Scopul Bisericii lui Dumnezeu în Isus Christos

 

Dragi fraţi şi surori,  

Am câteva gânduri despre scopul Bisericii (Adunării) lui Dumnezeu în Isus Christos. Am ales câteva versete şi dacă greşesc vă rog să mă corectaţi şi desigur unde sunt lipsuri să adaugaţi cele de trebuinţă.

 

Scopul Bisericii lui Dumnezeu în Isus Christos

 

“Şi viaţa veşnică este aceasta, să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Christos, pe care l-ai trimis tu.”

Ioan 17:3

“Sfinţeşte-i prin adevăr: cuvântul tău adevăr este.”

Ioan 17:17

 

Vedem aici două cerinţe deosebite: Cunoaşterea celor mai importante Persoane din Univers, pe Tatăl şi pe Fiul şi sfinţirea prin adevăr. Oare i-am cunoscut bine? Avem o părere adevărată despre ei sau una deformată? Asta nu o poţi ştii numai dacă vei studia Cuvântul lui Dumnezeu cu sârguinţă. Dacă baza ta nu este Scriptura, nu vei ajunge niciodată să îi cunoşti cu adevărat. Nu te amăgi singur. Pune mâna pe Scriptură!

Ca o concluzie, dacă nu ai adevărul Scripturilor, nu poţi cunoaşte aceste două personalităţi de frunte ale Universului şi nu te poţi sfinţi, pentru că nu ai baza sfinţirii, nu ai manualul sfinţirii. De aceea cei care ţin datini şi obiceiuri omeneşti şi neglijează Cuvântul lui Dumnezeu, nu pot ajunge la sfinţire şi dacă nu au sfinţirea, atunci nu pot fi mântuiţi: Urmariti pacea cu toti si sfintirea, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul. (Evr.12:14)

 

Iată că pe lângă sfinţire trebuie să avem şi pace. O pace sfântă, nu pe cea care o dă omul, ci pe care o dă Dumnezeu. Iar pacea aceasta tot prin adevărul Lui vine. Dacă nu avem adevărul sfinţitor, cum vom avea pacea divină?

 

Să reţinem esenţialul prin această simplă ecuaţie: adevăr + cunoaştere + pace + sfinţire = întâlnirea cu Domnul (adică mântuire)

 

Dacă suntem conştienţi de starea noastră, că ne lipseşte ceva din această ecuaţie, atunci e o problemă cu mântuirea noastră şi trebuie să apelăm la tronul milei şi harului pentru ajutor şi călăuzire.

 

Dacă ne uităm în Evanghelia din Sfintele Scripturi ca într-o oglindă - cum ar trebui să fie lumea noastră, dacă s-ar aplica Legea aceasta a lui Dumnezeu în toate domeniile şi apoi ne uităm la noi şi în jurul nostru, cei care sunt sinceri o să vadă de ce este necesară o trezire autentică şi o pocăinţă autentică din letargia spirituală care predomină în lume şi în biserici (adunări). Mult formalism, mult zgomot, multă agitaţie, multă poftă a ochilor şi lăudăroşie pentru nimicuri. Cum a spus cineva: E multă lume prezentă, dar sunt puţini „oameni” în ea.

Rudyard Kipling ne zugrăveşte într-un poem ce înseamnă în opinia lui să fii om.

 

Dacă ... - Rudyard Kipling

 

De poţi să nu-ţi pierzi capul, când toţi în jurul tău

Şi l-au pierdut pe-al lor găsindu-ţi ţie vină,

De poţi, atunci când toţi te cred nedemn şi rău

Să nu-ţi pierzi nici-o clipă încrederea în tine

De poţi s-aştepţi oricât fără să-ţi pierzi răbdarea

De rabzi să fii minţit, fără ca tu să minţi

Sau când hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea

Să vrei a le răspunde, dar nici prin rugăminţi.

 

De poţi visa, dar fără să te robeşti visării

De poţi gândi, dar fără să-ţi faci din asta un ţel,

De poţi să nu cazi pradă nicicând exasperării

Succesul şi dezastrul primindu-le la fel,

De poţi să-auzi cuvântul rostit cândva de tine

Răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut,

De poţi să-ţi vezi idealul distrus şi din ruine,

Să-l reclădeşti cu-ardoarea fierbinte din trecut.

 

De poţi risca pe-o carte întreaga ta avere

Şi tot ce-ai strâns o viaţă să pierzi într-un minut,

Şi-atunci, fără a scoate o vorbă de durere

Să-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput

Iar dacă trupul tău, uzat şi obosit

Îl vei putea forţa să-ţi mai slujească încă

Numai prin străşnicia voinţei tale şi astfel,

Să steie peste veacuri aşa cum stă o stâncă.

 

De poţi vorbi mulţimii fără să minţi şi dacă,

Te poţi plimba cu regii, fără a te-ngâmfa

De nici amici, nici duşmani nu pot vre-un rău să-ţi facă

Pentru că doar dreptatea e călăuza ta,

Şi dacă ştii să umpli minuta trecătoare,

Să nu pierzi nici-o filă din al vieţii tom,

Al tău va fi Pământul, cu bunurile-i toate,

Şi mai presus de toate - vei fi un OM, copilul meu !

 

Lumea este aşa cum este şi ne place să credem că noi am ieşit din lume, dar oare lumea, adică duhul (spiritul) lumii, a ieşit din noi? Aceasta este întrebarea care trebuie să si-o pună toţi cei care se cred ieşiti din lume. Să nu fie o surpriză neplăcută la final pentru ei sau noi.

Cineva a sumarizat această stare negativă din bisericile noastre, în următoarea frază memorabilă:

„Lumea doarme în întuneric şi biserica doarme în lumină.”

 

De ce este şi Biserica în întuneric, deşi are lumina (Biblia)? Fiindcă nu are spirit critic faţă de ea însăşi, după cum ni se cere:

Pe voi insiva incercati-va daca sunteti in credinta. Pe voi insiva incercati-va. Nu recunoasteti voi ca Isus Hristos este in voi? Afara numai daca sunteti lepadati. (2Cor.13:5)

 

Dacă ne analizăm temeinic şi nu îl vom găsi pe Domnul Isus prezent în noi, atunci cu siguranţă nu suntem ai lui. Suntem lepădaţi şi trebuie să o luăm serios cu credinţa. Dacă vrem mântuirea, bineânţeles, daca vrem doar datini şi obieceiuri creştine, merge şi aşa.

 

Din acest motiv, avem nevoie de reaşezarea adevăratelor valori creştine în viaţa noastră şi în viaţa unuei adunări creştine nou-testamentale din zilele noastre. Altfel o să păţim ca cele cinci fecioare nechibzuite din pilda spusă de Fiul lui Dumnezeu (Matei 25:1-13). Să luam exemplu la pilda celor zece fecioare şi să ne pregătim temeinic, şi individual dar şi ca biserică (adunare de oameni, nu clădire), ca să nu rămânem de ruşine în ziua aceea a cercetării noastre! Avem nevoie de o pocăinţă adevărată, nu de tip scenă şi de o Trezire şi o Reformaţiune finală în creştinism! Când spunem aceasta, nu ne gândim nicidecum la vindecarea Babilonului, ci la vindecarea Bisericii. Ca lumea să poată fi vindecată trebuie să intre în Biserică, dar dacă Biserica este bolnavă de moarte, nu va putea să-şi facă misiunea, va fi doar o altă morgă, unde ca şi în lumea de afară, mor oamenii nemântuiţi.