Sciţii în Biblie, România şi creştinism

 Sciţii în Biblie

Sciţia a fost o ţară europeană care se întindea la nord, la est şi la vest de Marea Neagră, cuprinzănd şi o parte din teritoriul actual al României.
Veniți dinspre Asia, sciții au ocupat în secolul VIII î.Hr. stepele de la nordul Mării Negre, alungând de aici pe poporul cimerienilor, așezați aici din timpuri străvechi. Ei erau de rasă indo-iraniană, amestecați într-o oarecare măsură cu alte neamuri asiatice.

Sciţia descrisă de istoricul grec Herodot

La vest ei se învecinau cu tracii:
„În fața pământului scit, spre mare, se întinde Tracia. Sciția începe acolo de unde acest ținut formează un golf. Istrul se varsă în mare, îndreptându-se spre sud-est. Voi înfățișa țărmul Sciției de la Istru în sus și voi arăta cât de mare îi este întinderea. Îndată după Istru, vine Sciția veche, așezată către miazăzi și ajungând până la cetatea numită Carcinitis.”
— Herodot , Istorii, V, 3; FHDR, I, p. 65; Istorii IV, 99, p. 51
Ei erau vestiţi pentru cruzimile şi nedreptăţile comise:
„Și pe Menelau, capul a toată răutatea, l-a scos nevinovat; iar pe nenorociții aceia, care măcar și la Sciți, de și-ar fi spus pricina, s-ar fi slobozit nevinovați, pe aceștia i-a judecat spre moarte. ”
— (II Macabei 4:47)
În secolul I al erei creştine încă mai existau, deşi epoca lor de glorie apuse de mult timp.
„ Unde nu mai este elin și iudeu, tăiere împrejur și netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate și întru toți Hristos. ”
— Apostolul Pavel din Tars (Efeseni 3:11)

Istoricul Herodot spune că a existat şi un război lung de 300 de ani între sciţi şi traci, iar anumite teritorii au fost cucerite de sciţi, creându-se o populaţie mixtă, dar în cele din urmă sciţii fiind învinşi de greci, ţara lor a fost cotropită de diferite popoare.

Herodot menţiona că neamul sciţilor a fost cel mai numeros din lume, însă a trecut printr-o mare epidemie venerică (boală de natură sexuală), care a redus populaţia acestei ţări în mod drastic; posibil ca femeile nemaiputând naşte copii, fie îi năsteau morţi sau cu infirmităţi. Şi alte surse confirmă existenţa unei astfel de boli teribile în acel timp, sau după, cum ar fi Biblia şi cronica bulgară „Dzsagfar Tarihi”. Astfel, înţelegem mai bine de ce fetele din haremul lui Artaxerxe (Ahaşveros în BOR) intrau atat de târziu în patul lui, numai după un an:
BOR Estera 2:
12 Când venea fiecărei fete vremea să intre la regele Artaxerxe (Ahaşveros- VDC), după ce timp de douăsprezece luni se săvârşeau asupra ei cele rânduite pentru femei, (căci atât timp ţinea vremea curăţirii lor: şase luni cu miruri şi şase luni cu aromate şi alte unsori femeieşti)...

Vedem aici că Biblia arată ceea ce a spus şi Herodot, despre existenţa unei boli venerice teribile ale acelui timp... Bărbaţii sciţi au adus o boală sexuală teribilă de la templele care aveau prostituţie din Orientul Mijlociu, fiind într-o campanie militară. Deoarece sciţii erau foarte libertini, boala s-a extins cu repeziciune şi a măcinat întreaga ţară. Astfel, rămăşiţele acestui popor au fost cucerite de greci, ruteni (slavi), carpi (traci) şi iranieni.

Sciţia din timpul lui Herodot începea puţin mai la sud de Dobrogea, în Bulgaria de est, apoi de la râul Olt în Muntenia şi de la râul Siret în Moldova se întindea departe înspre est, la nord de Marea Neagră. Herodot, părintele istoriei, în Cartea a IV, descrie Sciţia plasând-o între râul Olt şi Don. Sciţia era o confederaţie de triburi, grupată în jurul tribului conducător şi este posibil ca să fi avut în componenţă şi triburi tracice şi slave, sau mixte. De exemplu, massageţii – o populaţie mixtă dintre traci şi sciţi - purtau haine ca şi sciţii şi aveau aceeaşi tehnica şi armament de luptă.

Râurile din Sciţia descrise de Herodot: la hotarul din vest Ister (Dunărea) şi Tiarantus (Aluta, Olt), Ordessus (Ardsis, Arges), Naparis (Jalovicza, Ialomita), Ararus zis şi Ierus sau Pyretus (Pruth), Tyras (mai târziu Danaster, Nistru), Hypanis (Bug), Borysthenes (mai târziu Danapris, Nipru) cu afluenții Panticapes și Hypacyris; Tanais (m. Don) cu Hyrgis (m. Doneţ) la hotarul din est.

Campaniile creştine de evanghelizare din secolul I, AD, au inclus şi Sciţia:
Matei 28:19. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile...

Tradiţia creştină menţionează că apostolii au dat un bun exemplu în această privinţă, mergând la multe neamuri şi vestind evanghelia.

Ipolit Romanul (†235), contemporan cu Origen († 256), transmite informaţia potrivit căreia „Andrei a vestit [Evanghelia] sciţilor şi tracilor. El a fost răstignit la Patras, în Achaia, fiind legat în picioare de un măslin şi este înmormântat acolo.”

Istoricul creştin Eusebiu de Cesarea (c. 260 – c. 339 AD) menţiona: „Dacă aceasta a fost situaţia iudeilor, în schimb sfinţii apostoli ai Mântuitorului, precum şi ucenicii lor s-au împrăştiat în toată lumea locuită pe atunci. După Tradiţie, lui Toma i-a căzut soarta să meargă în Parţia, lui Andrei în Sciţia, lui Ioan în Asia, unde a şi petrecut vreme mai îndelungată murind în oraşul Efes.” (Ist. bis., III.1, p. 99).”

După cum vedem este posibil ca apostolul Andrei să fi urmat ruta: Ierusalim, Asia Mică, Grecia, Tracia, Sciţia. Deci este posibil să fi fost şi pe teritoriul României, în Dobrogea fiind importante cetăţi greceşti (Tomis, Callatis, etc.).

Cronica de la Kiev menţionează o tradiţie conform căreia, apostolul Andrei ar fi fost chiar mai departe, în părţile locuite de slavi.

Mai jos, profile de bărbaţi din Scitia, perioade diferite: perioada romană, greacă şi persană.