Cartea istorică-biblică “DEZLEGAREA TAINELOR" - Un "Hitler" din antichitate (6)

 

Capitolul VI

Potop de “vaiuri”, prezise pentru evrei

-      Confirmate de istorie

 

Lupta dintre regele din nord şi regele din sud, până la a doua campanie militară în Egipt a lui Antiochus Epifanes şi implicaţiile din Iudeea

 

"Şi cu braţele unui potop vor fi ei (evreii) potopiţi dinaintea lui şi vor fi frânţi împreună cu căpetenia legământului (marele preot)" Daniel 11:22

Istoria confirmă profeţia:

După un conflict între marele preot Onias III, care era opozantul elenizării şi opozanţii săi evrei grupaţi din partida pro-elenistică, aceste cozi de topor din Iudeea fac apel la intervenţia regelui din nord, Antiochus Epifanes. Intervenţia militară a regelui a avut consecinţe foarte grave şi foarte mulţi evrei au pierit în conflict. Succesorul legitim, Onias IV şi forţele sale sunt învinse şi ei se retrag în Egipt.

Antiochus Epifanes se impune la Ierusalim lucrând înşelător, după cum a învăţat la Roma: “Divide et impera!” (Dezbină şi stăpâneşte!)

"Şi după alianţa (pro-eleniştilor) cu el, el va lucra înşelător, căci va urca (la Ierusalim) şi va birui cu puţină lume." Daniel  11:23

Istoria confirmă profeţia:

În decursul istoriei mulţi cuceritori au biruit cu armată puţină, apelând la    intrigi: Hernando Cortez în Mexic, Francisco Pizarro în Peru, Emirul Otomanilor în Imperiul Bizantin, etc.. După ce anumite personalităţi marcante ale vieţii din Iudeea vin şi apeleaza la el, Antiochus foloseşte metoda învăţată la Roma: ‘Divide et impera!’ (Dezbină şi stăpâneşte!).    Nu este de mirare, dacă Antiochus Epifanes s-a urcat la Ierusalim în prima s-a campanie cu puţină lume şi cu ajutorul familiei Tobiazilor, nişte evrei pro-elenişti, a reuşit să cucerească cetatea.

“Ucenicia” lui politică şi ascensiunea sa la tron a fost în felul următor:

Antiochus IV Epifanes, a fost fiul regelui grec Antiochus III Cel Mare. Numele său a fost Mithradates, dar la auto-încoronarea sa ca rege, a luat numele Epifanes, iar pe monedele bătute în timpul domniei sale era inscripţia "Theos Epifanes" (Zeu Întruchipat).

În 188, după pacea de la Apamea, tatăl său îl dă ostatic la Roma. Este schimbat la cererea Romei, în 175 de către fratele său mai în vârstă, regele Seleuchus IV Philopator, nu cu mult timp înainte de a fi ucis mişeleşte de către uzurpatorul Heliodorus. În schimbul lui Mithradates, care era ostatic politic de lux la Roma, regele era obligat să îşi trimită fiul, pe Demetrios, moştenitorul tronului. Schimbul era un act de supunere faţă de Roma, pentru a se recunoaşte superioritatea Romei şi pacea instaurată de ea.

Poate chiar Mithradates era implicat în spatele uzurpatorului Heliodoros. Vestea despre uciderea fratelui său o află în drum spre casă, pe când era la Atena. Pentru aşi răzbuna fratele, se aliază cu regele Attalos II al Pergamului şi învinge pe uzurpatorul tronului, pe Heliodoros, apoi se proclamă regent (al unui nepot, alt fiu al lui Seleuchus IV, pe care apoi îl asasinează).

Jefuirea Iudeei

“Va intra pe neaşteptate prin locurile cele mai roditoare ale ţinutului, va face ce nu făcuseră nici părinţii lui, nici părinţii părinţilor lui, făcând pradă, jefuind şi risipind bogaţiile; va plănui uneltiri împotriva locurilor întărite, şi aceasta va ţinea o vreme.” Daniel 11:24

Istoria confirmă profeţia:

Sub domnia lui Antiochus Epifanes, Iudeea este devastată mişeleşte, din cauza refuzului multora de a se supune convertirii forţate la păgânism, Antiochus Epifanes fiind foarte intolerant în domeniul religios, lucru ce nu s-a întâmplat niciodata în timpul dominaţiei predecesorilor săi, care au fost regi toleranţi pe plan religios.

