Cartea istorică-biblică “DEZLEGAREA TAINELOR" - Dacă nu există Dumnezeu (13)

 

Capitolul XIII

Ce ar fi dacă ... nu ar exista Dumnezeu?

 

Ce ar fi dacă nu ar veni împărăţia lui Dumnezeu?

Dumnezeii nebuni ar face praf tot ce este în jurul nostru

 

Daniel 7:26. Apoi va veni judecata şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna.

 

Dumnezeu a permis atât timp răul şi a decis ca în timpul domniei Antichristului şi echipei sale să pună capăt situaţiei, deoarece în timpul acesta răul va ajunge la apogeu, prin politicile de tip neo-comuniste atee şi science-fiction, care se vor lua, periclitând existenţa oricărei vieţi pe planeta Pământ.

 

Apocalipsa 11:18. Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!"

 

Apocalipsa 11:18 spune că Dumnezeu va prăpădi pe cei ce prăpădesc pâmântul. Prăpădirea, distrugerea pământului este evidentă, numai că nu a ajuns încă la apogeu.

 

Savanţii de tip science-fiction vor aduce „foc din cer”

 

Apocalipsa 13:13. Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ în faţa oamenilor.

 

Politicile actuale exploatează pământul într-o direcţie foarte periculoasă, visând cai verzi pe pereţi. Savanţii care sunt cu capul pe umeni şi nu în nori - şi orice om care judecă lucid, consideră că planeta Pământ este în pericol de intrare în colaps în câţiva zeci de ani.
Aceşti savanţi avertizează, dar degeaba. De exemplu, Margaret Chan, directorul general al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, spune ca bacteriile devin tot mai rezistente la antibioticele clasice, iar acest lucru “va insemna sfarsitul medicinei moderne, asa cum o cunoastem acum”.

Mortalitatea a crescut cu 50% in randul celor afectati de infectii rezistente. Tratamentele alternative sunt scumpe, produc reactii adverse fiind toxice si actioneaza mai incet. Ea sustine ca “Afectiuni banale precum rosu in gat sau un genunchi zgariat ne vor putea ucide din nou, cum o faceau cu ani in urma. Rezistenta la antibiotic creste in Europa si in intreaga lume.” ... “Intram intr-o era post-antibiotice. Asta inseamna, de fapt, sfarsitul medicinei pe care o cunoastem acum”.
OMS a publicat o carte in care suntem avertizati ce ne asteapta si cum s-a ajuns aici: folosirea gresita a antibioticelor, fiind recomandate prea usor pentru boli care s-ar putea trata altfel. Surse ca The Telegraph avertizeaza ca bacteriile devin mai rezistente din cauza frecventei si indelungatei folosiri a antibioticelor. 

Dar problema antibioticelor ar fi totusi cea mai mica problema. Sunt alte avertizari mult mai serioase, pe care nimeni nu stie cum sa le rezolve spre un final stabil. Unul este distrugerea ecosistemelor si al doilea epuizarea resurselor naturale. Golul este umplut de chimicale si sintetice. Savantii de tip science-fiction se agata sa creada cu disperarea unuia care se înneacă, ca gasirea unei surse ieftine de energie (foc din cer), ar putea inversa lucrurile. Dar, pana gasesc ei energia ieftina, totul poate sa se duca de rapa. Si chiar daca ar gasi-o, ar putea ea schimba mentalitatea oamenilor pusi pe distrugere? Cu ce ar putea contribui energia ieftina la oprirea distrugerii ecosistemelor? Daca cad ecosistemele - sa presupunem doar moartea, extinctia albinelor, cum va rezolva problema aceasta energia ieftina? Pot savantii sa faca din nou albine? Eu ma indoiesc, desi progresul stiintei este enorm, ajungand la culmi de nedescris, chiar si pentru secolul trecut... Asa ca ma intreb, si va intreb, ce o sa facem cu energia ieftina, daca nu o sa avem apa curata si suficienta si mancare naturala şi sănătoasă? Poate energia ieftină să ne hrănească?

  
         Pe fondul acestor avertizari, se scriu scenarii sumbre, se prezic scenarii tulburatoare despre capriciile naturii bulversate de goana dupa experimente periculoase si iresponsabile, se vor isca furtuni teribile si secete teribile, care vor pune in pericol si ce a mai ramas neatins de prapadul facut de om; nu va mai fi apa suficienta, mancarea va fi amestecata cu chimicale, barbatii si femeile vor chelii şi vor deveni sterili, inapţi să se mai reproducă, dar puterea de reproducere va seca si în regnul animal şi plante, doar o mana de privilegiati politici si niste gangsteri smercheri vor avea totul, care vor fi paziti de armate, ptr. o bucata de paine si un pahar de apa. In cele din urma si resursele lor s-ar epuiza, iar COLAPSUL TOTAL ar fi inevitabil. Suprafata Terrei ar ajunge un desert pustiu, inconjurat de mări foarte sarate, fara nici o urma de viata. Un viitor pustiu, fara oameni, animale si plante, dar cu reactoare de energie ieftina...

         În consecinţă, răspunsul la întreabrea din titlu ar fi, că fără spiritualitate omenirea s-ar autodistruge cu siguranţă. Degeaba ştii ceva, dacă eşti nepriceput (prost) în al aplica cu înţelepciune. Pare incredibil, dar este confirmată de civilizaţiile dispărute ale Terrei. Fără virtuţii divine, omul decade şi devine ţărâna din care a fost luat (Geneza 2:7). “Dumnezeii” nebuni ai acestei rase ar face praf tot ce este în jurul nostru!

 

          Dumnezeu nu va aştepta până ce megalomanul Anticrist şi echipa sa de habotnici fantastico-ştiinţifici vor pustii Terra în aplauzele yesmenilor zombiţi.

          Avem nevoie de Dumnezeu, care să oprească acest drum spre distrugere totală.

 

Dar ce este omul? Şi care este viitorul lui? Care este rolul Bisericii în cer?

 

Biblia arată că omul a fost creat de Dumnezeu, din ţărâna pământului, în care s-a suflat suflare de viaţă, şi astfel omul a devenit un suflet viu (Geneza 2:7). De asemenea, arată că omul a fost creat perfect (Deuteronomul 32:4; Ecleziast 7:29; Romani 14:12), dar cu capacitatea liberă de a alege binele sau răul, deci responsabil pentru deciziile sale (Deuteronom 32:4; 30:19).

 

Primii oameni Adam şi Eva, au ales neascultarea, despărţindu-se de Dumnezeu (Geneza 3:1-19; Osea 6:7). Astfel ei au pierdut viaţa perfectă care se menţine prin ascultarea şi comuniunea cu Dumnezeu, şi au transmis urmaşilor lor imperfecţiunea, o natură păcătoasă care duce la moarte (Romani 5:12; Iacov 1:15).

 

Dumnezeu prin Biblie arată că prin răpirea făcută de Domnul Isus Christos la timpul hotărât, companionii săi vor merge în cer, pentru a lua locul îngerilor căzuţi, care au fost excluşi de la guvernarea oamenilor (Ioan 14:2, Mat.18:10); iar după răpire oamenii din rămăşiţele natiunilor care vor supravieţui plăgile apocaliptice datorită pocăinţei şi supunerii lor, vor fi reabilitaţi la condiţia adamică perfectă de la început (1Corinteni 15:28: Apocalipsa 21:3-5,24).

 

Consider că următoarele versete sunt vitale pentru a înţelege care este rolul adunării (bisericii) creştine în cer.

 

Destinaţia bisericii este clară, CERUL, deşi unii încearcă alte explicaţii, în zadar:

În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Daca n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. (Ioan 14:2)

 

Rolul îngerilor sfinţi este clar arătat, de a veghea şi a raporta lui Dumnezeu situaţia noastră:

Feriti-va sa nu defaimati nici macar pe unul din acesti micuti; caci va spun ca ingerii lor in ceruri vad pururi fata Tatalui Meu care este in ceruri. (Mat.18:10)

 

Dacă membrii Bisericii vor fi ca îngerii, înseamnă că fiecare membru va avea o misiune pe pământ, după cum şi îngerii sfinţi sunt îngeri veghetori; bineânţeles rolul bisericii va fi alături de Christos într-o poziţie de veghere mai mare:

Caci la inviere, nici nu se vor insura, nici nu se vor marita, ci vor fi ca ingerii lui Dumnezeu in cer. (Mat.22:30)

Caci dupa ce vor invia din morti, nici nu se vor insura, nici nu se vor marita, ci vor fi ca ingerii in ceruri. (Marc.12:25)

Pentru ca nici nu vor putea muri, caci vor fi ca ingerii. Si vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai invierii. (Luc.20:36)

 

O tradiţie veche a Bisericii din antichitate spunea că Biserica răpită va lua locul îngerilor decăzuţi, care acum îşi bat joc de oamneni şi apoi îi acuză în faţa lui Dumnezeu:

pe cand ingerii, care sunt mai mari in tarie si putere, nu aduc inaintea Domnului nicio judecata batjocoritoare impotriva lor. (2Pet.2:11)

El a pastrat pentru judecata zilei celei mari, pusi in lanturi vesnice, in intuneric, pe ingerii care nu si-au pastrat vrednicia, ci si-au parasit locuinta. (Iuda.1:6)

Dumnezeu fiind un bun organizator şi arhitect, nu ar fi făcut mai mulţi îngeri decât era necesar. Aşadar este înţelept a crede că şi numărul Bisericii este unul fix, fiind exact numărul îngerilor căzuţi. Când acest număr se va completa, atunci va avea loc evenimentul numit în termeni bisericeşti “răpirea”.

 

Planeta Terra, adică Pământul nu a fost eliminat din planul etern al lui Dumnezeu. Biserica creştină din antichitate era chiliastă, adică credea că cei o mie de ani din Apocalipsa sunt o împărăţie milenară şi literală pe pământ, unde toate naţiunile îşi vor primi căminul etern, cum este scris:.

Cine nu se va teme, Doamne, si cine nu va slavi Numele Tau? Caci numai Tu esti sfant, si toate neamurile vor veni si se vor inchina inaintea Ta, pentru ca judecatile Tale au fost aratate!" (Apocalipsa 15:4)

El a pus mana pe balaur, pe sarpele cel vechi, care este diavolul si Satana, si l-a legat pentru o mie de ani. (Apoc.20:2)

    L-a aruncat in Adanc, l-a inchis acolo si a pecetluit intrarea deasupra lui, ca sa nu mai insele neamurile, pana se vor implini cei o mie de ani. Dupa aceea trebuie sa fie dezlegat pentru putina vreme. (Apoc.20:3)

    Si am vazut niste scaune de domnie; si celor ce au sezut pe ele li s-a dat judecata. Si am vazut sufletele celor ce li se taiase capul din pricina marturiei lui Isus si din pricina Cuvantului lui Dumnezeu, si ale celor ce nu se inchinasera fiarei si icoanei ei si nu primisera semnul ei pe frunte si pe mana. Ei au inviat si au imparatit cu Hristos o mie de ani. (Apoc.20:4)

    Fericiti si sfinti sunt cei ce au parte de intaia inviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Hristos si vor imparati cu El o mie de ani. (Apoc.20:6)

    Cand se vor implini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat (Apoc.20:7)

 

Acei oameni care nu se supun guvernării lui Christos şi a Bisericii sale din ceruri şi nu se pocăiesc după răpirea Bisericii nu au nici un viitor, fiindcă li se ridică dreptul la viaţă pe Pământ: “Cine crede in Fiul are viata vesnica; dar cine nu crede in Fiul nu va vedea viata, ci mania lui Dumnezeu ramane peste el.” (Ioan 3:36)

 

Cum s-a făcut lucrarea de răscumpărare? În ce constă salvarea omului? Ce se întâmplă cu cei care nu sunt salvaţi: sunt deja judecaţi sau sunt încă în starea de moarte adamică şi judecata lor este în viitor?

 

Dumnezeu este întruchiparea dragostei şi are un plan de salvare, făcut în Christos, pentru cei credincioşi (Efeseni 1:4,5; 3:11; Ioan 3:16; Romani 5:8; 8:28,29; 1Petru 1:2).

 

Însă pentru că Dumnezeu este şi drept, astfel fiindcă s-a pierdut o viaţă perfectă cea a lui Adam, legea lui cere ,,viaţă pentru viaţă” (Exod 21:23); şi dacă s-a pierdut o viaţă perfectă, aceasta trebuia răscumpărată tot de o viaţă perfectă. Aşadar era nevoie de un om perfect, echivalentul lui Adam, care să-şi sacrifice viaţa pentru omenire şi astfel să răscumpere păcatul  şi să ducă pe cei credincioşi la pace eternă cu Dumnezeu (Isaia 9:6; Romani 5:1,15-19; Efeseni 2:16-18; Galateni 3:26).

 

Această persoană care s-a jertfit pentru omenire, este Fiul lui Dumnezeu, venit din cer şi cunoscut aici pe pământ ca omul Isus Christos, care este singurul care a adus o salvare şi răscumpărare perfectă, completă şi eternă din păcat şi moarte (Fapte 4:12; Ioan 14:6; 1Timotei 2:5,6; Evrei 9:12), o răscumpărare nu doar a sufletului (Evrei 10:39; 1Petru 1:9), ci chiar şi a trupului (Romani 8:23).

 

În cer noi vom avea trupuri cereşti, căci trupul nostru pământesc se va transforma în trup de slavă.

Tot asa, sunt trupuri ceresti si trupuri pamantesti; dar alta este stralucirea trupurilor ceresti, si alta a trupurilor pamantesti. (1Cor.15:40)

Iata, va spun o taina: nu vom adormi toti, dar toti vom fi schimbati, (1Cor.15:51)

intr-o clipa, intr-o clipita din ochi, la cea din urma trambita. Trambita va suna, mortii vor invia nesupusi putrezirii, si noi vom fi schimbati. (1Cor.15:52)

Noi toti privim cu fata descoperita, ca intr-o oglinda, slava Domnului, si suntem schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul Domnului. (2Cor.3:18)

Cand trupul acesta, supus putrezirii, se va imbraca in neputrezire, si trupul acesta muritor se va imbraca in nemurire, atunci se va implini cuvantul care este scris: "Moartea a fost inghitita de biruinta. (1Cor.15:54)

 

Vor exista oameni pe pâmânt după luarea Bisericii la cer?

Foarte mulţi resping ideea rămânerii omenirii pe pământ, deoarece nu înţeleg ce se întâmplă în marele necaz de la sfârşitul acestui sistem. În marele necaz, omenirea va fi drastic redusă, dar nu nimicită, aşa cum arată Cuvântul lui Dumnezeu în Cartea lui Zaharia capitolul 13 şi Apocalipsa capitolul 8 şi 9.

Apocalipsa 20:7. Cand se vor implini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat

8. si va iesi din temnita lui, ca sa insele neamurile care sunt in cele patru colturi ale pamantului, pe Gog si pe Magog, ca sa-i adune pentru razboi. Numarul lor va fi ca nisipul marii.

Versetele de mai sus arată că în cei o mie de ani, vor exista oameni pe pământ, iar aceşti oameni vor fi supravegeaţi şi guvernaţi din cer, aşa cum s-a întâmplat în antichitate în Israel. Ei au scăpat din marele necaz, care a venit peste lume, după luarea Bisericii la cer. Aceşti oameni de pe pământ, nu vor fi nemuritori ca Biserica din cer, ci vor avea trupuri pământeşti muritoare, aşa cum a avut Adam şi Eva înainte de căderea în păcat. Ei nu vor muri, numai în caz de nesupunere şi foarte mulţi dintre ei vor muri la finalul miei de ani, fiind duşi în rătăcire de Satan şi demonii care vor fi dezlegaţi din închisoarea lor. Acei oameni care vor trece testul, şi nu se vor lăsa înşelaţi de Satan, vor trăi veşnic pe pământ, fiindcă acesta a fost scopul lui Dumnezeu cu pământul, ca acesta să fie locuit de oameni credincioşi.

 

Ce este moartea? Ce încearcă Satan să spună despre moarte?

Iar daca se propovaduieste ca Hristos a inviat din morti, cum zic unii dintre voi ca nu este o inviere a mortilor? (1Cor.15:12)

Daca nu este o inviere a mortilor, nici Hristos n-a inviat. (1Cor.15:13)

Ba inca noi suntem descoperiti si ca martori mincinosi ai lui Dumnezeu; fiindca am marturisit despre Dumnezeu ca El a inviat pe Hristos, cand nu L-a inviat, daca este adevarat ca mortii nu invie. (1Cor.15:15)

Caci, daca nu invie mortii, nici Hristos n-a inviat. (1Cor.15:16)

Primii oameni Adam şi Eva au fost creaţi cu posibilitatea de a putea trăi veşnic în condiţii minunate, însă pentru acest deziderat ei trebuiau să manifeste supunere (ascultare) faţă de Creator (Geneza 2:16,17). Dar ei nu au ascultat. Iar datorită păcatului nesupunerii primilor oameni, urmaşii lor au pierdut dreptul la viaţă veşnică, iar opusul vieţii este moartea (Geneza 3:19).

 

În starea de moarte nu există viaţă. De aceea avem nevoie de înviere. Însă Satan Diavolul este foarte viclean şi doreşte să credem că moartea este o uşă spre o altă viaţă, anulând astfel învăţătura biblică despre necesitatea învierii : Geneza 3:4; Ioan 3:13; Ioan 11:11-14; 1Coriteni 15:16. Omul este o creaţie a lui Dumnezeu, creat din ţărâna pământului căruia i s-a dat o suflare de viaţă: Geneza 2:7. Aşa a apărut viaţa. Numai la învierea celui mort, se repune dreptul la viaţă în trup.

 

Atât timp cât trupul de carne şi această suflare de viaţă coexistă, omul este o fiinţă, adică este viu; în termeni Biblici: un suflet viu (răsuflător). Când această uniune nu mai există, omul nu mai este o fiinţă, nefiind viu. Pur şi simplu el nu mai trăieşte, moartea fiind opusul vieţii. De aceea singura speranţă pentru cei ce mor este învierea: Ioan 5:28,29. Nu există nici un fel de viaţă în cel mort, până la înviere. Credinţa că omul mort trăieşte în continuare cu sufletul, murind doar cu trupul, nu şi cu sufletul, este o minciună lansată de Satan. Adevărul este că omul moare atât cu trupul cât şi cu sufletul şi învie atât cu trupul cât şi cu sufletul.

Priviţi ce spune Biblia despre locul sufletului până la înviere: căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor şi nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea. (Fapte 2:27)

 

Dragi interesaţi, ceea ce spun Sfintele Scripturi despre starea omului în moarte, trebuie luat per ansamblu, nu selecţii de ici colo. În creştinism există două tabere - şi asta nu de azi sau de ieri, ci există o tradiţie veche a interpretării Scripturilor în două moduri diferite, antagonice. Unii susţin că omul este muritor în sens complet - trup şi suflet: dintre ei cei mai importanţi sunt episcopii Policarp al Smirnei şi Teofil al Antiochiei, ambii fiind personalităţi creştine marcante din secolul II, episcopi cu mare influenţă - deci singura speranţă pentru cei ce mor este învierea, a trupului şi a sufetului împreună.

Aşanumitul credeu apostolic din secolul II, tace în această privină, dar susţine următoarele, că Domnul nostru Isus şade la dreapta lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, de unde are să vină să judece pe cei vii și pe cei morți, aşadar ce judecată ar fi judecata celor deja judecaţi şi chinuiţi în foc, până la judecată? E un nonsesn, fără sens. Tradiţia negării nemuririi sufletului s-a perpetuat mult timp şi este prezentă şi azi, atât printre oameni academici, cât şi de rând. Iată, un exemplu, Sophronios, Patriarhul Ierusalimului (560-638), care a fost originar din Siria (Damasc). În această mare calitate ecleziastică, a respins teologia nemuririi sufletului, declarând că nemurirea este un dar al lui Dumnezeu, care nu se naște cu noi. El a declarat nemurirea sufletului ca fiind o erezie, arătând şi spre sursa  popularizării ei în creştinism: Origen din Alexandria şi secta lui, care se numeau „origeniştii”, aceştia fiind scoşi în afara legii ca eretici, în secolul VI, iar liderul lor Origene, anatemizat, cărţile lui fiind interzise.

 

Alţii - urmând o anume tradiţie şi învăţătură a lui Origen - sustin că omul este muritor doar cu trupul, sufletul fiind nemuritor şi prin urmare moartea este doar o uşă, pe care se trece spre o altă formă de viaţă, cea nevăzută. Am scris intenţionat că era învăţătura lui Origen, deoarece Sofronie şi alţii nu credeau că această învăţătură provine de la apostoli sau Domnul nostru Isus. În treacăt fie spus, marele istoric evreu din secolul I AD, Iosif Flaviu, susţine că fariseii şi esenienii erau de părere că sufletul este nemuritor.

Ambele tabere susţin că au dovezi solide din Biblie. Dar adevărul nu poate fi contradictoriu. Care este adevărul? Să nu ne fie frică să cercetăm. Ce dovezi există că Policarp, Teofil şi Sofronie au fost  eretici iar fariseii, esenienii şi Origen au fost cei dreptcredincioşi în această părere? Iar dacă Origen este într-adevăr responsabil pentru aşa ceva, cum a reuşit să facă acest lucru? Unii îl bănuiesc de incorectitudine în copierea Scripturilor. Este posibil să fi ales variante de redare proprice interpretarii lui şi a inserat acestea în copiile Scripturii făcute de el, făcând loc unei interpretări proprii a acestora?

 

În cine te vei încrede? Citeşte această poezie şi urmează sfatul autorului ei:

 

Înşelătoria fuge de lumină

 

Să nu îţi fie frică să cercetezi,

Căci numai înşelătoria fuge de lumină,
Şi se îngrozeşte de ochiul cercetător;
Dar adevărurile sacre invită testul,
Şi ne spun să căutăm şi să punem la încercare!
O, de am păstra o minte liniştită şi cercetătoare,
Siguri că nu vom cerceta în van,
Ci vom găsi comori ascunse.
Cu o întelegere binecuvântată,
Creată să fie liberă,
Nu îndrăznim să ne punem încrederea în om,
Ci ne încredem doar în Tine, Dumnezeule!
-- Anonim --
AMIN!

 

Alfred E. Housman, evaluator de text al lucrărilor clasice, arată că evaluarea textului (aşanumita critică textuală) este atât o știință cât și o artă. Aceasta este o știință, deoarece reguli diferite reglementează evaluarea diferitelor tipuri de erori și lecturi ale copiatorului, dar este și o artă, deoarece aceste reguli nu pot fi aplicate strict tuturor situațiilor.

 

Suntem într-o asemenea situație în ceea ce privește Luca 16:19-31.

 

Biblia este un tezaur clasic de artă literară și neavând la dispoziţie originalul, versiunile ei conțin multe noduri gordiene. Avem nevoie de un „artist evaluator” grozav care să dezlege aceste noduri. Și acesta este Dumnezeu. Avem nevoie ca Dumnezeu să „intervină” în mintea noastră pentru a ne atinge scopul (corect).

Manuscrisele din secolul II conțin 71% din Evanghelia după Luca în fragmente (818 din 1151 versete, dacă au existat într-adevăr 1151 versete în textul original) şi ele au fost cartografiate şi inventariate. Din secolul I nu ni s-a păstrat nici un fel de manuscris, din această carte, după câte ştiu. Acestea sunt acele fragmente: Luca 1:58-59; 1:52-2:1; 2:6-7; 3:8-4:2; 4:29-32; 4:34-5:10; 5:30-7:32; 7:35-39,41-43; 7:46-9:2; 9:4-17:15; 17:19-18:18; 22:4-24:53.

După cum putem vedea, capitolul 16 există în copiile din secolul II, dar – atenţie mare - există şi anumite diferenţe în acest capitol, faţă de ce avem acum în versiunile româneşti şi putem trage anumite concluzii pertinente. Din câte știu, manuscrise ce ar conţine Evanghelia după Luca completă nu există decât din secolul al IV-lea. Totuşi, cineva a raporat că a existat în SUA o copie completă a acestei evanghelii din secolul II. Manuscrisul s-a pierdut, dar cineva a făcut fotocopii. Unde ar fi acestea nu ştiu. Este un lucru neobişnuit, ca un manuscris de o asemenea importanţă să se piardă în epoca noastră modernă. Numai dacă au vrut să ascundă ceva foarte important, ceva care să răstoarne ideile vechi şi să provoace o lovitură drastică anumitor dogme, ar fi avut un motiv să-l facă dispărut. Omul religios dar mândru de sine, de cunoştinţa lui faşsă şi greşită, de care nu este conştient deloc, fiind orbit de Satana, este în stare de orice, numai ca să iasă el basma curată. De aceea l-au ucis şi pe Domnul Isus. Şi cine? Cei mai mari oameni religioşi ai timpului sau.

 

Aşadar să fim precauţi. Cel mai vechi fragment de manuscris care conţine Luca 16 este mss P75, dar încă se mai discută dacă manuscrisul este din secolul II sau secolul III.

Un mare semn de întrebare este de ce acest fragment din Luca 16:19-31 nu este citat sub nici o formă de către cei mai importanţi autori ai secolului II, doar de cei cu tendinţe eterice (Marcion, Tatian, Clement).

În ceea ce privește evaluarea și explicația acestui pasaj, în creștinism au apărut trei tradiţii, fie ca o întâmplare reală, fie ca o povestire cu tâlc (pildă), fie că povestea nu a fost spusă de Domnul nostru Isus.

 
Cum văd cercetătorii acest lucru: „Unii spun că povestea este în întregime atribuită lui Isus (Bauckham 1991, 45; Marshall, 634; Blomberg, 203-5; Jeremias 1972, 186; Fitzmyer 1985, 1127; Hock, Vol. 4, 266-) 7) în timp ce alții o văd ca o poveste pre-creștină atribuită lui Isus (Bultmann 1963, 203), o inserție apocrifă ulterioară (întreaga poveste, Cairus 2006, 35-45) sau o editare proprie a evanghelistului Luka (Drury, 159-60).

 

Unii erau nedumeriţi încă din antichitate, chiar dacă o preferau ca argument forte în doctrina lor, de exemplu Origene, de ce povestea apare brusc în locația sa actuală (Reiling și Swellengrebel, 569-70). Eruditul Aecio Cairus susține excluderea pasajului 16:19-31 din versiunea originală a Evangheliei, pentru o tranziție lină de la 16:18 la 17:1 (Cairus, 43). El vede versetele 19-31 ca întrerupea fluxului naraţiei, „pentru aceeași condamnare a doctrinei fariseului introdusă în 16:15-17” (Marshall, 632).

Referințe: Daniel Berchie, Samson Dakio, Luca 16: 19-31: The Intermediate State of the Soul

Din partea mea, mă alatur opiniei lui Cairus şi a altor savanţi sau laici având aceeaşi părere, şi nu cred că această opinie ar trebui anatemizată, având în vedere argumentele întemeiate ce le aduce, de exemplu că acest pasaj nu se reflectă deloc în scrierile apostolului Pavel. Din contră, lipseşte din toată teologia epistolelor pastorale sau ecumenice ale Noului Testament:

Romani 6:23 Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
23 Fiindcă plata păcatului este moartea (şi nu chinul temporal sau veşnic), dar darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Cristos Isus, Domnul nostru.

