De-a joaca cu datele pe seama Bibliei

 

DE-A JOACA CU BIBLIA

Nu te juca cu datele! Ai grijă pe cine urmezi! Pe Christos sau pe Russell, Miller, Flavius Pana şi Sebi, Ionel Desubcoasta, etc.?

 

Nimeni sa nu va rapeasca premiul alergarii, facandu-si voia lui insusi, printr-o smerenie si inchinare la ingeri, amestecandu-se in lucruri pe care nu le-a vazut, umflat de o mandrie desarta, prin gandurile firii lui pamantesti, si nu se tine strans de Capul din care tot trupul, hranit si bine inchegat, cu ajutorul incheieturilor si legaturilor, isi primeste cresterea pe care i-o da Dumnezeu. (Col.2:18,19)

 

Există un mare pericol la cei care nu se ţin strâns de ce a predicat Domnul nostru Isus Christos, ci se iau după diferiţi oameni, căzând în diferite erori, care îi duc la decepţii.

 

Interpretările greşite a unor profeţii şi alte texte biblice, vestite de Charles Taze Russell şi colaboratorii săi, au condus pe mulţi oamenii la credinţe şi asteptări false, nebiblice.

 

Unele grupări desprinse din miscarea lui Russell au supravieţuit continuând să predice erorile lui, neclintind nimic din „moştenirea” lui – altele au încercat să vândă „aceeaşi marfă dar în alt ambalaj” (alt nume de grup); unele grupuri trăiesc şi astăzi, altele au murit cu timpul, s-au stins, deoarece oamenii din jurul lor şi-au dat seama cine sunt ei cu adevărat şi învăţătura lor plină de greşeli, nu a mai avut priză la public.

Un astfel de grup stins a fost Forest Gate Church (England) (1920s - 1979).

Acesta a fost al doilea cel mai mare grup de Studenți ai Bibliei din Anglia. F.G. Guard, socrul lui William Crawford, a condus efortul de a divorța de Societate. Cu toate acestea, nu a fost decât în 1939, când au început să-și publice propriul jurnal, „The Forest Gate Church Bible Monthly”, împreună cu broșuri și tracte. Acest grup s-a desfiinţat în 1979.

 

Charles Taze Russell s-a născut la 16 februarie 1852 în Allegheny, părinţii lui fiind prezbiterieni, după care Charles s-a ataşat mai târziu de biserica Congregaţionalistă.

Allegheny City a fost o municipalitate care a existat în statul american Pennsylvania din 1788 până când a fost anexată de Pittsburgh în 1907. El a dezvoltat o afacere de materiale textile şi alte afaceri obscure şi chestionabile şi a devenit prosper. După moartea mamei sale experimentează şi alte religii, după care devine ateu şi primeşte boala sifilisului, din cauza unei vieţi destrăbălate.

 

În timp ce Russell era în căutarea „adevărului”, într-o seară din 1869, a luat contact cu o grupare numită "Second Adventists" (cei ce aşteaptă a doua venire), astfel mai târziu în 1870, el împreună cu alţi cunoscuţi au format un grup de studiu Biblic Second Adventist. În acest grup îşi întâlneşte viitoarea soţie, la care nu-i destăinuie boala sa, ci o pune să facă un legământ de castitate.

 

Russell şi grupa lui de adventişti, unde a fost ordinat ca pastor după un studiu de doi ani, a adoptat anumite calcule şi preziceri false de la mentorii adventişi ai acestui grup, care l-au învăţat şi l-au uns ca pastor. Astfel după „mica decepţie” de la 1843 şi „marea decepţie” de la 1844 (deoarece Isus nu s-a reîntors la anii stabiliţi de ei), mişcarea millerită s-a fragmentat în multe orientări. Una dintre ele, condusă de Nelson H. Barbour a pus data revenirii lui Cristos pe data de 1874 şi a calculat că cele „şapte timpuri” a câte 2520 de ani se vor termina la 1914.

 

În această mişcare a intrat şi tânărul Charles Taze Russell, care a acceptat aceste ipoteze, în plus simpatizând cu mişcarea piramidologică a masoneriei libere, pe care o încadreaza la învăţăturile sale. Înainte de moartea sa a cerut secretarului său care îl însoţea să fie îmbrăcat într-o togă romană, semnul clar al simpatiei masonice, dacă nu chiar al apartenenţei la o mişcare masonică, de orientare "liberă" şi "biblică". Literatura editată de el, avea semne masonice clare pe coperţi. Este clar că Russell se credea un fel de mason, un propriu iluminat, un "mason de orientare biblică", chiar dacă poate nu a fost afiliat la nici o grupare masonică. Sau poate a fost, cine ştie, căci ei păstrau secretele. Cert este că unii dintre adepţii săi se întruneau în temple masonice, chiar până în zilele noastre. Ei evitau cuvinte ca biserică, creştin sau creştinătate, ci preferau expresii ca templu, tabernacol sau pur şi simplu sală, pentru a-şi descrie locurile de adunare, iar în loc de creştin îşi spuneau student al Bibliei, vestitor al dimineţii, prieten al popoarelor, berean, filantrop, serv, martor, laic, etc.. Unii au ajuns chiar să creadă că primii ucenici nu s-au numit creştini, ci acest cuvânt a fost introdus mai târziu în Biblie.

 

Ce aştepta tânărul Charles de la 1914? Sfârşitul lumii - prin anarhie şi instaurarea efectivă a Regatului lui Dumnezeu pe pământ. Dar nu s-a întâmplat, nu-i aşa? Nu. Astfel după prăbuşirea aşteptărilor lor legate de 1914, şi moartea lui Russell, colaboratorii lui, au fost nevoiţi să de-a alte sensuri aşteptărilor lor faţă de 1914.

 

În primul rând au abandonat ipoteza cu venirea lui Cristos în 1874 şi au „transferat” evenimentul pe data de 1914.

 

De fapt, ipoteza celor şapte timpuri, însumând 2520 de ani, a fost preluată de la John Aquila Brown. El era preot. El calcula cele şapte timpuri, cu începere de la 604 î.e.n., când după opinia lui, Nebucadneţar a urcat pe tron, deci el nu credea ca Ierusalimul a căzut în anul 607 şi în opinia lui, aceste 7 timpuri se sfârşeau la 1917.

 

Această ipoteză a lui a fost preluată de către William Miller, care a revizuit-o ca să se potrivească cu cealaltă ipoteză a lui Brown, care cădea pe 1843.

 

Apoi pe la 1875, al doilea care a revizuit-o a fost Nelson H. Barbour, un colaborator al lui Miller, care a pus data începerii celor 2520 de ani pe 606 î.e.n., găsind această dată pur şi simplu adăugând 70 de ani la anul 536, când după părerea lui a fost construit altarul Templului. După Barbour cei 2520 de ani se sfârşeau în 1914.

 

Russell preia ipoteza de la Barbour în 1876 şi o publică în periodicul: „Bible Examiner” (Examinatorul Bibliei). Că nu se pricepeau la cronologii nici Barbour, nici Russell, arată faptul ca au pus un an 0, între anul 1 înaintea erei noastre şi anul 1 era noastră.

 

Abia în 1904, Russell publică un articol în care îşi arată greşeala şi scrie că este posibil ca sfârşitul celor 2520 de ani să se sfârşească în 1915.