Note şi explicaţii importante la Ioan 1:1 – Ioan 17:3 – Ioan 20:28

 

Dragi fraţi şi surori,  

 

Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru şi de la Fiul său, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos!

Note şi explicaţii importante la Ioan 1:1 – Ioan 17:3 – Ioan 20:28

 

Uneori, fragmentele de texte trebuie traduse semantic, pentru a se clarifica sensul lor, dar acest lucru se face întotdeauna în raport strâns cu contextul.

Ioan 1:1c se încadrează perfect în acest tip, unde pentru a-l înţelege corect pe apostol, contextul este hotărâtor.

Traducerea semantică a textului grecesc "en archē ēn ho lógos kaì ho lógos ēn pròs tòn theón kaì theòs ēn ho lógos", poate fi redată contextual astfel:

La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și ca Dumnezeu era Cuvântul.

În propoziţia de faţă şi mai apoi în întregul context al cărţii - după cum se va vedea, al doilea cuvânt theos este un substantiv calitativ, care îl descrie pe primul cuvânt theos, care are funcţia de substantiv nominativ.

Origen din Alexandria, scriitor grec din secolul al doilea şi treilea îl laudă pe renumitul apostol Ioan pentru că el cunoştea “frumusețea limbii greceşti”, locuind multă vreme la Efes, un oraş pe atunci elenizat (grecizat). Sursa: Origen, Comentariului Evangheliei lui Ioan, Cartea II, capitolul 2

Monoteis convins, ca şi Maestrul său (a se vedea Yohanan 17:1-3), apostolul Ioan vorbeşte de Cuvânt nu ca fiind „Elohim (Theos) în persoană“ sau "un al doilea Elohim (Theos) ceresc", ci fiind o persoană cerească foarte apropiată (Fiu, a se vedea Ioan 3:16) care are natura calitativă a lui Dumnezeu, dar nu şi funcţia de Dumnezeu. Susţin asta pentru că văd construcţia propoziţiei - topica şi contextul clarifică semantica.

Topica (ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază) nu permite traducerea cuvântului "theos (elohim)" din Ioan 1:1c ca find nedeterminată ca şi cum ar fi vorba de "un dumnezeu", cum redau cei de la Traducerea Lumii Noi (Martorii Lui Iehova), dar nici determinată ca şi cum ar fi vorba chiar de "Dumnezeu", cum fac traducerile care urmează o veche stereotipie, pentru că se crează o contradicţie – cum ar putea fi Dumnezeu cu el însuşi?

 

Când apostolul Ioan a formulat Ioan 1:1c s-a gândit la cuvântarea Domnului Isus pe care a consemnat-o mai târziu în Ioan 14:1-14. Secretul descifrării textului este aici. Există un singur Dumnezeu, Tatăl Atotputernicul şi Fiul lui Dumnezeu este ca El în calităţi (puternic, înţelept, drept, milos, iubitor, iertător, etc.), dar neavând funcţia de Dumnezeu. Când apostolul a formulat Ioan 1:1c nu s-a gândit deloc la funcţia Fiului (cum fac mulţi), deoarece avea demarcaţia monoteistă clară, rostită de Christos şi consemnată mai târziu în Ioan 17:1-3: Tatăl este singurul Dumnezeu adevărat. Dacă ar fi doi Dumnezei sau mai mulţi, ceilalţi ar fi Dumnezei falşi.

Din Biblie aflăm că există un singur Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Christos şi al nostru, Creatorul cerului şi al pământului, suveranul de necontestat al întregului Univers, care ne iubeşte şi ne vrea doar binele (Ioan 3:16, Ioan 17:1-3). El este Yehowa Elohim, Dumnezeul sfinţilor lui Israel.

Aici avem Ioan 1 în text transliterat.

KATA IOANNEN 1

Greek NT: Westcott/Hort, UBS4 variants - Transliterated

1en archē ēn o logos kai o logos ēn pros ton theon kai theos ēn o logos 2outos ēn en archē pros ton theon 3panta di autou egeneto kai chōris autou egeneto oude en o gegonen 4en autō zōē ēn kai ē zōē ēn to phōs tōn anthrōpōn 5kai to phōs en tē skotia phainei kai ē skotia auto ou katelaben

6egeneto anthrōpos apestalmenos para theou onoma autō iōannēs 7outos ēlthen eis marturian ina marturēsē peri tou phōtos ina pantes pisteusōsin di autou 8ouk ēn ekeinos to phōs all ina marturēsē peri tou phōtos

9ēn to phōs to alēthinon o phōtizei panta anthrōpon erchomenon eis ton kosmon 10en tō kosmō ēn kai o kosmos di autou egeneto kai o kosmos auton ouk egnō 11eis ta idia ēlthen kai oi idioi auton ou parelabon 12osoi de elabon auton edōken autois exousian tekna theou genesthai tois pisteuousin eis to onoma autou 13oi ouk ex aimatōn oude ek thelēmatos sarkos oude ek thelēmatos andros all ek theou egennēthēsan

14kai o logos sarx egeneto kai eskēnōsen en ēmin kai etheasametha tēn doxan autou doxan ōs monogenous para patros plērēs charitos kai alētheias 15iōannēs marturei peri autou kai kekragen legōn outos ēn {WH: o eipōn } {UBS4: on eipon } o opisō mou erchomenos emprosthen mou gegonen oti prōtos mou ēn 16oti ek tou plērōmatos autou ēmeis pantes elabomen kai charin anti charitos 17oti o nomos dia mōuseōs edothē ē charis kai ē alētheia dia iēsou christou egeneto 18theon oudeis eōraken pōpote monogenēs theos o ōn eis ton kolpon tou patros ekeinos exēgēsato

19kai autē estin ē marturia tou iōannou ote apesteilan {WH: pros auton } {UBS4: [pros auton] } oi ioudaioi ex ierosolumōn iereis kai leuitas ina erōtēsōsin auton su tis ei 20kai ōmologēsen kai ouk ērnēsato kai ōmologēsen oti egō ouk eimi o christos 21kai ērōtēsan auton ti oun {WH: [su] } {UBS4: su } ēlias ei kai legei ouk eimi o prophētēs ei su kai apekrithē ou 22eipan oun autō tis ei ina apokrisin dōmen tois pempsasin ēmas ti legeis peri seautou 23ephē egō phōnē boōntos en tē erēmō euthunate tēn odon kuriou kathōs eipen ēsaias o prophētēs

24kai apestalmenoi ēsan ek tōn pharisaiōn 25kai ērōtēsan auton kai eipan autō ti oun baptizeis ei su ouk ei o christos oude ēlias oude o prophētēs 26apekrithē autois o iōannēs legōn egō baptizō en udati mesos umōn {WH: stēkei } {UBS4: estēken } on umeis ouk oidate 27 {UBS4: o } opisō mou erchomenos ou ouk eimi [egō] axios ina lusō autou ton imanta tou upodēmatos 28tauta en bēthania egeneto peran tou iordanou opou ēn o iōannēs baptizōn

29tē epaurion blepei ton iēsoun erchomenon pros auton kai legei ide o amnos tou theou o airōn tēn amartian tou kosmou 30outos estin uper ou egō eipon opisō mou erchetai anēr os emprosthen mou gegonen oti prōtos mou ēn 31kagō ouk ēdein auton all ina phanerōthē tō israēl dia touto ēlthon egō en udati baptizōn 32kai emarturēsen iōannēs legōn oti tetheamai to pneuma katabainon ōs peristeran ex ouranou kai emeinen ep auton 33kagō ouk ēdein auton all o pempsas me baptizein en udati ekeinos moi eipen eph on an idēs to pneuma katabainon kai menon ep auton outos estin o baptizōn en pneumati agiō 34kagō eōraka kai memarturēka oti outos estin o uios tou theou

35tē epaurion palin eistēkei {UBS4: o } iōannēs kai ek tōn mathētōn autou duo 36kai emblepsas tō iēsou peripatounti legei ide o amnos tou theou 37kai ēkousan oi duo mathētai autou lalountos kai ēkolouthēsan tō iēsou 38strapheis de o iēsous kai theasamenos autous akolouthountas legei autois ti zēteite oi de eipan autō rabbi o legetai methermēneuomenon didaskale pou meneis 39legei autois erchesthe kai opsesthe ēlthan oun kai eidan pou menei kai par autō emeinan tēn ēmeran ekeinēn ōra ēn ōs dekatē 40ēn andreas o adelphos simōnos petrou eis ek tōn duo tōn akousantōn para iōannou kai akolouthēsantōn autō 41euriskei outos prōton ton adelphon ton idion simōna kai legei autō eurēkamen ton messian o estin methermēneuomenon christos 42ēgagen auton pros ton iēsoun emblepsas autō o iēsous eipen su ei simōn o uios iōannou su klēthēsē kēphas o ermēneuetai petros

43tē epaurion ēthelēsen exelthein eis tēn galilaian kai euriskei philippon kai legei autō o iēsous akolouthei moi 44ēn de o philippos apo bēthsaida ek tēs poleōs andreou kai petrou 45euriskei philippos ton nathanaēl kai legei autō on egrapsen mōusēs en tō nomō kai oi prophētai eurēkamen iēsoun uion tou iōsēph ton apo nazaret 46kai eipen autō nathanaēl ek nazaret dunatai ti agathon einai legei autō {WH: o } {UBS4: [o] } philippos erchou kai ide 47eiden {UBS4: o } iēsous ton nathanaēl erchomenon pros auton kai legei peri autou ide alēthōs israēlitēs en ō dolos ouk estin 48legei autō nathanaēl pothen me ginōskeis apekrithē iēsous kai eipen autō pro tou se philippon phōnēsai onta upo tēn sukēn eidon se 49apekrithē autō nathanaēl rabbi su ei o uios tou theou su basileus ei tou israēl 50apekrithē iēsous kai eipen autō oti eipon soi oti eidon se upokatō tēs sukēs pisteueis meizō toutōn opsē 51kai legei autō amēn amēn legō umin opsesthe ton ouranon aneōgota kai tous angelous tou theou anabainontas kai katabainontas epi ton uion tou anthrōpou

Despre alfabetul și scrierea din greacă antică

“Alfabetul grec este o culegere a celor 24 de litere folosite pentru a scrie în limba greacă din secolul VIII î.Hr. până astăzi. Este primul și cel mai vechi alfabet care notează fiecare vocală și fiecare consoană cu semne separate. Începând din secolul II î.Hr. literele grecești au fost folosite și pentru a marca numeralele.” E. L. Wikipedia

„În formele sale clasice și moderne, alfabetul are 24 litere, ordonate de la alfa la omega. Ca latina și chirilica, greaca a avut inițial o singură formă pentru fiecare literă; acesta a dezvoltat cazul distincției între litere cu forma de majuscule și minuscule în paralel cu latina în epoca modernă.” E. L. Wikipedia

Literele alfabetului grec sunt: α (alfa), β (beta), γ (gamma), δ (delta), ε (epsilon), ζ (zeta), η (eta), θ (theta), ι (iota), κ (kappa), λ (lambda), μ (mu), ν (nu), ξ (ksi), ο (omicron), π (pi), ρ (rho), σ și ς (sunt sigma în ambele cazuri, numai că ς se scrie la final de cuvânt pe când σ în celelalte cazuri, ca de exemplu la Ὀδυσσεύς Odysseus), τ (tau), υ (upsilon), φ (phi), χ (chi), ψ (psi), ω (omega).

Transcrierea clasică pentru α (alfa) este "a", transcrierea modernă "a".

Transcrierea clasică pentru β (beta) este "b", transcrierea modernă "v".

Transcrierea clasică pentru γ (gamma) este "g", transcrierea modernă "g".

Transcrierea clasică pentru δ (delta) este "d", transcrierea modernă "d".

Transcrierea clasică pentru ε (epsilon) este "e", transcrierea modernă "e".

Transcrierea clasică pentru ζ (zeta) este "z", transcrierea modernă "z".

Transcrierea clasică pentru η (eta) este "e", transcrierea modernă "i".

Transcrierea clasică pentru θ (theta) este "th", transcrierea modernă "th".

Transcrierea clasică pentru ι (iota) este "i", transcrierea modernă "i".

Transcrierea clasică pentru κ (kappa) este "k", transcrierea modernă "k".

Transcrierea clasică pentru λ (lambda) este "l", transcrierea modernă "l".

Transcrierea clasică pentru μ (mu) este "m", transcrierea modernă "m".

Transcrierea clasică pentru ν (nu) este "n", transcrierea modernă "n".

Transcrierea clasică pentru ξ (ksi) este "x", transcrierea modernă "x".

Transcrierea clasică pentru ο (omicron) este "o", transcrierea modernă "o".

Transcrierea clasică pentru π (pi) este "p", transcrierea modernă "p".

Transcrierea clasică pentru ρ (rho) este  "r", transcrierea modernă "r".

Transcrierea clasică pentru σ şi ς (sigma) este  "s", transcrierea modernă "s".

Transcrierea clasică pentru τ (tau) este "t", transcrierea modernă "t".

Transcrierea clasică pentru υ (upsilon) este "y", transcrierea modernă "y".

Transcrierea clasică pentru φ (phi) este "ph", transcrierea modernă "f".

Transcrierea clasică pentru χ (chi) este "kh", transcrierea modernă "ch".

Transcrierea clasică pentru ψ (psi) este "ps", transcrierea modernă "ps".

Transcrierea clasică pentru ω (omega) este "o", transcrierea modernă "o".

Prin urmare redarea mai potrivită este "Christos" nu "Cristos" nici "Hristos", având în vedere că la textul grec avem litera χ (chi), care în transliterarea clasică este "kh" iar în cea modernă "ch".

Apostolul Ioan cunoştea frumusețea limbii grecești, trăind foarte mult timp printre grecii de la Efes. În Ioan 1:1 substantivul „dumnezeu” din 1 Ioan 1: 1c are o natură calitativă (ca Dumnezeu), nu este nedefinit (un dumnezeu dintre mai mulţi) sau definit (Dumnezeu însuşi). Ce înseamnă un substantiv calitativ? Cuvântul calitativ se referă la calitatea sa materială sau spirituală. Ceva asemănător - dar de sens opus avem la Matei 16:23. Deşi Petru nu a fost Satan însuşi, el a devenit "satan", adică ca el, datorită gândului necugetat exprimat. Reproducerea textului din 1 Ioan 1: 1,2, conform ordinii topice, semnatice și gramaticii grecești este:

1. La început era ‘Cuvântul’, şi ‘Cuvântul’ era cu Dumnezeu şi ca Dumnezeu era ‘Cuvântul’ (în sensul celor din Psalmii 82:6 – Ioan 10:34, Ioan 14:7-11, Evrei 1:1-3). Cuvântul ‘dumnezeu’ din partea finală a textului este un substantiv calitativ, după cum arată şi apostolul Ioan în evanghelia prezentată de el "cine m-a văzut pe mine, a văzut pe Tatăl". Ioan 14:9
2. El era la început cu Dumnezeu. (Geneza 1:26; 11:7, Proverbe 30:4)
3. Toate prin el au apărut, şi fără el n-a apărut nici măcar un lucru din ceea ce a apărut (Geneza 1:26, Proverbele 8:22-30).
Ho Theos este Liderul Suprem, numit de profetul Daniel "Cel îmbătrânit de zile". Această viziune despre acest tandem ceresc s-a transferat mai apoi în faimoasa declaraţie de credinţă din Ioan 1:1,2 care ar trebui redată după topica din textul grec - dar nu după felul cum vedea eveul Yedidia - Philon din secolul I AD, un prim şi un al doilea dumnezeu – ci despre Dumnezeu şi cineva care este ca Dumnezeu, puternic, înţelept, drept, milos, iubitor, iertător, etc.. Apostolul nu se referă la funcţia lui Dumnezeu - pe care Fiul nu o moşteneşte - a se vedea Ioan 17:1-3, ci la calităţile lui - moştenite de Fiul de la Tatăl său. Sensul textului grec, îl pune pe acesta alături de Dumnezeu “pros ton Theon”, fraza aceasta arătând pe “cineva alături de cineva” şi nu spre “cineva alături de ceva” impersonal (o idee, un plan, o putere, etc.) cum susţin unitarienii.

Domnul nostru Isus Christos este Fiul unic-născut al lui Dumnezeu, venit din cer şi uns (investit) ca Învăţător (Rabin = Învăţător care excelează, Maestru), Mântuitor (“Miel”, Jertfă), Domn (Stăpân), Rege (Conducător - Legiuitor), Mare Preot (Mediator) şi Judecător (Matei 28:18,19); Mesia în ebraică şi Christos în greacă înseamnă "Unsul" lui Dumnezeu; cu toate acestea, un creştin este un prieten al Regelui Isus Christos, această prietenie fiind condiţionată: "Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu." Ioan 15:14, semnul de identificare al creştinilor adevăraţi fiind iubirea christică: “Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii."

Fraza "Domnul meu şi Dumnezeul meu" din Ioan 20:28 este incompletă în sine, de aceea trebuie luat în considerare contextul per ansamblu. Ca să nu greşim în interpretare, cum trebuie înţeleasă acea exclamaţie a apostolului Toma:

- ca predicativ?: "Domnul meu și Dumnezeul meu a înviat cu adevărat din morți!"

- ca nominativ? "Tu ești Domnul meu și Dumnezeul meu care ai înviat din morti!"

- sau ca vocativ? "Domnul meu și Dumnezeul meu, cu adevarat Tu (adică Dumnezeu Tatăl) l-ai înviat din morţi!"

Varianta vocativă este cea corectă, datorită contextului exclusivist din Ioan 17:1-3, context în care a fost prezent şi apostolul Toma. Să nu uităm că el a fost necredincios în ce priveşte învierea, aşadar textul negrăit din mintea lui vorbeşte de înviere, nu de altceva, cum înţeleg din păcate unii. Necredinţa i s-a transformat în exclamaţie de uimire spre Tatăl, care face astfel de minuni.

Apostolul Toma nu ar fi putut contrazice tocmai pe Cel înviat, care era mentorul său:

Ioan 17:1-3

După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: "Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,

după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.

Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.
Din iubire pentru (tot) neamul omenesc, Dumnezeu şi-a trimis unicul-născut Fiu, care oglindeşte (reflectă) gloria şi fiinţa (asemănarea în chip şi caracter) lui Dumnezeu, iar Fiul său a venit din cer - tot din iubire, nesilit de nimeni, învăţându-ne ce înseamnă cu adevărat iubirea de Dumnezeu şi de semeni, dându-şi viaţa ca preţ de răscumpărare pentru noi, pentru ca să ne mântuiască din păcat şi din moartea eternă, ce ne paşte pe fiecare din noi (Ioan 1:1, Evrei 1:1-3 Ioan 3:16, Exod 21:23, Matei 20:28). Ideea că ar fi venit Dumnezeu însuşi pe pământ în persoana Fiului este nebiblică. A fost numită erezia patripassianistă.

Cine nu doreşte să fie mântuit în timpul în care trăieşte, sau ratează această ţintă fiind înşelat de Diavolul, pierde această ocazie pentru totdeauna (atenţie mare!): “Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (Ioan 3:36). - 2Ioan 1:9. Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul.
Un (fost) înger de rang înalt (heruvim) a devenit Satan Diavolul, deoarece s-a răzvrătit împotriva Creatorului, dorind să îl detroneze şi să îşi întroneze propria domnie în Univers (Apocalipsa 12:9). Acesta se luptă cu toată disperarea să oprească intrarea numărului deplin al neamurilor în biserică – adunare, pentru că atunci când biserica va fi completă, soarta lui este pecetluită, fiind închis pentru o mie de ani.

Satan Diavolul a introdus păcatul în existenţă şi datorită acestui fapt el este responsabil pentru toate păcatele care s-au comis (Ioan 8:44). Plata păcatului este moartea, mai întâi cea comună, moartea adamică şi apoi moartea a doua, ce va fi aplicată după înviere şi judecata de atunci, celor ce au practicat conştient păcatul. Chinul veşnic ca plată pentru păcate nu se justifică biblic, fiind o născocire a filozofilor păgâni, introdusă apoi şi în Biblie în secolul II. Vezi în acest sens următoarele:

Dovada concludentă că scribii din biserica timpurie falsificau Sfintele Scripturi, o găsim chiar în cea mai veche Biblie, aflată în custodia bisericii Romano-Catolice, Biblia Codex Vaticanus din prima parte a secolului IV. Cerneala literelor unciale cu care s-a copiat acest codex a fost de culoare maro decolorat, însă mai târziu un scrib (sau mai mulți) au modificat anumite texte cu o cerneală care nu se mai potrivește cu cerneala folosită inițial, făcând ca un cititor să lase o gravă notă marginală, față de cei care nu lăsau textul așa cum a fost scris.

La pagina 1512 al acestui codex, lângă Evrei 1:3, textul conţine o notă marginală interesantă: "Nebuni şi netrebnici, puteţi lăsa în pace vechea redare şi să nu o alteraţi?" — "ἀμαθέστατε καὶ κακέ, ἄφες τὸν παλαιόν, μὴ μεταποίει". Este un strigăt de revoltă, cauzată de durerea sufletească a unui om care a văzut schimbările operate în textul biblic de pe timpul său. Acest strigăt nu s-a stins, ci răsună cu durere şi astăzi din gura adevărului biciuit, aceste schimbări grosolane fiind ca nişte cuie prin care se răstigneşte un adevăr incomod: "căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce." Geneza 3:19. Abia când acceptăm toate acestea - lăsând la o parte basmele, putem aprecia cu adevărat ce înseamnă "De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se înveseleşte, şi trupul mi se odihneşte în linişte." (Psalmul 16:9).

 

---