Campanie militară reuşită împotriva regelui de la sud

"Apoi va porni cu puterea şi curajul lui, împotriva regelui de la sud, cu o armată mare. Şi regele de la sud va porni la război cu o armată şi mai mare şi foarte puternică; dar nu va putea să ţină piept, căci se vor urzi planuri rele împotriva lui." Daniel 11:25

Istoria confirmă profeţia:

În jurul anului 170 se iveşte o ceartă între regele din nord Antiochus Epifanes şi miniştrii regelui din sud Ptolemeu al VI-lea din Egipt, Eulaeus şi Lenaeus. Miniştrii acestuia au cerut lui Antiochus Epifanes retrocedarea teritoriilor ocupate din Coele-Siria, sub pretext că sunt o zestre de la sora lui Antiochus, Cleopatra Siriaca, măritată în Egipt. Ştiind că pentru acest scop, cei din sud au strâns o armată mare împotriva lui, Antiochus a lansat un atac preventiv împotriva Egiptului în anul 169, zdrobind armata din sud la Pelusium. În plus, atât sora regelui, Cleopatra II, cât şi fratele lui mai tânar, Ptolemeu VIII Physcon se declară aspiranţi la tron.

Dezastrul din sud este provocat de ceilalţi membrii ai dinastiei regale

"Aceia care vor mânca bucate alese de la masa lui îl vor zdrobi, armatele lui se vor împrăştia ca un râu şi morţi vor cădea în mare număr." Daniel 11:26

Istoria confirmă profeţia:

În timp ce regele de la sud, Ptolemeu al VI-lea se afla în afara capitalei (Alexandria), sora sa şi fratele lui mai tânăr, urzeau fiecare planuri de a-l detrona. Sora lui se proclamă regină sub numele de Cleopatra II, iar fratele lui mai tanar, se proclamă rege sub numele de Ptolemeu VIII Physcon. În această situatie politică, armata se demoralizează şi se împrăştie, fiind lovită din trei părţi, suferind pierderi mari.

Discuţie fără succes între regi

"Şi cu inimi ticăloase, ambii regi vor sta la aceeaşi masă, vorbind cu viclenie. Dar fără succes, sfârşind (dialogul) la un anumit timp." Daniel 11:27

Istoria confirmă profeţia:

Văzând că pierd războiul, Eulaeus şi Lenaeus, miniştrii lui Ptolemeu al VI-lea demisionează şi sunt trimisi alţi doi miniştrii care să medieze conflictul. Regele din sud este luat ostatic şi se negociază cu el încheierea conflictului. Vrând să scape cât mai repede de regele de la nord, regele de la sud acceptă toate condiţiile, promiţând că va fi un rege supus lui Antiochus Epifanes. Însă promisiunile acestuia sunt numai de formă. El se împacă cu ceilalţi pretendenţi la tron, care erau împotriva lui Antiochus Epifanes, luând-o de nevastă pe sora sa şi acceptând să domnească împreună cu fratele lui mai tânăr. Ostilităţile se încheie fără nici un acord durabil pe moment.

Antiochus Epifanes se face vrăjmaş legământului sfânt

"Când se va întoarce în ţara lui cu mari bogăţii, în inima lui va fi vrăjmaş legământului sfânt, va lucra împotriva lui şi apoi se va întoarce în ţara lui." Daniel 11:28

Istoria confirmă profeţia:

Antiochus părăseşte Egiptul cu mari bogăţii şi în drum spre capitala ţării sale pedepseşte Ierusalimul ca răzbunare, datorită faptului ca o bună parte dintre preoţii şi cetaţenii de vază ai oraşului au sprijinit regele de la sud şi pe marele preot sprijinit de acesta, Onias IV.

Conflictul dintre Oniazi şi Tobiazi

Faptele s-au petrecut astfel:

Între anii 185-175 a domnit în Iudeea marele preot Onias III. El a fost târât într-un conflict de Simon Beniaminitul (din familia Tobiazilor), un cetăţean de seamă, care era superintendentul (şeful pazei) din templul de la Ierusalim. Conflictul privea piaţa templului (curtea exterioara a templului), asupra căreia cei doi aveau păreri diferite. Simon dorea ca zidul ce despărţea pe evrei de neevrei să fie dărâmat, iar Onias s-a opus şi l-a dat afară din serviciul templului de la Ierusalim. Atunci Simon s-a dus la guvernatorul din Tars şi i-a vorbit de bogăţiile din templu, argumentând că dacă el ar fi investit ca mare preot, regele ar putea beneficia din această comoară. Guvernatorul s-a dus şi a spus regelui (care pe atunci era Seleuchus IV Philopator, fratele lui Antiochus Epifanes), iar el a trimis pe ministrul său Heliodorus să vadă situaţia şi să confişte o parte din tezaur. Heliodorus este oprit de nişte viziuni cereşti, cade bolnav şi se întoarce cu mâna goală la rege. Simon îl acuză pe Onias la rege că l-a îmbolnavit pe Heliodorus şi începe ai ucide pe rivalii politicii sale cu ajutorul lui Apollonius, guvernatorul din Coele-Siria şi Fenicia. Onias se refugiază la rege, cerându-i sprijinul, dar acesta moare din mâna lui Heliodorus. Este anul 175. Menelaus, fratele lui Simon, îl ucide pe Onias, cu ajutorul unui nobil, Andronicus, la templul din Daphne lângă Antiochia, ca să fie sigur că nu va conspira împotriva clanului Tobiazilor.

Medierea conflictului dintre Oniazi si Tobiazi este preluată mai apoi de Antiochus. Pentru o mare sumă de bani, în locul lui Onias III îl numeşte pe fratele acestuia, Iason, ca mare preot, care are sprijinul de moment al Tobiazilor. Opozanţii clanului Tobiazilor se refugiază în Egipt, împreună cu Onias IV, succesorul legitim al lui Onias III. Aceştia cer ajutorul regelui din Egipt pentru a pune din nou mâna pe conducere. Este anul 173.

În anul 172 Iason este acuzat pentru neloialitate de către Tobiazi, este deposedat de la conducere şi fuge la amoniţi. La conducere este instalat Menelaus Tobiadul, fratele lui Simon Tobiadul, cu ajutorul unui comandant al armatei lui Antiochus Epifanes, care face ravagii în oraş, ucigând suporterii lui Onias IV, fugit în Egipt. Este anul 169.

Acum lucrurile fiind sub control, ambasadorul lui Antiochus Epifanul se întoarce în ţara sa.

 

 

 

 

 

 

 

Cartea istorică-biblică “DEZLEGAREA TAINELOR" - Antiochus Epifanes, “dumnezeul nebun” (5)

 

Capitolul V

Prezicerea despre un “dumnezeu” nebun

-      Confirmat de istorie

 

Regele din nord şi regele din sud, până la moartea lui Antiochus Cel Mare. Urcarea pe tron a lui Antiochus Epifanes, “dumnezeul nebun”

 

Conflictul continuă

"Căci regele din nord va reveni şi va strânge o oştire mai mare ca cea dintâi; şi după câţiva ani el va înainta cu o oştire numeroasă şi bine înarmată." Daniel 11:13

Istoria confirmă profeţia:

În 203 Antioh Cel Mare adună o armată mai mare decât cea învinsă la Rafia.

Implicare internaţională în conflict, inclusiv a unui grup de evrei

"Şi în acele timpuri, mulţi se vor ridica împotriva regelui din sud; şi o ceată de derbedei din poporul tău se vor răscula, ca să împlinească viziunea; dar vor cădea." Daniel 11:14

Istoria confirmă profeţia:

Din mulţimea de duşmani, se evidenţiază Antioh Cel Mare, care se aliază cu Filip, regele Macedoniei. Apare şi un lider băştinaş din Egiptul de sud, care se declară faraon, reuşind să pună stăpânire pe teritoriile de sud ale Egiptului. Chiar şi dintre evrei se ridică o partidă sub conducerea marelui preot Honiyya Ben Shimon (în greacă Onia II Simonides, mort pe la anul 181 î. d. Ch.), care doresc dezlipirea de regatul din sud, nemaiplătind tribut. Acţiunea lor cade şi tributul este recuperat de regele din sud.

Regele din nord înaintează

"Regele din nord va înainta, va ridica întărituri şi va lua cetăţi întărite. Armatele din sud, nici chiar cei mai aleşi oameni ai săi, nu vor putea să ţină piept, nu vor avea putere să se împotrivească." Daniel 11:15

Istoria confirmă profeţia:

Lucrurile merg din rău în mai rău pentru regatul din sud şi dinastia Ptolemeilor. Ei pierd teritorii importante în faţa lui Antioh Cel Mare, regele din nord. Comandantul armatei regelui din sud, Scopas, şi elita lui, deşi victorioşi în Iudeea, nu pot ţine piept şi pierd teren în Coele-Siria.

Regele din nord intră în Iudeea

"Cel care va merge împotriva lui va face ce va voi şi nimeni nu i se va împotrivi, el se va opri în ţara minunată şi nimicirea va fi în mâna lui." Daniel 11:16

Istoria confirmă profeţia:

Declinul ce a început pe timpul lui Ptolemeu Philopater, continuă. Pentru moment, Antioh Cel Mare este de neoprit.

"În anii 223-213 consolidează imperiul, înăbușă revolta din Mesopotamia, recucerește o parte din Asia Mică învingănd pe vărul și rivalul său Achaios. Începe un război încununat de succes de supunere a Armeniei, Bactriei și Parthiei, încheie o înțelegere cu India." Wikipedia

Care este semnificaţia expresiei "ţara minunată"? Israel.

În anul 200, lângă Panium (Cesarea Filippi) învinge pe Scopas, comandantul armatei regelui din sud.

"Între anii 204-196 începe cucerirea Palestinei și învinge în 198 la râul Iordan pe regele Egiptului Ptlolomeu V. Acest război este cunoscut sub numele de al V-lea război sirian." Wikipedia

Planul regelui din nord se zădărniceşte

"Şi el (regele din nord) îşi va îndrepta faţa să vină cu puterea întregului său regat (contra regelui din sud) să facă dreptate (înţelegere), şi el se va înţelege (cu regele din sud) şi îşi va da fiica (regelui din sud), ca femeie (soţie), ca să-l distrugă. Dar ea (fiica ei) nu va fi de acord să stea de partea lui (a regelui din nord)." Daniel 11:17

Istoria confirmă profeţia:

Antioh Cel Mare se înţelege cu regele Macedoniei, Filip, să îşi împartă anumite teritorii ale regelui din sud între ei. Ascunzându-şi ţelul lui adevărat, după ce Antioh Cel Mare face o demonstraţie de forţă, prin diplomaţie reuşeşte să îşi mărite fiica cu regele din sud, dar cu gândul să o folosească pe aceasta ca spioană. Astfel, Cleopatra I Siriaca (c. 204 - 176 BC), se va căsători în anul 193 î.Hr. cu Ptolemu al V-lea Epifanie al Egiptului şi va deveni regină, dar nu va sta de partea tatălui ei, deoarece când va izbucni războiul între Antioch Cel Mare şi Roma, ei vor sta de partea Romei, ca să îşi recâştige teritoriile acaparate de Antioh.

Conflictul cu Roma şi declinul regelui de la nord

"Apoi îşi va întoarce privirile înspre insule şi va lua multe din ele; o căpetenie va pune capăt ruşinii pe care voia el să i-o aduca, şi o va face să cadă asupra lui." Daniel 11:18

Istoria confirmă profeţia:

Încrezător în alinaţele şi virtuţiile sale şi crezând că îl poate deposeda de noi teritorii pe ginerele său regele din sud, Antioh Cel Mare porneşte o ofensivă împotriva posesiunilor insulare ale acestuia. Văzându-se înşelat, regele din sud, Ptolemeu V chemă în ajutor Roma. Macedonenii, la rândul lor rup alinţa, probabil nemulţumiţi de teritoriile pe care le-au primit. Declinul regelui din nord începe când dorind ca să îngenuncheze un inamic de la Roma (o căpetenie militară) şi să-l facă de ruşine, cum zice profeţia, începe un conflict deschis cu noua putere. Romanii sunt căliţi în luptele cu punii (cartaginezii) şi ducând o diplomaţie de succes, facându-şi aliaţi pe macedoneni, pergamieni şi rodosieni, înving (cu mici excepţii) rând pe rând armatele siriene. Antioh Cel Mare, pierde aproape toate teritoriile jefuite de la regele din sud şi este acoperit cu o mare ruşine. Da, cum zice şi proverbul "Nemulţumitului i se ia darul."

 

Sfârşitul “marelui” Antioch

"Apoi se va îndrepta spre cetăţuile ţării lui; dar se va împiedica, va cădea şi nu va mai fi de găsit." Daniel 11:19

Istoria confirmă profeţia:

Trebuind să plătească 10 000 de talanți de argint ca despăgubiri de război, în anul 187 Antioh Cel Mare intreprinde o expediţie în estul posesiunilor regatului său, pentru a face rost de bani şi moare după un conflict, dupa ce a încercat să jefuiască un templu, unde se băteau monezi.

Tentativa de jefuire a templului de la Ierusalim

"Atunci cel ce-i va lua locul va aduce un asupritor (jefuitor), în cea mai frumoasă parte a regatului (Ierusalim), dar în câteva zile va fi zdrobit, nu prin mânie (omenească), nici prin bătălie." Daniel 11:20

Istoria confirmă profeţia:

Antiochus Cel Mare este urmat la tron de fiul său, Seleuchus IV Philopator.  Acesta a domnit  între 187 – 175 î. d. Ch. Ministrul său, Heliodorus, a fost trimis la Ierusalim să jefuiască templul. Însă acesta nu a reuşit să jefuiască templul, fiind oprit (“zdrobit” = îmbolnăvit) de o vedenie. Apoi, Seleuchus IV Philopator moare şi el, fiind asasinat de Heliodorus.

Apare un rege “nemernic” la cârma regatului din nord

"Şi în locul lui se va ridica un om nemernic, fără să aibă putere regală; dar el se va ridica într-un timp de linişte şi va obţine regatul prin linguşiri." Daniel 11:21

Istoria confirmă profeţia:

După ce Seleuchus IV Philopator este înlăturat de la conducerea regatului prin omor, în mod legitim a fost urmat la tron de către fiul său desemnat. Dar fratele lui Seleuchus IV, Antiochus Epifanes pune mâna pe tron prin linguşiri, după ce domneşte o perioadă fără putere regală, ca regent al nepotului său (fiul fratelui său). Apoi îl înlătură pe acesta şi se proclamă rege, după care prin domnia sa a încercat să demonstreze că este “dumnezeu”, numindu-se “Theos Epifanes” şi nereuşind contemporanii lui l-au numit “Theos Epimanes” (Dumnezeul Nebun).

 

 

 

 

 

Cartea istorică-biblică “DEZLEGAREA TAINELOR" - PRECIZIA UIMITOARE A LUI DUMNEZEU (4)

 

Capitolul IV

Evenimente prezise cu exactitate

-      Confirmate de istorie

 

Profeţiile despre luptele dintre regii rivali prezise cu exactitate

 

Lupta dintre regele din nord şi regele din sud, până la bătălia de la Rafia.

Prima persecuţie a evreilor lansată de regele sudului.

            Un proverb spune că pe cine nu-l laşi să moară, nu te va lăsa să trăieşti - mai ales în timp de război. Dumnezeu a prezis cu exactitate nişte evenimente, care au implicat două dinastii regale din Orientul Mijlociu.

Cei doi rivali şi cele două dinastii regale prezise, confirmate de istorie

"Regele din sud (Egipt) va deveni tare. Dar unul din mai marii lui (unul dintre ofiterii lui) va fi şi mai tare decât el şi va domina. Dominaţia sa va fi mare." Daniel 11:5

Istoria confirmă profeţia:

Ptolemeu I Soter (fiul lui Lagos), unul dintre generalii lui Alexandru Cel Mare, a pus mâna pe multe teriorii şi întemeiază dinastia Ptolemeilor cu sediul la Alexandria, în Egipt, intrând astfel în conflict cu Antigonus, regentul imperiului macedono-grec.

În acel timp, satrapul Babiloniei, Seleucus este destituit de Antigonus, regentul imperiului şi se refugiază la Ptolemeu, în Egipt, unde este investit ca amiral al flotei acestuia şi mai apoi comandant al trupelor de uscat. Pentru ai răsplăti serviciile, Ptolemeu I îi pune la dispozitie un mic corp de armată, format din numai 1000 de oameni, cu care porneşte într-o expediţie temerară pentru aşi recâştiga satrapia Babilon. Expediţia sa este încununată de success şi îşi recâştigă domnia, unde va lua supranumele de Nicator (Biruitorul). Dar i s-ar fi potrivit şi supranumele de “Mincinosul”. “Întotdeauna minţea” scria istoricul Appian în “Istoria Romei”. De aceea nu va rămâne un supus al lui Ptolemeu I, cum ar fi dorit acesta, ci îşi întemeiază o dinastie proprie, intrând în conflict cu politica dinastiei Ptolemeilor. Seleucus Nicator preia dominaţia din Siria până în India. El întemeiază dinastia Seleucilor, având capitala la Antiochia, în Siria. În cele din urmă moare asasinat de către fiul cel mare al lui Ptolemeu I, Ceraunus, care s-a refugiat la curtea lui Seleucus. Expansiunea teritorială a Seleucilor este stopată pe moment, dar frecuşurile între Ptolemei şi Seleuci vor continua până ce ambele regate vor fi înghiţite de Imperiul Roman.

Bătăliile dintre regii sudului şi regii nordului

(Referinţă: Biblia de la Geneva cu comentarii 1557-1560)

Cărţile istorice ale Macabeilor, descriu suferinţele îndurate de evrei pe timpul stăpânirii grecilor, numită şi perioada elenistică. Datorită relatărilor din aceste cărţi, putem înţelege mai bine derularea unor evenimente profeţite atât de misterios în Biblie. Tot în această perioadă elenistică are loc prima traducere a Bibliei (Vechiul Testament) în limba greacă, numită Septuaginta (având sigla LXX). Traducerea Septuagintei a avut loc în Alexandria la porunca regelui egiptean Ptolemeu al II-lea Philadelphos (283-246 î.Hr.), fiul lui Ptolemeu I Soter.

Scrisoarea lui Aristeas, cea mai veche mărturie cunoscută despre originea Septuagintei, descrie cum a fost sfătuit regele Ptolemeu al II-lea să se împace cu evreii nedreptaţiţi în timpul războiaielor purtate de înaintaşul lui cu ceilalţi rivali. El a trimis un ambasador cu daruri şi a luat legătura cu marele preot Eleazar din Ierusalim și i-a cerut să îi trimită traducători, pentru a cunoaşte mai bine legile lor. Din fiecare din cele doisprezece triburi ale lui Israel au fost aleși câte șase traducători, ajungându-se astfel la numărul larg acceptat de șaptezeci și doi. Regele a inclus în celebra bibliotecă din Alexandria înțelepciunea tuturor vechilor religii din lume. Deoarece greaca era limba oficială din Alexandria, Scripturile evreieşti au fost în consecință traduse în această limbă, atât pentru rege cât şi pentru diaspora evreiască din Egipt, fiind codul de legi al unei comunități importante din Egipt, cum era comunitatea evreiască.

În această perioadă Israelul este prins la mijloc, teritoriul său fiind disputat de ambele dinastii rivale. După o tentativă de împăcare pe timpul regelui Ptolemeu II, cele două dinastii intră din nou în conflict, care va dura foarte mult.

Tentative de împăcare eşuate

"După câţiva ani se vor uni (alia politic) şi fiica regelui de la sud (de la dinastia Ptolemeilor din Egipt) va veni la regele din nord (la dinastia Seleucilor din Siria), ca să facă o alianţă de pace (prin căsătorie). Dar ea nu îşi va păstra puterea braţului (va fi "săpată" politic) şi nici el (tatăl fetei) nu va rezista, nici braţul lui. Şi ea va fi părăsită (abandonată), ea şi cei care au adus-o şi cel datorită căruia s-a născut şi cel care o ajuta în acele timpuri." Daniel 11:6

Istoria confirmă profeţia:

Antioh Theos, din Siria Seleucilor, o ia în căsătorie pe Berenice, fiica lui Ptolemeu II din Egipt. Dar la moartea lui Ptolemeu II, Antioh Theos o recheamă pe prima sa soţie, pe nume Laodicea. Aceasta se răzbună crunt pe Berenice, otrăvind-o atât pe ea cât şi pe fiul Berenicei, moştenitorul tronului.

Consecinţe: Războiul în care câştigă regele din sud

Un proverb spune că "Răzbunarea este arma prostului". "Prostia" care a făcut-o Laodicea, va costa mult regatul de nord. "Casus belli" (motivul de război) fiind servit, să urmărim deznodămintele, dar nu înainte de a vedea ce a prezis profetul Daniel în cartea sa.

"Dar se va ridica în locul ei un lastar (fratele ei) din aceeaşi rădăcină (dinastie) cu ea şi va veni împotriva armatei (din nord), va intra în cetaţuia regatului(capitala) din nord, va face ce va voi cu ea şi se va arăta puternic." Daniel 11:7

Istoria confirmă profeţia:

Ptolemeu III Evergetes, fratele lui Berenice, înaintează din Egipt spre Antiochia Siriei, pentru aşi răzbuna sora otrăvită şi nepotul otrăvit. Este victorios în Siria şi cucereşte capitala regatului de nord, Antiochia.

Consecinţele înfrângerii regatului de nord: Jefuirea tezaurului

"Va ridica şi va strămuta în Egipt, odată cu cei captivi, chiar şi pe dumnezeii şi chipurile lor turnate, împreună cu vasele lor scumpe din argint şi aur. Apoi va lăsa câţiva ani în pace pe regele de la nord." Daniel 11:8

Istoria confirmă profeţia:

Ptolemeu Evergetes se reântoarce în Egipt cu 4000 talanţi de aur, 40000 talanţi de argint şi 2500 de idoli şi statui, strânse mai înanite de a veni grecii, de la diferite popoare de către regii imperiului medo-persan.

Wikipedia prezintă astfel talantul: “Talantul (latină: Talentum, din greaca veche: τάλαντον "scală, balanță") a fost unul din unitățile vechi de măsură a masei, precum și unitățile corespunzătoare de valoare echivalente cu aceste mase a unui metal prețios. Acesta avea aproximativ masa de apă necesară pentru a umple o amforă. Un talant grec, sau un talant attic, avea 26 kg, un talant roman avea 34 kg, un talant egiptean avea 27 kg,[3] și un talant babilonian avea 30.3 kg. Palestina Antică a adoptat talantul babilonian, dar a revizuit mai târziu masa. Talantul greu comun, utilizat în timpul Noului Testament, avea 58.9 kg.

Un talant attic de argint avea o putere de cumpărare de aproximativ 20.000 dolari, în banii din 2004.”

Din nou la luptă şi o nouă înfrângere pentru regatul din nord

"Acesta (regele din nord) va porni împotriva regatului regelui din sud, dar se va întoarce iarăşi în ţara sa." Daniel 11:9

Istoria confirmă profeţia:

În anum 240 î. d. Ch. Seleucus Callinicus (urmaşul lui Antioh Theos), regele Siriei, a invadat Egiptul, dar apoi este învins, flota sa fiind distrusă de o furtună.

Fii regelui de la nord încep din nou războiul

"Totuşi fiii săi se vor înarma (pentru război) şi vor strânge o mare mulţime de oşti, iar unul va înainta, se va revărsa (cu oastea lui) ca un râu, care iese din matcă; şi (ei) vor împinge ostilităţile până la o fortăreaţă (a regelui de la sud)."  Daniel 11:10

Istoria confirmă profeţia:

Seleucus Callinicus are doi fii: Seleucus III si Antioh Cel Mare. Ei deschid două fronturi. Seleucus III atacă posesiunile dinastiei Ptolemeilor din Asia Mică în timp ce Antioh Cel Mare atacă Egiptul, dinspre Gaza. Egiptul nu poate ţine piept şi în 218 pierde Gaza.

Contraofensiva regelui de la sud

"Regele din sud se va mânia; el va ieşi şi va ataca pe regele din nord; el va ridica o mare mulţime şi trupele regelui din nord vor fi date în mâinile lui." Daniel 11:11

Istoria confirmă profeţia:

În anul 217 Ptolemeu IV Philopater adună o armată mare şi îl atacă pe Antioh Cel Mare, ale cărui trupe cad în mâinile lui.

Biruitorul care nu triumfă

"Atunci când va captura mulţimea, inima regelui se va îngâmfa, va doborâ zeci de mii, dar tot nu va triumfa." Daniel 11:12

Istoria confirmă profeţia:

Ptolemeu Philopator câştigă o mare victorie la Rafia, dar nu ştie să o exploateze, căci se dedă unei vieţi de desfrâu, de aceea nu triumfă. În plus el este primul rege dintre greci care începe să îi persecute pe evrei, datorită faptului că nu a fost lăsat să intre în Templul de la Ierusalim, pentru a aduce daruri, rânduială permisă doar evreilor (Fapte 21:28,29).

          Iată cum descrie acest incident un cronicar mai apropiat acelor timpuri:

III Macabei 3:

9.	"Regele Ptolomeu Filopator, povăţuitorului de oştire şi ostaşilor celor care sunt în Egipt şi în orice loc, bucurie şi sănătate; şi eu sunt sănătos şi treburile noastre merg bine.
10.	Oştirea noastră cea trimisă în Asia, de care ştiţi şi voi, cu ajutorul zeilor şi cu vitejia noastră, foarte bună izbândă a avut; drept aceea am socotit ca nu cu sila armelor, ci cu blândeţe şi cu multă iubire de oameni să câştigăm neamurile care locuiesc în Cele-Siria şi în Fenicia şi bine să le fac cu bucurie.
11.	Şi capiştilor celor de prin cetăţi împărţindu-le venituri multe, mers-am şi la Ierusalim, suindu-ne să cinstim templul celor necredincioşi, care niciodată nu încetează de la nebunie.
12.	Iar ei cu cuvântul au primit venirea noastră, însă cu fapta au lucrat vicleneşte, căci vrând noi să intrăm în templul lor şi cu cuviincioase şi frumoase daruri să-l cinstim, ei semeţindu-se ca şi mai demult, ne-au oprit a intra; iar noi am rămas de bună socotinţa noastră.
13.	Şi ei n-au simţit puterea noastră cu care noi ne arătăm către toţi oamenii, călăuziţi fiind de iubirea faţă de oameni, ei gândul lor cel rău care îl au pentru noi l-au arătat aievea, ca acei care numai ei singuri se împotrivesc regilor şi binefăcătorilor lor şi nimic ce este adevărat nu vor să sufere.
14.	Şi noi, nepotrivindu-ne nebuniei lor şi întorcându-ne cu biruinţă în Egipt, am arătat dragoste tuturor neamurilor şi am făcut ceea ce se cuvenea să facem.
15.	Pentru acestea nimănui din cei care sunt de un neam cu ei n-am ţinut vrăjmăşie şi pentru ajutorul ce ne-au dat şi pentru cele ce le-am încredinţat lor de la început şi de care ei au avut grijă, ca să le schimbăm starea lor de până acum, am voit cetăţeniei Alexandrinilor să-i învrednicim şi părtaşi preoţilor celor de-a pururea să-i facem.
16.	Iar ei, împotrivire luând şi, cu răutatea cea împreună cu ei născută, lepădând binele şi pururea la rău abătându-se, nu numai că s-au întors de la cea nepreţuită cetăţenie, ci încă şi de la cei puţini dintre ei care se află spre noi cu bunăvoinţă se întorc şi cu cuvântul şi cu tăcerea pururea mărturisesc ura lor, pândind neîncetat ca noi, din pricina vieţuirii lor ticăloase, să călcăm rânduielile date.
17.	Pentru aceea şi cu semne bine adeverindu-ni-se, că aceştia în tot chipul au gând rău spre noi, şi mai înainte socotind, ca nu cumva mai pe urmă, tulburare fără de veste făcându-se, pe aceşti necredincioşi tainici vânzători şi barbari, să-i avem vrăjmaşi,
18.	Am poruncit, ca îndată ce va sosi la voi scrisoarea aceasta, pe cei însemnaţi în ea, împreună cu femeile şi cu pruncii, ocărâţi-i şi-i jefuiţi şi într-aceeaşi zi să-i trimiteţi la noi, de pretutindeni, cu legături de fier legaţi, ca, precum se cuvine celor răi, eu moarte nemiloasă şi de ocară să piară.
19.	Că după ce se vor pedepsi toţi aceştia, am socotit că de aici înainte lucrurile noastre se vor temeinici întru bunăstare şi mai bună rânduială.
20.	Iar oricine va ascunde pe vre-un Iudeu, ori bătrân, ori tânăr, ori prunc la sânul mamei, cu groaznice chinuri se va chinui cu toată casa.
21.	Şi cine va spune pe cel care va ascunde, acela va lua averea celui care va cădea sub vină şi din argintul domnesc două mii de drahme şi cu slobozenie se va încununa.
22.	Iar tot locul unde se va afla ascuns Iudeu, pustiit şi ars de foc să se facă, încât ia toată firea cea pieritoare fără de treabă să se socotească în toată vremea".