Dragi fraţi şi
surori, aş dori foarte mult ca împreună cu voi să ajutăm pe unii să iasă din
labirintul întunecos al tradiţiilor omeneşti, indiferent de unde vin ele, la
lumina sublimă a evangheliei. Şi Dumnezeu să ne ajute la aceasta, în numele şi
prin meritele Fiului Său, Isus, Amin!
Har şi pace tuturor
de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos!
Oare Dumnezeu
a venit pe pământ şi a murit pe cruce, nu Fiul Său ceresc?
Evanghelia spune
astfel: Din iubire pentru neamul omenesc, Dumnezeu şi-a trimis singurul-născut
Fiu, care oglindeşte (reflectă) gloria şi fiinţa lui Dumnezeu (asemănarea în
natura, chip şi caracter).
Fiul său a venit din
cer - tot din iubire, nesilit de nimeni, învăţându-ne ce înseamnă cu adevărat
iubirea de Dumnezeu şi de semeni, dându-şi viaţa ca preţ de răscumpărare pentru
noi, pentru ca să ne mântuiască din păcat şi din moartea eternă, ce ne paşte pe
fiecare din noi (Ioan 1:1, Evrei 1:1-3, Ioan 3:16, Exod 21:23, Matei 20:28).
Aceasta este
evanghelia adevărată (vestea bună)! Ea conţine conlucrarea plină de iubire
dintre Tatăl şi Fiul său, pe care l-a făcut Domnul şi Mântuitorul nostru pe
vecie.
Nu Dumnezeu a venit
pe pământ, nici nu Dumnezeu a murit pe cruce - cum se cântă la diferite ocazii;
acestea sunt slogane greşite, dar vechi, strecurate pe furiş în creştinătatea
secolului II şi III, din scrieri apocrife.
Corifeii lor
falsificau fără jenă chiar şi textele Noului Testament şi scrierile
episcopilor, după cum se plângea episcopul Dionisie ( Hist. Eccl . , Bk . 4 .
23 ), care raportează că epistolele sale au fost falsificate, chiar de către
colegii săi ierarhi:
"Atunci când
colegii mei creștini m-au invitat să le scriu scrisori, am făcut așa. Acesti
apostoli ai diavolului s-au umplut cu neghină, au scos unele lucruri și
au adăugat altele. Pentru ei, vaiul este rezervat. Nu e de mirare
atunci, dacă unii au îndrăznit să se atingă chiar și de cuvântul Domnului
însuși, atunci când aceştia au conspirat să mutileze propriile mele
eforturi umile".
Cine au fost aceşti
hăbăuci – numiţi de Biserica Creştină „eretici” - conform surselor istorice?
Patripassienii.
Corifeu înseamnă unul
care dă tonul, care începe ceva, care instrumentează ceva. În sens negativ
pornitor de erezii, arhieretic.
Apocrif înseamnă
ascuns, dubios, nedemn de încredere.
Hăbăuc este unul care
nu poate judeca limpede fiind într-o stare de tulburare temporară; buimac;
năuc; zăpăcit.
Eretic înseamnă
cineva care se distanţează de învăţătura bisericii lui Dumnezeu, adoptând un
punct de vedere contrar ei.
Patripassian înseamnă
cel care crede că Isus a fost numele Tatălui ceresc pe pământ, Tatăl ceresc
devenind Fiul pe pământ.
Patripasianism
(„Tatăl suferind”), în alte locuri fiind numită (sabellism, monarchianism
modalistic sau simplu modalism) este o etichetă aplicată de apologetul Hipolit
din Roma unor creştini cu vederi greşite din punct de vedere biblic, destui de
numeroşi în acel timp. Aceştia au declanşat conflictul despre „homoousia” şi nu
Arius din Alexandria, cum se crede în mod eronat.
Homoousia este un
termen teologic speculativ adoptat la Sinodul de la Niceea (325) privind natura
Fiului, mai mult de frica împăratului care o găsea potrivită, fiind echivalent
termenului „identic, deofiinţă (cu Tatăl)”. Conceptul este inclus în Crezul de
la Niceea deşi înaintea acestui sinod era folosit de ereticii gnosticişi
monarhieni şi a fost respins categoric în mare majoritate la Conciliul de la
Antiochia în 267 de linia oficială a bisericii, adepţii ei fiind excomunicaţi.
Ulterior chiar şi împăratul Constantin - interesându-se mai bine despre
deciziile Conciliilor anterioare - şi-a dat seama de greşeala făcută, dar
vreascurile neştiinţei au fost aruncate deja pe foc, făcând un imens serviciu
ereziei condamnate anterior.
