CÂND SE MINTE CEL MAI MULT?
SĂ NU MINŢI ÎN VICEVERSA! Sau când se aplică "Minte-mă frumos!"?
DESPRE CEL CARE ÎNTOTDEAUNA MINŢEA
Ora de istorie antică - Evenimente politice din antichitate prezise cu exactitate în Biblie şi confirmarea lor în istorie
Profeţiile despre luptele dintre regii rivali din Orientul Mijlociu prezise cu exactitate
Moştenirea lui Alexandru Cel Mare luată de la urmaşii lui şi
împărţită
“De aceea ţapul a crescut foarte mare, şi când a fost puternic, marele corn (Alexandru Cel Mare) a fost rupt. Şi în locul lui au ieşit patru (coarne) însemnate (generalii lui care au preluat domnia) înspre cele patru vânturi ale cerului …” Daniel 8:8
“Şi cum se va întări, aşa se va şi sfărâma regatul lui şi va fi împărţit în cele patru vânturi ale cerurilor, dar nu între urmaşii lui, şi nici nu va fi tot atât de puternic pe cât era sub el, căci va fi făcut bucăţele şi va trece la alţii, afară de aceştia.” Daniel 11:4
Cum s-a rupt cornul cel mare?
O scurtă biografie a sfârşitului
Când era în floarea domniei, Alexandru Cel Mare moare otrăvit de Cassander. Acesta s-a simţit nedreptăţit, cum spun unii, după ce i s-a refuzat căsătoria cu o prinţesă din Persia, aceasta fiind dată unui rege vasal din India. Alexandru trăia zile în şir în chef şi beţii şi era despotic. În cartea Viaţa Lui Alexandru Cel Mare se spune că era nespus de crud, exterminând opozanţii, uneori toţi bărbaţii dintr-un popor, ucigând chiar şi dintre prietenii care îl criticau sau nu îl cinsteau cum se cuvine. El vroia să cucerească Europa şi a făcut planul, dar nu a mai apucat. Familia lui a fost măcelărită după ce regatul său a fost împărţit mai întâi între doisprezece aspiranţi, după care patru aspiranţi la domnia regală şi-au însuşit teritorii însemnate, dar nici unul dintre aceştia nu a reuşit să ajungă la mărirea pe care a avut-o Alexandru Cel Mare.
Totuşi, doi dintre aceşti regi, şi-au adjudecat teritorii importante, faţă de ceilalţi pretendenţi. Aceştia au fost regele Ptolemeu I Soter (Cirenaica, Egiptul, Israelul, Cloe Siria şi insulele din regiune) și regele Seleucus I Nicator (Asia Mică de est, din Siria, până în India de nord).
Un proverb spune că pe cine nu-l laşi să moară, nu te va lăsa să trăieşti - mai ales în timp de război. Dumnezeu a prezis cu exactitate nişte evenimente, care au implicat două dinastii regale din Orientul Mijlociu.
Cei doi rivali şi cele două dinastii regale prezise, confirmate de istorie
Cei doi rivali
"Regele din sud (Egipt) va deveni tare. Dar unul din mai marii lui (unul dintre ofiterii lui) va fi şi mai tare decât el şi va domina. Dominaţia sa va fi mare." Daniel 11:5
Istoria confirmă profeţia:
Ptolemeu I Soter, fiul lui Lagos, unul dintre generalii lui Alexandru Cel Mare, a pus mâna pe multe teriorii şi întemeiază dinastia Ptolemeilor cu sediul la Alexandria, în Egipt, intrând astfel în conflict cu Antigonus, regentul imperiului macedono-grec.
În acel timp, satrapul Babiloniei, Seleucus este destituit de Antigonus, regentul imperiului şi se refugiază la Ptolemeu, în Egipt, unde este investit ca amiral al flotei acestuia şi mai apoi comandant al trupelor de uscat. Pentru ai răsplăti serviciile, Ptolemeu I îi pune la dispozitie un mic corp de armată, format din numai 1000 de oameni, cu care porneşte într-o expediţie temerară pentru aşi recâştiga satrapia Babilon. Expediţia sa este încununată de success şi îşi recâştigă domnia, unde va lua supranumele de Nicator (Biruitorul). Dar i s-ar fi potrivit şi supranumele de “Mincinosul”. “Întotdeauna minţea” scria istoricul Appian în “Istoria Romei”. De aceea nu va rămâne un supus al lui Ptolemeu I, cum ar fi dorit acesta, ci îşi întemeiază o dinastie proprie, intrând în conflict cu politica dinastiei Ptolemeilor. Seleucus Nicator preia dominaţia din Siria până în India. El întemeiază dinastia Seleucilor, având capitala la Antiochia, în Siria. În cele din urmă moare asasinat de către fiul cel mare al lui Ptolemeu I, Ceraunus, care s-a refugiat la curtea lui Seleucus. Expansiunea teritorială a Seleucilor este stopată pe moment, dar frecuşurile între Ptolemei şi Seleuci vor continua până ce ambele regate vor fi înghiţite de Imperiul Roman.
Virtutea pentru dânşii – ea nu există. Însă
V-o predică, căci trebuie să fie braţe tari,
A statelor greoaie cară trebuie-mpinse
Şi trebuiesc luptate războaiele aprinse,
Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari.
(Împărat şi proletar - Mihai Eminescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu