BIBLIA CU NUMELE DIVIN
Geneza 35
1 Și îngerul lui YEHOWAH Dumnezeu (P) i-a zis lui Iacov: „Scoală-te, du-te la Betel și locuiește acolo și fă acolo un altar lui Dumnezeu, care ți s-a descoperit când ai fugit de fața fratelui tău Esau.” 2 Și Iacov a spus casei sale și tuturor celor care erau cu el: „Puneţi deoparte dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curățiți-vă și schimbați-vă hainele; 3 Apoi, haideţi să ne ridicăm și să ne urcăm la Betel, și eu am să fac acolo un altar lui Dumnezeu, care mi-a răspuns în ziua strâmtorării mele și a fost cu mine pe drumul pe care am mers.” 4 Aşadar, i-au dat lui Iacov toţi dumnezeii străini care erau în mâinile lor și inelele care erau în urechile lor, și Iacov ia ascuns sub stejarul care este lângă Sihem; 5 Ei au plecat, și groaza lui Dumnezeu a fost peste cetățile din jurul lor și n-au urmărit pe fiii lui Iacov. 6 Și Iacov a intrat la Luz (numit ulterior Betel), care este în țara Canaanului el și tot poporul care era cu el, 7 și a zidit acolo un altar și a vestit în acel loc pe Dumnezeul din Betel, pentru că acolo i s-a descoperit Dumnezeu, în fuga lui de fața fratelui său. 8 Și Debora, doica Rebecăi, a murit și a fost îngropată în partea de jos a Betelului, sub stejar, și i-a pus numele „Stejar al plânsului”. 9 Dumnezeu i s-a arătat din nou lui Iacov, la venirea lui din Padan-Aram, și l-a binecuvântat; 10 Și Dumnezeu i-a zis: „Numele tău este Iacov; numele tău nu se mai cheamă Iacov, ci numele tău este Israel!” și i-a pus numele Israel. 11 Și Dumnezeu i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul Atotputernic; fii roditor și înmulțește-te, un neam și o adunare de neamuri se vor naşte din tine și regi vor ieşi dintre coapsele tale; 12 și țara pe care am dat-o lui Avraam și lui Isaac, ție ți-o dau, da, seminței tale după tine, îi voi da țara.” 13 Și Dumnezeu s-a suit de la el, din locul unde a vorbit cu el. 14 Și Iacov a ridicat un stâlp, în locul unde a vorbit cu el, un stâlp de piatră, și a turnat pe el un dar și a turnat peste el untdelemn; 15 Iacov a pus numele locului unde i-a vorbit Dumnezeu Betel. 16 Și au plecat din Betel și mai era o bucată de pământ înainte de a intra în Efrata, când Rahelei i-au venit durerile naşterii, şi i-a fost anevoioasă sarcina. 17 Și s-a întâmplat atunci când era puternic dureroasă la naştere, moașa i-a zis: „Nu te teme, căci și acesta este un fiu al tău.” 18 Și s-a întâmplat pe când se îndepărta duhului ei (LXX) - căci ea a murit – să îi pună numele Ben-Oni; dar tatăl său l-a numit Beniamin; 19 Și Rahela a murit și a fost îngropată pe drumul spre Efrata, care este Betleem. 20 Și Iacov a ridicat un stâlp peste mormântul ei; care este stâlpul mormântului Rahelei până în ziua de azi. 21 Și Israel a plecat și și-a întins cortul dincolo de turnul lui Eder. 22 Şi s-a întâmplat că în locuința lui Israel în țara aceea, Ruben a plecat și s-a culcat cu Bilha, concubina tatălui său; şi Israel a aflat. 23 Și fiii lui Iacov au fost doisprezece. Fiii Leei: Ruben, întâiul născut al lui Iacov, și Simeon, și Levi, și Iuda, și Isahar și Zabulon. 24 Fiii Rahelei: Iosif și Beniamin. 25 Și fiii Bilhăi, roaba Rahelei: Dan și Neftali. 26 Și fiii lui Zilpa, roaba Leei: Gad și Așer. Aceștia sunt fiii lui Iacov, care i s-au născut în Padan-Aram. 27 Și Iacov a venit la tatăl său Isaac, la Mamre, cetatea Arba - care este Hebron, unde au locuit Avraam și Isaac. 28 Și zilele lui Isaac au fost o sută optzeci de ani. 29 Aşadar Isaac şi-a dat ultima suflare și a murit și a fost adunat la poporul său, îmbătrânit și sătul de zile; și l-au îngropat fiii lui, Esau și Iacov.
P (Textul ebraic estic) şi LXX (Traducerea grecească) sunt surse paralele, care arată o modificare a textului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu