Documentarul "cele două mii trei sute de seri şi dimineţi" p4

 

Misterul celor 2300 de seri-dimineţi

 

Având o mare credinţă în Dumnezeu, trupele de gherilă victorioase conduse de liderul evreu Iuda Macabeul, un fiu de preot, au eliberat Templul de sub ocupaţia păgânilor (Daniel 8:13,14) şi au purces la curăţarea locului sfânt, după cum a fost profeţit:

Daniel 8:13. "Am auzit pe un sfânt vorbind; şi un alt sfânt a întrebat pe cel ce vorbea: "În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii? Până când va fi călcat în picioare Sfântul Locaş şi oştirea?"

14. Şi el mi-a zis: "Până vor trece două mii trei sute de seri (şi) dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţat!"

Am pus cuvântul „şi” în paranteză deoarece nu apare în textul ebraic. De fapt acest cuvânt în plus, ajută la rezolvarea misterului. Această "urâciune" (jertfele idoleşti) a durat mult timp, fiind numită ca o perioada de 2.300 de seri – dimineti, dar nu în ecuaţia de 1150 seri + 1150 dimineţi însumând 2300 de zile, ci în ecuaţia de 1150 jertfe aduse seara + 1150 de jertfe aduse dimineaţa, de la profanarea Templului din Ierusalim şi până la curăţarea şi rededicarea lui.

 

Scurt istoric ce priveşte această "urâciune":

- în 174 (î.Hr.) regele păgân Antiochus IV Epifanes îl scoate din slujba de mare preot pe Onias, un om fidel legământului sacru şi pune un colaboraţionist corupt, pe elenizatul (grecizatul) Iason, în schimbul unei importante sume de bani, oferit de acesta; Onias moare asasinat în exil

- în 173 sau 172 Antiochus IV vizitează Ierusalimul şi prin colaboraţionistul corupt, Iason, jefuieste vistieria Templului

- în 171 Iason este destituit de catre Antiochus IV, care pentru o sumă şi mai mare de bani oferit de Menelaus, un alt colaborationist elenizat (şi mai corupt), îl pune pe acesta mare preot.

- în 168, în timpul domniei acestui colaboraţionist fără scrupule (Menelaus), regele Antiochus IV Epifanes impune tuturor evreilor ruperea legământului sacru, fortând pe evrei să se închine idolului păgân Jupiter Olimpianul şi să aducă jerfe de porci în locul jertfelor de miei pe altarul din Templul de la Ierusalim.

Aşadar  "urâciunea" (adică aceste jertfe păgâne din carne de porc) apar în anul 168 î.d.Ch. (anul 145 al domniei macedono-grecilor) şi vor ţine până se vor împlini 2300 de jertfe, aduse în mod neântrerupt seara şi dimineaţa, adică 1150 de zile, până când Templul profanat de regele păgân a fost curăţat  (Daniel 8:13,14). Textul ebraic nu spune „seri ŞI dimineţi”, ci face un joc de cuvinte, legând fraza „seri – dimineţi”, deoarece jertfele se aduceau de două ori pe zi: dimineaţa şi seara. Deci textul vorbeşte de 2300 de jertfe, care însumează doar 1150 de zile (însumând ceva mai multe de trei ani).

Cronicile Macabeilor consemnează corect cum s-au derulat lucrurile şi nu face un cumul de 2300 de zile, cum - din păcate - se fac în majoritatea explicaţiilor creştine:

1Macabei 1:57 ”Iar în ziua a cincisprezecea a lunii Chislev, în anul o sută patruzeci şi cinci (a dominaţiei grecilor n.m.), au ridicat urâciunea pustiirii pe altarul lui Dumnezeu şi în cetăţile Iudei de jur împrejur au zidit capişti.”

1Macabei 4:52-54 „Şi au mâncat dimineaţa în douăzeci şi cinci de zile ale lunii a noua, care este luna Chislev a anului o sută patruzeci şi opt (a dominaţiei grecilor n.m.),.

Şi au adus jertfă după lege pe jertfelnicul arderilor de tot cel nou, pe care îl făcuseră.

Pe vremea şi în ziua în care l-au pângărit pe el neamurile, întru aceea s-a înnoit cu cântări şi cu alăute şi cu harpe şi cu chimvale. Şi a căzut tot poporul cu faţa la pământ şi s-a închinat şi a binecuvântat pe Dumnezeul Cerului, Cel care i-a ajutat. Şi au făcut înnoirea jertfelnicului în opt zile şi au adus arderi de tot cu veselie şi au jertfit jertfă de pace şi de laudă.”

Anii menţionaţi aici sunt socotiţi după domnia greco-macedoneană, iar lipsa de zile din cele 1150 se datorează faptului că acest cronicar menţiononează doar sfârşitul curăţirii interioare a Templului, care a durat opt zile, nu şi al Templului în ansamblu, care a durat mai mult, rededicarea competă a Templului (Hanuka) fiind iarna, în luna decembrie (Ioan 10:22).

Iosif Flavius, un evreu foarte învăţat din secolul I AD, din neam de preoţi evrei, a scris o carte numită „Antichități Iudaice”. În volumul II al „Antichități iudaice”, descrie urâciunile pe care evreii au trebuit să le suporte: Regele Antiochus IV Epifanes a adus un porc ca jertfă pe altarul de la Templul din Ierusalim şi a pus statuia lui Jupiter Olimpianul în Templu, a impus tuturor evreilor să aducă porci ca jertfe şi să se închine lui Jupiter. Cei care își tăiau copiii împrejur, erau răstigniți şi copilul tăiat împrejur era spânzurat, fiind atârnat de gâtul tatălui răstignit. Răscoala Macabeilor a fost o revoltă împotriva păgânizării forţate stabilită de dementul rege Antioh IV Epifanes.

Iată un extras din această carte:

„În vremea aceea în satul Modiim din ludeea locuia un om numit Mattathias, fiul lui Ioannes, fiul lui Simeon,fiul lui Asamoneu: era preot din tagma lui Ioarib, originar din Hierosolyma (Ierusalim). Avea cinci fii: Ioannes, poreclit Gaddes; Simon, care se mai numea Matthes; Iudas, care se chema Macabeul; Eleazar, căruia i se zicea Auran şi Ionathas, poreclit Apfus. Acest Mattathias a deplâns în faţa fiilor săi jalnica stare a lucrurilor, devastarea oraşului, jefuirea Templului şi nenorocirile îndurate de popor, spunându-le că ar fi preferat mai degrabă să moară pentru legile Domnului decât să ducă o viaţă atât de umilitoare. Când au sosit în satul Modiim slujbaşii împuterniciţi de rege să-i constrângă pe iudei să aplice ordinele sale, au cerut celor de faţă să înfăptuiască jertfa aşa cum poruncise suveranul. L-au rugat pe Mattathias, care datorită învăţăturii sale dobândise o mare faimă, să înceapă el jertfa (căci consătenii lui îi vor urma exemplul şi el se va bucura de preţuirea regelui). Dar Mattathias a refuzat să facă acest lucru şi le-a spus că, indiferent dacă toate celelalte neamuri se vor supune poruncilor lui Antioh, fie că le era frică, fie că voiau să facă hatârul regelui, el şi fiii săi nu se vor lăsa puşi în situaţia de a părăsi datina strămoşilor lor. După ce el a tăcut, a ieşit în faţă un iudeu şi a adus jertfa aşa cum ordonase Antioh. Văzând fapta asta, mâniosul Mattathias şi fiii săi au tăbărât cu sabia în mână .asupra iudeului şi l-au răpus lângă altar, apoi l-au ucis pe regescul slujbaş care îl silise să aducă jertfa, Apelles, împreună cu puţin numeroşii lui oşteni. A dărâmat apoi altarul şi a strigat: „Cel ce simte râvna obiceiurilor străbune şi a cinstirii Domnului să mă urmeze!” După ce a grăit astfel, s-a refugiat împreună cu fiii săi în pustiu, lăsându-şi de izbelişte întreaga avuţie în sat. Mulţi alţii i-au urmat pilda şi au fugit în deşert, împreună cu copiii şi nevestele lor.”

Preotul Mattathias şi fii săi au lansat un război de gherilă împotriva colaboraţioniştilor păgânizaţi şi a trupelor regelui, câştigând victorii importante, una din victoriile de seamă fiind recapturarea Templului din Ierusalim.

Nu merită şi nu este permis ca să fie întinată memoria acelor Evrei care au suferit pentru credinţă, prin reinterpretări fanteziste a acestei profeţii, care prin istorie confirmă faptele acestor eroi ai credinţei.

 

Referinte:

Iosif Flavius, Antichități iudaice, volumul II

Biblia de la Geneva, apărută la 1599, o Biblie protestantă având multe comentarii

John H. Alexander, Cartea Profetului Daniel

Cartea întâi a Macabeilor

Enciclopedia Libera Wikipedia, Makkabean Revolt şi multe alte articole legate de acest subiect.

 

FINAL