Despre "Mesajul Timpului (Orei)" şi William Branham, pe scurt
Oare este adevărată pretenţia unora că "Mesajul Orei" sau "Mesajul Timpului de Sfârşit" a fost dat de Dumnezeu pentru timpul în care trăim, prin profetul Său pe nume William Marrion Branham, din SUA?
Mesajul Orei este un mesaj adevărat?
Dacă priviţi cu atenţie mesajul din acest verset alăturat, în el ni se arata un adevar fundamental, despre relaţia dintre Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său:
Evrei 5:
7. El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui,
8. măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.
Învăţăm de aici, nu numai că există două Fiinţe cereşti diferite, ci şi poziţia ierarhică dintre ele, adică Cine dă şi Cine primeşte, sau altfel spus Cine este mai mare. Şi această relatie a rămas la fel şi după înălţare, aşa cum vedem din cartea sfântă Apocalipsa.
Mesajul lui Branham însă - ca şi cel Patripassian din secolul II, condamnat la Conciliul de la Smirna în secolul II şi apoi la Antiochia în secolul III - ne spune contrariul, că nu există două fiinţe diferite şi nici o astfel de relaţie între ele, căci Tatăl s-a născut pe pământ ca şi Fiu şi în esenţă chiar Tatăl a fost Acela care a murit pe cruce, spunându-şi că este Fiul.
Nu este de mirare că Branham nu moare ca martir - ci cu o moarte năpraznică într-un accident de maşină,.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu