Numele lui Dumnezeu în traduceri LXX

 

ŞAPTE PREDICI DESPRE NUMELE LUI DUMNEZEU

-      Predica 2

 

 

CÂND CREŞTINII AU ÎNTREBAT EVREII, DESPRE NUMELE LUI DUMNEZEU, OARE CE RĂSPUNS AU PRIMIT?

 

Am aflat o informaţie foarte importantă, din secolul II. Pentru a afla informaţia, citiţi cu grijă articolul de faţă, până la sfârşit.

 

CÂND CREŞTINII DIN ALEXANDRIA AU ÎNTREBAT EVREII DIN ALEXANDRIA, EGIPT (SECOLUL II), DESPRE NUMELE LUI DUMNEZEU...

 

Numele lui Dumnezeu şi Marea Provocare a zilelor noastre: Restabilirea lui în Sfintele Scripturi!

 

Origini uitate:

NUMELE DIVIN ÎN TRADUCEREA GREACĂ SEPTUAGINTA

(sigla LXX)

 

"Septuaginta" este un cuvânt ce descrie numele unei versiuni a Bibliei, conţinând doar cărţile Vechiului Testament. LXX este o traducere în limba greacă, care derivă din latinescul „șaptezeci”. Prescurtarea şi sigla ei este citată prin "LXX". Este o traducere din secolul al III-lea î.Hr. a Scripturilor ebraice în grecește.

Traducerea Septuagintei a avut loc în oraşul Alexandria, la porunca regelui greco-egiptean Ptolemeu al II-lea Philadelphos (283-246 î.Hr.), care a inclus-o în celebra bibliotecă din Alexandria. Biblioteca făcea parte dintr-un compex de cercetare numită Mouseion, proiectat de  către Dimitrie de Phalerum, un om de stat atenian exilat care trăia în Alexandria, la curtea lui Ptolemeu I Soter, tatăl lui Ptolemeu II.

Scrisoarea lui Aristeas este cea mai veche mărturie cunoscută despre originea Septuagintei şi arată cum regele Ptolemeu a luat legătura cu marele preot Eleazar din Ierusalim și i-a cerut să îi trimită traducători. Astfel, au fost aleși câte șase cărturari traducători, din fiecare trib al lui Israel şi trimişi la Alexandria.

 

Dezbatere despre redarea Numelui Divin în LXX

 

Cele mai multe copii ale Septuagintei – din prima şi alte ediţii - de înainte de Conciliul de la Niceea şi chiar şi după (325) aveau numele divin în text. Sursa este de la eruditul evreu karait Nehemia Gordon, SUA. În aceste copii Numele Divin era scris deseori în caractere ebraice, dar avea şi alte forme, inclusiv în caractere greceşti asemănătoare în script (ππ). Unele dintre aceste manuscrise au un spaţiu gol în textele unde apare numele lui Dumnezeu, nefiind nici substituirea numelui prin Kyrios, nici numele divin în ebraică, fiind probabil făcute într-o perioadă tulbure, în care autorităţile romane au interzis religia iudaică, după rebeliunea lui Bar Kokhba.

Unii au pus la îndoială existenţa unei asemenea practici de redare, considerându-le falsuri moderne, deşi există mărturii antice în acest sens. Şi apoi cine să fi falsificat atâtea manuscrise în atâtea locuri diferite?

 

Războaiele iudeo-romane din secolul I-II AD

 

Rebeliunea lui Bar Kokhba a avut loc în Iudeea în perioada 132-136 d.H., fiind condusă de un nobil galilean pe nume Shimon Bar Kokhba, fiind şi el din casa dinastiei regelui David.

Tensiunile erau mari între evrei și romani, încă de pe timpul împăratului Traian, şi au culminat după ce împăratul Hadrian a vizitat Iudeea şi Ierusalimul, plănuind să transforme orașul în Aelia Capitolina, un oraș roman dedicat zeului Jupiter. Cronicile evreieşti spun că el emitea decrete care persecutau evreii şi forţa pe aceştia să se convertească la păgânismul statal. Cine nu o făcea trebuiască să plătească o taxă de toleranţă religioasă. Acest “impozit religios” este menţionat încă din anul 70 AD (dar se poate că a fost instituit mai devreme) iar cei care au plătit impozitul erau scutiți de obligație de a face sacrificii cultului imperial roman. Cei care nu plăteau această taxă erau obligaţi să aducă sacrificii împăratului zeificat al imperiului.

