Dragi fraţi şi surori,
Har şi pace tuturor de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos!
Vă invit la un studiu despre Duhul Sfânt (duhul sfânt). În alte traduceri este numit Spiritul Sfânt (spiritul sfânt). După cum vedem expresiile sunt sinonime, arată acelaşi lucru. Unii cred că expresia trebuie scrisă cu majuscule deoarece este numele unei persoane cereşti, iar alţii nu, deoarece cred că este o denumire a unei calităţi (însuşiri) ce o are Dumnezeu.
Deci să avem în vedere aceste lucruri.
Ce spune Biblia despre Duhul Sfânt (duhul sfânt)?
Dumnezeu prin Biblie ne arată să credem că Duhul Sfânt (duhul sfânt) purcede de la Tatăl, căci este Duhul (duhul) lui Dumnezeu Tatăl (Ioan 15:26), fiind dat fără masură şi lui Christos (Ioan 1:33; 3:34; Romani 8:9), care se manifestă în diferite feluri şi care are diferite lucrări, ajutându-i pe credincioşi, dându-le daruri spirituale şi producând roade bune în ei (Matei 10:20; Luca 11:13; Fapte 1:8; Ioan 14:26; 1Corinteni 12:4-30; Galateni 5:22,23).
Atenţie mare dragi fraţi şi surori, îngerii uneori mai sunt numiţi şi „duhuri”, indiferent dacă este vorba de îngeri buni sau îngeri răi şi atunci când uneori acest cuvânt apare scris simplu „duh” sau „duhul”, în funcţie de context, se referă la un înger. De aceea trebuie să ne dăm interesul să înţelegem cine sunt aceste duhuri îngereşti (Evrei 1:14)?
Dumnezeu prin Biblie ne ajută să înţelegem şi să credem că îngerii au existat înainte de pământ şi de oameni (Iov 38:7), fiind creaturi spirituale puternice perfecte (Psalmi 103:20) şi că unii dintre aceste creaturi au căzut în neascultare, devenind demoni.
Ca şi oamenii, îngerii lui Dumnezeu sunt organizaţi pe ierarhi.
Căpetenia sau Comandantul lor suprem este un ARHANGHEL (Iuda 9), apoi este urmat de CĂPETENII sau DOMNII, care au diverse STAPÂNIRI, AUTORITĂŢI şi PUTERI (Efeseni 1:21; 3:10; Coloseni 1:16; 2:15; 1Petru 3:22).
Unii dintre îngeri mai sunt numiţi HERUVIMI (Evrei 9:5) şi SERAFIMI (Isaia 6:2). Satan, şeful îngerilor căzuţi a fost un heruvim.
Îngeri au roluri diferite, printre care: îndeplinesc sarcinile date de Dumnezeu (Ap.14:6,7; 22:9), îl laudă pe Dumnezeu (Isaia 6:3; Luca 2:13,14), au rolul de trimişi cu anumite misiuni (Luca 1:26), ei slujesc şi ocrotesc pe cei drepţi (Evrei1:14; Fapte 12:6-9; Psalmul 34:7), ajuta în predicarea evangheliei (Apocalipsa 14:6), şi vor participa la distrugerea celor răi (Apocalipsa 19:14; 2Tesaloniceni 1:7,8).
Diavolul a fost înainte un „heruvim ocrotitor…desăvârşit” care avea în slujba sa instrumentele de laudă a lui Dumnezeu, dar din cauza mândriei, s-a răzvrătit căutând să i-a locul lui Dumnezeu (Ezechiel 28:13-17; Isaia 14:13,14) şi astfel a devenit Tatăl minciunii, Diavol (Calomniator) şi Satan (Adversar) (Ioan 8:44; Ap. 12:9). El este foarte viclean şi se transformă intr-un înger de lumină, pentru că caută să înşele pe credincioşi şi să ii abată de la adevar, aşa cum a inşelat întreaga omenire şi a devenit dumnezeul ei nevăzut (2Corinteni 11:14, 2Corinteni 4:4 1Petru 5:5, Apocalipsa 12:9). În viitor El va fi legat pentru o mie de ani, şi in cele din urmă nimicit (Apocalipsa 20:1-3; Evrei 2.14; Romani 16:20; Ap. 20:10).
Datorită faptului că îngerii au capacitate de alegere, unii în vechime, au trecut de partea lui Satan, devenind îngerii lui (Apocalipsa 12:7; Matei 25:41), fiind organizaţi pe ierarhi de către Satan, care îl imită pe Dumnezeu (Efeseni 6:12). Îngerii răi sau demonii (dracii), sunt liberi lucrând în lume (Matei 12:43-45; 15:22), însă alţii sunt legaţi în adânc pentru judecată (Geneza 6:1-4; 2Petru 2:4; Iuda 6).
Aşadar ce este, ce înseamnă cuvântul “duh”?
Este o fiinţă invizibilă, care are putere mai mare ca a oamenilor, de aceea Biblia arată că Dumnezeu este duh, Fiul lui Dumnezeu este duh datator de viata, Satana este duhul ce lucreaza in fii ratacirii, ingerii si demonii sunt duhuri. Credinciosii sunt duhovnicesti, dacă au duhul lui Dumnezeu şi astfel îi pot învinge pe demoni. Cei ce nu au duhul lui Dumnezeu sunt cotropiţi şi învinşi într-o formă sau alta de aceştia, fiind fie curvari, fie închinători la idoli, fie violenţi sau chiar ucigaşi, fie beţivi, fie avari, fie iubitori de bani şi alte păcate, ce au nevoie de eliberare din aceste robii duhovniceşti.
Este de remarcat că toti apostolii trimit salutări de la Tatăl şi de la Fiul lui Dumnezeu, dar niciodată de la Duhul Sfânt (duhul sfânt)? De ce? A se vedea Romani 1, Corinteni 1, Tesaloniceni 1 etc..
Alte întrebări importante:
- De ce Apocalipsa il prezinta pe Tatal si pe Fiul pe tron, dar niciodata nu apare o a treia persoană langa ei?
- De ce Duhul Sfant (duhul sfânt) apare ca un porumbel sau ca limbi de foc si nu apare niciodata ca forma asemanatoare oamenilor daca este o persoana, cum apare Tatal si Fiul?
- De ce Dumnezeu si Mielul sunt prezentati ca 2 persoane distincte, un duo ceresc si nu ca un trio ceresc, daca Duhul Sfant (duhul sfânt) este persoana in toata cartea Apocalipsa?
- De ce nici într-o viziune biblica Duhul Sfant (duhul sfânt) nu este prezentat ca o persoana, cum este Tatal si Fiul? (vezi Fapte7: 55,56; Isaia 6:1,2; Apocalipsa 4:2).
- De ce vorbeste Biblia de Duhul Sfant (duhul sfânt) ca fiind duhul lui Dumnezeu si duhul lui Christos (Romani 8:9), daca Duhul Sfant (duhul sfânt) este o persoana distincta de ei, si nu o manifestare a lor (Ioan 15:26)?
- De ce Biblia vorbeste de relatia de intimitate si afectiune dintre Tatal si Fiul însa nu si de o astfel de relatie cu Duhul Sfant (duhul sfânt)?
A se vedea:
Drept raspuns, Isus i-a zis: "Daca Ma iubeste cineva, va pazi Cuvantul Meu, si Tatal Meu il va iubi. Noi vom veni la el si vom locui impreuna cu el. (Ioan.14:23)
- De ce apostolul Ioan vorbeste de partasia cu Tatal si cu Fiul dar nu si cea cu Duhul Sfant?
A se vedea:
deci ce am vazut si am auzit, aceea va vestim si voua, ca si voi sa aveti partasie cu noi. Si partasia noastra este cu Tatal si cu Fiul Sau, Isus Hristos. (1Ioan.1:3)
- De ce în Biblie gasim cereri la Tatal si la Fiul însa nicaieri în Biblie nu gasim adresate Duhului Sfant (duhul sfânt)?
- De ce la Apocalipsa 14:1 nu este trecut si numele Duhului Sfant (duhul sfânt) pe fruntea celor 144.000?
