Starea păcătoasă a sufletului uman şi pedepsirea lui alături de trup

 

Dragi fraţi şi surori, vă invit la discutarea unei teme foarte importante.

 

Mai întîi doresc ca harul şi pacea Tatălui ceresc şi a Fiului său să fie cu noi toţi, ca să putem discuta în pace, cu har şi iubire şi înţelepciunea de sus.

Starea păcătoasă a sufletului uman şi pedepsirea lui alături de trup

 

Dumnezeu - şi nu eu - arată clar ce se întâmplă cu sufletul omului după moarte:

Iata ca toate sufletele sunt ale Mele. Dupa cum sufletul fiului este al Meu, tot asa si sufletul tatalui este al Meu. Sufletul care pacatuieste, acela va muri. (Ezec.18:4)

    Sufletul care pacatuieste, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatalui sau, si tatal nu va purta nelegiuirea fiului sau! Neprihanirea celui neprihanit va fi peste el, si rautatea celui rau va fi peste el. (Ezec.18:20)

Te invit, dragă frate, să îl crezi pe Dumnezeu pe cuvânt. Nu încerca să îl fentezi, să îl driblezi pe Dumnezeu, că o faci spre paguba ta.

 

Putem da un verdict corect cu privire la starea păcătoasă a sufletului în moarte şi pedepsirea lui alături de trup, pe baza mărturiei lui Dumnezeu şi nu a mea - stabilit în urma evaluării declaraţiilor cu privire la suflet, prezentate în Biblie. Iar pe baza acestora putem evita traducerile greşite a anumitor texte şi evita falsurile care au fost ataşate Scripturii. Cercetând lucrările de specialitate despre manuscrisele timpurii ale Bibliei în limbile originale  – Biblia antică, primară, în paralel cu traducerile actuale la care avem cu toții acces mai ușor, în final, vom putea concluziona cu certitudine referitor la întrebarea legitimă Ce se întâmplă cu sufletul omului după moarte?

Ca să înţelegem corect care este starea sufletului omului în moarte, mai întâi trebuie să înţelegem de ce mor oamenii?

 

Biblia arată clar că moartea este o pedeapsă pentru păcate, care se aplică tuturor oamenilor, pentru că toţi păcătuiesc într-un fel sau altul, odată ce păcatul a intrat în lume prin Satan, Eva şi Adam. Orice greşeală este un păcat, iar orice păcat este o fărădelege, adică călcarea unei legi - şi aici ne referim la legile divine (Geneza 3). Dumnezeu este sfânt şi drept, de aceea nu poate lăsa păcatul nepedepsit.

 

Care este pedeapsa pentru păcat, o fi chinul într-o formă au alta? Nu, ci moartea, conform cu Romani 6:23, pilda bogatului şi a săracului din Luca 16 este un fals, cum am mai arătat.

Redau încă odată esenţialul:

Cel mai vechi fragment de manuscris care conţine Luca 16 este mss P75, având şi alte tendinţe eretice, dar încă se mai discută dacă manuscrisul este din secolul II sau secolul III. Manuscrisul este pro-gnostic, deoarece exclude agonia lui Christos în grădina Ghetsimani (Luca 22: 43-44) şi îl face pe Fiul Dumnezeu (Ioan 1:18). Deci nu ne putem baza pe el în totalitate.

Un mare semn de întrebare este de ce acest fragment din Luca 16:19-31 nu este citat sub nici o formă de către cei mai importanţi autori ai secolului II, doar de cei cu tendinţe eterice, gnostice (Marcion) sau pro-gnostice encratite (Tatian, Clement).

Iată de ce, în ceea ce privește evaluarea și explicația acestui pasaj, în creștinism au apărut trei tradiţii: fie ca o întâmplare reală, fie ca o povestire cu tâlc (pildă), fie că povestea nu a fost spusă de Domnul nostru Isus.

