La résistance au christianisme. Les hérésies des origines au XVIIIe siècle, rom. Rezistența la creștinism. Erezii de la originile secolului al XVIII-lea, apărut în 1993

 

Având multe cunoştinţe din istoria credinţelor şi ideilor religioase, în această carte prezintă istoria a multor secte din creştinătate şi credinţele lor, începând cu secolul I AD. În Capitolul 11 dezbate erezia marcionită, lansată de Marcion din Sinope şi îi dă titlul: Marcion și elenizarea (grecizarea) creștinismului

 

Chapter 11: Marcion and the Hellenization of Christianity

 

Despite the passage of two centuries and the accusations of heresy that separated him from the State religion, Marcion (born in Rome in the Fourth Century) deserved to be considered the true father of the Catholic Church, a father maladroitly abandoned to the world, a runt that only his enemies brought to maturity.

 

În ciuda trecerii a două secole și a acuzațiilor de erezie care l-au despărțit de religia de stat, Marcion (născut la Roma în secolul al IV-lea) merita să fie considerat adevăratul părinte al Bisericii Catolice, un părinte abandonat cu răutate lumii, un runt pe care numai duşmanii lui l-au adus la maturitate.

 

Missionary zeal; the determination to found communities; the hope for supreme authority, the inauguration of which he would receive in Rome; the monarchal organization of the ekklesiai; virulent anti-Semitism; the conception of a Christian philosophy purified of its Judaism; a theology inspired by Greek thought: these [qualities of Marcion] were a great many of the fundamental traits of the future Catholic Church.

 

Elan misionar; hotărârea de a fonda comunități; speranţa autorităţii supreme, a cărei inaugurare avea să o primească la Roma; organizarea monarhală a ekklesiei; antisemitism virulent; concepția unei filozofii creștine purificate de iudaismul ei; o teologie inspirată de gândirea greacă: aceste [calități ale lui Marcion] au fost multe dintre trăsăturile fundamentale ale viitoarei Biserici Catolice.

 

With Marcion, Christianity – with contempt for historical truth – arrogated for itself a Hellenic genesis propagated by the myth of Paul, “apostle to the Gentiles.” Even today, many historians shamelessly ratify Christianity’s birth from Greek origins.

 

Cu Marcion, creștinismul – cu disprețul pentru adevărul istoric – și-a arogat o geneză elenă propagată de mitul lui Pavel, „apostol al neamurilor”. Chiar și astăzi, mulți istorici ratifică fără rușine nașterea creștinismului de la origini grecești.

 

Marcion’s talent was that of a businessman. Due to the events of his time, he understood that Christianity renounced any possible future if it didn’t break all ties with Judaism, which was disapproved of all through the Greco-Roman world because of the endemic state of insurrection in Palestine and [the cities of] the Diaspora.

 

Talentul lui Marcion era cel al unui om de afaceri. Datorită evenimentelor din timpul său, a înțeles că creștinismul renunță la orice viitor posibil dacă nu rupe toate legăturile cu iudaismul, care era dezaprobat în toată lumea greco-romană din cauza stării endemice de insurecție din Palestina și [orașe din] Diaspora.

 

In 115, the Jews destroyed the temple of Zeus in Cyrene. An agitator named Luknas or Andrew (a name annexed by the apostolic legends) took power and was acclaimed king of the Jews. Andrew called for the destruction of all the monuments of idolatry before [the arrival of] the Day of the Lord. The rumor was propagated that the insurgents ate their enemies and anointed themselves with their blood.

 

În 115, evreii (din Diaspora) au distrus templul lui Zeus din Cirene (Africa de Nord). Un agitator pe nume Luknas sau Andrei (un nume anexat de legendele apostolice) a preluat puterea și a fost aclamat rege al evreilor. Andrei a cerut distrugerea tuturor monumentelor idolatriei înainte de [venirea] Zilei Domnului. S-a propagat zvonul că insurgenții și-au mâncat dușmanii și s-au uns cu sângele lor (se întâmpla pe timpul împăratului Traian).

 

The massacre of non-Jews struck good Greek and Roman consciences with horror; one possessed a letter – emanating from the mother of a general sent to put down the rioters – in which she prayed that her son would not be “roasted by the Jews.” One knows how collective exactions to violence of this type – made over the course of two thousand years of religious criminality – nourished the grievances of Catholic, Protestant, Byzantine and atheist mobs that unleashed their pogroms against peaceful ghettos.

 

Masacrul non-evreilor a lovit cu groază conștiința bună grecească și romană; una deținea o scrisoare – care provenea de la mama unui general trimis să învingă revoltații – în care se ruga ca fiul ei să nu fie „prăjit de evrei”. Se știe cum exigențele colective la violență de acest tip – făcute pe parcursul a două mii de ani de criminalitate religioasă – au alimentat nemulțumirile gloatelor catolice, protestante, bizantine și atee care și-au dezlănțuit pogromurile împotriva ghetourilor pașnice.

 

That same year, the insurrection of the Jews of Alexandria spread to the Delta and the Thebaide, and gained in Palestine, Syria, Mesopotamia and Cyprus. In their holy war against the goyim, the Jews destroyed Salamis. Around 117, Trajan moved to end the revolts. Ten thousand Jews were executed.[1]

 

În același an, insurecția evreilor din Alexandria s-a extins în Deltă și Tebaida și a ajuns în Palestina, Siria, Mesopotamia și Cipru. În războiul lor sfânt împotriva "goyim" (nume dat de evrei ne-evreilor), evreii au distrus Salamina. Pe la 117, Traian s-a îndreptat pentru a pune capăt revoltelor. Zece mii de evrei au fost executați.[1]

 

Va urma -