- Daca Tatal are un duh iar Fiul are un duh atunci insemna ca si Duhul Sfant (duhul sfânt) ca o persoana distincta de Tatal si Fiul are un duh?
- Daca Duhul Sfant (duhul sfânt) este descris ca fiind "degetul" sau "mâna" lui Dumnezeu Ezec. 3:14; Iov 26:13; Ps. 8:3; Luca 11:20 ce sens are sa spunem ca acesta este co-egal si co-etern cu Tatal ? Cum putem vorbi despre egalitate in acest caz din moment ce "degetul" si "mana" sunt supuse celui care le controleaza?
- Daca duhul adevărului (Ioan 14:17) este o persoana insemna ca si duhul rătăcirii este o persoana conform 1 Ioan 4:6?
- O persoana este indivizibila, nu poate fi data cu masura sau fara masura. De ce Duhul Sfant (duhul sfânt) este divizibil, poate fi dat cu masura daca este o persoana?
- Stim numele Tatălui
(Yehowah) si stim numele Fiului (Isus) dar care este numele Duhului Sfant (duhul sfânt) daca este o persoana?
- De ce ucenicii Domnului Isus, au botezat numai în numele Domnului Isus? A se
vedea Faptele Apostolilor 4:12, Filipeni 2:10, Coloseni 3:17, Efeseni 5:20.
Toate acestea arată că atât învățătura cât și imersiunea (botezul) se făcea din
porunca Tatălui în numele Domnului nostru Isus, Fiul său: Fapte 2:38, 3:6,
4:18, 5:40, 8:12, 8:16, 9:27-29, 25:26, 16:18, 19:5, 19:13,21, 2Tesaloniceni
3:6, 1Ioan 3:23.
Aşadar cea mai plauzibilă versiune este că într-adevăr, Matei 28:19 a fost falsificat, originalul fiind astfel:
Matei 28:18 Şi Isus, apropiindu-se, le-a vorbit, spunând: „Toată autoritatea mi-a fost dată în cer şi pe pământ. După cum Tatăl meu m-a trimis pe mine, vă trimit şi eu:
19 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele meu,
20 Învăţându-i să păzească toate câte v-am poruncit! Şi, iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.
Unul dintre autorii care au scris despre transformarea textului din Matei 28:19 este baptistul Christian Henry Forney (1829-1926). A scris The History of the Church of God in United States (1914). În 1883 a scris cartea The Christian Ordinances, iar în capitolul X apare Origin of the Trine Immersion - "Originea botezului întreit".
El și alți autori spun că "formula baptismală lungă" este o schimbare a botezul original care era efectuat numai în numele Domnului Isus și că s-a răspândit din Asia în Africa şi Europa. Până atunci nu era cunoscută decât după ce un anumit creștin sicilian, Pantaneus, nu l-a adus din turneul său asiatic în Alexandria (Cairo, Africa), unde se stabilise. Aici a format o şcoală de interpretare a Bibliei, de unde s-a propagat mai departe această formă de botez. Pantaneus s-a remarcat în lupta împotriva gnosticismului, totuşi se poate observa că în anumite privinţe s-a lăsat influenţat şi de ei. Adică s-a contaminat, s-a gnosticizat într-o oarecare măsură.
De aici, de la această şcoală, botezul întreit s-a răspândit în Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Europa, dar nu cu puțină rezistență. Ultima rezistență mai de amploare şi notată în analele istoriei a fost dată de Biserica creştină vest-europeană în secolul al VI-lea, opoziţia fiind susţinută şi după această perioadă în bisericile celte (din Marea Britanie). Un număr semnificativ de cercetători admit că botezul original era numai în numele Domnului Isus. Totuşi de ce nu avem măcar un singur exemplar biblic cu această formă, în afară de un manuscris din secolul XIV scris în limba ebraică, de la un rabin evreu? Priviţi cu atenţie imaginile cu Inchiziţia, unde se ardeau Biblii vechi împreună cu cei care le deţineau şi vă puteţi răspunde singuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu