Cartea istorică-biblică “DEZLEGAREA TAINELOR" - Când Dumnezeu nu mai primeşte pocăinţa (7)

 

Capitolul VII

Moartea unui “dumnezeu” nebun

-      Confirmată de istorie

 

Lupta dintre regele din nord şi regele din sud, până la moartea în chinuri groaznice a lui Antiochus Epifanes

 

Previziuni sumbre

"La un anumit timp, va porni din nou împotriva regelui din sud; dar de data aceasta lucrurile nu vor mai merge ca mai înainte." Daniel 11:29

Istoria confirmă profeţia:

Antiochus Epifanes porneşte din nou la război împotriva regatului din sud. În drum spre capitala acesteia, Alexandria, este întâmpinat de ambasadorul senatului de la Roma. Antiochus coboara să-l întâmpine. Dar acesta refuză să dea mâna cu el, deşi este un prieten de la Roma.

Senatul de la Roma somează!

“Căci nişte corabii din Chittim vor înainta împotriva lui, iar el deznădăjduit, se va întoarce înapoi. Şi, mânios împotriva legământului sfânt, nu va sta cu mâinile în sân, ci la întoarcere va arăta favoare celor ce vor părăsi legământul sfânt.” Daniel 11:30

Istoria confirmă profeţia:

Numele regiunii de jur şi dincolo de Cipru era dat după oraşul Kition. Probabil, la origini regiunea a fost populată de o ramura a hitiţilor, care au fost cuceriţi de greci, după războiul Troian. Navele de luptă ale delegaţiei condusă de ambasadorul Romei, Caius Popilius Laenas, au sosit în Egipt via Grecia – Cipru. Ambasadorul îi înmânează o somaţie de a lăsa în pace Egiptul, care era aliatul Romei. Era şi "grânarul Romei", deoarece romanii se aprovizionau cu grâu din Egipt. Antiochus cere un răgaz de gândire. Atunci ambasadorul desenează un cerc în jurul lui Antiochus şi îi dă de înţeles că trebuie să decidă acolo, trecând de această linie, intra în război cu Roma. Antiochus cunoştea bine puterea Romei, cedează şi se intoarce în ţara sa, în acord cu proverbul: Fuga-i ruşinoasă, dar e sănătoasă. În drum spre casa, ca să îndrepte din ruşine, se implică din nou în treburile din Iudeea, arătând favoare acelor evrei care au rupt legământul sfânt, făcându-se păgâni.

Profanarea sanctuarului de la Ierusalim

"Nişte oşti trimise de el vor veni şi vor profana sfântul locas al cetăţii, vor face să înceteze jertfa cea necurmată şi vor aşeza urăciunea pustiitorului." Daniel 11:31

((Atenţie: a nu se confunda această profeţie cu o altă profeţie (Daniel 9:24-27), care vorbeşte de un alt timp şi alt neam păgân, de romani.))

Istoria confirmă profeţia:

După ce Antiochus Epifanes l-a demis pe marele preot Iason Oniadul în anul 172, în locul lui l-a instalat pe Menelaus Tobiadul (fratele lui Simon Tobiadul), care susţinea mai bine politica de elenizare a evreilor, pe când Iason, deşi elenizant, nu era atât de zelos.

Neâmpăcat cu ideea demiterii, în timp ce Antiochus era a doua oră în Egipt (169), fostul mare preot Iason a răspândit zvonul ca regele murise şi cu o mie de ostaşi a pus stăpânire pe Ierusalim, instalându-se din nou ca mare preot (anul 168).

Însă oştile lui Antiochus Epifanes revin din nou şi fac ravagii în Ierusalim, ucigând o mulţime de cetăţeni şi repun în funcţie pe Menelaus. Apoi interzic total închinarea la Yehova Elohim, Dumnezeul adevărat şi interzic orice practică strămoşească a evreilor sub pedeapsa cu moartea. În templu este instalat statuia lui Jupiter Olimpus. Pe altarul lui Dumnezeu este adusă ca jertfă o scroafă.

Iason fuge din nou la amoniţi şi de acolo în Egipt, apoi ajunge pribeag până în Sparta, unde moare.

Începutul revoltei împotriva păgânizării forţate

"Va ademeni prin linguşiri pe cei care rup legământul. Dar aceia din popor care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor vor rămâne tari şi vor acţiona." Daniel 11:32

Istoria confirmă profeţia:

Din faţa păgânizării forţate, în anul 167, Matatia, un preot ce slujea la templul de la Ierusalim s-a întors în oraşul său natal, Modein. Dar păgânizarea forţată a ajuns şi acolo. Să citim relatarea istorică, cum procedau şi ce linguşiri ademenitoare foloseau păgânii:

1Macabei 2:

15. Şi au venit cei trimişi de la rege, care sileau pe cei din cetatea Modein să părăsească pe Dumnezeu şi să jertfească.

16. Şi mulţi din Israel au mers la ei; iar Matatia şi fiii lui s-au adunat acolo.

17. Şi răspunzând cei de la rege, au zis lui Matatia: Căpetenie mare eşti şi mărit în cetate şi întărit cu fii şi fraţi.

18. Acum dar vino întâi şi fă porunca regelui, precum au făcut toate neamurile şi bărbaţii lui Iuda, cei care au rămas în Ierusalim, şi vei fi tu şi casa ta dintre prietenii regelui, şi tu şi fiii tăi vă veţi mări cu argint şi cu aur şi cu daruri multe.

Preotul evreu Matatia şi opozanţii regimului păgân s-au strâns cu toţii în pustiu şi au pornit nesupunerea.

Rezistenţa până la moarte în asuprire

"Înţelepţii poporului vor învăţa pe mulţi. Unii vor cădea de sabie şi de flacără, de captivitate şi de jaf, multe zile." Daniel 11:33

Istoria confirmă profeţia:

Relatările cărţilor lui Iason din Cirene, ale Macabeilor şi ale lui Iosif Flaviu, descriu această epopee măreaţă a sacrificiului de sine, a credinţei dârze şi a rezistenţei până la moarte. Chiar asupritorii sunt şocaţi de ce pot îndura copiii lui Dumnezeu. O femeie credincioasă îşi vede murind toţi cei şapte fii, în cele mai crunte chinuri, ca apoi să urce şi ea, ca o pecete pe altarul mărturiei credinţei. Peste tot sunt martiri. Toţi mor cu credinţa în înviere pe buze şi cu încredinţarea că asupritorii vor fi pedepsiţi chiar în această viaţă (ceea ce s-a şi întâmplat), iar în era care va veni vor fi lipsiţi de viaţa eternă...

1Macabei 1:65. Iar mulţi din Israel s-au întărit şi au pus legământ întru sine, ca să nu mănânce necurat.

66. Şi mai bine au voit a muri, decât a se pângări cu mâncăruri necurate şi a călca legea cea sfântă; pentru aceea au primit moartea.

67. Şi mare urgie a venit peste Israel.

Rândurile opoziţiei se îngroaşă cu făţarnici

"Când vor cădea, vor fi ajutaţi puţin, dar mulţi se vor uni cu ei din făţărnicie." Daniel 11:34

Istoria confirmă profeţia:

Asupritorii au decis ca cei ce nu se vor converti forţat să fie ucişi. Au ucis fără nici o milă, în deşert, cam o mie de refugiaţi, într-o zi de sabat. Atunci opoziţia hotărăşte, că este îndreptăţită să recurgă la rezistenţă armată, chiar şi într-o zi de sabat. Războiul de gherilă este încununat de succes. Când grecii şi aliaţii lor (evreii păgânizaţi) au început să piardă teren, mulţi care până atunci au stat de partea grecilor, au schimbat tabăra, doar din interes, ca sa îi jefuiască pe aceştia. Ei luau din prăzi lucrurile de preţ, închinate zeilor, care după lege trebuiau distruse.

Şi dintre cei înţelepţi se vor poticni

"Şi dintre cei înţelepţi vor cădea (poticni), (căci) vor fi încercaţi, curăţiţi şi albiţi până la timpul sfârşitului (“timpul hotărât” Douay-Rheims Bible), deoarece mai e încă e un timp rânduit (până atunci)." Daniel 11:35

(Atenţie: după cum vedem sunt două variante de redare, una sesizată de traducătorii de la versiunea susnumită. Cea autohtonă, este oarecum ambiguă, ca şi cum ar plasa profeţia undeva în afara contextului ei.)

Istoria confirmă profeţia:

Din nefericire, după moartea lui Matatia, liderii marcanţi ai revoltei anti-păgâne au deturnat atenţia de la ajutorul lui Dumnezeu, înspre ajutor păgân, scriind la Roma pentru ajutor. Astfel, s-au împrietenit iarăşi cu "lumea", iar lumea le-a adus sfârşitul (căderea din har).

Antiochus devine "Epimanes" (Nebunul)

"Şi regele va face ce va voi, se va înălţa, se va slăvi mai presus de toţi dumnezeii şi va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor şi va prospera până se va umple indignarea (lui Dumnezeu), căci ce este hotărât (împotriva lui) se va împlini." Daniel 11:36

Istoria confirmă profeţia:

Antiochus devine exagerat de mândru de realizările sale şi se comportă ca atare, în special faţă de evrei şi Dumnezeul lor. De aceea i s-a dat porecla "Epimanes" (Nebunul). Sfârşitul lui tragic arată că nu te poţi pune în luptă cu Dumnezeu, fără să suporţi consecinţe tragice. Numai un om complet nebun, posedat de Diavolul, mai are aşa tupeu, spre pierzarea lui.

Antiochus schimbă macazul religios

“Nu va ţine seama nici de dumnezeii părinţilor săi, nici de dorinţa femeilor (sale); nu va ţinea seama de nici un alt dumnezeu (din panteonul părinţilor săi), ci se va slăvi pe sine mai presus de toţi.” Daniel 11:37

Istoria confirmă profeţia:

Antiochus Epifanes a dorit să facă o reformă religioasă în tot regatul său, ca toţi supuşii săi să fie un singur popor, cu o singură formă de religie. Ce însemna asta? Asta însemna ca noua formă de religie să fie dictată de Antiochus, el trebuind cinstit ca manifestarea (epifania - întruchiparea) unui zeu.

1Macabei 1:

43.	Şi a scris regele Antioh la toată împărăţia sa să fie toţi un popor şi să părăsească fiecare legea sa.
44.	Şi au primit toate neamurile cuvântul regelui.

Descrierea pe care o face cartea Macabeilor arată ca “zeul” Antiochus îşi închipuia că are puteri supranaturale:

2Macabei 9:8

Şi celui care i se părea că şi peste valurile mării împărăţeşte din pricina trufiei pe care o avea peste firea omenească, şi socotea că va pune în cumpănă munţii cei înalţi, acum, smerit fiind până la pământ, într-o lectică era purtat, arătând către toţi puterea lui Dumnezeu prin pilda sa.

Antiochus introduce închinarea unui zeu străin, considerându-se "epifania" (aratarea, întruchiparea) acestuia

"În schimb, va cinsti pe dumnezeul forţelor armate (eloah al-mauzim); acestui dumnezeu pe care nu-l cunoşteau părinţii săi, îi va aduce cinste cu aur şi argint, cu pietre scumpe şi lucruri de preţ." Daniel 11:38

Istoria confirmă profeţia:

Şcolit în cercurile savante de la Roma, Antiochus face cunoştinţă cu divinităţile romanilor, printre care locul suprem îl ocupa Jupiter Optimus Maximus (popularizat la greci ca Jupiter Olimpianul). Fie din considerenţe politice, fie din considerenţe religioase el impune închinarea la acest zeu, al cărui mit se diferenţia de cel al lui Zeus. În acel timp imaginea lui Zeus începe să pălească în ochii filozofilor greci, fiind considerat un zeu prea barbar, preluat de la hitiţi, de la care grecii au cucerit multe teritorii. Printre altele, în mitologia lui Zeus, el îl detronează pe tatăl său, Cronos, pe care îl castrează. Mai face şi alte lucruri înfiorătoare şi scârboase. Sub critica filozofilor greci, ca Pitagora din Samos, mitologia lui Zeus este repudiată şi este sortită să moară în tăcere cum a murit şi mitologia lui Pan, iar atenţia este îndreptată spre zeii din Media şi Persia, de unde este importat Mithra sub numele de Apollo, zeul îndrăgit de femei. Dar Antiochus merge mai departe şi nu ţine cont nici de zeul hitit Zeus, nici de zeul persan Mithra, ci importă zeul romanilor, pe Jupiter, al cărui personificare umană se credea.

Despre Jupiter se credea că este:

Jupiter Stator - Protectorul forţelor armate, dă statornicie în luptă, întăreşte ostaşii slabi

Jupiter Peretrius - Protectorul cuceririlor armate

Jupiter Fulguralis - Protectorul atacatorilor, cel ce ajută în lupte cu fulgerul său

Jupiter Terminus - Protectorul hotarelor

Jupiter Fluvialis - Protectorul fluviilor (poate aduce ploaie şi poate opri uraganele şi revărsarea fluviilor)

Jupiter Optimus Maximus - Cel mai mare şi cel mai bun tată

Se vede că în primul rând era un zeu al războinicilor şi apoi al agricultorilor. Antiochus fiind un militar, i-a dat întâietate. În regatul său, statuile lui Jupiter au fost modelate după chipul lui Antiochus, practică întâlnită la romani, inclusiv pe vremea lui Constantin Cel Mare, al cărui chip a fost model pentru statuia lui Mithra alias "Sol Invictus" (Soarele Invincibil). Investiţiile pe care Antiochus Epifanes le-a făcut pentru a sprijini noua religie, au fost impresionante.

Antiochus împarte favoruri celor ce sunt de acord cu politica lui religioasă

“Şi în cetăţile întărite va lucra aşa cu ajutorul (în numele) acestui dumnezeu străin: cui îl va recunoaşte, îi va da mare cinste, îl va face să domnească peste mulţi, şi le va împărţii moşii ca răsplată.” Daniel  11:39

Istoria confirmă profeţia:

În cetăţile cucerite, Sidon, Pelusium, Memphis, Ierusalim, etc., el lucrează după această strategie şi darurile conving pe oportunişti să i se alăture.

Întărirea din nou a profeţiei

“La timpul sfârşitului (“La timpul fixat“ versiunea Douay-Rheims Bible),  regele de la sud se va împunge cu el. Şi regele de la nord se va năpusti ca o furtună peste el, cu cară şi călăreţi şi cu multe corăbii. Va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un râu şi le va îneca.” Daniel 11:40

Faptul ca îngerul repetă din nou profeţia, arată că împlinirea ei era certă, aducând noi amănunte.

Istoria confirmă profeţia:

După ce regele de la sud a căutat să reanexeze teritoriile cucerite de regele de la nord, Antiochus Epifanes exact aşa a făcut în prima sa campanie împotriva Egiptului. A fost ca un râu revărsat şi nimeni nu l-a oprit până în inima Egiptului.

Ocuparea Iudeii reconfirmată, numirea ţărilor care vor scăpa

“Va intra şi în ţara cea râvnită şi mulţi vor cădea. Dar acestea vor scăpa din mâna lui: Edomul, Moabul şi o mare parte a fiilor lui Amon.” Daniel 11:41

Istoria confirmă profeţia:

Edomul, Moabul şi o bună parte din Amon îşi păstrează suveranitatea, dovadă fiind şi faptul că marele preot Iason Oniadul fiind deposedat de Antiochus Epifanes, a fugit după ajutor în Amon, de două ori.

Confirmarea ocupării  multor ţări, inclusiv a Egiptului

“Îşi va întinde mâna peste felurite ţări şi ţara Egiptului nicidecum nu va scăpa.” Daniel 11:42

Istoria confirmă profeţia:

S-a întâmplat întocmai. Ţările subjugate de regatul de la sud au trecut sub dominaţia regelui de la nord, Antiochus Epifanes. Pentru puţin timp, chiar şi Egiptul, în timpul primei campanii militare.

Bogăţiile Egiptului trec în custodia lui Antiochus Epifanes

“Ci se va face stăpân peste locurile tainice (tezaurele) de aur şi de argint şi pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului, libienii şi etiopienii vor veni la treptele (tronului) său.” Daniel 11:43

Istoria confirmă profeţia:

Antiochus Epifanes se întoarce din prima sa campanie militară împotriva Egiptului, cu mari bogăţii. Libienii şi etiopienii i se închina, punându-se sub suveranitatea lui.

Însă se arată nori negrii de la răsărit şi de la nord

“Dar veştile din răsărit şi de la nord îl vor înspăimânta şi atunci va porni cu o mare mânie, ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi.” Daniel 11:44

Istoria confirmă profeţia:

Antiochus Epifanes primeşte nişte veşti ce îl înspăimântă. Evreii conduşi de marele preot mazilit chiar de el, Iason, se revoltă şi cu ajutor amonit pun stăpânire pe Ierusalim. Teritoriile din răsărit, dinspre Armenia şi Iran se revoltă şi ele. Romanii sunt pe cale să pornească şi ei. Se împacă de urgenţă cu romanii şi porneşte o campanie furibundă împotriva răsculaţilor de la răsărit.

Sfârşitul dezastruos al lui Antiochus Epifanes

“Şi îşi va întinde al său palat de cort (militar) între mări şi frumuseţea muntelui sfânt. Apoi îl va ajunge sfârşitul şi nimeni nu-i va fi în ajutor.” Daniel 11:45

Istoria confirmă profeţia:

Traseul pe care l-a urmat Antiochus Epifanes, după ce este întors de senatul de la Roma din a doua sa campanie militară împotriva Egiptului, este descris în linii mari ca între mări şi un munte sfânt. Muntele sfânt este Sionul, iar frumuseţea sfântă a muntelui este templul, iar teritoriile dintre mări fiind teritoriile dintre Marea Mediterană şi Marea Caspică. După ce Antiochus Epifanes îl alungă pe pretendentul Iason din Iudeea şi restabileşte ordinea impusă de el cu mari atrocităţi, pleacă înspre teritoriile sale răsculate din Armenia şi Iran. Dupa unele mici succese repurtate, este aproape linşat la tentativa de jefuire a unui templu. După acest act nefericit, Antiochus aude vestea rebeliunii Macabeilor şi turbează de mânie. Porunceşte cale întoarsă armatei înspre direcţia Ierusalim şi impune un galop mai mare vizitiului care mâna carul său de luptă. Numai că neţinându-se bine la o groapă, Antiochus este proiectat afară din carul de luptă şi are de suferit îngrozitor de pe urma leziunilor infectate.

Iată cum istoriseşte a doua carte a Macabeilor ultimele sale zile de agonie şi chin:

Capitolul 9

1.	Într-aceeaşi vreme s-a întâmplat de s-a întors şi Antioh fără de cinste din locurile cele dinspre Persia.
2.	Că intrând în Persepolis, s-a apucat a jefui templul de acolo şi a asupri cetatea; şi alergând mulţimea la arme, l-a biruit şi aşa s-a întors cu ruşine.
3.	Iar când era el la Ecbatana, a aflat cele ce s-au întâmplat lui Nicanor şi cele ce au fost cu Timotei.
4.	Şi aprinzându-se de mânie, socotea că şi răutatea celor ce l-au gonit pe el să şi-o răzbune asupra Iudeilor; pentru aceea a poruncit celui care conducea carul său să mâne neîncetat, ca să sfârşească mai curând călătoria, silindu-l judecata cea cerească, căci cu trufie a zis: Mormânt Evreilor voi face Ierusalimul îndată ce voi sosi acolo.
5.	Iar Atotputernicul Domnul Dumnezeul lui Israel i-a lovit cu rană nevindecată şi nevăzută, căci, cum a sfârşit cuvântul, l-a apucat nesuferită durere în pântece şi amare chinuri ale celor dinlăuntrul lui.
6.	Şi suferea pe bună dreptate, căci el cu multe şi neauzite munci a chinuit cele dinlăuntru ale altora, iar el nicidecum n-a încetat de la semeţia sa.
7.	Ci încă şi de trufie era plin, de mânie foc suflând asupra Evreilor şi, poruncind să grăbească cu mergerea, s-a întâmplat de a căzut din carul care mergea tare şi căzătura fiind grea, toate mădularele trupului s-au zdruncinat.
8.	Şi celui care i se părea că şi peste valurile mării împărăţeşte din pricina trufiei pe care o avea peste firea omenească, şi socotea că va pune în cumpănă munţii cei înalţi, acum, smerit fiind până ia pământ, într-o lectică era purtat, arătând către toţi puterea lui Dumnezeu prin pilda sa.
9.	Căci din trupul acestui păgân izvorau viermi vii şi, trăind în chinuri şi în dureri, cădea de pe el carnea, şi de mirosul lui greu toată tabăra se îngreuia, neputând suferi duhoarea.
10.	Şi pe cel care cu puţin mai înainte i se părea că se atinge de stelele cerului, nimeni nu-l putea purta din pricina duhoriţi nesuferite.
11.	Atunci a început, fiind rănit, a înceta de la mulţimea trufiei şi a veni întru cunoştinţa sa, sub bătaia lui Dumnezeu şi sub sporul durerilor.
12.	Şi nici el singur nemaiputând a-şi suferi greul miros, aceasta a zis: "Drept este a se supune lui Dumnezeu şi cel care este pământean să nu se asemene Lui".
13.	Şi se ruga nelegiuitul acesta către Stăpânul Care nu voia a-l mai milui, aşa zicând:
14.	Că şi cetatea cea sfântă, la care se grăbea a veni ca să o asemene cu pământul şi să o facă mormânt, o va zidi şi o va face slobodă.
15.	Şi pe Evreii, pe care nici de îngropare nu-i socotea vrednici, ci împreună cu pruncii lor să-i lepede să fie mâncare păsărilor şi fiarelor, pe toţi aceştia întocmai cu Atenienii să-i facă.
16.	Şi templul cel sfânt, pe care mai înainte îl prădase, cu frumoase daruri să-i împodobească şi sfintele vase toate cu mult mai multe să ie dea înapoi şi cheltuielile care sunt trebuitoare la jertfe, din veniturile iui să le dea.
17.	Afară de acestea, că şi el se va face evreu şi va merge în tot locul cel locuit de oameni, mărturisind puterea lui Dumnezeu.
18.	Dar durerile nicidecum nu încetau, pentru că venise asupra lui judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu şi, deznădăjduindu-se, a scris Evreilor carte cu rugăciune, astfel:
19.	"Bunilor cetăţeni Evrei, bucurie multă şi sănătate şi fericire, regele şi căpetenia oştirilor, Antioh.
20.	De sunteţi sănătoşi împreună cu pruncii voştri şi ale voastre după voia voastră sunt, foarte bine ne pare, mulţumind prea marelui Dumnezeu cel din cer, întru Care nădăjduiesc.
21.	Şi eu bolnav zăcând, de cinstea şi de bună inima voastră cu dragoste îmi aduc aminte; întorcându-mă de la locurile cele din Persia şi căzând în boală grea, am socotit că este bine să mă îngrijesc de bunăstarea voastră.
22.	Nu mă deznădăjduiesc de mine, ci mare nădejde am că voi scăpa de boală.
23.	Şi aducându-mi aminte că şi tatăl meu, pe vremurile în care s-a războit în locurile cele de sus, a arătat pe cel care va fi după el,
24.	Ca, întâmplându-se ceva neaşteptat sau vreo neizbândă, să ştie cei din ţări cui s-a lăsat domnia şi să nu se tulbure.
25.	Afară de acestea, văzând că puternicii cei de aproape şi vecinii împărăţiei păzesc vremurile, aşteptând să vadă ce se va întâmpla, am pus în scaun pe fiul meu Antioh, pe care de multe ori, când umblam prin ţările cele de sus, la cei mai mulţi dintre voi îl adeveream şi-l întăream, şi am scris şi lui cele ce mai jos sunt scrise.
26.	Deci vă îndemn şi vă rog pe voi, ca, aducându-vă aminte de facerile de bine cele de obşte şi deosebi, fiecare să păzească credinţa către mine şi către fiul meu.
27.	Că bună nădejde am că el cu blândeţe şi cu iubire de oameni, urmând voia mea, va petrece cu voi.
28.	Astfel ucigătorul acela de oameni şi hulitorul a pătimit, foarte rele chinuri, şi aşa cum el altora a făcut, cu ticăloasă moarte, în ţară străină şi în loc muntos, şi-a sfârşit viaţa.
29.	Şi i-a adus trupul Filip, tovarăşul lui, care temându-se de Antioh, fiul lui, s-a dus în Egipt la Ptolomeu Filometor.

Mulţi au fost uimiţi să vadă că Dumnezeu cunoaşte mersul istoriei cu atâta precizie. Totuşi nu toţi. De exemplu filozoful Celsus din secolul II AD, care se credea mai înţelept şi vedea în ele doar dibăcia unui scrib evreu, priceput în arta cunoaşterii istoriei trecutului.

Aceste lupte au fost descrise de profetul Daniel, atât de fidel, încât acest filozof din antichitate, neavând cum să contrazică exactitatea lor istorică, a concluzionat că aceste profeţii au fost scrise cu mult timp după ce au avut loc acestea. Totuşi, dacă aşa ar sta lucrurile, cum de s-a împlinit atât de fidel profeţia despre nimicirea Ierusalimului, dărâmarea templului şi distrugerea Israelului? Oare nu ştia de ele? Ştia, dar tăcea. Aici nu se poate obiecta că aceste profeţii au fost scrise după evenimentele acestea! Deci logica lui Celsus a dat greş şi el ştia, dar nu se lăsa înduplecat. Dezamăgit şi negăsind răspunsul care să închidă gura creştinilor, sătul de atâta luptă împotriva Bibliei şi a lui Dumnezeu, nervii filozofului cedează la finalul vieţii, murind neâmplinit, pierzându-şi minţile. Ştia bine Cartea Profetului Daniel şi cunoştea bine cazul nebuniei lui Nebucadneţar, totuşi nu a luat seama la avertizmente (Deuteronom 28:28, Daniel capitolul 4). Oare noi le luăm? Sau mergem după nebuniile noastre, forţându-ne nervii până la maximum în împotrivirea faţă de Dumnezeu, ca şi Nebucadneţar, Antiochus şi Celsus?