miercuri, 20 martie 2024

Documentar: CALENDARUL LUI DUMNEZEU p2

 

CALENDARUL LUI DUMNEZEU ÎN CURSUL ŞI MĂSURAREA TIMPULUI

 

Care a fost calendarul original, cel lăsat de Dumnezeu?

Când începea prima zi din săptămână şi când începe prima lună din an (Anul Nou) biblic? Cum trebuie calculate zilele săptămânilor, a lunilor anului şi durata unui an?

 

La ora actuală există multe discuţii despre calendarul biblic şi anul biblic. Un credincios care citeşte zilnic Biblia ar trebuie să cunoască lucrurile elementare din calendar, pe care ar trebui să le ştim din Biblie.

 

Împărţirea Timpului

În Biblie, timpul este împărţit pe ore, străji, zile, săptămâni, luni, anotimpuri, ani şi cicluri de ani (săptămâna de 7 ani şi jubileul de 50 de ani). Ţinerea în evidenţă a zilelor şi lunilor anului a fost posibilă prin inventarea calendarului. Dar cine l-a inventat: Omul sau Dumnezeu? Desigur că Dumnezeu.

 

Calendarul

Calendarul a fost şi este un subiect important la toţi oamenii de pe pământ.

Aflăm din Biblie că posibilitatea calculării timpului şi implicit calendarul, a fost făcut de Dumnezeu:

Geneza 1:14. Dumnezeu a zis: "Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile (anotimpurile), zilele (lunilor) şi anii;

Astfel, calendarul se regăseşte la toate comunităţile din lume, din cele mai vechi timpuri.

 

Piesele de bază ale calendarului sunt: ziua, săptămâna şi luna.

 

Ziua şi noaptea

Ziua şi noaptea a fost “inventată de Dumnezeu” (Geneza capitolul 1).

Zilele şi nopţile erau formate din 12 ore.

Ioan 11:9. Isus a răspuns: "Nu sunt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua nu se poticneşte, pentru că vede lumina lumii acesteia;

Numerotarea ceasurilor nopţii începea la apusul soarelui. De la apus erau calculate 12 ore pentru o noapte şi apoi începeau 12 ore pentru o zi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu