Numele lui Dumnezeu nu este „Dumnezeu”

 

Explicaţii referitoare la cuvântul: „zeu, dumnezeu”

 

Numele lui Dumnezeu nu este „Dumnezeu”, ci cuvântul „dumnezeu” este un titlu al majestăţii, aplicat de toate popoarele lumii liderului suprem din ceruri şi în culturile religioase politeiste, celorlalţi zei (dumnezei) din anturajul marelui zeu.

Etimologie: „deo, dzo, zeu, dumnezeu”

Etimologia, este o ramură a lingvisticii care studiază originea cuvintelor unei limbi. Etimologia, ca ştiinţă lingvistică are rolul de stabilire a originii unui cuvânt prin explicarea evoluției lui fonetice și semantice.

Sinonime: origine

În limba română, la fel ca în limba maghiară, pentru cuvântul Dumnezeu se folosesc două cuvinte: Iş şi Ten (de unde cuvântul „Isten), prin contopirea (alipirea) a două cuvinte latine: Domnus şi Deus (sau Deo), de unde derivă cuvântul „Dumnezeu”.

Forma „zeu, sau dumnezeu”, este o traducere mai simplă (neliterală) a cuvântului „theos” din greacă şi „el” din ebraică.  Cuvântul „Dumnezeu” este un cuvânt compus din: Domnus = Domn, din latina populară, înlocuit apoi cu Dominus = Domn, din latina literară) şi din Deus = Zeu, (tot din latină). La românii din Ardeal, în vechime, în unele zone s-a folosit alternativ cuvintele Dzo şi Dumne-Dzo. „Dzo” se folosea la salut: Dzo te custe! - ceea ce însemna „Dumnezeu să te aibă în custodie (pază)!” (sursa Alexandru Filipaşcu, originar din Maramureş, stabilit la Cluj)

În limba greacă, în întreaga Biblie, Dumnezeu este denumit Theos şi este folosit atât pentru a-l desemna (înţelege) pe Dumnezeu Tatăl, Creatorul Cel Adevărat, cât şi pe zeii (idolii) popoarelor păgâne (politeiste). Cuvântul grecesc Theos este traducerea cuvântului ebraic El (la plural: Elohim), şi care, la fel, era folosit atât pentru Dumnezeu Tatăl Creatorul Cel Adevărat (vezi Geneza 1.1), cât şi pentru zeii popoarelor păgâne.

          Astfel, Theos era folosit şi pentru Theos Pantokrator (Dumnezeul Atotputernic), cât şi pentru theos Apollos (zeul Apollos). La fel şi în ebraică, El (la plural Elohim) era folosit şi pentru El Sabaot (Dumnezeul Armatelor), cât şi pentru Baal (zeul Baal). Vezi Geneza 1:1 (Dumnezeu = Elohim), şi 1Regi 18:27 (dumnezeu, adică Baal = elohim).

          La fel, în toate limbile pentru cuvântul Dumnezeu, se foloseşte un cuvânt simplu, acesta fiind folosit şi pentru a-i desemna pe zeii păgâni (Ex. Genza 35:2,4; Iosua 24:15,16,23; 1Samuel 7:3,4; Exod 15:11; 20:3; Deut. 5:7; 18.20; 2Regi 18:33; 19:12; 2Cronici 32:13-17; Isaia 36:18-20; 37:12; Psalmi 95:3; 96:4; Ieremia 10:5; 16:20; Fapte 17:18; Ap. 22:5).

          Un exemplu semnificativ în acest sens îl găsim în 1Regi 18:27, unde citim: „La amiază, Ilie şi-a bătut joc de ei, şi a zis: Strigaţi tare, fiindcă el este un dumnezeu (în original, în ebraică este folosit „elohim”, deşi este vorba de Baal, la care evreii au început să i se închine), se gândeşte la ceva, sau are treabă; sau este în călătorie; sau poate doarme şi se va trezi.” Iar mai jos, în v.39, citim: „şi tot poporul a văzut lucrul acesta, au căzut cu faţa la pământ, şi au zis: Domnul (în original Yehowah), El este Dumnezeu (Elohim)! Domnul (Yehowah), El este Dumnezeu (Elohim)!

          Astfel, echivalentul lui Theos (şi al lui El), în latină, este: Deus; în franceză, este: Dieu; în spaniolă, este: Dios; în germană, este: Got; în engleză, este: God; în slavonă (şi în limbile derivate din aceasta), este: Bog; etc. Toate aceste denumiri se aplică atât la Dumnezeu Tatăl, cât şi la vreun zeu (idol) păgân. De aceea, în traducere, acolo unde este vorba de Dumnezeul Creator Cel Adevărat, vom scrie Dumnezeu; iar unde este vorba de un zeu (idol) păgân, vom scrie zeu (sau: zei, cu z mic).

Adaptare după Viorel Raţiu

Arad, telefon 0257-255555; 0771734300.