Cum văd cercetătorii acest lucru: „Unii spun că povestea este în întregime atribuită lui Isus (Bauckham 1991, 45; Marshall, 634; Blomberg, 203-5; Jeremias 1972, 186; Fitzmyer 1985, 1127; Hock, Vol. 4, 266-) 7) în timp ce alții o văd ca o poveste pre-creștină atribuită lui Isus (Bultmann 1963, 203), o inserție apocrifă ulterioară (întreaga poveste, Cairus şi alţii 2006, 35-45) sau o editare proprie a evanghelistului Luca (Drury, 159-60).

Unii erau nedumeriţi încă din antichitate, chiar dacă o preferau ca argument forte în doctrina lor, de exemplu Origene, de ce povestea apare brusc în locația sa actuală (Reiling și Swellengrebel, 569-70). Eruditul Aecio Cairus şi alţii susțin excluderea pasajului 16:19-31 din versiunea originală a Evangheliei, pentru o tranziție lină de la 16:18 la 17:1 (Cairus, 43). El vede versetele 19-31 ca întrerupea fluxului naraţiei, „pentru aceeași condamnare a doctrinei fariseului introdusă în 16:15-17” (Marshall, 632).

Referințe: Daniel Berchie, Samson Dakio, Luca 16: 19-31: The Intermediate State of the Soul

Aşadar Biblia nu arată că omul ar păcătui numai cu trupul şi astfel pedeapsa s-ar răsfrânge doar asupra trupului, Avraam şi ceilalţi credicioşi murind doar cu trupul, nu şi sufletul, cum se arată în falsul din Luca 16. Din contră, Biblia arată că şi sufletul participă la acţiunile trupul, primind satisfacţie păcătoasă oferită de trup “şi voi zice sufletului meu: "Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te!" (Luca 12:19). Sufletul nu spune „Mulţumesc trupule, nu îmi trebuie oferta ta.” Iată de ce intră în păcat alături de trup şi este pedepsit alături de trup. Acest lucru nu l-au înţeles încă mulţi dintre dragii noştrii fraţi creştini din multe culte. Nu spun asa ca să îi umilesc, din contră, pentru că îi iubesc şi doresc să îi ajut.

Ideea că omul ar fi muritor doar cu trupul şi nemuritor cu sufletul, vine de la Satan Diavolul: Geneza 3:4, Ioan 3:13, Ioan 11:11-14, Ioan 20:17. Omul este un produs divin, o creaţie a lui Dumnezeu, fiind rezultatul unirii trupului din carne cu suflarea sau altfel zis cu duhul (spiritul) suflat de Creator: Geneza 2:7. Atât timp cât carnea şi duhul coexistă, omul este o fiinţă, un vieţuitor care are viaţă; în termeni biblici: un suflet (suflător, răsuflător) viu. Când această uniune nu mai există, omul nu mai este o fiinţă, nu mai este un vieţuitor care are viaţă, nu mai este un suflet, nu mai este un răsuflător viu. Pur şi simplu el nu mai trăieşte conştient, moartea fiind opusul vieţii şi a conştiinţei de sine: Psalmul 146:4, Eclesiastul 9:4-10, Psalmul 6:5. De aceea morţii nu pot lăuda pe Dumnezeu: Isaia 38:18-19. Singura speranţă pentru cei ce mor este învierea: Ioan 5:28,29. Nu există “viaţă” conştientă sau semiconştientă, nici starea de purgator după moarte, deoarece sufletul este muritor şi prin el facultăţile mentale încetează: Eclesiastul 9:1-12. Nu vă lăsaţi păcăliţi de cei ce traduc şi explică anumite versete din Noul Testament în termeni nemuritorişti, căci nu există aşa ceva. Manuscrisele vechi confirmă că anumite versete au fost traduse greşit sau poate chiar tendenţios, cum spun anumiţi bibliști. Dacă omul ar putea trăi şi după moarte, nu ar mai fi nevoie de înviere: 1Corinteni 15:12-18. Conform Bibliei sufletul care păcătuieşte acela moare – Ezechiel 18:20, şi deoarece toți am păcătuit într-un fel sau altul, nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul, toţi murim, până ce va veni Domnul Isus şi va distruge moartea. Deci nu există suflet nemuritor (Romani 3: 23). Acesta este păcătos ca şi trupul şi este pedepsit alături de trup cu moartea!

Trezirea dragi fraţi şi surori!