Conform lui Hipolit,
Tertullian şi alţi autori, acești creștini eretici credeau că Isus din Nazaret
era identic (homoousia) cu Dumnezeu Tatăl, că Dumnezeu Tatăl ar fi venit în
lume prin Isus și a suferit pe cruce. Unii pun la îndoială această afirmaţie,
deşi sunt dovezi în acest sens şi în alte scrieri. De exemplu, la Conciliul de
la Smirna şi Antiochia (267), unde au fost prezenţi 50 de episcopi importanţi
ai acelor vremuri, această învăţătură homoousiană a fost declarată erezie.
Respinsă în Orientul
Mijlociu şi în Africa de Nord, se cuibăreşte o vreme la Roma, dar este alungată
şi de aici. Mă refer la Bisericile oficiale plantate de apostoli şi ucenicii
lor, care cunoşteau bine Sfintele Scripturi şi care pe atunci încă nu erau
contaminate aşa de tare ca bisericile ereticilor. Vedem că oficialii din
Biserica apostolică din acel timp acţionează unitar şi dur împotriva acestei
erezii, excomunicând pe arhieretici.
Dar ce se întâmpla în
bisericile rătăciţilor? În aceste cuiburi de erezii au fost răspândite foarte
multe copii ale Sfintelor Scripturi contaminate cu diferite erezii, fiindcă
aceştia nu erau în unitate ci în certuri unii cu alţii, conţinând şi această
rătăcire.
Un prezbiter de la
Roma pe nume Gaius (AD 175-200 AD), se plânge astfel de situaţia haotică
creată:
"Prin urmare,
şi-au pus mâinile cu îndrăzneală pe scripturile divine, susținând că
le-au corectat. Că eu nu vorbesc în mod fals de ei în această
chestiune, oricine dorește poate să învețe. Căci dacă oricine va colecta
respectivele copii ale lor, și să le compare una cu alta, el va găsi că
acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de exemplu, nu
sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. Și multe dintre acestea pot fi
obținute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecțiile,
cum le numesc ei, care sunt o corupție, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la
Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum și cele de Apollonides nu sunt
consecvente cu ele însele. Pentru că puteți compara cele pregătite de ei la o
dată anterioară cu cele pe care le-au corupt mai târziu, și le veti gasi
foarte diferite. Dar ce indrazneata este această infracțiune, ea nu
este ca si cum ei înșiși sunt ignoranți. Pentru ca nici ei nu cred că
scripturile divine au fost rostite de Duhul Sfânt, și, astfel, sunt
necredincioși, sau altfel, ei cred sunt mai înțelepti decât Duhul Sfânt, și în
acest caz, ce altceva sunt decât îndrăciți? Căci ei nu pot nega comiterea
crimei, deoarece copiile au fost scrise de către propriile lor mâini. Pentru ca
ei nu au primit astfel de scripturi de la instructorii lor, nici nu pot produce
copii de la cele care au fost transcrise".
Această erezie îi
este atribuită trioului eretic Sabellios (Sabellius), Noetos (Noetus) şi
Praxeas (Praxeam). Sabellius Africanul (Sabelie în română) a răspândit o formă
a acestei doctrine eretice în Roma secolului al III-lea, alături de Noetus şi
Praxeas, mulţi trecând de partea lor. Hipolit de Roma, un scriitor apologet și
martir creștin din prima parte a secolului III, îl cunoștea personal pe Sabelius
și îl menționează în cartea „Respingerea tuturor ereziilor”, iar Praxeas este
amintit de Tertullian în cartea „Împotriva lui Praxeam”, capitolul II.
Erezia lui Noetus din
Efes, stabilit la Smirna - deşi excomunicat de Conciliul de la Smirna, a fost adoptată
de Sabellius şi de enoriaşii lui din Cirenaica, cărora, Dimitrie, Patriarhul
Alexandriei, le-a scris scrisori de avertizare împotriva acestei credințe.
Hipolit şi Tertullian
- apologeţii lideri ai luptei impotriva sabellianismului - au etichetat mișcarea
cu numele de "patripassianism," de la cuvintele latine patris pentru
"părinte" și passus pentru "a suferi", deoarece ea implica
faptul că chiar Tatăl a suferit pe cruce, după cum mărturisea Noetus în faţa
Conciliului din Smirna. Noetus a fost excomunicat ca eretic la Conciliul de la
Smirna şi Sabelius a fost excomunicat ca eretic la Concilului de la Roma, pe
timpul episcopului Calixtus I (220 AD).
Deşi fără un suport
biblic, în zilele noastre sabellismul este acceptat din nou în principal doar
de unele grupări deloc sau prost informate. Una dintre aceste informaţii
greşite este menţionată satiric de Nehemia Gordon, un traducător al Sulurilor
de la Marea Moartă.
Vizionare înţeleaptă
şi de folos!
Pope Benedict XVI's Theological Three Card Monte - NehemiasWall.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu