De unde au preluat creştinii noţiunea Logosului?

Har şi pace tuturor de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos!

Dragi fraţi şi surori, mă văd nevoit să vă scriu iarăşi în legătură cu originea cerească a Fiului, deoarece constat cu îngrijorare că unii care au fost cu acest adevăr, acum se lasă seduşi în neascultare. Neveghind, aceştia s-au îndepărtat de la Cuvântul lui Dumnezeu, răstălmăcindu-l, luându-se după doctrina musulmană, care a pătruns în creştinism prin diferite filiere, şi care afirmă că Fiul lui Dumnezeu este doar de la Fecioara Maria şi nu a existat ca fiinţă, înaintea ei.

Articolul este lung, dar merită să îl citiţi.

De unde au preluat creştinii noţiunea Logosului?

Unii susţin că creştinii nu au avut propria lor noţiune despre Logos, ci l-au preluat. Mă mir de această afirmaţie, având în vedere că în Evanghelia după Ioan scrie clar despre obârşia cerească a fondatorului creştinismului, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu:

Ioan 6:38 VDC

căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.

Exisă în Biblie câteva versete formulate la plural dual, ce implică doar două persoane (Geneza 1:26, Geneza 3:22, Geneza 11:7) ce dovedesc existenţa unui personaj important alături de Dumnezeu care a asistat la opera creaţiei şi la evenimentele din Eden şi acest citat din Evanghelie însoţit de altele arată clar că acesta a fost Fiul lui Dumnezeu.

După cum am arătat în postarea anterioară, unii - adică saducheii, au încercat să rescrie aceste versete în speranţa că astfel vor proteja monoteismul.

Geneza 1:26 Atunci Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; ei să domnească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate animalele mici care mişună pe pământ!“ 

(În versiunea saducheană: Atunci Dumnezeu a zis: „Să fac om...")

Citind versetele de mai sus în forma lor nemodificată construite la plural dual, unii credincioşi din vechime au tras logica concluzie, că Dumnezeu trebuie să aibă un Fiu.

Provebe 30:4 Cine a urcat în ceruri şi a coborât de acolo? Cine a adunat vântul în palmele lui? Cine a strâns apele în haina lui? Cine a stabilit toate marginile pământului? Care este numele lui şi cum se numeşte Fiul său? Spune-mi, dacă ştii! 

VDC Proverbe 8:22 Domnul m-a făcut cea dintai dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui. ...
30. eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui

"eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El" indică o relaţie dintre un arhitect (inginer) proiectant şi un meşter subordonat, care execută proiectul.

Din aceste versete din Biblie vedem că înţeleptul rege Solomon şi înţeleptul Agur n-au tras concluzii pripite ca saducheii, şi se pare că de aici se formase un lanţ, adică o şcoală evreiască care a dat mai departe conceptul Companionului Înţelept (Logosul) din generaţie în generaţie.

Urmând concepţia acestei şcoli de exegeţi (interpreţi, comentatori ai Bibliei) de pe timpul lui Solomon şi Agur, filozoful evreu Yedidia (secolul I AD) - cunoscut ca Filon Iudeul sau Philon din Alexandria a folosit termenul "Logos" (Cuvânt de înţelepciune) pentru a desemna o ființă cerească de cel mai înalt rang - după Dumnezeu, văzându-l ca un Artizan (Demiurg, Meşter) al creaţiei lui Dumnezeu - care este Arhitectul.  

Aşadar nu evreii au împrumutat conceptul de Logos de la păgâni, ci tocmai invers, păgânii l-au împrumutat de la evrei, stâlcindu-l cu filozofia lor. Filozoful Heraclit din Efes a trăit la sfârşitul secolului al Vl-lea şi la începutul secolului al V-lea î.Hr, perioadă în care grecii intră tot mai strâns în contact cu ideile ce circulau în Orientul Mijlociu, în special cu cele persane. Dar perşii au intrat deja în contact cu ideile evreieşti şi le adaptaseră într-o formă stâlcită. Ca şi alţi gânditori greci din această epoca, Heraclit are o atitudine negativă faţă de vechile credinţele religioase ale poporului grec şi e deschis spre altele. El critică nemilos şi misterele cu simbolismul lor nebulos.

În concepţia şcolii evreieşti din secolul I AD, şcoală cu rădăcini adânci în învăţătura lui Moise, Solomon şi Agur – aceştia din urmă se inspirau din Tora (Pentateuhul lui Moise, primele cinci cărţi ale lui Moise) Logosul a fost fiinţa cu cea mai mare autoritate după Dumnezeu, și a fost numit de către Philon Alexandrinul (Yedidia Iudeul) "primul născut al lui Dumnezeu" şi "arhanghel" purtător de multe nume.

Pentru a se face şi mai bine înţeles de către păgâni, se apropie periculos de politeism, când numește Logosul "al doilea zeu [deuteros theos]" 

 (Questions and Answers on Genesis, 2:62, Întrebări şi răspunsuri despre Geneza)

Ioan Botezatorul se poate adauga acestei şcoli de interpretare, fiind ales de Dumnezeu să-l confirme pe Isus, ca mesager ceresc şi Mesia:

Ioan 3:

27 Ioan a răspuns: – Omul nu poate primi decât ceea ce i-a fost dat din cer.

28 Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: „Nu sunt eu Christosul, ci eu sunt trimis înaintea Lui.“

29 Cel ce are mireasă este mire. Însă prietenul mirelui, cel care stă şi-l aude, se bucură foarte mult de glasul mirelui. Prin urmare această bucurie a mea este deplină.

30 El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez.

31 Cel Ce vine de sus este deasupra tuturor. Cel ce vine de pe pământ este pământesc şi vorbeşte lucruri de pe pământ12. Cel Ce vine din cer este deasupra tuturor.

32 El depune mărturie despre ceea ce a văzut şi a auzit, dar nimeni nu primeşte mărturia Lui.

33 Cel ce primeşte mărturia Lui confirmă că Dumnezeu este adevărat13.

34 Căci Cel pe Care L-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu14 nu-I dă Duhul cu măsură.

35 Tatăl Îl iubeşte pe Fiul şi a dat toate lucrurile în mâna Lui.

36 Cel ce crede în Fiul are viaţa veşnică, dar cel ce nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.

Dar unii evrei - ca saducheii, vedeau în această exegeză, amprenta politeismului şi au încercat să îl combată cu viziunea lor stranie despre un Dumnezeu singuratic, panteist. 

Dar ce este monoteismul şi politeismul de fapt? Monoteismul biblic înseamnă nu excluderea fiinţelor cereşti pentru a rămâne doar unul singuratic, ci acceptarea şi adorarea unui singur Dumnezeu, pe Creator, deorece celelalte fiinţe cereşti, toţi sunt slujitorii acestuia, care îl slujesc pe Dumnezeu - bine sau rău - cum fac şi oamenii (Apocalipsa 19:10, 22:9), unii bine, alţii rău.

Politeismul grec - deşi admite un Dumnezeu peste ceilelţi dumnezei, un Dumnezeu al dumnezeilor - din contră, spune că într-un fel sau altul toţi dumnezeii fac ceva bun pentru omenire şi trebuie recompensaţi pentru asta cu adorare. Aşadar politeiştii nu înţeleg că acel ceva bun, pe care îl fac pentru omenire, este de fapt tot de la Dumnezeu, un dar pe care aceştia nu l-au avut, ci au fost înzestraţi cu aceasta de la Dumnezeu. De exemplu Apocalipsa 16:5 ne vorbeşte de "îngerul apelor", adică cel care are grijă de apele de pe pământ. Ar trebui să ne închinăm lui, pentru că are rolul acesta benefic pentru omenire, sau lui Dumnezeu, care i-a încredinţat acest rol? Nu! Categoric nu, căci apostolul Ioan a fost dojenit pentru că a încercat un astfel de act în faţa unui înger (Apocalipsa 22:9).

Acest lucru nu l-au perceput saducheii şi ca atare şi-au cladit în neştire, propria lor teorie păguboasă, despre un Dumnezeu singuratic, panteistic.

Când a apărut învăţătura creştină, evident că au strigat în gura mare, acuzând creştinismul  că e politeist, având doi dumnezei şi că prin afirmaţiile sale Isus se face Dumnezeu, ceea ce nu era adevărat. Isus nu s-a identificat niciodată cu Dumnezeu şi nu s-a făcut niciodată Dumnezeu, a rămas la ceea ce era şi declara de la început, Fiul lui Dumnezeu, care a coborât să facă voia superiorului său, voia lui Dumnezeu. Întotdeauna l-a considerat pe Creator, căruia îi spunea „Tată”, singurul Dumnezeu adevărat (Ioan 17:1-3).

Din păcate nu toţi creştinii au rămas la aceste cuvinte. Astfel n-au înţeles esenţa creştinismului, Logosul, înţelepciunea lui Dumnezeu, întruchipat de Fiul lui Dumnezeu, Companionul special de la dreapta Creatorului (Geneza 1:26, Geneza 3:22, Geneza 11:7). În mintea lor s-a creat un talmeş-balmeş filozofic de sorginte păgână, în loc să vadă adevărul sublim despre două fiinţe speciale: Tatăl şi Fiul; primul care a trimis un har şi un dar nemeritat omenirii întregi - nu numai evreilor şi altul care a venit, El fiind acel dar special, din partea lui Dumnezeu însuşi (Ioan 3:16).

căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. (Ioan.1:17)

Drept raspuns, Isus i-a zis: "Daca ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu si Cine este Cel ce-ti zice: "Da-Mi sa beau!", tu singura ai fi cerut sa bei, si El ti-ar fi dat apa vie." (Ioan.4:10)

Dar cu darul fara plata nu este ca si cu greseala; caci, daca prin greseala unuia singur, cei multi au fost loviti cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu si darul pe care ni l-a facut harul acesta intr-un singur Om, adica in Isus Hristos, s-au dat din belsug celor multi. (Rom.5:15)

Fiindca plata pacatului este moartea, dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Isus Hristos, Domnul nostru. (Rom.6:23)

Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. (Efes.2:8)

Nu era cazul, să se inventeze aceste filozofii, descrise mai jos în cărţile apocrife:

"În momentul în care m-am gândit la ele, iată, cerurile s-au deschis, toată creatura de sub cer s-a luminat și lumea s-a agitat. M-am speriat și, iată, am văzut pe cineva așezat lângă mine în lumină. Privind, părea să fie cineva bătrân. Apoi și-a schimbat aspectul cu un tânăr. Nu că ar fi fost mai multe fețe în fața mea, dar în interiorul luminii, era o față cu mai multe fețe. Aceste fețe erau vizibile între ele, iar fața avea trei fețe." Apocriful lui Ioan

Cartea secretă a lui Ioan, numită și Apocriful lui Ioan, este o scriere mincinoasă din secolul al doilea. Este mincinoasă deoarece cel ce a scris-o (a inventat-o) l-a numit pe apostolului Ioan ca autor. Nici vorbă că el ar fi debitat aşa ceva. Ioan într-adevăr vorbea de Logos, ca de Dumnezeu, dar nu în ideea ca produsele de supermarket, trei în unul - cum bine a spus cineva, ci ca de Fiul lui Dumnezeu, care a moştenit natura calitativă a Tatălui, devenind astfel Logosul – adică Înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 1:1-3).

Pentru cei care doresc să ne edificăm împreună, vă invit în grupul Biblia De Studiu pe Facebook:

https://www.facebook.com/groups/289841265419722/