 

Este posibil ca această taxă religioasă semnificativă şi apăsătoare să fi condus la “tumultul Iudaic” (tumultus Iudaicus), ducând la războaiele iudeo-romane dintre anii 66–136 AD. Printre ele se remarcă şi aşanumitul război Kitos (115-117 AD), care a fost o rebeliune a diasporei evreieşti din imperiu. Rebeliunile au izbucnit în 115, când legiunile romane luptau împotriva parţilor, la granița de est a Imperiului Roman, fiind conduse personal de împăratul Traian. Văzând că garnizoanele legiunilor au fost în mare parte subţiate, nemulţumiţii asupriţi au prins curaj şi au început răscoale majore în Cirenaica, Cipru, Egipt, Mesopotamia şi în alte părţi. Ele au condus la o masacre pe scară largă a resturilor garnizoane romane și a cetățenilor de rit păgân de către rebeli. Este posibil ca după înnăbuşirea revoltelor, sancţiunile să fi fost înăsprite şi taxa să fi fost mărită în provincia Iudeea în 129, când Hadrian a vizitat Iudeea şi orașul Ierusalim. Interdicțiile asupra practicilor evreiești, pedepsite aspru până la arderea pe rug şi alte suplicii, au fost ridicate abia în 138, la moartea lui Hadrian.

 

Finalul războiului iudeo-roman

 

Împăratul roman Hadrian (76-138) a vizitat Iudeea şi a dorit să facă construcţia unui templu păgân la Ierusalim, aducând locuitori păgâni pentru aceasta. Nemulţumiţi, după plecarea lui Hadrian, evreii și-au început rebeliunea, iar Bar Kokhba din casa lui David, a fost investit de rabinul şef al iudeilor (Akiba) să fie prinţ peste Iudeea revoltată. Mai mult chiar, Akiba începuse să predice că Bar Kokhba este Mesia cel așteptat al evreilor. El a bătut monede pe care scria ,,Libertate Israelului” și a strâns o armată impresionantă de circa 600000 de oameni, dintre evrei, prozeliţi şi simpatizanţi păgâni.

 

După anumite succese ale rebelilor, legiunile romane au izbutit până la urmă să învingă revolta, aplicând metode de represiune sângeroase și de o cruzime deosebită. Luptătorii prinși au fost crucificați, conducătorii au fost schingiuiți până la moarte, iar rabinul şef al revoltei, Akiba, a fost jupuit de viu, alţii lideri religioşi au fost arşi pe rug. Orice activitate religioasă a fost iterzisă, nu s-a permis nici îngroparea morţilor, ci au fost lăsaţi să putrezească la vedere, iar rămăşiţa populației evreiești a fost exilată și împrăștiată în imperiu, mulţi fiind vânduţi ca sclavi, având preţul derizoriu al uni cal.

 

Războiul a fost atât de aprig, încât au fost chemate chiar şi legiuni îndepărtate ca Legiunea III Cyrenaica, Legiunea III Gallica și Legiunea IV Scythica. Războiul a durat până în anul 136 d.H. Bătălia crucială s-a dat la Betar, unde îşi aveau cartierul general prinţul Bar Kokhba şi rabinul şef Akiba. După o luptă aprigă, văzând că romanii îi vor bate, au apărut tensiuni între rabinul Akiba şi unii dintre ceilalţi rabini, care i-au reproşat că n-ar fi trebuit ca Bar Kokhba să fie declarat ca Mesia. Acesta făcuse o declaraţie care a displăcut unor rabini: că ei au o armată pe care romanii nu o pot învinge, numai dacă nu se implică Dumnezeu. După incident, Bar Kokhba a cerut tuturor soldaţilor să îşi taie degetul arătător de la mâna dreaptă, ca semn că ei se încred total în Dumnezeu şi nu în forţa proprie, iar acest angajament îl va stimula pe Dumnezeu să se implice de partea lor... După ce soldaţii răsculaţi au făcut acest act de bravură excentric (ca să nu spunem nebunesc), neputând să mai lupte, spionii romanilor au anunţat comandantul. Acesta a dat ordin la asalt, ziua fiind terminată într-o baie de sânge cu învingerea totală a răsculaților. Luptatorii evrei au fost schingiuiți, crucificați, iar restul populației capturate a fost trimisă în robie.

 

Efectele războaielor iudeo-romane asupra textului biblic

 

Este posibil ca în această perioadă tulbure dintre anii 66-136 AD evenimentele nefaste să fi avut o anumită contribuţie asupra redării textului biblic la creştini? Da. Dacă ei se identificau ca evrei sau ca o partidă evreiască, trebuiau să plătească taxa consistentă pentru libertatea religioasă (pe lângă alte taxe). Taxa se aplica şi prozeliţilor, care erau consideraţi evrei. În caz contrar ei trebuiau să “dovedească” că nu sunt evrei, nici prozeliţi şi dacă nu puteau dovedi şi nu puteau plăti, trebuiau să aducă jertfă împăratului roman. De aceea, în această perioadă grea pentru credinţă, anumiţi creştini au recurs la o distanţare radicală faţă de evrei (a se vedea mişcarea gnostică din secolul I-II), culminând cu lepădarea totală a deţinerii şi a argumentării din Vechiului Testament (a se vedea mişcarea lui Marcion din Sinope), spunând că Dumnezeul lor nu este cel din Vechiul Testament. Iar aceia care şi-au permis să îl deţină în versiunea LXX, care nu era aşa de bătătoare la ochi, au preferat să nu mai scrie numele lui Dumnezeu în caractere ebraice, tocmai pentru a nu da de bănuit. Ei fie l-au redat în forma grecească, în caractere asemănătoare π π, fie au lăsat locul gol, din respect şi reverenţă nedorind să scrie Kyrios, ştiind că acesta nu era echivalentul lui Yehowah. Cei care nu au fost aşa de conştiincioşi şi-au permis să schimbe scrierea numelui divin, substituindu-l cu Kyrios, practică care s-a dezvoltat foarte repede, eclipsând pe celelalte două practici. Şi iată cum aşa s-a dezvoltat un neadevăr, că numele lui Dumnezeu este Domnul.

 

Iată o listă parţială a manuscriselor biblice LXX greceşti ce conţine Numele Divin în caractere ebraice

 

Papirusul 8HevXII a, cunoscut şi ca LXX-VTS 10a, Rahlfs 943a este un manuscris al Septuagintei din secolul I AD, având porţiuni cu pasaje din anumite cărţi ale profeţilor. Acestea conțin Numele Divin, numit şi tetragramatonul YHWH, în ebraică יהוה. Versete în cauză sunt: Iona 4:2; Mica 1:1, 3; Mica 4:4, 5, 7; Mica 5:4, 4; Habacuc 2:14, 16, 20; Habacuc 3:9; Țefania 1:3, 14; Zaharia 2:10; Zaharia 1:3, 3, 4; Zaharia 3:5, 6, 7.

 

Papirusul Oxyrhynchus 3522 cunoscut şi ca P.Oxy.L 3522, Rahlfs 857 datează din primul secol AD şi conține versetele din Iov 42:11-12.

 

Papyrusul Fouad 266 (LXXP. Fouad Inv. 266; Rahlfs 847, 848 and 940; TM nr: 62290; LDAB id: 3451: VH: 0056) este o copie a cărții Deuteronom. Acest manuscris a copiei Septuagintei datează din sec. I î.H. Textul indică peste 50 menționări a Numelui Divin ebraic YHWH (יהוה), în versetele: 18:5, 5, 7, 15, 16; 19:8, 14; 20:4, 13, 18; 21:1, 8; 23:5; 24:4, 9; 25:15, 16; De 26:2, 7, 8, 14; 27:2, 3, 7, 10, 15; 28:1, 1, 7, 8, 9, 13, 61, 62, 64, 65; 29:4, 10, 20, 29; 30:9, 20; 31:3, 26, 27, 29; 32:3, 6, 19.

 

Aceste manuscrise vechi – dar şi altele - ale Septuagintei, arată că a existat  o tradiţie a redării Numelui Divin, atunci când se traducea textul în limba greacă. Este posibil ca această tradiţie să coboare de la cei 72 de rabini care au tradus în greacă Vechiul Testament (Tanakh-ul), unde au păstrat intact numele lui YHWH/יהוה Dumnezeu (Elohim) și nu L-au redat prin traducerea şi înlocuirea cu titlurile “Kurios” (Domnul) sau “Theos” (Dumnezeu)? Este posibil. Chiar dacă nu ar fi, cineva a sesizat neconcordanţa şi a lansat modelul scrierii numelui în caractere ebraice.

 

Aşadar creştinii greci şi de alte neamuri din primul şi al doilea secol AD (chiar dacă nu toţi) - şi chiar şi după Conciliul de la Niceea (după cum aflăm din mărturii scrise de la scriitorii bisericeşti) - au ştiut de Numele Divin, atunci când citeau Septuaginta. Noi? Mai minţim, ascundem sau deformăm mult timp adevărul istoric şi biblic despre Numele Divin, despre care Tatăl ceresc a spus lui Moise că acesta este Numele lui???

 

Exodul 3 Texul Masoretic (ebraic)

1. Moise (Moşhe) păştea turma socrului său, Ietro, preotul Madianului. Odată a mânat turma până dincolo de pustiu şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu (Elohim), la Horeb.

2. Îngerul (Malach) lui Yehowah i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc.

3. Moise a zis: "Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul."

4. Yehowah a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu (Elohim) l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: "Moise! Moise!" El a răspuns: "Iată-mă!"

5. Dumnezeu (Elohim) a zis: "Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt."

6. Şi a adăugat: "Eu sunt Dumnezeul (Elohe) tatălui tău (abika), Dumnezeul (Elohe) lui Avraam (Abraham), Dumnezeul (Elohe) lui Isaac (Yţaac) şi Dumnezeul (Elohe) lui Iacov (Yacob)." Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu (Elohim).

7. Yehowah a zis: "Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt (Miţraim), şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile.

8. M-am coborât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile pe care le locuiesc canaaniţii, hetiţii, amoriţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii.

9. Iată că strigătele israeliţilor au ajuns până la Mine şi am văzut chinul cu care îi chinuiesc Egiptenii (miţrim).

10. Acum, vino, Eu te voi trimite la faraon, şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel (Ysrael)."

11. Moise a zis lui Dumnezeu (Elohim): "Cine sunt eu, ca să mă duc la faraon şi să scot din Egipt pe copiii lui Israel?"

12. Dumnezeu (Elohim) a zis: "Eu voi fi negreşit cu tine; şi iată care va fi pentru tine semnul că Eu te-am trimis: după ce vei scoate pe popor din Egipt, veţi sluji lui Dumnezeu (Elohim) pe muntele acesta."

13. Moise a zis lui Dumnezeu (Elohim): "Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: "Dumnezeul (Elohe) părinţilor voştri m-a trimis la voi"; şi mă vor întreba: "Care este Numele Lui (Haşhem)?" Ce le voi răspunde?"

14. Dumnezeu (Elohim) a zis lui Moise: "Sunt (Eh-Yeh) cine (aser) sunt  (Eh-Yeh)." Şi a adăugat: "Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: "Cel ce este (Eh-Yeh), m-a trimis la voi." (Din cuvântul Eh-Yeh s-a format cuvântul Yeh-o-wah, construit la viitor activ: Cel ce este şi va fi – a se vedea raspunsul evreilor către creştini, la finalul articolului.)

15. Dumnezeu (Elohim) a mai zis lui Moise: "Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: "Yehowah (Cel ce este şi va fi) Dumnezeul (Elohe) părinţilor voştri, Dumnezeul (Elohe) lui Avraam, Dumnezeul (Elohe) lui Isaac şi Dumnezeul (Elohe) lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele (şhemi) Meu pentru veşnicie, acesta este pomenirea (zikri) Mea din neam în neam."

16. Du-te, strânge pe bătrânii lui Israel şi spune-le: "Mi S-a arătat Yehowah Dumnezeul (Elohe) părinţilor voştri, Dumnezeul (Elohe) lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov. El a zis: "V-am văzut şi am văzut ce vi se face în Egipt,

17. şi am zis: "Vă voi scoate din suferinţa Egiptului şi vă voi duce în ţara canaaniţilor, hetiţilor, amoriţilor, fereziţilor, heviţilor şi iebusiţilor, într-o ţară unde curge lapte şi miere."

18. Ei vor asculta de glasul tău; şi te vei duce, tu şi bătrânii lui Israel, la împăratul Egiptului şi îi veţi spune: "Yehowah Dumnezeul (Elohe) evreilor (haibriyim) S-a întâlnit cu noi. Dă-ne voie să mergem cale de trei zile în pustiu, ca să aducem jertfe lui Yehowah Dumnezeul nostru (Elohenu)."

19. Ştiu că regele Egiptului n-are să vă lase să plecaţi decât silit de o mână puternică.

20. Eu Îmi voi întinde mâna şi voi lovi Egiptul cu tot felul de minuni pe care le voi face în mijlocul lui. După aceea, are să vă lase să plecaţi."

21. Voi face chiar ca poporul acesta să capete trecere înaintea egiptenilor; şi, când veţi pleca, nu veţi pleca cu mâinile goale.

22. Fiecare femeie va cere, de la vecina ei şi de la cea care locuieşte în casa ei, vase de argint, vase de aur şi haine, pe care le veţi pune pe fiii şi fiicele voastre. Şi veţi jefui astfel pe egipteni."

 

Acum, comparaţi acest text cu cele mai citite versiuni biblice de către români. Sunt ele corecte sau greşite? Vorba românilor ardeleni “Da până când!”

 

Biblia Ortodoxă Exodul 3:13 Zis-a iarasi Moise catre Dumnezeu: "Iata, eu ma voi duce la fiii lui Israel si le voi zice: Dumnezeul parintilor vostri m-a trimis la voi... Dar de-mi vor zice: Cum Il cheama, ce sa le spun?"

14 Atunci Dumnezeu a raspuns lui Moise: "Eu sunt Cel ce sunt". Apoi i-a zis: "Asa sa spui fiilor lui Israel: Cel ce este m-a trimis la voi!"

15 Apoi a zis Dumnezeu iarasi catre Moise: "Asa sa spui fiilor lui Israel: "Domnul Dumnezeul parintilor nostri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov m-a trimis la voi. Acesta este numele Meu pe veci; aceasta este pomenirea Mea din neam in neam!"

 

Biblia Cornilescu Exodul 3:13 Moise a zis lui Dumnezeu: "Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: "Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi"; şi mă vor întreba: "Care este Numele Lui?" Ce le voi răspunde?"

14 Dumnezeu a zis lui Moise: "Eu sunt Cel ce sunt." Şi a adăugat: "Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: "Cel ce Se numeşte "Eu sunt", m-a trimis la voi."

15 Dumnezeu a mai zis lui Moise: "Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: "Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam."

 

CÂND CREŞTINII DIN ALEXANDRIA AU ÎNTREBAT EVREII DIN ALEXANDRIA, EGIPT (SECOLUL II), DESPRE NUMELE LUI DUMNEZEU

 

Alexandria, din Egipt, a fost un oraş cu o largă populaţie evreiască. Când creştinii din acest oraş au întrebat evreii din acest oraş - în secolul II - despre ce înseamnă Numele lui Dumnezeu, scris în cele patru litere evreieşti şi numită de greci Tetragrammaton (înseamnă "Cele patru litere") au primit următorul răspuns: CEL CE ESTE ŞI CEL CE VA FI.

„Acest nume mistic care se cheamă Tetragrammaton, ... înseamnă, Cel ce este și Cel ce va fi” (Nicetas, Episcopul Heracleei, citează Stromata lui Clement din Alexandria, Cartea a V-a. Capitolul 6:34, Secolul II d.Hr. Din Catena Despre Pentateuh, publicat în latină de Francis Zephyrus, p. 146).)

Clement din Alexandria a fost un polific scriitor creştin din secolul II-III (c.150 - c.215).

 

Baruch Haşhem Yehowah Elohim! Amen!

Baruch Haşhem Yeşhua Adonay! Amen!

 

Binecuvântat să fie Numele lui Yehowah Dumnezeu! Amin!

Binecuvântat să fie Numele lui Yeşhua Domnul! Amin!