Şi acum vedeţi ce se întâmplă la judecata viitoare (adică după înviere), căci textul următor vorbeşte de judecată, nota bene:

Biblia în versiunea lui Cornilescu Evrei 10:27. ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
Biblia în versiunea Ortodoxă Evrei 10:27 Ci o înfricoşată aşteptare a judecăţii şi iuţimea focului care va mistui pe cei potrivnici.
Biblia în versiunea Baptistă Evrei 10:27 ci numai o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi a focului cumplit care-i va mistui pe cei care I se împotrivesc lui Dumnezeu.

 
Însă aici textul grec spune aşa:

"ci doar o asteptare înfricoşată a judecăţii (kriseos) şi a focului (kai pyros) zelos (zelos) care va mânca (esthiein) pe cei răzvrătiţi (tous hypenatious).

Întrebare: De ce va fi mistuire şi nu chinuire la judecată?
Răspuns: Fiindcă Dumnezeu care este iubire, nu ar acţiona contra propriei sale firi.

Cornilescu Evrei 12:29 fiindcă Dumnezeul nostru este "un foc mistuitor".
Ortodoxă Evrei 12:29 Căci "Dumnezeul nostru este şi foc mistuitor".
Baptistă Evrei 12:29 pentru că „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor"

De ce nu scrie că Dumnezeu este un foc chinuitor? Nici chiar voi nu aţi putea face asta, dacă v-ar cere cineva! Însăşi firea noastră se îngrozeşte de aşa ceva. Eruditul karait Nehemia Gordon spunea că “Dumnezeu nu este Moloh!”.

Ar putea un tată să-şi chinuie etern un copil, oricât de rău ar fi fost el? Eu cred că nu. Şi atunci, de ce îi puneţi în seama lui Dumnezeu aşa ceva? Oare el nu este Tatăl tuturor oamenilor? Nu aşa zicem în rugăciunea "Tatăl nostru"? Aşadar Luca 16:19-31 este un text străin de Dumnezeu, de Isus, de sfinţii îngeri şi de apostoli, de Biblie şi de Evanghelie.

 

Aşadar nu există "viaţă" conştientă sau semiconştientă, nici starea de purgator după moarte: Eclesiastul 9:1-12. Nu vă lăsaţi păcăliţi de cei ce explică pildele din Biblie în termeni literali: Matei 13:10-15. Avem o singură şansă de mântuire: în viaţa aceasta.

 

Dacă omul ar putea trăi şi după moarte, nu ar mai fi nevoie de înviere, de aceea credem că salvarea omului din păcat şi moarte, se poate obţine doar aici în această viaţă, prin harul (favoarea sau bunătatea nemeritată acordată oamenilor) lui Dumnezeu care este dat tuturor celor ce răspund la iubirea Lui, prin: pocăinţă, credinţă, mărturisirea cu gura şi botezul în apă în numele lui Isus (Fapte 2:38; 22:16; Romani 10:9,10; Marcu 16:16). Iar primirea harului are ca efect o viaţă de sfinţenie şi fapte bune. Astfel, omul face fapte bune pentru că este salvat nu pentru a fi salvat (Efeseni 2:8-10; Tit 3:5-8).

                                                                                                 

Acest mesaj este important, vă rog să-l transmiteţi şi altora.

 

Dacă credeţi că acest mesaj va ajutat în înţelegerea timpurilor care vor veni, vărog să-l transmiteţi şi altora. Dumnezeu ne iubeşte, de aceea ne şi avertizează ca să nu trăim în greşeli, căci orice greşeală este păcat şi orice greşeală costă, unele chiar foarte mult, cele colective. Uitaţi-vă ce au făcut marii dictatori ai lumii, ca să ştiţi ce o să vă coste. Mesajul de avertizare care îl conţine, este dezbrăcat de orice ura şi resentiment, nu trebuie luat ca o opinie personala contra cuiva, eu aş dori ca toţi să fie mântuiţi, aşa cum doreşte şi bunul Dumnezeu şi Fiul Său. Glorie veşnica lui şi Fiului său! Amin!