Documentarul "cele două mii trei sute de seri şi dimineţi" p3

 

Când s-au împlinit "cele două mii trei sute de seri şi dimineţi" Daniel 8:12-14, 26?

Partea 2

 

Mai întâi de toate, aud că, atunci când veniţi la adunare, între voi sunt dezbinări. Şi în parte o cred,

căci trebuie să fie şi partide între voi, ca să iasă la lumină cei găsiţi buni.  (1Cor.11:18,19)

 

Protestanţii cred că aceste versete s-au împlinit în timpul celui de al doilea Templu, mai exact în timpul lui Antiochus Epifanes, regele Siriei elenistice, care avea capitala la Antiochia. Însă cunosc cel puţin trei partide creştine (Adventiştii, Studenţii Bibliei şi Martorii Lui Iehova), care susţin în felul lor, fiecare diferit, că această profeţie nu s-a împlinit în antichitate, ci cu mult timp după, în epoca modernă. Adventiştii susţin că această profeţie s-a împlinit în anul1844 AD, Studenţii Bibliei susţin că această profeţie s-a împlinit în anul 1846 AD, iar Martorii Lui Iehova susţin că această profeţie s-a împlinit în anul 1944 AD.

Care dintre aceste patru partide are interpretarea corectă? Ar trebui să deranjeze pe cineva această întrebare, pusă în lumina celor citite în 1Corinteni 11:18,19? Oare nu ei au făcut dezbinări în lumea creştină pe o seamă de nimic, aruncând interpretarea corectă susţinută de secole în Biserică, că profeţia s-a împlinit pe timpul regelui Antiochus Epifanes?

Când s-a împlinit această profeţie?

Antiochus IV din dinastia seleucizilor - care s-a supranumit şi "Theos Epiphanes" (însemnând "manifestarea zeului"), a fost regele Siriei în timpul dominaţiei greceşti. A trăit între 215-164 î.e.n, domnind între 175-164. Un străbunic al lui Antiochus IV a fost unul din cele patru coarne simbolice (Daniel 8:8,9). Străbunicul său a fost unul dintre ofiţerii lui Alexandru Cel Mare, denumit Seleucus I Nicator. Urmasii lui Seleucus au fost descrişi ca "regii (împăraţii) nordului" (Daniel capitolul 11), deoarece Siria se afla la nord de Ierusalim.

Aşadar, unul dintre urmaşii lui Seleucus I Nicator a fost Antiochus IV Theos Epifanes. Antiochus a întreprins două campanii de cucerire asupra Egiptului, al cărui rege a fost numit „regele sudului”, deoarece Egiptul a fost la sud de Ierusalim.

Prima campanie militară a fost încununată cu succes. Însă a doua campanie militară s-a soldat cu un esec, conform cu relatările istorice şi biblice (Daniel 11:28-30).

La reântoarecerea lui din teatrul de operaţiuni, acest rege al Siriei s-a oprit în "ţara cea minunată" (Daniel 8:9), adică în Israel, şi la instigarea marelui preot Menelaus, s-a implicat în treburile interne ale evreilor.

Cu ajutorul acelei partide dintre evrei care a rupt legământul sacru (partida evreiască filo-grecă, păgânizată) (Daniel 11:31), Antiochus a dispus păgânizarea forţată a tuturor evreilor.

Furios pe "legământul sacru" (Daniel 11:30) a interzis acest legământ sacru sub pedeapsa capitală, a distrus scrierile sacre şi a făcut să înceteze jertfa necurmată, adusă zilnic înaintea lui Yehowah Elohim, în Templul din Iereusalim. A pus statuia idolească a lui Jupiter Olimpus în Templu şi în semn de sacrilegiu a adus în cinstea acestui idol o scroafă pe altarul lui Iehova Dumnezeu. Apoi a dispus ca evreii să se închine lui Jupiter în toate locurile, şi a pedepsit crunt pe evreii credincioşi care i s-au împotrivit:

"a doborât la pământ o parte din oştirea aceasta şi din stele şi le-a călcat în picioare" Daniel 8:10

Cei integrii sunt consideraţi în faţa lui Dumnezeu ca "stelele cerului" (Daniel 12:3). În aceste texte nu este nici măcar o aluzie la timpurile sfârşitului indicate de Noul Testament.